Dr. Judy Mikovits critică testele Covid – dau 80% rezultate «fals pozitive»

 

Dr. Judy Mikovits, virolog molecular de nivel înalt și autor al cărţii Ciuma corupției: restabilirea credinței în promisiunile științei (Plague of Corruption: Restoring Faith in the Promise of Science) i-a acordat un interviu lui Lucas Alexander pe canalul YouTube Age of Truth, înregistrare video care a dispărut între timp datorită cenzurii aplicate de această platformă. Redăm în acest articol ideile principalele din acest incitant dialog.

Mikovits a lucrat zeci de ani la Institutul Național de Sănătate SUA, sub coordonarea lui Anthony Fauci, despre care afirmă că a furat de două ori rezultatele cercetărilor sale.

Încă de la începutul psihopatiei Covid-19, Mikovits s-a pronunțat împotriva poveștii oficiale care a declanșat blocarea globală și prăbușirea economică, numind-o „plandemie” orchestrată de agenții Big Pharma.

Prima dată a interacționat cu Anthony Fauci în 1980, când a lucrat la NIH, la Institutul Național de Cancer, unde a colaborat cu dr. Frank Ruscetti și l-a ajutat să reproducă lucrarea virologului francez Luc Montagnier, pentru a izola virusul HIV. Fauci, care era șeful ei, a întârziat publicarea articolului lor timp de 6 luni pentru a permite ca protejatul său, Robert Gallo să reproducă, să publice și să-și atribuie munca lor.

Cercetătoarea afirmă că întârzierea a permis ca SIDA să se răspândească pe tot globul, și în același timp l-a ajutat pe Fauci să fie promovat în 1984 ca Director al Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase, funcție pe care o deține și în prezent.

În 2006, dr. Mikovits a devenit director al Institutului de Boli Neuro-Imune „Whittemore Peterson”, colaborând din nou cu dr. Ruscetti pentru a căuta cauza sindromului de oboseală cronică (CFS). Ea a descoperit că 67% dintre femeile cu CFS erau purtătoarele unui virus – numit Xenotropic Murine Leukemia Virus (XMRV), care a apărut doar la 4% dintre femeile sănătoase.

XMRV este asociat cu cancerul de prostată, sân, ovarian, leucemie și mielom multiplu. Multe femei cu XMRV au născut copii cu autism. Mikovits și Ruscetti și-au publicat descoperirile în anul 2009.

În 2011, cercetările lor au indicat cu putere că virusul XMRV, extrem de infecțios, a fost prezent în vaccinurile MMR și Polio administrate copiilor americani și în vaccinurile japoneze contra encefalitei administrate personalului militar american.

Mikovits spune: „Am recunoscut că acest retrovirus de șoarece este responsabil de o criză alarmantă la nivelul sănătății naționale. Adică, alimentarea cu sânge și vaccinurile au fost puternic contaminate cu virusuri de șoarece de multe tulpini.”

Înainte să poată avertiza publicul, Fauci a căutat să-și folsească puterea pentru a o face să tacă. Când a refuzat, dr. Fauci a ordonat confiscarea tuturor computerelor și a caietelor sale și a orchestrat retragerea lucrării lor științifice. A îndepărtat apoi toată finanțarea lui Mikovits și a împiedicat-o să obțină un loc de muncă în cercetarea guvernamentală începând cu 2012.

Ea crede că epidemia de SIDA care s-a răspândit în întreaga lume a fost cauzată de vaccinul împotriva hepatitei B, care a fost contaminat.
„Dar aceste informații au fost ascunse, întrucât se urmărea răspândirea bolii. Au împiedicat să fie folosite unele metode terapeutice, cum ar fi terapia cu Peptide T, pe care colegul nostru, regretatul Candace Pert și dr. Ruscetti le-au conceput de fapt. Este o peptidă modulată [în timp ce Fauci a susținut] niveluri ridicate de AZT toxic…”

Când Mikovits și-a început teza de doctorat în 1987, se știa doar că molecula numită CD4 a celulei T Helper era receptorul prin care virusul HIV intra în celule. Ulterior, s-a descoperit că Peptida T bloca interacțiunea cu un receptor diferit de chemokine numit CCR5.

Ea declară: „Peptida T a blocat interacțiunea monocitului cu celula T și a avut efect terapeutic, dar ei dețineau brevetele pentru terapia cu celule T, astfel că terapiile la acea vreme erau toate orientate către celula T… și era clar că nu funcționau. Cu toate acestea, FDA a împiedicat ca Peptida T să obțină vreodată aprobarea.

Medicii puneau întrebări, nu foarte diferite de cele de astăzi legate de Covid-19. Ne punem întrebări și întrebările noastre sunt cenzurate, sau ceea ce publicăm este cenzurat, așa cum ați văzut din ceea ce mi s-a petrecut.

Acum, după 30 de ani, știm că vaccinurile au condus în esență la toate pandemiile și de aceea le numim «plandemice». La fel ca Zika în 2017, focarul de Ebola în 2014, în mod clar a fost un virus manipulat în laborator. Nu voi spune «proiectat», o să spun «manipulat», pentru că noi l-am crescut și asta era una dintre îndatoririle mele… și fac exact același afirmații şi acum.

Așa că acest coronavirus a fost crescut în celulele rinichiului maimuței contaminate și s-a răspândit în întreaga lume, iar vaccinurile antigripale sunt contaminate cu alte virusuri, alte coronavirusuri, alte retrovirusuri, retrovirusuri de păsări…

Munca noastră din 2011 ar fi fost necesar să modifice lumea și Covid-19 este într-adevăr o acoperire a acestor 50 de milioane de persoane, din întreaga lume, care s-au infectat acum cu retrovirus gamma, cu virusuri contagioase, care cauzează cancer și de aceea totul se numește Covid-19, indiferent din ce cauza mori.

Virusul SARS-CoV-2 satisface zero dintre postulatele lui Koch, ceea ce înseamnă că toate persoanele infectate fac boala. Nu a fost izolat și nu s-a demonstrat că ar fi infecțios și transmisibil, așa cum am reușit cu virusul din cadrul cercetării noastre din 2009. Este scos dintr-o persoană bolnavă, îl izolezi, îl purifici și apoi îl injectezi sau îl transmiţi unei alte persoane bolnave sau unui animal și aceștia fac aceeași boală. Acest tip de procedură s-a realizat cu HIV, s-a realizat cu XMRVS, dar nu s-a realizat cu SARS-CoV-2.

Cred că există mai mult de un virus acolo, sunt sigură că există câteva virusuri acolo, dar cercetarea pentru a arăta asocierea cu boala nu a fost realizată.”

În ceea ce privește testele, ea declară că testele de reacție în lanț a polimerazei (PCR – Polymerase Chain Reaction) „conțin ARN, dar acesta nu este virusul, este doar modelul virusului, este doar ARN-ul … deci nu știm că este de fapt SARS-CoV-2, versus un alt coronavirus strâns înrudit”.

Deci, atunci când oamenii primesc rezultat pozitiv pentru SARS-CoV-2, ea spune că nu se știe cu adevărat pentru ce este pozitiv rezultatul, pentru că „nu avem voie să vedem testele, nu avem voie să vedem ce fac. Știm că sunt 80% fals pozitive. Tot ce ai obținut este un fragment de ARN dintr-un coronavirus. Asta este tot ce știi, că ai obţinut o parte din ARN, care nu este infecțioasă și nici transmisibilă…”

„Boala Covid-19, așa cum am mai spus, este o «plandemie», destinată să înlăture drepturile noastre prin instituirea Noii Ordini Mondiale, să ne aducă într-o stare de frică… Virusul SARS-CoV-2 există. Nu este fals, este acolo, dar are prea puțină legătură cu boala, dacă într-adevăr are vreo legătură cu boala.

Este destul de clar acum că bolile cum sunt variola, gripa spaniolă din 1918, Zika… gripa din 1957 și ’58, care a afectat puternic această țară, au fost răspândite prin programe de vaccinare, cum este DTP, programul de vaccinare din Brazilia, care a răspândit Zika, în care activăm expresia virusurilor care în mod normal nu fac nimic animalelor; noi le trecem la oameni prin programele de pulverizare.

Deci tot ceea ce vedeți în lumea noastră – 5G, glifosat, pulverizarea Roundup și tot ceea ce conduce la aceste pandemii – da, este ceva deliberat pentru că… tot ce ne-au spus să facem slăbeşte sistemul nostru imunitar şi provoacă şi conduce la boală și ne face vulnerabili la orice potențial virus din jurul globului.”

Când a fost întrebată dacă vreun vaccin a fost vreodată bun, Judy Mikovits a răspuns: „Din experiența mea, din 1986 încoace, niciodată nu s-a făcut niciun studiu de siguranță sau un studiu de eficacitate asupra unui vaccin. Deci, răspunsul este că nu pot spune «da», pentru că nu există date. Nu există nicio dovadă care să demonstreze că aceste vaccinuri au făcut vreodată ceva și, de fapt, există multe dovezi contrare, când privim în urmă și ne uităm la aceste aspecte.”

Citiți și:

Jurnalist american despre erorile lui Anthony Fauci: «Avem vreun motiv special să credem că se pricepe cu adevărat?»

Ni se ascunde adevărul despre pandemie? Studiu italian: «SARS-Cov-2 nu e capabil să ucidă!»

 

yogaesoteric
14 octombrie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More