Echilibrarea emisferelor cerebrale deschide poarta spre viaţa spirituală

de Cristi Alexandru
 

„Pe Pământ s-a ajuns la o nouă criză de transformare, la fel de crucială pe cât a trebuit să fie criza care a marcat apariţia Vieţii în Materie sau criza care a marcat apariţia Minţii în Viaţă. Acum se pregăteşte pătrunderea Supramentalului pe această planetă care va transforma umanitatea într-o rasă supraumană. Această transformare este inevitabilă şi va avea loc cu sau fără noi. Iar ca o primă etapă, va avea loc o schimbare în funcţionarea organelor materiale şi mai ales a creierului. Creierul va deveni un canal de comunicare pentru forma gândurilor, o baterie a presiunii acestora asupra corpului şi asupra lumii exterioare în care ele (gândurile) vor fi atunci direct eficace, comunicând cu ele însele de la minte la minte, fără să treacă prin mijloace fizice (telepatie) şi vor produce, de asemenea, în mod direct, efecte asupra gândurilor, actelor, vieţii celorlalţi, sau chiar asupra obiectelor materiale. Dincolo de Minte, omul complet regăseşte în mod conştient ceea ce Materia reprezenta deja în mod inconştient: Energie şi Pace.” (Sri Aurobindo)

Revoluţia interioară e pregătită de revoluţia neurologică

Creierul nostru se pregăteşte, de mai bine de un secol, pentru intrarea într-o nouă eră. Transformarea aceasta a început să se simtă în perioada 1945 – 1965. Gândirea celor născuţi între aceşti ani conţine deja elemente din vechile şi noile modele de gândire. Există date de ultimă oră care arată că s-a produs o schimbare radicală de structură în creierul omenesc, produsă pe parcursul unei generaţii, cel mult două. La scară evolutivă, asta înseamnă mai puţin de o milisecundă. După 1965, au început să se nască oameni cu o nouă structură a creierului. Savanţii au identificat trăsături specifice ale acestui creier, pe care l-au numit „turbo“, de aceea şi adolescenţilor şi tinerilor de azi li se spune „adolescenţii turbo“.

Iată o parte dintre caracteristici:
1. Înmulţirea numărului de ramificaţii dendritice – rămurele foarte fine care pornesc din fiecare neuron, ca o arborescenţă. Creşterea enormă a acestor dendrite, înregistrată în ultimii ani indică o capacitate mult mai mare a fiecărui neuron de a primi simultan mult mai multe semnale, mult mai multe impulsuri nervoase.
2. Înmulţirea semnificativă a sinapselor; sinapsele reprezintă conexiunile efective dintre neuroni, iar multiplicarea lor demonstrează capacitatea nouă a creierului de a procesa în paralel mult mai multă informaţie, mult mai rapid.
3. Creşterea suprafeţei scoarţei cerebrale.
4. A crescut greutatea cortexului şi chiar a numărului de nevroglii – celule care există pe lângă neuroni, de trei ori mai multe decât aceştia, a căror activitate o susţin. Cu cât avem mai multe nevroglii este semn că suntem mai inteligenţi şi că neuronii funcţionează la capacitate mult mai mare.
5. IQ-ul (coeficientul de inteligenţă) creşte constant la nivel mondial. La fiecare 10 ani IQ-ul creşte cu aproximativ 4,5 – 5 puncte. Vârful de lance sunt japonezii care au o creştere cu 7,7 puncte la fiecare 10 ani, ultimul loc îl ocupă americanii cu 1,1 puncte odată la 10 ani. Dacă evoluţia continuă în acest ritm, mulţi psihologi consideră că peste 50 ani Pământul va fi locuit de oameni complet diferiţi faţă de cei din zilele noastre.
Semnele acestei transformări nu par prea vizibile. Tânăra generaţie învaţă totuşi mult mai repede, de zeci de ori mai repede decât învăţau oamenii în urmă cu 50 ani şi asimilează cu mare uşurinţă foarte multe informaţii.

Puterile paranormale se multiplică odată cu spirele din ADN

Transformarea despre care a vorbit Sri Aurobindo este însă mult mai profundă şi nu se limitează la creier. În ultimele decenii s-au descoperit modificări uluitoare la nivelul ADN-ului care, după 1980, s-a îmbogăţit cu o a treia spiră.
După anul 1965, au început să se nască o serie de copii, numiţi „indigo“, iar după 1980 a apărut generaţia copiilor de cristal – care au capacitaţi absolut uluitoare. În China s-au descoperit zeci de mii de astfel de copii. Cercetătorii care i-au studiat rupeau, spre exemplu, o foaie de hârtie dintr-o carte, o mototoleau în pumn şi îi întrebau pe subiecţi ce scrie pe ea. Aceştia erau capabili să redea cuvânt cu cuvânt textul; alţi copii puteau să vadă tot ceea ce petrece în camera alăturată şi chiar să redea informaţii din cărţile aflate acolo. S-a constatat că ADN-ul celor mai mulţi dintre aceştia nu mai era obişnuit, avea o a treia spiră, iar în ultimii ani s-a descoperit şi o a patra spiră în ADN-ul unora dintre aceşti copii.
Unii clarvăzători afirmă că ADN-ul nostru suferă în prezent mutaţii care-i vor reface structura sa iniţială, de corp de lumină cu 12 lanţuri, pe măsură ce Pământul se pregăteşte să-şi mărească frecvenţa de vibraţie proprie. Atunci vom putea să ne manifestăm cu adevărat calităţile şi puterile dumnezeieşti cu care am fost înzestraţi.
Până acum, oamenii de ştiinţă au ajuns să studieze aproximativ un milion de copii de genul acesta, însă un raport de ultimă oră estimează un număr de peste 60 de milioane. Ei sunt mesageri ai unei noi umanităţi, de aceea se încarnează cu anumite calităţi deja trezite, dar ADN-ul îmbogăţit a început să apară deja şi la oameni maturi, iar asta demonstrează că, pe măsură ce creşte numărul unor astfel de tineri transformaţi, modificaţi şi pregătiţi pentru un salt spiritual, se generează un câmp morfic, un fel de câmp informaţional la nivelul întregii planete care începe să-i influenţeze şi pe adulţii pregătiţi.

Mai mulţi neuroni în creier decât atomi în univers

Este cea mai complexă structură de pe pământ, dar savanţii au ajuns la concluzia că ar putea fi cea mai complexă structură din universul pe care îl cunoaştem. De ce? Iată câteva argumente:
1. Creierul conţine peste 100 de miliarde de neuroni, mai mult decât numărul stelelor din Calea Lactee; după prima lună de dezvoltare intrauterină, în creierul unui făt încep să se producă 250.000 de neuroni pe minut şi se menţine acest ritm minut de minut, până în momentul naşterii.
2. Între cei 100 de miliarde de neuroni din creierul uman se realizează în jur de 60 de trilioane de sinapse neuronale (această cifră variază de la om la om şi face în general diferenţa între un geniu, un om obişnuit sau un om cu inteligenţă medie). Dar ceea ce este fascinant este faptul că s-a calculat faptul că, din punct de vedere probabilistic, sunt posibile mai multe conexiuni neuronale – deci sinapse – între neuronii din creier, decât numărul de atomi din întregul univers.
3. Deşi are o greutate destul de mică, 2% din totalul corpului, creierul consumă cam 25% din energia corpului.
4. Este atât de vascularizat, încât toate capilarele sale puse cap la cap totalizează 1200 de km.
5. Lungimea totală a fibrelor nervoase din întregul sistem nervos central este de peste 5 milioane de km.
6. Fiecare neuron are între 1000 şi 100.000 de sinapse în care se conectează cu alţi neuroni.
Transformarea profundă la nivelul ADN-ului şi al creierului ne pregăteşte deja pentru modificarea totală a paradigmei şi pentru o înţelegere complet diferită a realităţii din care facem parte.

De la stânga la dreapta spre infinit

Creierul decodifică informaţie non-stop şi astfel ne creează realitatea. Cele două emisfere din care este alcătuit par identice, dar funcţionează ca două creiere foarte diferite. Corpul calos prin care circulă aproximativ 300 de milioane de trasee nervoase este puntea îngustă prin care comunică.
Există o serie de experienţe uluitoare care demonstrează cum poate fi modificat comportamentul unui om după emisfera cerebrală asupra căreia se intervine. Fiecare dintre acestea îndeplineşte funcţii specifice. Emisfera stângă ne conectează la lumea fizică, dar o face atât de mult, încât dacă ne bazăm doar pe ea, ne-am blocat în graniţele acestei realităţi iluzorii şi rămânem izolaţi şi identificaţi cu trupul.
Dacă ducem energia către emisfera dreaptă încep să se deschidă multiple porţi, nenumărate căi de acces în planurile multidimensionale ale unei realităţi infinit mai vaste. Creierul fiecărui om prezintă o alternanţă de predominanţă superficială între cele două emisfere, care se manifestă cam la 90 de minute, odată cu trecerea respiraţiei dominante de pe o nară pe alta. Nu despre acest tip de predominanţă momentană este vorba aici. Ci de obişnuinţa profundă de a vedea lumea doar din perspectiva uneia dintre emisfere.
Emisfera stângă este analitică; are o viziune statică a vieţii, este suportul gândirii logice, cunoscătoare, se bazează pe concepte, pe cuvinte, pe numere, pe vorbire, pe ceea ce sistemul actual de învăţământ ne-a antrenat să facem zi de zi.
Emisfera stângă înseamnă structurare; ordonează lucrurile, deşi le vede pe porţiuni, nu ca întreg. Înseamnă limbaj şi organizare în formă fizică. Reprezintă ceea ce numim „gândire raţională“. Persoanele întemniţate în emisfera stângă nu pot vedea însă conexiunile reale care există între fragmente; sunt numai aici, în lumea fizică. Nu pot înţelege şi percepe sincronicităţile şi nu pot face legături intuitive dintre realităţile fizice şi cele subtile.
Emisfera dreaptă este conectată la ceea ce există „dincolo“, e inventivitate, inspiraţie, înţelegere profundă. Persoanele care îşi folosesc mai mult emisfera dreaptă sunt fantastic de creative, intuitive, înclinate către artă, mai deconectate de realitatea fizică, pentru că emisfera dreaptă ne scoate cumva din timp. S-a constatat că, în momentul în care există predominanţa emisferei drepte, trăim spontan în prezent. Din contră, atunci când ne ducem către emisfera stângă ca predominanţă, începem să simţim o presiune din ce în ce mai mare a timpului.
Emisfera stângă ne izolează de ceilalţi şi ne blochează în lumea palpabilă, materială. Când predominanţa migrează în emisfera dreaptă însă, lucrurile încep să se interpenetreze şi apare senzaţia de comuniune cu cei din jur. Emisfera dreaptă are calităţile şi puterile unei căi spirituale.
E important totuşi ca adevăraţii practicanţi spirituali să găsească armonia între trăirile şi comportamentele pe care le generează cele două emisfere cerebrale. Să evite înlocuirea unui dezechilibru cu altul. Să evite tendinţa de a se refugia în activităţile emisferei drepte, acordându-i supremaţia. Deoarece asta implică riscul de a pierde priza pe lumea fizică şi de a dezvolta tendinţe psihotice. Este necesar să avem control şi asupra acestei realităţi, pentru a fi eficienţi în ceea ce realizăm.
În tradiţiile spirituale autentice, fie yoga, budism sau isihasm, ghizii spirituali nu permit neofitului să rupă legătura cu oamenii pentru a se retrage în singurătate deplină şi a medita. Doar când adeptul ajunge la un înalt nivel de echilibru fizic, mental şi emoţional primeşte acceptul să se izoleze şi să aprofundeze căutarea spirituală. Dar această stare de echilibru interior se traduce şi prin armonie şi funcţionare egală a celor două emisfere. Acesta este, de asemenea, unul din motivele pentru care şi ghidul nostru spiritual încurajează atât de mult realizarea acţiunilor de Karma yoga, împreună cu alte metode yoghine.

Fără hartă, în călătorie prin propriul creier

Dr. Jill Bolte Taylor a trăit o experienţă inedită. Nu este singura, dar cei care trec de obicei prin astfel de experienţe nu au cunoştinţele şi specializarea sa în neuroanatomie.
Într-o dimineaţă, Jill a avut un atac cerebral. Emisfera stângă a creierului a început să nu-i mai funcţioneze. În pofida felului dramatic în care i s-a modificat viaţa, Jill a considerat că are o şansă uriaşă să observe şi să descrie experienţa din interior. Iată relatarea ei:
„În dimineaţa accidentului, m-am trezit cu o durere puternică în spatele ochiului stâng, acel gen de durere înţepătoare care apare când muşti dintr-o îngheţată. Mă apuca şi apoi mă lăsa, iarăşi mă apuca şi din nou mă lăsa. Era foarte neobişnuit să simt orice fel de durere, aşa că m-am gândit: „Foarte bine, o să-mi încep programul obişnuit“.
Aşadar m-am ridicat din pat şi am sărit pe aparatul de exerciţii cardio. În timp ce-mi făceam exerciţiile, am realizat că mâinile mele arată ca nişte gheare încleştate de bara aparatului. Şi m-am gândit: „Asta-i foarte ciudat“. Am privit în jos spre picioare şi m-am gândit: „Uau, sunt o chestie care arată bizar“. Era ca şi cum conştiinţa mea alunecase din starea normală de percepere a realităţii într-un spaţiu în care mă privesc pe mine având această experienţă.
Şi totul e deja foarte ciudat, iar durerea mea de cap nu făcea altceva decât să se amplifice. Când păşesc pe podeaua camerei de zi, simt că totul în interiorul corpului meu s-a încetinit. Fiecare pas este foarte rigid şi foarte calculat, sunt concentrată doar pe sistemele interne. Stau în baie, pregătită să intru la duş, şi aud dialogul din interiorul trupului meu: „Voi, muşchi, trebuie să vă contractaţi. Voi, muşchilor, relaxaţi-vă“.
Îmi pierd echilibrul şi mă sprijin de perete. Îmi privesc mâna şi-mi dau seama că nu mai sunt în stare să stabilesc cu precizie care sunt limitele trupului meu. Atomii şi moleculele mâinii mele s-au întrepătruns cu atomii şi moleculele peretelui. Şi tot ce mai pot percepe este această energie – energie.
„Ce-i în neregulă cu mine? Ce se întâmplă?“, mai apuc să mă întreb. Dar din acea clipă taifasul din emisfera stângă a creierului meu se opreşte cu totul. De parcă cineva ar fi luat o telecomandă şi ar fi apăsat butonul ‘mut’. Linişte absolută. În primul moment, am fost şocată de această minte tăcută. Apoi m-am simţit fermecată de grandoarea energiei care mă înconjura. Mă simt imensă şi în expansiune. Unită cu toată energia aceea. Apoi, dintr-o dată, emisfera mea stângă revine pe fir şi îmi spune: „Hei! Avem o problemă! Avem o problemă! Trebuie să primim ajutor“. Şi eu: „Aah! Am o problemă. Am o problemă“.
Dar imediat sunt trasă înapoi din exterior în conştientizare – şi cu drag mă refer la acest spaţiu ca la Ţara Tralala. Pentru că e frumos acolo. Imaginaţi-vă cum ar fi să vă deconectaţi cu totul de la vorbăria propriului creier, cea care vă conectează cu lumea exterioară.
Mă simt uşoară. Imaginaţi-vă: toate legăturile cu lumea exterioară şi orice factori de stres legaţi de ea – nu mai există. O senzaţie de pace interioară profundă. Imaginaţi-vă cum ar fi să pierdeţi 37 de ani de bagaj emoţional! O, am simţit euforie. Euforie. Era atât de minunat.“

Atacul cerebral a făcut-o să descopere extazul mistic

Dr. Jill Bolte Taylor îşi continuă cu umor relatarea. „Emisfera stângă intră iar pe fir şi zice: „Hei! Trebuie să te concentrezi. Trebuie să cerem ajutor“. Şi eu mă gândesc: „Trebuie să cer ajutor. Trebuie să mă concentrez“. Aşa că ies de la duş, mă îmbrac mecanic şi umblu prin apartament, gândindu-mă: „Trebuie să ajung la serviciu. Trebuie să ajung la serviciu. Oare pot să conduc?“.
În acel moment, braţul drept mi-a paralizat complet. Atunci am înţeles: „O, Doamne! Am un atac cerebral! Am un atac cerebral!“.
Iar următorul lucru pe care mi-l spune creierul: „Uau! Asta e foarte tare“. Asta-i foarte tare! Câţi cercetători ai creierului au ocazia să-şi studieze creierul din interior spre exterior?“
Nu-mi puteam aminti numărul de la serviciu. Dar mi-am adus aminte că în birou aveam o carte de vizită. Aşa că am scos un teanc de cărţi de vizită gros de 8 centimetri. Mă uit la cartea de vizită de deasupra, dar nu pot să spun dacă e cea pe care o caut sau nu, pentru că tot ceea ce vedeam erau pixeli. Şi pixelii cuvintelor se contopeau cu pixelii fundalului şi cu pixelii simbolurilor, iar eu chiar nu puteam să fac diferenţa.
Am aşteptat până a venit ceea ce numesc un val de luciditate. În acel moment am fost capabilă să mă lipesc la loc de realitatea normală şi să spun: „Nu-i asta cartea de vizită… nu-i asta… nu-i asta“. Mi-a luat 45 de minute ca să parcurg 2 centimetri din teancul de cărţi de vizită. În acest timp, vreme de 45 de minute, hemoragia cuprindea emisfera mea stângă. Nu înţeleg numerele. Nu înţeleg telefonul, dar e singurul plan pe care îl am. Aşa că iau telefonul şi-l pun în faţa mea. Iau cartea de vizită şi o pun alături şi încerc să potrivesc forma îmbârligăturii de pe cartea de vizită cu forma îmbârligăturii de pe telefon. Dar chiar atunci alunec înapoi în Ţara Tralala şi, când mă întorc, nu mai ţin minte dacă formasem deja acele cifre. Aşa că a trebuit să-mi controlez braţul paralizat ca un buştean şi să acopăr cifrele pe măsură ce le apăsam, ca atunci când mă întorc la realitatea normală să pot spune: „Da, am format deja această cifră.“
Până la urmă, am reuşit să formez întreg numărul. Ascult la telefon, colegul meu ridică receptorul şi îmi spune: „Ham ham ham ham“. Şi mă gândesc: „O, Doamne, ăsta parcă-i un câine Golden Retriever!“
Aşa că îi zic – foarte clar la mine în cap: „Sunt Jill! Am nevoie de ajutor!“. Dar ce iese pe gură este doar: „Ham ham ham ham“. Mă gândesc: „O, Doamne, parcă-s şi eu un Golden Retriever!“. Aşa că nu puteam şti – nu aveam de unde şti că nu puteam vorbi sau înţelege un limbaj până nu am încercat. Însă el înţelege că am nevoie de ajutor şi îmi trimite o ambulanţă.
Când mă trezesc ceva mai târziu în aceeaşi după-amiază, sunt mirată să descopăr că mă aflu în viaţă. La un moment dat simţisem spiritul predându-se şi îmi luasem rămas-bun de la viaţă. Dar mintea mea e suspendată încă între două planuri ale realităţii foarte diferite. Simt ca pe o durere pură stimulii care sosesc prin sistemele mele senzoriale. Lumina îmi arde creierul ca un foc, iar sunetele sunt atât de puternice şi haotice, încât nu pot separa o voce de zgomotul de fundal. Nu-mi doresc decât să evadez. Nu-mi pot identifica poziţia corpului în spaţiu, aşa că mă simt imensă şi în expansiune ca un duh tocmai eliberat din sticlă. Şi spiritul meu se înalţă liber, ca o balenă uriaşă plutind într-o mare de euforie tăcută. Nirvana. Găsisem Nirvana. Şi îmi amintesc că mă gândeam că nu există nicio cale prin care să fiu în stare să strâng sinele meu imens înapoi în acest corp minuscul.
Dar conştientizez în acele momente: „Sunt vie! Încă sunt vie şi am descoperit Nirvana. Iar dacă am descoperit Nirvana şi încă sunt vie, atunci oricine care este viu o poate descoperi“. Şi îmi închipui o lume plină cu oameni frumoşi, paşnici, plini de compasiune şi iubitori care ştiu că pot pătrunde în acest spaţiu în orice clipă. Şi că pot alege în mod deliberat să păşească în emisfera dreaptă sau în cea stângă şi să găsească această pace. Şi înţeleg în aceste momente ce cadou uriaş ar putea fi această experienţă, ce prilej de iluminare ar putea reprezenta în legătură cu modul în care ne trăim vieţile. Asta m-a motivat să-mi revin.
La două săptămâni şi jumătate după hemoragie, chirurgii m-au operat şi mi-au înlăturat un cheag de sânge de mărimea unei mingi de golf care apăsa pe centrii lingvistici. Mi-au trebuit opt ani ca să-mi revin în totalitate.“

Tu ce conştiinţă alegi?

Experienţa uluitoare pe care a trăit-o, îi prilejuieşte omului de ştiinţă Jill Bolte Taylor câteva concluzii importante.
„Aşadar cine suntem noi? Suntem forţa vitală a universului, cu dexteritate manuală şi două minţi cognitive. Avem puterea de a alege, clipă de clipă, cine suntem şi cum vrem să ne poziţionăm în lume.
Emisfera noastră dreaptă este dedicată momentului prezent. Totul este „aici şi acum“. Gândeşte în imagini şi are un mod de a învăţa kinestezic prin mişcarea trupurilor noastre. Informaţia, în formă de energie, izvorăşte simultan prin toate sistemele noastre senzoriale şi apoi explodează în acest imens colaj care descrie cum arată momentul prezent, cum miroase prezentul, ce gust are, cum îl simţim şi cum sună. Sunt o fiinţă de energie conectată la energia care mă înconjoară prin conştiinţa emisferei mele drepte. Suntem fiinţe de energie, conectaţi unul la celălalt prin conştiinţa emisferelor noastre drepte, formând o singură familie: umanitatea. Aici, acum, suntem fraţi şi surori pe această planetă. Ne aflăm aici pentru a face lumea un loc mai bun. Şi în acest moment suntem perfecţi, suntem compleţi şi frumoşi.
Emisfera mea stângă este un loc cu totul diferit – gândeşte liniar şi metodic, se axează pe trecut şi pe viitor. Emisfera noastră stângă este concepută în aşa fel încât să preia acel imens colaj care constituie momentul prezent şi să aleagă detalii, alte detalii şi mai multe detalii despre aceste detalii. Apoi le aşază pe categorii, organizează toate aceste informaţii, le asociază cu tot ceea ce am învăţat în trecut şi proiectează în viitor toate posibilităţile.
Emisfera noastră stângă gândeşte în termeni lingvistici. Este acel taifas neîntrerupt care mă conectează pe mine şi lumea mea interioară cu cea exterioară. Este acea voce micuţă care îmi spune: „Hei, să-ţi aduci aminte să cumperi banane când te întorci acasă. Am nevoie de ele mâine dimineaţă“.
Este acea inteligenţă calculată care-mi aminteşte când trebuie să-mi spăl rufele. Dar probabil cel mai important aspect este că e acea voce măruntă care-mi spune: „Eu sunt. Eu sunt“. Şi imediat ce emisfera mea stângă îmi spune: „Eu sunt“, mă izolez de rest. Devin un individ singular, separat de fluxul de energie din jurul meu, desprins de voi. Aceasta a fost porţiunea din creier pe care am pierdut-o în dimineaţa în care am avut accidentul cerebral.
Aici şi acum, pot păşi în conştiinţa emisferei mele drepte, unde devin conştientă că sunt forţa vitală a universului. Sunt forţa vitală a 50 de trilioane de frumoase gene moleculare care îmi dau formă, împreună cu tot ceea ce există. Sau pot alege să păşesc în conştiinţa emisferei mele stângi, unde devin un individ singular, compact. Izolat de curgere, izolat de voi. Sunt doctor Jill Bolte Taylor – intelectuală, specialistă în neuroanatomie. Acestea sunt „noi“ din interiorul meu.
Ce aţi alege voi? Pe care o alegeţi? Şi în ce moment? Sunt încredinţată că, pe măsură ce petrecem mai mult timp alegând să rulăm circuitele unei păci interioare adânci oferite de emisfera dreaptă, proiectăm mai multă pace în lume, iar planeta noastră va deveni din ce în ce mai paşnică.
Şi m-am gândit că aceasta e o idee care merită răspândită.“

Cum decodifici, aşa trăieşti

Iată o experienţă cu adevărat extraordinară. Dr. Jill Bolte Taylor a trăit în propriul trup, în propria minte adevărul că noi suntem decodificatori de informaţie, iar ceea ce este în jur este iluzie. O iluzie holografică decodificată. Când era la duş şi funcţiona numai prin emisfera dreaptă, Jill îşi vedea braţul ca nişte atomi care începeau să se unească şi să se interconecteze cu atomii şi moleculele peretelui. Aceeaşi senzaţie de fuziune şi când privea cartea de vizită: „Mă uitam la ea şi erau pixeli şi pixelii se confundau cu fundalul“.
Aşa vede emisfera dreaptă – de acolo începem să percepem realitatea ca energie. Emisfera stângă concretizează şi dă coerenţă. Avem nevoie şi de asta, pentru că altfel nu am putea să ne descurcăm în această lume. Echilibrarea este cheia eficienţei şi puterii, nu bascularea într-o parte sau alta.
Suntem învăţaţi că tot ce există în jurul nostru este real. De fapt, totul este iluzie. Această lume fizică nu e fizică; nici măcar nu există în afară. Există aici, înăuntru. E o proiecţie holografică. O iluzie a ceva fizic, material; o iluzie a solidităţii. Noi suntem Conştiinţă. Noi decodificăm realitatea. Iar felul în care o decodificăm determină realitatea pe care o trăim.
Dacă rămânem izolaţi în conştiinţa corpului, nivelul de percepţie a realităţii şi nivelul de dezvoltare a minţii sunt înăbuşite. Aceasta este situaţia actuală a umanităţii.
Indivizi care sunt în realitate Conştiinţă Infinită ajung să opereze doar la nivel de conştiinţă a trupului. Este ceea ce vor manipulatorii noştri dintotdeauna. Dacă nu ne conectăm dincolo de această dimensiune şi nu ne primim inspiraţia interioară, cunoaşterea intuitivă de dincolo, atunci către ce sau către cine ne îndreptăm pentru a înţelege cine suntem şi ce se petrece în lume? Începem să privim lumea doar prin simţurile noastre. Prin limitele şi slăbiciunile noastre. Şi cine controlează această informaţie? Cei ce controlează mass-media, informaţia, educaţia etc. Dacă rămânem la acest nivel ne-au prins, iar riscul să ne pierdem este imens.
Avem însă şansa să alegem. Avem şansa libertăţii.
Tu ce alegi?

Articol preluat de pe http://www.yogamagazin.ro/

Citiţi şi:

Undele cerebrale şi stările de conştiinţă

De ce Dumnezeu nu va pleca. Ştiinţa creierului şi biologia credinţei (2)

yogaesoteric
10 mai 2013