Economistului Antonio Martino în Il Giornale: ‘Papa Francisc este un marxist argentinian’

 

Economistul Antonio Martino contestă teoria Papei Francisc conform căreia proprietatea privată nu este un bun primar inviolabil.

„Dreptul la proprietate este un drept natural secundar derivat din drepturile care le revin tuturor, rezultând din bunurile create. Nu există nicio justiție socială capabilă să înfrunte inechitatea, care să presupună concentrarea bogăției.”

Aceste cuvinte sunt un nou atac la proprietatea privată făcut recent de Papa Francisc. Jurnalistul Francesco Curridoni i-a cerut opinia în acest sens economistului liberal Antonio Martino, membru în Forza Italia și fost ministru în guvernele Berlusconi.

Reporter:
Cum judecați aceste cuvinte?

Antonio Martino: Mi se par o idioțenie, dar dacă le spune Papa e nevoie să existe o bază, pentru că nu ar inventa ceva neadevărat numai pentru a uimi. Această afirmație, însă, este cu adevărat gratuită, de parcă Suveranul Pontif ar inventa texte evanghelice care îi sunt comode. După mine este un discurs care nu are nicio noimă…

Reporter:
Să înțeleg că nu aveți o părere bună despre Papa Bergoglio…

Antonio Martino: Acest Papă mă convinge foarte puțin, deoarece este un marxist argentinian care are obrăznicia să se numească Francisc.

Reporter:
Chiar marxist?

Antonio Martino: Bineînțeles, el în trecut a primit și un crucifix cu ciocan și seceră într-o țară sud-americană…

Reporter:
Există voci care susțin că Papa nu ar fi cazul să se ocupe de politică și că astfel de afirmații sunt o interferență a Bisericii în Stat. Dumneavoastră, în calitate de liberal, sunteți de acord cu aceasta?

Antonio Martino: Nu, nu accept această ingerință. Este normal, este de înțeles și este corect ca Papa, care nu este numai șeful Bisericii Catolice, ci și al unui Stat mic, să-și exprime opinia cu privire la chestiuni care au relevanță politică națională. Acesta este un drept pe care nu îl neg, așa cum nu aș permite niciodată contrariul, adică ca Statul să intervină în problemele Bisericii. Faptul că Suedia are Biserică de Stat este o manifestare tipică a aberantului socialism suedez, nu este ceva acceptabil. Cred cu tărie în cuvintele lui Cavour: Stat liber într-o Biserică liberă.

Reporter:
Dar, revenind la proprietatea privată, de ce este atât de important să continuăm să o apărăm?

Antonio Martino: Protejarea drepturilor de proprietate, din punct de vedere economic și social, este unul dintre acele aspecte atât de evidente, încât nimeni nu le-a înțeles. Fără o astfel de protecție există mizerie, așa cum confirmă Uniunea Sovietică și așa cum a confirmat China până când nu a slăbit frâiele orașelor de coastă. Protejarea proprietății private este una dintre cele mai importante valori în existența umană. Faptul că acest Papă nu înțelege acest aspect, demonstrează doar cât de mult tind ecleziasticii să fie analfabeți.

Reporter:
Și, totuși, guvernul argentinian și o parte din stânga italiană au propus legea patrimoniului, pentru a sprijini cheltuielile care derivă din situația de urgență declanșată de covid-19. O considerați o măsură excesivă?

Antonio Martino: Deci, să pornim de la o presupunere. Această pandemie, în termeni cantitativi, este ridicolă. Gripa spaniolă a cauzat 50 de milioane de morți, când populația mondială era de 1 miliard și 300 de milioane, în timp ce pentru covid-19 au fost 1,7 de milioane de decese din 8 miliarde de persoane și, prin urmare, a afectat 0,004% din populație. Este o cifră derizorie. Are consecințe grave numai asupra persoanelor în vârstă, care au alte patologii. Din cauza coronavirusului am adoptat măsuri care vor dăuna afacerilor, hotelurilor și restaurantelor și efectele dramatice pe care le vor provoca le vom vedea doar când se va termina pandemia.

Citiţi şi:

Papa Francisc îi acuză de egoism pe protestatarii anti-restricții…

Papa Francisc susține vaccinarea tuturor împotriva covid, bogați și săraci. Sună cunoscut?

Nebunia Papei Francisc: Vrea să ne rugăm pentru roboți și Inteligența Artificială

 

yogaesoteric
23 decembrie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More