Efecte spirituale profunde

 

Fiinţa care practică Arta Binecuvântării:

– atinge treptat simplitatea şi puritatea unui copil ceea ce presupune eliminarea a tot ceea ce este inutil şi fără sens în viaţa noastră privită global, primind în schimb bogăţia unei vieţi îndumnezeite;
– resimte plenar bucuria de a trăi, amplificarea aptitudinii de apreciere la justa valoare a bucuriilor simple (să ne bucurăm de o stare de relaxare, de o floare, de un surâs, etc.);

– devine plin de compasiune faţă de toate fiinţele, trăieşte o stare de coeziune cu ceilalţi, fără disperare, ranchiună, concurenţă, ură, devine un mesager al lui Dumnezeu pentru ceilalţi;
– este plin de înţelegere şi bunăvoinţă faţă de ceilalţi (noi nu avem dreptul să impunem nimănui nimic, fiecare este unic), ceea ce produce o tainică legătură cu ei, percepută empatic;

– îşi purifică toate intenţiile, simte intuitiv că orice scop ascunde în el şi scopul real care se află la baza lui. De la un moment dat constată că acest aspect nu mai poate fi disimulat (s-ar păcăli numai pe el însuşi) reuşind să-şi modifice destinul prin transcenderea karmei;
– devine un optimist desăvârşit care foloseşte în mod total şi transfigurator orice fapt existenţial, având mereu resurse pentru a aprecia şi a evolua benefic, plin de încredere;

– devine o forţă generoasă capabilă să se dăruiască în slujba unui ideal divin, devine capabil să recunoască cât mai bine Energia Divină pentru a o putea dărui şi altora, să-şi dezvolte capacitatea de releu;
– ajunge să devină complet eliberat de prejudecăţi şi concepţii dogmatice, închistatoare, ajunge să se cunoască, să cunoască atât situaţia, cât şi pe cei pe care îi judecă, pentru că orice prejudiciu adus unei fiinţe este o sfidare a legilor lui Dumnezeu care nu rămâne fără răspuns;

– observă, înţelege şi respectă în mod spontan şi cu naturaleţe legile firii, contemplă totul cu atenţie şi se supune Legilor Divine contemplate;
– obţine un simţ desăvârşit al dreptăţii. Fără Dumnezeu cum poate fi oare explicat instinctul dreptăţii? Cel care practică Arta Binecuvântării obţine intuiţia dreptăţii Lui Dumnezeu;
– înţelege mult mai bine pe cale intuitivă toate fiinţele şi în special fiinţele de sex opus. De exemplu când cineva ne deranjează, ne adâncim în profunzimile fiinţei şi ne amintim o stare pe care am trăit-o deja: „Sunt om şi nimic din ceea ce este omenesc nu-mi e străin“. Înţelegem că noi am trăit deja totul;

– ajunge treptat să distingă în mod obiectiv nivelul spiritual al unei fiinţe umane:
a) grupa I (primară): doreşte să-şi satisfacă plăcerile simţurilor;
b). grupa a II-a : crede în existenţa unei misterioase instanţe superioare lui;
c) grupa a III-a : descoperă faptul că există un raport strâns între Dumnezeu şi conştiinţă;
d) grupa a IV-a : caută să înţeleagă cum se manifestă Dumnezeu;
e) grupa a V-a : a atins o sensibilitate spirituală rafinată;
f) grupa a VI-a : devine un releu între Dumnezeu şi Creaţie.

Realizând zilnic Arta Binecuvântării îi putem înţelege pe ceilalţi mult mai bine şi astfel ne va fi mult mai clar cum putem să-i ajutăm.

Citiţi aici câteva observaţii suplimentare

yogaesoteric

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More