Evil eye – simbolul uriașului March for Our Lives pentru dezarmarea populației americane


Aceiași au creat și pussy hats – simbolul Marșului Femeilor de anul trecut

Povestea-i cam așa: un tânăr aude voci și se apucă să tragă într-o școală din Florida. După care, ca la un semn, societatea civilă declanșează o mare acțiune împotriva armelor de foc.

Un punct culminant de până acum în această luptă l-au constituit uriaşele marşuri împotriva armelor de foc ce au avut loc în multe oraşe americane. Intitulate March for Our Lives, la ele au participat sute de mii de oameni:

Ce se vrea de fapt cu toată această mega inginerie socială? Dezarmarea populaţiei din SUA.

Dar orice mişcare are nevoie de simboluri. Marşul Femeilor de anul trecut a avut pussy hats – niște căciuli roz pătrate, care atunci când sunt puse pe cap prefigurează o pereche de coarne. Actualul marş pentru controlul armelor are simbolul evil eye. Aceiaşi creatori şi aceiaşi activişti, pentru că de fapt sunt aceiaşi păpuşari.

Într-un articol publicat pe 24 martie a.c., CNN explica povestea simbolului ales pentru marș:

De ce vei observa o mulțime de mănuși cu „ochi răi” la Marșul pentru Viețile Noastre

Când Marșul pentru Viețile Noastre va umple orașe în jurul țării în acest weekend, ține ochii larg deschiși pentru… ochi.

„Ochii răi” urmează să ajungă un mare simbol al marșului, similar cu felul în care căciulile roz (pussy hats) au reprezentat Marșul Femeilor de anul trecut. Se așteaptă să apară pe mănuși, dar caută-le pe însemne, tricouri și în alte forme.

Există o legătură puternică între mănușile cu „ochi răi” și emblematicele căciuli roz, iar bogata istorie și tradiție din spatele simbolismului ochiului rău pot conferi un context noului său rol.

Au fost concepute de aceeași femeie ce a ajutat la crearea căciulilor roz pusy hats

Krista Suh e o feministă, artizană și activistă ce s-a aflat în spatele căciulilor pussy hats ce au împodobit mii de capete și au deveni un simbol al rezistenței, comod, deși puternic. Mănușile cu evil eye reprezintă, de asemenea, ideea sa.

„Mi-au apărut în vis, cu câteva minute înainte de a mă trezi – am avut un vis despre un protest, o mulțime enormă, pașnică, cu mâinile întinse spre cer – fiecare palmă avea un ochi imens desenat pe ea”, a scris ea pe blog. „Era o mare de ochi.”

Suh a păstrat în minte această viziune, și atunci când Marșul pentru Viețile Noastre a început să prindă contur, a știut că viziunea sa are un scop. A cerut altor artizani și activiști #NeverAgain să participe la proiect, tricotând sau realizând mănuși cu ochi, sau făcând donații pentru cauza marșului.

De ce ochi?
„Congresul trebuie să știe că oamenii privesc”, a scris Suh.



Krista Suh

Oameni au donat sute de perechi de mănuși pentru marș

Suh și alți artizani ce tricotează, cos, croșetează sau își folosesc îndemânările pentru a produce obiecte care să susțină diferite cauze, numesc activitatea lor „craftivism”, și nu este vorba doar de producerea de căciuli comode sau de mănuși.

Atunci când ideea căciulilor roz a fost distribuită prin social media înaintea Marșului Femeilor, prietena lui Suh și co-creatoarea căciulilor pussy hats, Jayna Zweiman, a declarat pentru CNN că oamenii au folosit acest concept pentru a-și împărtăși experiențele de agresiune sexuală, pentru a încuraja supraviețuitorii și activiștii, și pentru a stimula în general ideea de comunitate și solidaritate.

Deci pentru cei care practică craftivismul, realizarea mănușilor cu evil eye este dedicată sprijinirii respectivei viziuni, dar și pentru conectarea cu alții care se simt mișcați într-un mod similar și doresc să facă o diferență.

În acest scop, Suh a făcut apel pe site-ul ei ca cititorii să se angajeze fie să tricoteze o pereche de mănuși pentru a o dona sau a o purta, fie să doneze bani pentru sprijinirea Marșului pentru Viețile Noastre.

Pe site-ul lui Suh, cererea sa inițială pentru 438 de perechi de mănuși (reprezentând datele statistice conform cărora 438 de oameni au fost uciși sau răniți prin împușcare în școli începând din anul 2014) a fost cu mult depășită. Au fost adunate peste 1.000 de perechi provenind din toată lumea.

Modele de mănuși cu ochi răi sunt distribuite pe internet, iar unele organizații au organizat workshopuri și evenimente pentru ca oamenii să se întâlnească și să-și creeze unele pe cont propriu.

Inevitabil, simbolul ușor identificabil și lesne de reprodus a condus la impulsuri de a obține câștiguri materiale. Sugestii de accesorii cu ochi răi abundă pe site-uri de lifestyle și pe Pinterest, iar mănușile cu ochi răi sunt acum la mare căutare pe Etsy, uneori cu prețul de peste 30 de dolari.

„Ochiul rău” nu este neapărat rău

Evident, simbolul ochiul rău a fost prezent cu mult timp – cu milenii – înaintea Marșului pentru Viețile Noastre. Și deși poate avea impact ca piesă de activism modern, este important să fim conștienți de semnificațiile antice pe care le deține.

În culturile mediteraneene și vest-asiatice, ochiul rău poate fi o sursă de dușmănie și maladie, și poate reprezenta chiar și un fel de blestem. Poate să prezinte unele conotații de natură religioasă, deoarece folclorul ochiului rău are legături cu literatura creștină, ebraică și islamică, dar și conotații seculare și oculte de ordin general.

Deci dacă ochiul este rău, de ce îl poartă oamenii?
În general se crede că purtarea ochiului rău ca talisman poate aduce o protecție împotriva pericolelor pe care le semnifică. Deci, atunci când se aplică la ceva precum Marșul pentru Viețile Noastre, este mai mult decât un simbol că cineva este urmărit. Când este purtat, poate conferi protecție utilizatorului. Când este adoptat ca un simbol pentru schimbare, rezistență sau nemulțumire, poate fi interpretat ca un avertisment.

Un ochi rău pe o palmă deja constituie un simbol foarte specific

Un ochi pe o palmă, precum apar ochii răi când sunt purtate astfel de mănuși, este un simbol antic aparte. Adesea numit mâna Hamsa sau Mâna Zeiței, este un simbol de protecție împotriva ochiului rău. Este o emblemă destul de la modă, deci probabil ai observat simbolul pe bijuterii sau îmbrăcăminte.

Reprezentând o entitate feminină ce protejează oamenii de rău, mulți activiști ai Marșului Femeilor sau a Marșului pentru Viețile Noastre pot considera că modul în care este reprezentat pe mănuși are și o conotație poetică.

***

De ce totuși este ales un simbol cu conotații malefice, când există o mulțime de simboluri eminamente benefice ce ar putea să fie asociate unei mișcări sociale ce se declară pentru binele oamenilor? De ce sunt evocate elemente stranii de magie pentru a figura protecția de care oamenii au nevoie? De ce o căciulă roz trebuie să fie pătrată și să facă să pară că cea care o poartă are coarne?
Toate acestea sunt indicii clare despre cei care trag sforile și manevrează masele în mega ingineriile sociale orchestrate pentru atingerea scopurilor pe care le doresc păpușarii.

Citiți și:

«Guntoberfest» sau despre inutilitatea părerilor de rău ale americanilor

Atacurile teroriste – capital nepreţuit pentru instituţiile de tip poliţienesc, care vor să ne bage în cămăşile de forţă ale noii lumi (I)

Studiu: Medicamentele Marii Industrii Farmaceutice sunt corelate cu 90% din atacurile armate din școlile americane

 

yogaesoteric
3 noiembrie 2018

 

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More