Experimentul lui Asch și conformismul de grup. Ce este important să reținem?

 

Fără îndoială, experimentul lui Asch sau, mai corect spus, experimentele din 1951 și 1956 gândite de Solomon Asch sunt printre cele mai cunoscute din psihologie, dând naștere la vii discuții, comentarii și chiar abordări teoretice noi. Și mai interesant este că Asch coordonează aceste experimentele la mai bine de 10 ani după ce făcuse o primă tentativă de a demonstra cum subiecții confruntați cu o opinie favorabilă, tind să-și formeze o opinie de acelaşi fel. A fost unul dintre cele mai puternice semne ale prezenței conformismului într-un grup pe care Asch s-a gândit să-l testeze.

În ce a constat experimentul lui Asch

Experimentul gândit de Solomon Asch este relativ simplu. Grupuri de maxim nouă persoane sunt invitate să participe la un experiment despre ceea ce ar urma să fie testarea mecanismelor percepției. Li se prezintă serii de planșe, în stânga cu o linie verticală, numită linie-etalon, iar în dreapta cu trei linii verticale, dintre care este necesar să o identifice pe cea identică cu linia etalon. Și pentru că nu erau persoane care să fi stat cu ochii în monitor până la 30 de ani ca acum, șansele de a alege greșit erau infime. Asta doar în teorie. În practică, ne aflăm în fața unei tentative de manipulare, nu mai puțin de opt membri ai grupului fiind complici și unul singur, subiect. Mai mult, printr-o tragere la sorți aranjată, subiectul naiv ajunge să-și spună părerea printre ultimii (sau penultimul), după ce majoritatea complicilor se pronunțaseră deja.

Pornește experimentul lui Asch. Primele două probe (din totalul de 18) se derulează fără ca nimic notabil să se petreacă, atât complicii, cât și subiectul naiv identificând corect linia-etalon din grupul de trei. Apoi, la a treia probă, ceva se schimbă și toți complicii dau un răspuns eronat din punct de vedere al percepției. Subiectul se blochează. Știe răspunsul corect, însă are rețineri în a se exprima. Este pus în fața unui conflict de ordin socio-cognitiv, și atunci neagă evidența, adoptând răspunsul eronat al complicilor în 37% din cazuri. Pe când în situațiile normale, când nu exista manipularea, din 37 de răspunsuri ale subiecților reali, doar două erau greșite. Media erorilor era 0,08, pe când în timpul experimentului ajunge la 4,41, dintr-un maxim posibil de 12.

Din cele 123 de persoane care au făcut obiectul experimentului lui Asch, doar 29 nu s-au lăsat influențate de presiunea grupului și nu au comis vreo eroare, adică mai puțin de 23%. De partea cealaltă, aproape 1/3 dintre subiecți (32%), supuși presiunii, au indicat răspunsul greșit la mai mult de jumătate dintre întrebări, de unde se deduce o puternică tendință spre conformism. Evident, contează și particularitățile personale, altfel n-am avea subiecți care refuză să se conformeze și nici situații când, în lipsa mizei, oamenii preferă să-și nege propriile percepţii mai degrabă decât să facă notă discordantă într-un grup care, până la urmă, nu înseamnă nimic pentru ei.

Un alt element scos la iveală de experimentul lui Asch este importanța izolării subiectului naiv supus manipulării. Astfel, dacă în grupul de studiu este introdus un al doilea subiect naiv, în poziția a patra de exemplu, influența grupului scade de la 32% la un pic peste 10%. Mai mult, dacă un complice aflat la răspuns chiar înaintea subiectului naiv acceptă să furnizeze răspunsuri corecte, rata de influențare scade până la 5,5%.

Odată demonstrată importanța unanimității, Asch a trecut mai departe, urmărind să vadă dacă dimensiunea grupului influențează procentul de 32%. Ei bine nu. Conformismul maxim se atinge atunci când avem trei complici și un subiect naiv, sporirea din acel punct a numărului complicilor nu mai crește cele 32 de procente. Subiectului nu-i mai pasă. Intervine detașarea.

Cum poate spori procentul răspunsurilor eronate din partea subiectului naiv? Introducând în grupul de trei complici o persoană cunoscută și apreciată. Iar dacă cel care coordonează experimentul, reprezentantul autorității, aprobă răspunsurile greșite, procentul de influențare aproape că se dublează, ajungând la 62%.

În fine, încă o reacție simpatică din partea subiecților pusă în lumină de experimentul lui Asch, a fost reprezentată de opţiunea acestora de a alege răspunsul greșit, însă nu cel indicat de grup, ci pe acela care se abătea cel mai puțin de la soluția reală. Dintre două rele, o alegeau pe cea ma mică. Alegeau răspunsul cu gradul de eroare mai mic, ca soluție de compromis. Interesant, nu?

Ce este important să reținem din experimentul lui Asch?

Oamenii sunt influențabili mai ușor decât s-ar crede, mai ușor decât le-ar place lor înșiși să creadă.

Există o presiune a grupului, oricât de eterogen ar fi acesta. Condiția este să existe un grup.

Presiunea se manifestă optim atunci când există unanimitate, nu doar majoritate. În lipsa unanimității, subiectul nostru își va regăsi curajul și liberul arbitru.

Și încă ceva. Este o vorbă: „Când două persoane îți spun că ești beat, te duci să te culci”. Experimentul lui Ash demonstrează că dacă trei persoane îți spun că ai băut, deja ți-a crescut alcoolemia.

Experimentul recreat după 10 ani (1970)

Citiți și:

Să luăm aminte la experimentul ‘Universul Calhoun’

Ce spune experimentul lui Zimbardo despre firea umană

 

yogaesoteric
17 februarie 2021


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More