Experţii analizează modul în care yoga este benefică pentru creier
Oamenii de știință cunoşteau de zeci de ani faptul că exercițiile aerobice întăresc creierul și contribuie la dezvoltarea de noi neuroni, dar puține studii au examinat modul în care yoga influenţează acest organ esenţial. O analiză științifică a descoperit că yoga îmbunătățește multe dintre structurile și funcțiile creierului care beneficiază în urma exercițiilor aerobice.
Recenzia, publicată în revista Brain Plasticity, s-a concentrat pe 11 studii despre relația dintre practica yoga și sănătatea creierului. Cinci dintre studii au presupus ca persoane fără experiență în practica yoga să facă una sau mai multe sesiuni de yoga pe săptămână pentru o perioadă de 10-24 săptămâni, comparând sănătatea creierului la începutul și sfârșitul cercetării. Celelalte studii au măsurat diferențele de la nivelul creierului dintre persoanele care practică în mod regulat yoga și cele care nu practică.
Fiecare dintre studii a utilizat tehnici de imagistică cerebrală, cum ar fi RMN, RMN funcțional sau tomografie computerizată cu emisie de fotoni. Toate au implicat Hatha Yoga, care include mișcări ale trupului, meditație și exerciții de respirație.
„În urma acestor 11 studii, am identificat unele regiuni ale creierului în care apar constant îmbunătăţiri și aceste arii corticale, în mod surprinzător, nu sunt atât de diferite de cele observate la cercetarea efectelor exercițiilor aerobice”, a spus Neha Gothe, profesor de kinesiologie și sănătate comunitară la Universitatea din Illinois, care a condus cercetarea împreună cu Jessica Damoiseaux, profesor de psihologie la Universitatea de Stat Wayne.
„De exemplu, vedem creșteri ale volumului hipocampului în urma practicii yoga”, a precizat Gothe. Multe studii referitoare la efectele asupra creierului ale exercițiilor aerobice au arătat o creștere similară a dimensiunii hipocampului în timp, a spus ea.
Hipocampul este implicat în procesarea memoriei și se știe că scade odată cu înaintarea în vârstă. Este, de asemenea, structura care este prima afectată în demență și boala Alzheimer.
Deşi multe dintre studii sunt exploratorii şi nu doveditoare, cercetarea indică şi alte modificări importante ale creierului asociate cu practica yoga obişnuită, a spus Damoiseaux. Amigdala, o structură a creierului care contribuie la reglarea emoțională, tinde să fie mai mare la practicanţii yoga decât la cei care nu practică yoga.
De asemenea, cortexul prefrontal, cortexul cingulat și rețelele creierului, cum ar fi cea activată implicit, tind să fie mai mari sau mai eficiente la cei care practică yoga în mod regulat.
„Cortexul prefrontal, o regiune a creierului situată chiar în spatele frunții, este esențial pentru planificare, luarea deciziilor, multitasking, analizarea opțiunilor și alegerea celei potrivite”, a spus Damoiseaux. „Rețeaua activată implicit este un set de regiuni cerebrale implicate în gândirea cu privire la sine, planificare și memorie.”
La fel ca amigdala, cortexul cingulat face parte din sistemul limbic, un circuit de structuri cerebrale care joacă un rol cheie în reglarea emoțională, învățare și memorie.
Studiile au arătat, de asemenea, că modificările creierului observate la persoanele care practică yoga sunt asociate cu performanțe mai bune la testele cognitive sau la măsurile de reglare emoțională.
Descoperirea faptului că yoga poate avea efecte similare asupra creierului ca exercițiile de aerobic este intrigantă și necesită mai mult studiu, a spus Gothe.
„Yoga nu este similară cu aerobicul, așa că este necesar să existe alte mecanisme care să conducă la aceste modificări ale creierului”, a explicat ea. „Până în prezent, nu avem dovezi pentru a identifica care sunt aceste mecanisme.”
Cercetătoarea bănuiește că îmbunătățirea reglării emoționale este o cheie pentru efectele benefice ale practicii yoga asupra creierului. Studiile au legat stresul la oameni și la animale de micșorarea hipocampului și de performanțe mai slabe la testele de memorie, de exemplu, a mai spus ea.
„În unul dintre studiile mele anterioare, am cercetat modul în care yoga modifică răspunsul la stres (răspuns de cortizol)”, a precizat Gothe. „Am descoperit că cei care au făcut yoga timp de opt săptămâni au avut un răspuns de cortizol atenuat la stres, care a fost asociat cu performanțe mai bune la testele de luare a deciziilor, modificarea sarcinilor și atenție.”
Yoga ajută oamenii cu sau fără tulburări de anxietate să-și gestioneze stresul, afirmă Gothe.
„Practica yoga ajută la îmbunătățirea reglării emoționale, reducând stresul, anxietatea și depresia. Și asta pare să îmbunătățească funcționarea creierului.”
Cercetătorii spun că este nevoie de mai multe studii – și mai riguroase – asupra efectelor practicii yoga asupra creierului. Ei recomandă cercetări mai ample, care să implice practică yoga de luni întregi, compararea grupurilor de practicanţi yoga cu grupuri de control active și măsurarea modificărilor creierului și performanța la testele cognitive folosind abordări standard, care permit comparații ușoare cu alte tipuri de exerciții.
„Ştiinţa indică faptul că yoga este benefică pentru funcţionarea sănătoasă a creierului, dar este nevoie de studii de intervenţie mai riguroase şi bine controlate pentru a confirma aceste descoperiri iniţiale”, a spus Damoiseaux.
Gothe este afiliat la Institutul Beckman pentru Știință și Tehnologie Avansată din Universitatea Illinois.
Damoiseaux este afiliată la Institutul de Gerontologie din Universitatea de Stat Wayne.
Citiţi şi:
Transformarea rapidă ce este posibilă prin practica YOGA a creierului nostru este cu ușurință realizabilă!
Ce se petrece în creier atunci când meditezi
yogaesoteric
21 martie 2020
Also available in: English