Extratereştrii, intratereștrii şi OSN-urile din adâncurile mărilor şi oceanelor: o istorie fabuloasă din vechime şi până în prezent! (2)
Citiți prima parte a articolului
Sferele zburătoare
Anul următor, în 1977, amiralul Anatolii Aleksandrovici Komarițîn, șeful Departamentului de Navigare și Oceanografie al Serviciului Hidrografic al Marinei URSS, fost comandant al unui submarin nuclear, aflat în misiune în apropiere de insula Guam, Pacificul de Vest, a văzut de mai multe ori niște obiecte ca niște bile de dimensiuni mari, de culoare galben-roșu, plutind deasupra liniei orizontului.
Același tip de obiecte au fost semnalate atunci și deasupra peninsulei Kamceatka, între strâmtoarea Bering, Marea Ohoțk și insula Sahalin. „Observarea a avut loc la joncțiunea dintre Oceanul Pacific și Oceanul Indian, pe timp de noapte, în jurul orei două. Eram la o adâncime de un periscop (9-15 metri – n.n.).
Am văzut un obiect care semăna cu Soarele când răsare, portocaliu în centru, galben spre margine, care atârna la orizont, noaptea. Nu era Luna, pentru că aceasta se vedea clar pe cer. Nu ne-am dat seama ce este, nu aveam nicio explicație. Comandantul submarinului a dat ordin de scufundare la o adâncime mai mare și de continuare a misiunii”, a afirmat înaltul ofițer sovietic.
Observații în Marea Neagră
Caracteristic acestor obiecte submarine neidentificate (OSN) este viteza foarte mare cu care se deplasează prin apă, uneori de ordinul sutelor de kilometri pe oră, adâncimea mare la care se pot scufunda, agilitatea cu care fac manevre foarte complicate și capacitatea de a trece din mediul acvatic în cel aerian sau invers, fără niciun fel de probleme.
Nici cel mai perfecționat submarin nuclear construit de om până acum nu are aceste caracteristici. Astfel de OSN-uri au fost observate în cele mai diferite locuri de pe glob. În 1950, nave militare sovietice au observat în Marea Neagră mai multe obiecte bizare care se deplasau pe sub apă. În momentul în care au fost descoperite de sonare, acestea s-au scufundat la adâncimi mari și au dispărut cu viteze pe care niciun submarin de la vremea aceea nu le putea atinge. S-au comportat ca și cum ar fi „simțit că au fost văzute”.
Un an mai târziu, în 1951, un alt submarin sovietic a interceptat cu aparatura de ascultare, la o adâncime de doi kilometri, obiecte asemănătoare în Marea Ohoțk. Comandantul a anunțat o navă de patrulare de la suprafață, care a sosit imediat în zonă. Pentru că nu au răspuns la niciuna dintre încercările de a intra în legătură, vânătorul de submarine de la suprafață a lansat grenade de adâncime.
Când acestea au explodat, submersibilele necunoscute s-au ridicat brusc la 50 de metri de suprafață și au pornit cu o viteză de 270 de kilometri pe oră spre larg. Lăsând la o parte faptul că grenadele nu le-au afectat cu nimic, astfel de manevre de urcare bruscă de la 2.000 de metri adâncime la 50 de metri în câteva secunde și apoi plecarea cu viteză foarte mare, neatinsă de nicio navă nici azi, rămân greu de explicat.
Mai recent, în 1990, în timp ce se afla într-o expediție în Marea Neagră cu nava de cercetare Mihail Lomonosov, Evghenii Feodorovici Șniukov, directorul Institutului de Științe Geologice din fosta RSS Ucraina, a notat următoarele: „La 1.400-1.800 de metri adâncime s-a descoperit un obiect misterios, foarte mare, de formă elipsoidală. Prin ecografie i s-au determinat grosimea, 270 de metri, și lungimea, 2 kilometri. Sonarele au declanșat alarmă la contactul cu un obiect dens, foarte tare. Probele de apă luate din zona aceea nu au prezentat anomalii”.
Roțile luminoase
Pe 8 iunie 1984, nava sovietică Profesor Pavlenko se afla în golful Neretva din Marea Adriatică. La un moment dat, marinarii de pe punte au observat că pe suprafața apei a apărut un punct luminos care s-a mărit rapid. Din centrul lui radiau niște „benzi de lumină”. Fenomenul a fost fotografiat de marinari și consemnat în jurnalul de bord.
Explicația oficială a fost, ca de obicei, una care să ascundă realitatea: „pe fundul mării a avut loc o alunecare de teren și la suprafață s-a ridicat niște var (calcar)”. Pozele au fost confiscate și cazul închis.
Apariția roților luminoase este semnalată de foarte multă vreme. În anul 1926, o astfel de „roată cu spițe luminoase” a fost consemnată de comandantul navei Chuck Sang. Patru ani mai târziu obiecte asemănătoare au fost văzute de marinarii de pe vasul cu aburi Rotorua, în apele Pacificului. În anul 1978, mateloții de pe Novokuznețov, aflați în Golful Guayaquil, Ecuador, Oceanul Pacific, au zărit în apă niște benzi fosforescente lungi de 20 de metri. Acestea se roteau și când au ajuns la aproximativ 100 de metri în fața navei, au ieșit la suprafață și s-au ridicat în aer la circa 25 de metri, au făcut câteva zig-zag-uri prin aer apoi s-au scufundat din nou în ocean.
Deseori, astfel de apariții au influențat negativ funcționarea aparatelor de bord, mergând până la scoaterea lor din funcțiune, așa cum a fost în cazul port-avionului american Bunker Hill. În septembrie 1965, bastimentul executa o misiune de luptă la sud de insulele Azore, în Oceanului Atlantic.
În timpul acțiunii, sonarele au descoperit un obiect necunoscut care se deplasa pe sub apă cu 300 de kilometri pe oră, o viteză imposibil de atins pentru orice tip de navă pământeană. S-a dat alarma și tracker-ii, militari specializați în urmăriri și vânătoare, au primit ordin să-l distrugă.
Brusc, legăturile radio cu avioanele ridicate în aer și cu navele din zonă s-au întrerupt, aparatura de radio-navigație a murit și nimic nu mai putea fi controlat. Între timp, obiectul misterios s-a îndepărtat rapid, i s-a pierdut urma și aparatura navei și a avioanelor a revenit la normal. Totul a fost mușamalizat, neputându-se da nicio explicație.
Dezastre neelucidate!
Lacul Baikal se află în sudul Siberiei, este cel mai adânc de pe glob, 1.637 metri, este cea mai mare rezervă de apă dulce de pe Terra, 23.000 de kilometri cubi și are o vechime de 20-25 de milioane de ani. În vara anului 1982, în timpul unui antrenament pe care îl efectuau în apele lacului, un grup de scafandri militari au avut o surpriză deosebită: la una dintre scufundări, la 50 de metri adâncime, au întâlnit o altă echipă de „scafandri” necunoscuți.
Lacul Baikal
Aceștia aveau 3 metri înălțime, erau echipați cu niște combinezoane argintii, nu aveau niciun fel de aparate de respirat, doar capetele fiindu-le protejate de niște sfere. Militarii au încercat să prindă unul dintre ei, dar lucrurile s-au terminat tragic. Străinii au folosit un fel de raze, trei militari sovietici au murit iar ceilalți s-au ales cu traumatisme severe. Bizarii vizitatori au dispărut fără urmă și toate căutările au rămas fără rezultate.
În martie 1974, un trauler vest-german pescuia în estul Americii de Sud, în Oceanul Atlantic. La un moment dat, ceva s-a înfășurat în jurul elicei și nava s-a blocat. Mecanicul Kurt Schneider s-a echipat în costum de scafandru și a intrat sub apă să vadă despre ce este vorba. A găsit un cablu răsucit în jurul axului central.
A lucrat aproape două ore ca să îl desfacă. Într-un timp i s-a părut că aude zgomotul unui compresor și niște țipete omenești, fapt ce l-a determinat să întrerupă lucrul și să iasă la suprafață. S-a îngrozit de ce a văzut: nava lor era ridicată de la un capăt de un obiect sferic, ieșit din apă.
Acesta era lucios, nu avea geamuri sau alte deschizături și emitea o lumină albastră pulsatorie. Speriat, Schneider s-a scufundat din nou și a așteptat câteva minute. A auzit un zgomot puternic și, temându-se că pescadorul a fost răsturnat de tot, a ieși deasupra. Nava însă era acum pe linia de plutire iar obiectul albastru ieșise din apă și zbura către cer.
Când a reuși să se cațere pe punte, a rămas oripilat: toată puntea era murdară de o substanță maronie, lipicioasă și toți cei 40 de membri ai echipajului dispăruseră. La cercetările ulterioare, mecanicul a declarat că nu știe ce s-a întâmplat și nu își poate explica fenomenul.
O concluzie ciudată!
În februarie 1968, submarinul atomic american Scorpion, comandat de căpitanul-locotenent Francis Slattery, a părăsit baza Norfolk, Virginia, SUA, și s-a deplasat în Marea Mediterană, unde a executat diverse misiuni timp de trei luni.
Ultima legătură radio a avut-o pe 21 mai, când se afla la 400 de kilometri nord-vest de Insulele Azore. Din acel moment, submersibilul de 3.100 de tone, cu 99 de oameni la bord, a dispărut. Scorpion a fost căutat de peste 60 de nave, 3 avioane și câteva submarine. Abia la 30 octombrie același an, batiscaful Triest II l-a găsit exact în partea opusă de unde dispăruse, în sud-vestul Insulelor Azore, la 3.047 de metri adâncime.
Era turtit și avea o mare gaură în mijloc. Comisia de anchetă, condusă de vice-amiralul Bernard Austin, a ajuns la un rezultat ciudat: „submarinul a depășit adâncimea maximă admisă de scufundare… din motive necunoscute”.
Nimeni nu a putut explica de ce a pornit acesta în direcția opusă, ce a căutat la o adâncime de cinci ori mai mare decât se putea scufunda și ce i-a provocat gaura din bordaj. Marina americană a dat și ea un comunicat la fel de ambiguu: „Dispariția submarinului «Scorpion» este un mister imposibil de rezolvat cu mijloacele din prezent”.
Acestea sunt doar câteva cazuri din multele care s-au petrecut. După unele statistici, în ultimul secol pe globul pământesc au dispărut fără urmă sau au fost grav avariate peste 230 de submarine de diferite tipuri, sute de marinari pierzându-și viața.
În majoritatea cazurilor, anchetele efectuate au scos la iveală faptul că în producerea acestora au fost implicate și obiecte necunoscute, pentru care nu s-au găsit explicații. De remarcat că din miile de OZN-uri semnalate de-a lungul anilor, doar 30% au fost văzute deasupra uscatului, restul de 70% au fost pe lacuri, mări și oceane: 44% în Oceanul Atlantic, 16% în Oceanul Pacific, 10% în Marea Mediterană.
Citiți și:
Tehnologia extraterestră şi secretele guvernamentale (I)
Astronomii spun că în mod sigur au existat în trecut civilizații extraterestre care ne puteau vizita
yogaesoteric
16 decembrie 2017