Florin Zamfirescu a răbufnit în apărarea lui Călin Georgescu: Gogorița cu legionarii e de la Iliescu din Piața Universității. Ne ucideți și speranța, și visele! Cât oare să vă mai răbdăm?
Actorul Florin Zamfirescu, cunoscut pentru intervențiile sincere și directe în media pe cele mai importante evenimente politice, a vorbit la Realitatea Plus unde a ținut să sublinieze faptul că poporul este, în definitiv, cel care are mereu puterea și dictează mersul treburilor în țară, redă ȘtiripeSurse.
„Lăsați-ne să votăm pe cine vrem!”, a spus actorul în emisiune. Acesta s-a angajat într-un discurs tăios prin care a mustrat, practic, guvernarea actuală și sistemul de justiție, totul cu referire la cele petrecute recent cu naționalistul Călin Georgescu, mai precis la capetele de acuzare pe care acesta le-a primit:
„S-a demonstrat cât de periculos este Călin Georgescu pentru puterea actuală. Pe de-o parte se fac glume cum că n-a fost la ONU, că n-a fost nimic, că este un fals, dar de pe altă parte aceste măsuri arată că el este extraordinar de puternic și câtă dreptate are. Nu-și dau seama că se dau de gol?
Legat și de asta că e legionar……. domnilor, legionarii români au dispărut în 1941, după care au fost băgați în pușcărie, au fost chinuiți. Pe mine m-a surprins foarte tare când la revoluția din ’89 l-am auzit pe Iliescu spunând că legionarii vorbesc prin mitingul maraton de la Universitate. Se folosește această gogoriță ca să se sperie lumea. E ridicol! Să-l faci pe Călin Georgescu legionar!
Poporul ăsta nu-i tâmpit deloc! A început să se trezească, dar se găsesc niște tinichigii, niște analfabeți, fără diplome, fără școală, să ne pună cu botul pe labe. Poporul acesta nu se poate rătăci! Constituția țării ce zice? Democrația ce-nseamnă, dom’le? Lasă-mă, dom’le, să greșesc, să votez cu cine cred!
Nu vă e rușine să mă întoarceți din drum, să mă corectați și să arestați oameni pe stradă? Nu vă e rușine, domnilor? Că până la urmă rușinea e cea care a dispărut în țara asta. Se poate așa ceva? Trăim într-o societate luminată, civilizată, trăim între oameni care au facultăți, sunt oameni liberi, oameni care vor mai bine.
Vedem cu toții că oricât s-ar strofoca actualii guvernanți să ne ascundă nenorocirea în care se târăște România, nu le iese. Se târăște, e la pământ. Agricultura e la pământ, se vând toate bunurile țării, s-a distrus industria în totalitate, zăcăminte, petrol, nimic nu mai e al nostru……. salariile nu pot crește, pensiile rămân așa, ne depășesc scumpirile, nu mai putem face față, poporul ăsta geme!
Și vine Bolojan, și vine Ciolacu să ne spună că trăim bine? Păi ne spunea Ceaușescu că trăim bine, vorbea mereu de fericirea și prosperitatea poporului până când a zburat cu capu-n cosmos. Se poate așa ceva, să continue la fel? Nu le e rușine obrazului?
Păi vine un om care presupunem că oferă încredere, o șansă acestui popor……. nu vine cu altceva decât cu speranța de mai bine, de ajungem să ne gândim toți la el ca la o salvare. Că nu era el, putea fi altul. Putea fi unul Popescu. Dar lăsați-l să trăiască! Și lăsați-ne și pe noi să putem fi alături de el. Lăsați-ne să sperăm, nu ne distrugeți și speranța și visele! Ne faceți praf viața și vreți să stăm liniștiți? Cât oare să vă mai răbdăm?”, a răbufnit Zamfirescu în direct la Realitatea Plus.
Citiți și:
Călin Georgescu VA FI președinte și poporul român va contribui decisiv la trezirea celorlalte popoare!
Matteo Salvini, vicepreședintele Consiliului de miniștri al Italiei, indignat de ce i se petrece lui Călin Georgescu: „Nebunie ce se petrece în România!”
yogaesoteric
7 martie 2025