Fondatorul Huawei trage semnalul de alarmă: urmează o decadă teribilă pentru omenire!

„Frigul va fi resimțit de toată lumea”

Fondatorul Huawei a lansat un avertisment dur cu privire la viitorul companiei de tehnologie, stârnind îngrijorare prin franchețea evaluării sale și prin ceea ce indică pentru întreprinderile mai mici, în contextul problemelor economice din China și al unei încetiniri globale.

Într-o notă internă care a făcut obiectul unei scurgeri de informații, Ren Zhengfei a spus personalului Huawei că „frigul va fi resimțit de toată lumea” și că, pentru a supraviețui în următorii trei ani, compania este necesar să se concentreze pe profit în detrimentul fluxului de numerar și al expansiunii, indicând noi reduceri de personal și cesionări.

„Ne așteaptă zece ani dureroși”

Următorul deceniu va fi o perioadă istorică foarte dureroasă, în condițiile în care economia globală continuă să scadă”, a spus Ren, indicând pandemia de covid, precum și impactul războiului din Ucraina, dar și „blocada continuă” din partea SUA asupra unor afaceri chineze, scrie The Guardian.

Huawei este necesar să reducă orice așteptări prea optimiste pentru viitor și, până în 2023 sau chiar 2025, să facem din supraviețuire cea mai importantă linie directoare, și nu doar să supraviețuim, ci să supraviețuim în condiții de calitate.

Economia Chinei se află sub presiunea unor factori precum restricțiile pandemice, o criză a industriei imobiliare și prăbușirea relațiilor internaționale. Nu se așteaptă ca țara să își atingă obiectivul de creștere economică de 5,5% în acest an.

Huawei, cotată ca fiind cea mai mare companie din China, face eforturi pentru a gestiona scăderile mari ale veniturilor și profiturilor. Veniturile au scăzut cu 14% în primele trei luni din 2022, iar marja sa de profit net s-a redus la 4,3%, de la 11,1% (în 2021), în primul trimestru.

Compania a fost un punct fierbinte al tensiunilor dintre SUA și China, Washingtonul și alți omologi occidentali restricționând Huawei de pe piețele lor din cauza preocupărilor legate de securitatea națională. De asemenea, companiei i s-a interzis să cumpere anumite tehnologii străine.

„Să supraviețuim și să câștigăm niște bani unde putem”

În trecut, am îmbrățișat idealul globalizării și am aspirat să servim întreaga omenire, deci care este idealul nostru acum?”, a scris Ren. „Să supraviețuim și să câștigăm niște bani acolo unde putem. Din acest punct de vedere, este necesar să ajustăm structura pieței și să studiem ce se poate face și ce ar fi cazul să fie abandonat.

Memorandumul lui Ren a devenit viral pe rețelele de socializare chineze, fiind distribuit și discutat de peste 100 de milioane de utilizatori, unii exprimându-și temerea cu privire la ce înseamnă pentru oamenii obișnuiți și pentru întreprinderile mici dacă o companie de mărimea Huawei trimite astfel de avertismente.

Guvernul Chinei a anunțat o finanțare suplimentară de 146 de miliarde de dolari pentru stimulente și 19 noi măsuri pentru a face față pagubelor economice provocate de pandemie și de criza în industria de dezvoltare imobiliară.

Șomajul în rândul tinerilor a atins un nivel record de 19,9% în iulie, iar rata generală a șomajului urban a rămas relativ ridicată, la 5,4%. Plățile pentru asigurarea de șomaj au atins, de asemenea, un nivel record în iunie.

Citiți și:
O criză care ne va face praf nu doar agoniselile, ci și speranțele
Economia mondială se face țăndări: Pregătiți-vă pentru decenii de criză!
Apocalipsa este cu siguranță aproape. Sunt de acord cu Henry Kissinger – Despre războiul rece cu China

 

yogaesoteric
15 septembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More