Fondurile europene și transferul colonial de bogăţie

 

Spurcăciunile aruncate în spaţiul public în contextul clivajului politic intern şi înfruntărilor externe între puterile cu interese în zonă au ajuns dincolo de orice imaginaţie.

Cea care le întrece însă pe toate este, probabil, cântarea menestrelilor autohtoni ai UE care acuză România că nu accesează fondurile oferite cu generozitate de UE pentru dezvoltare. Nu contează motivele, nu contează condiţiile! România – şi, prin implicaţie, aşa-zişii cei de la putere – n-ar şti sau n-ar fi în stare să folosească fondurile puse gratis la dispoziţie de UE! A mai văzut însă cineva în istorie resurse oferite gratis?! Cântăreţii nu se întreabă. De practica întoarcerii pe diferite căi a cel puţin 80% din fondurile oferite de „donatoriˮ cântăreţii se fac a nu fi auzit!

Dar ce importanţă au asemenea probleme de principiu sau foarte concrete în măsura în care în bilanţurile apartenenţei României la UE fondurile europene constituie singurul element pus de cântăreţii cu pricina pe talgerul de activ (alte avantaje nu prea inventariază), în timp ce bilanţurile respective sunt fără corespondent în întreaga experienţă contabilă mondială: n-au pasiv!

Cântăreţii nu descoperă nicio deficienţă, nicio neîmplinire, niciun dezavantaj al apartenenţei la UE: nici desfiinţarea economiei naţionale, nici pierderea deciziei naţionale, nici generalizarea preţurilor din UE, dar nu şi a salariilor din UE, care sunt în România cele mai mici din UE, nici depopularea ţării şi plecarea tinerilor în bejenie, nici suprimarea identităţii naţionale! Pentru aceşti cântăreţi apartenenţa la UE n-are costuri. De fapt, dacă analizăm bine, n-are nici beneficii! Căci nu prea menţionează vreunul! Poate nu există sau n-au timp domniile lor să le caute.

Mult mai simplu pentru ei este să rezume beneficiile la fondurile europene. Şi astfel, fondurile europene ajung un fel de „bomboanăˮ a apartenenţei la UE, în măsura în care de alte beneficii nu se vorbeşte, iar bilanţurile apartenenţei nu au pasiv! O „bomboanăˮ indiferent cât reprezintă şi ce conţinut concret are! Spre a ne referi la România, cele 4 miliarde de euro alocate de UE anual, dincolo de problemele de accesare şi cheltuire, nu reprezintă, de fapt, decât 10% din ceea ce, la o evaluare chiar şi sumară, extrage anual în favoarea sa din România nucleul vestic al UE! Cu alte cuvinte, un biet mărunţiş aruncat sclavilor de către stăpânii lor. Şi asta luând în considerare chiar şi numai ceea ce firmele vest-europene implicate în România externalizează anual fără fiscalizare, respectiv 85-90% din profiturile lor realmente obţinute în România, ceea ce echivalează cu cel puţin 40 de miliarde de euro anual.

În fapt, cântăreţii autohtoni ai UE fac în materie de fonduri zise europene ceea ce fac cântăreţii colonialismului internaţional actual cu evaluarea raporturilor dintre puterile coloniale şi arealul lor colonial planetar: vorbesc doar de ceea ce eventual pleacă sub formă de aşa-zise ajutoare din statele-puteri coloniale spre colonii – şi dacă nu există aşa ceva, atunci contabilizează investiţiile pe această direcţie (desigur considerate pentru „dezvoltarea periferiilorˮ) – dar uită ceea ce extrag puterile coloniale din vastul lor areal colonial. Şi, evident, ca şi în cazul bilanţurilor fără pasiv ale apartenenţei la UE, dacă nu se fac referiri la această extracţie înseamnă că nu există!

Consecinţa concretă a politicilor coloniale din lumea zilelor noastre este un transfer uriaş de resurse din vastul areal colonial în cele câteva centre de putere colonială. Un transfer uriaş, sistematic şi continuu, necunoscut în istorie ca dimensiune şi profunzime, în comparaţie cu care cel din perioada colonialismului clasic păleşte şi ca amploare şi ca implicaţii.

Având în vedere gradul înalt de transnaţionalitate a vehiculului principal prin care se realizează (respectiv corporaţiile transnaţionale sau multinaţionale), dar mai ales caracterul ilicit prin care se înfăptuieşte, transferul cu pricina este greu de estimat. Luând de bună reprezentativitatea indicatorului PIB pentru capacitatea de furnizare de valoare şi, implicit, de bunăstare dintr-un anumit teritoriu – deci trecând peste nerelevanţele respectivului indicator în legătură cu aceste aspecte – o evaluare a transferului ar fi dată fie de măsura a cât din PIB-ul arealului colonial reprezintă extracţie fără compensare în favoarea puterilor coloniale, fie de măsura a cât din PIB-ul acestora din urmă provine din respectiva extracţie fără compensare din arealul teritoriului lor colonial. Ori, în ambele cazuri, transferurile propriu-zise sunt efectuate prin evaziuni fiscale, false încărcări de costuri contabile, subfacturări pe direcţia colonii-puteri coloniale, dar suprafacturări pe direcţia puteri coloniale-colonii, intermedieri obligatorii ale unor paradisuri fiscale, ceea ce îngreunează o evaluare cât mai aproape de realitate.

Oricum, cu reper PIB, este vorba de cel puţin 20-25% extracţie de sevă economică anual din PIB-ul arealului colonial în favoarea puterilor coloniale şi de 10% din PIB-ul puterilor coloniale ca beneficiu anual de pe urma roadelor acestui transfer. La o rată de 20-25% din PIB, pentru arealul colonial transferurile echivalează, într-un deceniu, cu distrugerea produsă de mai multe războaie ruinătoare. Pentru puterile coloniale, câştigul anual de 10% pe seama coloniilor duce la cel puţin o dublare a prosperităţii într-un deceniu, fără niciun efort, ci doar pe baza însuşirii de rente. Evident, evaluările globale sunt dificile în condiţiile unei multitudini de cazuri diferite în vastul areal colonial. Dar, ca ordin de mărime, transferul de ansamblu se situează în parametrii menţionaţi! Altfel spus, în termeni populari, puterile coloniale trăiesc într-o importantă măsură, chiar revoltătoare, pe seama popoarelor din colonii, relativ mereu mai sărăcite şi mai fără perspective.

Uriaşul transfer colonial de resurse este probat, indirect, de fabuloasa polarizare a bogăţiei pe plan mondial în ultimii 25-30 de ani, de adâncirea decalajelor economico-financiare în aceeaşi perioadă, fenomene mai măsurabile şi măsurate de ONU şi alte organizaţii internaţionale. Lumea se împarte mereu mai dramatic între bogaţi, ce devin mereu mai puţini, dar mereu mai bogaţi, şi săraci, ce devin mereu mai mulţi şi mereu mai săraci.


Citiţi şi:

Cacealmaua fondurilor europene 
SRI primeşte fonduri europene în valoare de 25 de milioane de euro pentru un proiect de supraveghere generalizată a cetăţenilor deghizat în eGuvernare 
10 ani de integrare stranie și sărăcie în UE: Iluzia românilor că străinii ne vor binele s-a spulberat 

 

yogaesoteric
28 mai 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More