Frica și virusurile (II)

 


Redăm mai jos o comunicare realizată între Gosha, Robert – doi ufologi spanioli – și două ființe extraterestre din constelația Pleiade. Ei au ajuns să înțeleagă multe taine ale Universului, grație nenumăratelor conversații cu aceste ființe și în special cu una dintre ele, pe nume Swaruu. Aceste taine, Gosha le-a dezvăluit și publicului larg, interesat, prin intermediul canalului său de youtube, Cosmic Agency.


Citiţi prima parte a articolului

Conștientizarea pericolului face ca frica să fie procesată

Fricile pe care le înțelegem – și care, din acest motiv, ulterior încetează să ne mai sperie, se numesc frici procesate. Ele nu mai constituie o problemă pentru noi și sunt indicatorul nivelului de evoluție spirituală a ființei în cauză, a felului ei de a fi, de a se confrunta cu ea însăși cu curaj.

Gosha:
Se știe că frica scade frecvența de vibrație și atrage obiectul de care îți este teamă. Cabala a infiltrat fricile în societate de milenii. Ei fac aceasta prin intermediul mass-mediei. Acest tip de frică nu cred că este util sau de vreun ajutor.

Swaruu: Da, a ne focaliza pe frică duce la scăderea frecvenței de vibrație. Dar cum să aflăm cum să ne ridicăm frecvența de vibrație dacă nu îndrăznim să o vedem, să o înfruntăm și apoi să nu mai opunem rezistență faţă de acele situaţii care ne provoacă frică?

Integrarea include absolut totul, chiar și ceea ce ne provoacă teamă. Deci a înfrunta frica duce la dizolvarea ei, deoarece frica este doar iluzie, iar efectul va fi acela de creștere a frecvenței noastre de vibrație. Aceasta se petrece deoarece are loc o integrare, ce apare atunci când știm deja de ce anume ne temeam. Dar pentru a afla ce anume ne produce teamă este necesar să privim într-acolo și să înțelegem procesul.

Deci, ne este teamă doar de ceea ce nu am înțeles încă. Calea ce ne conduce la integrare, care ne ridică frecvența de vibrație și care ne conduce la Dumnezeu, este aceea de a ști cum să înfruntăm fricile și cum să integrăm acele aspecte în noi, în universul nostru lăuntric.

Robert:
Frica este un produs al ființei noastre?

Swaruu: Frica este produsă de ceea ce noi nu am integrat încă în noi înșine în mod conștient, ceva de care ne este teamă că ne va zdruncina integritatea. De aceea ea dispare doar dacă o înfruntăm, adică dacă integrăm şi acceptăm cu detaşare respectivul aspect, dacă nu alungăm frica îndepărtând-o noi. Căci cu adevărat noi nu putem să alungăm ceea ce ne sperie, deoarece această frică este parte din noi, din conștiința noastră și nu este ceva exterior nouă.

Precauția, unealta de examinare a fricii

Să luăm un exemplu: să presupunem că am mers odată pe gheață cu încredere, dar am alunecat și am căzut. În acel moment când am pățit ceva nedorit și neplăcut, am pierdut pentru moment încrederea în noi înșine. Căci am crezut că știam cum să mergem pe gheață, iar acum ne-am dat seama că nu e așa și că nu știm cum e necesar să pășim pentru a nu cădea.

Acum, ce avem de făcut este să recunoaștem că nu știm cum să pășim și să reanalizăm situația pentru a o înțelege. Doar în acest fel vom înțelege cum și de ce ni s-a petrecut aceasta și vom scăpa de frica de a merge din nou pe gheață.

Dacă vom evita să mai mergem vreodată pe gheață, aceasta nu va face decât ca frica noastră să se întărească. Ea va rămâne acolo, în noi, latentă, nerezolvată. Dar dacă ne întoarcem să vedem cu ochii noștri locul în care am căzut, vom înțelege ce s-a petrecut și atunci vom scăpa de frica de gheață. Aceasta înseamnă să te confrunți cu ceea ce te înspăimântă.

Iar această confruntare se realizează cu ajutorul precauției. Noi suntem precauți vizavi de ceva anume pentru că ne temem de acel ceva. Precauția este un mecanism ce ne ajută să înțelegem de cine/ce anume ne este frică. Aceasta este unealta care ne ajută să examinăm cauzele fricii.

Virusul

Robert:
Deci este foarte important de știut că pentru ca acest virus să fie letal este necesar să fie „răspândit” de asemenea și prin intermediul mass-mediei pentru a produce și mai multă frică în populație?

Swaruu: Da, acesta este o manifestare a unei frici colective ce este alimentată printr-o insistentă focalizare asupra ei, printr-o atenție neîntreruptă care o hrănește. Este o creație a unui egregor, o tulpa (creație mentală) colectivă.

Tot ceea ce se petrece pe Pământ este un egregor colectiv. Frica este doar o iluzie, așa cum am explicat mai devreme, fiind doar opusă iubirii și adevărului. Frica se află în centrul definirii densităţii 3D ca fiind o minciună, o iluzie. Cea care există cu adevărat este doar ființa, conștiința sa! Virusul este doar un egregor creat de oameni, o reflexie a psihicului colectiv.

Iar vaccinul nu va face decât să creeze și să manifeste și mai mulți egregori. Un virus doar există. Și chiar dacă ei îl vor modifica în laboratoare, acesta se va reîntoarce la forma sa originală mai repede decât ar putea să o facă orice altă ființă înzestrată cu ADN, deoarece are de departe una dintre cele mai rapide viteze de reproducere.

Oamenii creează acești egregori nefaşti, deoarece acesta este locul înspre care le este direcționată voluntar și cu viclenie atenția. Frica focalizează atenția spre ceea ce provoacă teama. Ea concentrează toată atenția acolo, astfel că întreaga putere de manifestare (de creație) este concentrată și ea tot acolo.

Ființele regresive, fără suflet, creații ale oamenilor

Ființele regresive (reptilieni etc.), care nu au suflet, au nevoie să se hrănească din energia generată de frica ființelor cu suflet (oamenii). Această energie este de fapt o atenție focalizată care face să se manifeste diverse obiecte sau situaţii…

A face să se manifeste obiecte și situații, înseamnă, de asemenea, a face să se manifeste și ființe, din moment ce tot ceea ce există este o manifestare… Deoarece o ființă cu suflet este o parte a Sursei (o scânteie din Dumnezeu), la modul esenţial ea este însăși sursa lor. Ea este cea care creează propria sa realitate, inclusiv ceea ce este nefast.

Ființele fără suflet (creațiile celor cu suflet) au o anumită „programare”, pe care nu aș vrea s-o numesc conștiință, deși este, într-un anume fel. Dar din moment ce nu au o conexiune directă cu Sursa (Dumnezeu), ele depind de ființele care dețin această legătură. Ele pot fi create și pot fi menținute în viață într-o realitate iluzorie, așa cum este densitatea 3D.

Ele nu au un suflet, fiind întruchipări ale regresului. Ele sunt non-Sursa. Ele sunt non-iubire. Ele sunt non-integrare. Din acest motiv, ele nu se pot crea pe ele însăși. Ele nu pot fi decât un produs al cuiva ce deține o conștiință creativă (ceea ce echivalează cu a avea o conexiune cu Sursa).

A avea un suflet este echivalent cu a avea o conexiune directă cu Dumnezeu, ceea ce este echivalent, în esenţă, cu a fi una cu Dumnezeu. Iar aceasta se definește prin a avea IUBIRE.

Controlul în sfera conştiinţei realizat asupra ființelor umane pentru a da naștere unui egregor colectiv nefast este o strategie a ființelor regresive, ce nu posedă o conexiune cu Dumnezeu. Ele fac aceasta pentru a primi mai multă atenție creativă de la populația umană, căci fără această atenție, ei pur și simplu s-ar dizolva în nemanifestare, de acolo de unde au fost aduși în creație. Pe scurt, ei au nevoie să se hrănească cu atenție umană!

Naishada: Din acest punct de vedere, se poate spune că nu există aşa-numiţii „controlori”, deoarece ființa umană este cea care deţine controlul.

Swaruu: Este real. Așa-zișii „controlori” sunt doar o reflexie a psihicului colectiv uman. Dacă oamenii s-ar opri din a se mai teme de virus, acesta s-ar dizolva ca prin farmec.

Însă această teamă, făcându-i să se focalizeze asupra a ceea ce ei nu doresc, conform legii oglindirii, va face ca oamenii să continue să manifeste aspecte nefaste și nu aspecte benefice.

Inconștientul este cel care controlează cel mai mult ceea ce noi creăm, ceea ce manifestăm. Și care este aspectul pe care toate ființele și-l doresc cel mai mult? Supraviețuirea! Deci dorința ce primește cea mai multă atenție, mesajul care ajunge cel mai mult la câmpul energiei potențiale este Iubirea. În final, totul este o iluzie, în afara iubirii dumnezeieşti, a integrării dumnezeieşti, a lui Dumnezeu.

Gosha:
Dacă iubirea este cea mai apropiată de Dumnezeu, de ce nu este ea reflectată de legea oglindirii?

Naishada: Deoarece iubirea nu este cea care contează/primează cel mai mult pe Pământ. Ceea ce se oglindește este reflexia interiorului colectiv.

Swaruu: Exact. Căci ceea ce dictează acum pe Pământ este separarea, deci frica.
Pe de altă parte, aceasta menține oamenii în viață aici pe pământ, iar cei care se află în planuri mai înalte – care sunt de fapt locurile de apartenență ale tuturor ființelor umane – unii dintre ei își doresc să se încarneze pentru a experimenta planul 3D. Căci moartea trupului nu este ceva rău în sine și nu este nici sfârșitul. Moartea nu însemnă distrugere, dispariția ființei. Dimpotrivă, ea este o trezire din iluzie.

Nu ar putea să existe viață pe pământ dacă nu ar exista moarte. Dar din punctul de vedere al unei ființe armonioase care trece prin procesul morții, aceasta se revelează a fi o totală eliberare. Este un extaz spiritual, o expansiune, o eliberare. Este o reîntoarcere la Sursa însăși, de aceea apare un sentiment de iubire totală, necondiționată. O iubire atât de densă încât te acoperă ca o plapumă caldă și primitoare.

Gosha:
Înțeleg… Dar de ce dacă mie nu mi-e teamă de acest virus și pentru mine el chiar nu există, această situație a pătruns în propria mea realitate și în realitatea multor ființe care își trăiau viața fericite? Acesta a început să mă frustreze atunci când a invadat propria-mi lume interioară, într-un fel pe care nu l-am mai experimentat până acum. De ce el nu s-a dizolvat pentru mine dacă mie nu-mi este teamă deloc de el?

Swaruu: Ție nu-ți este teamă de virus pentru că înțelegi că el nu există de fapt. Dar îți este teamă că situația pe care el a generat-o îți va periclita stabilitatea, libertatea și aceasta este ceea ce tu reflecți în afara ta.

Gosha:
Crezi că este adevărat că această Cabală a creat o armă biologică, iar aceasta a fost pur și simplu dezactivată?
 
Swaruu: Din punctul de vedere al densităților de deasupra 3D, nu a fost niciodată vorba de vreun virus. Totul a fost și este doar o propagandă abilă.

Dar din punctul de vedere al matricei în care se află Pământul și populația sa, Cabala a răspândit o armă biologică care a funcționat cu adevărat în China, iar apoi a intrat în remisie, întorcându-se la ADN-ul său originar, iar acum a ajuns să fie doar o gripă sau o răceală obișnuită.

Acum medicii se luptă cu un virus al unei răceli obișnuite. Lor le lipsește cunoașterea pentru a izola și a percepe o asemenea situație. Ei doar urmează și repetă ceea ce persoanele cu mai multă autoritate le spun, fie ei medici sau politicieni. În marea lor majoritate nu se îngrijesc decât să le fie lor bine, de aceea nu pun întrebări. Iar cei care își pun întrebări sunt puțini.

Oricum ar fi, acel virus a păstrat în memoria sa faptul de a fi fost cândva un virus puternic, cu o mare putere letală, ca cea din Wuhan, de aceea el are potențialul de a fi din nou mortal. Dar dacă ne întrebăm care este diferența dintre acest virus și alte virusuri care au existat vreodată pe Pământ, răspunsul este: niciuna! Deci, totul este în regulă!

Robert:
Din punctul de vedere al cunoștințelor pe care tu le ai, acest virus ar fi putut fi sintetizat în laborator?

Swaruu: Nu, deoarece virusurile nu funcționează așa cum vi s-a spus vouă că funcționează. Nu sunt niște elemente invazive care încearcă să cucerească un organism. Un virus este un element foarte simplu, care funcționează cu o logică de bază foarte simplă. Partea materială a unui virus este partea ce poate fi modificată. Dar așa cum am spus mai înainte, se încearcă să se manipuleze doar o umbră (o frică ascunsă, neprocesată), și nu cauza care a dus la apariția umbrei.

Virusul doar încearcă să supraviețuiască. Iar a ucide toate gazdele sale nu este în interesul său. El urmărește doar să coabiteze. Și el dorește să se integreze. Orice virus se manifestă doar dacă organismul în care se află îl manifestă, cu alte cuvinte, dacă îl facem parte integrantă din propria noastră realitate.

Mai mult decât alți microbi, cum ar fi bacteriile, virusul este alcătuit din 99,99999% părți egregor personal și se va manifesta doar dacă organismul va intra într-o fază în care este vulnerabil la frecvența unuia sau altuia dintre virusuri. Un organism sănătos, centrat pe propria imunitate, nu va putea contacta niciun virus.

Robert:
Care este diferența dintre o bacterie și un virus?

Swaruu: O bacterie este un organism unicelular. Are aceleași organe interne ca orice alt animal: are un sistem digestiv, respirator, nervos și reproducător. Are conștiință și are sistem locomotor. Ea este foarte mare și ușor de observat cu un microscop obișnuit.

Virusul este doar o capsulă proteică cu catene de ADN în interior. Nu are niciun fel de organe interne. Nu se mișcă singur. Doar există. El depinde de alt organism pentru a trăi și a se reproduce, atâta timp cât folosește sistemul de reproducere al celulei invadate. Datorită faptului că depinde de gazda în care se află, gazda va avea control deplin asupra virusului și nu invers.

Este îndoielnică posibilitatea de a observa un virus, chiar și cu ajutorul celor mai performante microscoape electronice.


Citiți și:

Aşa-zisa epidemie cu virus Zika este o făcătură

În România, de frica unei viroze s-a instaurat o dictatură a absurdului, care ne-a furat toate drepturile și libertățile și ne-a afectat grav economia

 

yogaesoteric
31 iulie 2020

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More