Geniul tău benefic te va conduce prin viață cu pași de uriaș. Trezește-l!(I)

 
de profesor yoga Gregorian Bivolaru
 

Termenul „geniu” provine de la cuvântul latinesc genius, derivat din gignere, care înseamnă a genera, a produce. Marile genii sunt caracterizate întotdeauna de o putere creatoare benefică, extraordinar de intensă, ce se manifestă graţie unei misterioase inspiraţii dumnezeieşti, de care beneficiază chiar şi atunci când nu-şi dau seama. În realitate, starea de geniu este o participare enigmatică, inefabilă, la starea de geniu perfect, absolut al lui Dumnezeu, care există în veşnicie prin intermediul atributului dumnezeiesc al genialităţii divine.
Puterea creatoare, uneori extraordinar de intensă, a unei fiinţe umane în care se trezeşte starea de geniu se manifestă în strânsă legătură cu afinităţile sale lăuntrice într-unul sau mai multe domenii, precum ştiinţa, spiritualitatea, filosofia, psihologia, medicina, religia, alchimia, artele etc. De aceea, apare o utilizare tehnică a termenului „geniu”: geniu artistic, geniu militar, geniu maritim.

Fiecare geniu extraordinar este o sui generis oglindă în care creativitatea perfectă şi extraordinară a lui Dumnezeu se reflectă. În felul acesta, naţiunea în care s-a născut un mare geniu face apoi paşi de uriaş cu ajutorul său. Geniile epocale sunt capabile să realizeze unele minuni în domeniile în care se manifestă şi, în cazul lor, regulile normale nu se aplică aproape deloc.

Kant defineşte geniul ca „o enigmatică dispoziţie înnăscută a spiritului prin care Dumnezeu oferă într-un mod tainic fie inspiraţia Sa, fie regulile Sale artei sau cunoaşterii superioare ce devine cu putinţă în cadrul naturii”.

Într-o anumită măsură opusul activităţii de cunoaştere, geniul nu presupune aplicarea regulilor, ci invenţia lor, revelarea unor modalităţi inedite sau a anumitor legi tainice ale firii. De aceea, se poate spune că geniul este cel mai adesea înnăscut. În acelaşi timp, geniul este original, unic, fără model în cadrul lumii în care se exprimă, fiind inspirat de Dumnezeu. El este aproape întotdeauna exemplar şi devine un model demn de urmat. Geniul este, cel mai adesea, misterios. O descriere cât se poate de clară şi o explicaţie raţională nu ne pot permite să ne dăm pe deplin seama de tot ceea ce înfăptuieşte şi dezvăluie el pentru întreaga umanitate.

Iscusit şi curios, tot ce face e perfect

Aptitudinile naturale, în mod evident extraordinare, pe care le are un geniu pot fi caracterizate prin termenul de „ingeniozitate”, care cuprinde în el ceva din termenul „geniu”. La modul general, ingeniozitatea defineşte calitatea de a fi într-un mod aparte inventiv, iscusit şi cât se poate de priceput. Fiinţele umane în care s-a trezit sau în care începe să se trezească starea de geniu sunt caracterizate de o curiozitate constantă şi imensă. Ele prezintă un gust înnăscut pentru realizarea exemplară a ceea ce le defineşte starea de geniu şi fac asta într-un mod original, unic. Geniul influenţează în mod profund şi definitiv caracterul propriu şi distinctiv al fiinţei umane în care se trezeşte. Puterea lui creatoare extraordinară se manifestă cu o uşurinţă uimitoare în domeniul specific geniului respectiv.

Prin exemplaritatea sa uneori legendară, geniul a constituit, împreună cu eroul şi cu sfântul, una dintre încarnările evidente ale graţiei dumnezeieşti prin intermediul cărora fiinţa umană poate să se apropie din ce în ce mai mult de Divin. Geniul poate intra în comuniune cu anumiţi zei sau cu anumite zeiţe, făpturi invizibile ce trăiesc în lumea de dincolo, care au înzestrări cu totul ieşite din comun, caracterizate de o inteligenţă pătrunzătoare, sclipitoare. Marile genii spirituale fac posibilă, pentru fiinţele umane care sunt pregătite, experienţa transcendenței divine. Mai ales romantismul a dezvoltat un mit şi chiar un cult al geniului. În concepţia romantică, geniile sunt fiinţe umane în care se trezesc şi se dinamizează calităţi extraordinare, divine, care în momente privilegiate sunt în tainică stare de comunicare spirituală şi de comuniune cu forţe şi energii superioare, profund benefice din Macrocosmos. Geniile prezintă şi o anumită doză de nebunie. Un cercetător al acestor naturi a afirmat: „Nu există un geniu mare fără o infimă scânteie de nebunie”.

Geniul răului stăpâneşte o lume mică

În anumite situaţii, o inteligenţă pătrunzătoare şi cu totul extraordinară, orientată în mod preponderent în rău, este unanim definită ca „geniu al răului”. Se face astfel referire la „Cel Rău”, care este un alt nume al Diavolului, Satana. Aceste fiinţe sunt caracterizate de o mare viclenie, iar orientarea lor predilectă şi, în mod evident perversă, este canalizată pentru a face cât mai mult rău aberant, nejustificat şi gratuit. În general, un astfel de geniu al întunericului este caracterizat de o evidentă absenţă a celui mai mic bine dumnezeiesc. Un geniu al răului este întotdeauna nefast, iar în relaţiile sale bizare cu ceilalţi oameni, el urmăreşte cel mai adesea să-i înşele, chiar şi atunci când nu are niciun motiv, şi să le facă în permanenţă cât mai mult rău.

Într-un grup spiritual fratern, un geniu al răului urmăreşte mai mereu să semene dezbinare, suspiciune, revoltă aberantă, nemulţumiri ce sunt în mod evident lipsite de fundament, discordie şi face totodată eforturi îndârjite să trezească în fiinţele umane care vin în contact cu el stări de îndoială demoniacă durabilă, chinuitoare şi prostească. Ele urmăresc să-i abată de pe calea spirituală pe cei slabi de înger, naivi, ignoranţi, pentru a pune în felul acesta bazele unei secte care se separă de grupul spiritual. Seminţele otrăvite semănate de geniul răului încep să încolţească în sărmanele sale victime, uşor sugestionabile în rău, iar stările de îndoială demoniacă acută devin certitudini demoniace cumplite.

Geniul filosof este înnăscut

Din punct de vedere filosofic, starea de geniu este caracterizată de talente cu totul ieşite din comun, ce implică trezirea capacităţilor de a descoperi, de a revela, de a inventa sau de a crea ceva cu totul aparte.

În celebra sa lucrare Critica facultăţii de judecată publicată în anul 1790, Kant a precizat: „Cuvântul «geniu» a derivat din termenul «genius», care desemnează spiritul propriu unui om înzestrat cu o mare inteligenţă, ce i-a fost dat încă de la naştere. Acest spirit propriu îl inspiră, îl protejează şi îl conduce, iar graţie sfaturilor sale pline de inventivitate, apar în mintea geniului idei creatoare noi şi originale.” În această accepţiune, noţiunea de geniu trimite la o concepţie mai veche a unei entităţi superioare, inspiratoare, o fiinţă intermediară ce face legătura între sfera divină, enigmatică şi lumea umană. O astfel de entitate îi dăruieşte celui înzestrat cu geniu forţa extraordinară de a se ridica de la aspectele sensibile la aspectele suprasensibile. Un exemplu semnificativ este şi rămâne pentru noi geniul erosului.
Lui Kant îi datorăm şi tentativa de delimitare a conceptului de geniu în domeniului artistic şi în orizontul tematicilor estetice. Într-una dintre operele sale, Kant spune: „Geniul este acea dispoziţie profund benefică înnăscută ce caracterizează sufletul fiinţei umane. Geniul este caracterizat de o mare ingeniozitate prin intermediul căreia natura oferă într-un mod enigmatic reguli noi şi importante artei. Geniul evidenţiază facultatea exemplară de a concepe şi de a revela felurite idei valoroase cu totul noi, produse într-un mod spontan, liber şi creativ prin intermediul imaginaţiei sale întemeietoare”.

Preluată şi reelaborată de romantism, concepţia kantiană a făcut apoi să apară roade semnificative prin intermediul lui Schelling care punctează în lucrarea sa Sistemul idealismului transcendent, apărută în 1800: „Geniul este pentru estetică ceea ce eul este pentru filosofie. Adică el este supremul, realul absolut. El rămâne ceea ce este imposibil să devină obiectiv şi reprezintă totuşi cauza a tot ceea ce capătă o semnificaţie obiectivă”. În viziunea lui Schelling, geniul este „acela care manifestă arta întocmai ca o sui generis reflectare a Absolutului şi, în felul acesta, face să apară o reprezentare finită a Infinitului”.

În celebra sa Estetica, Hegel defineşte geniul astfel: „Capacitatea generală de a produce noi şi noi opere de artă valoroase, însoţită de o energie tainică, necesară pentru realizarea lor”. Este semnificativ faptul că interpretarea estetico-romantică referitoare la starea de geniu a rămas nemodificată chiar şi în secolul al XX-lea.

Îl imită doar pe Dumnezeu

Dincolo de concepţiile prezentate, trezirea în universul fiinţei umane a stării de geniu este cel mai adesea caracterizată atât de marii înţelepţi, cât şi de iniţiaţii Orientului, ca declanşarea şi menţinerea neîncetată a unui proces de rezonanţă ocultă cu energia subtilă, sublimă a geniului dumnezeiesc.

Referitor la starea de geniu, tot Kant spune: „Geniul este întotdeauna caracterizat de originalitatea imaginaţiei sale întemeietoare şi nu de imitaţie. Atunci când aceasta se pune de acord cu conceptele existente, se poate spune că avem de-a face cu un geniu”. Într-o altă binecunoscută lucrare, Kant afirmă: „Geniul este talentul extraordinar de a produce cu mare uşurinţă ceva nou şi valoros oferind, totodată, reguli clare în acel domeniu. Geniul este întotdeauna caracterizat de existenţa anumitor aptitudini care nu au putut fi învăţate sau descoperite urmând o regulă oarecare şi tocmai de aceea caracteristica sa de bază este şi rămâne originalitatea”.

În Lumea ca voinţă şi reprezentare, Schopenhauer spune: „Doar prin intermediul unei contemplări pure, profunde şi depline, care ne face să fim absorbiţi în ceva anume, iau naştere la un moment dat în fiinţa noastră idei noi şi valoroase. Esenţa geniului constă în eminenta aptitudine de a aborda şi de a aprofunda cu o mare perseverenţă o astfel de stare de contemplare care ne dezvăluie o mulţime de idei creatoare”.

Fiecare geniu este caracterizat de o capacitate cu totul ieşită din comun a inteligenţei, a intuiţiei şi a creativităţii. Ideile unui geniu sunt creatoare şi unice şi, tocmai de aceea, sunt foarte importante, căci joacă un rol cu totul aparte în progresul umanităţii. La modul general, trezirea stării de geniu defineşte ansamblul dispoziţiilor benefice, cu totul extraordinare, naturale, iminente, ce permit unei fiinţe umane să creeze şi chiar să manifeste ceva nou, unic.

Geniul în yoga se dobândeşte

Marii yoghini consideră de mii de ani că starea de geniu se trezeşte şi apoi se dinamizează în mod gradat prin energizare progresivă, urmată de un proces cât mai clar de conştientizare distinctă a învelişului supramental VIJNANAMAYA KOSHA. Când un practicant yoga atent, lucid şi perseverent atinge trepte superioare în dinamizarea învelişului supramental VIJNANAMAYA KOSHA, îşi va trezi în paralel şi starea de genialitate. Acest aspect este extraordinar, pentru că la ora actuală încă există prejudecata că un om se naşte geniu şi nu poate să devină un geniu pornind de la condiţia unui individ obişnuit.

Multe texte yoghine celebre afirmă însă că trezirea şi energizarea progresivă a învelişului supramental VIJNANAMAYA KOSHA activează apoi intuiţia superioară în universul fiinţei umane. Intuiţia superioară trezeşte un mod de cunoaştere preeminent, imediat, care sesizează în mod direct fie un anumit aspect al realităţii, fie adevăruri tainice despre o fiinţă umană, fie o idee valoroasă, fie un gând.

Apare în felul acesta o sui generis viziune inteligentă, divin inspirată şi o modalitate net superioară, extraordinară de cunoaştere, prin intermediul căreia spiritul nu numai că atinge, dar chiar pătrunde realitatea, fără a avea nevoie de alţi intermediari. Intuiţia superioară ne permite să cunoaştem, printr-o inefabilă identificare, fiinţa sau obiectul asupra căruia ne concentrăm. La modul general, ea face să se declanşeze în mod spontan o stare intensă de simpatie, prin intermediul căreia survine o inefabilă coincidenţă cu realitatea sau cu fiinţa asupra căreia ne îndreptăm stăruitor atenţia.

Multe adevăruri, un singur secret

Un geniu este caracterizat întotdeauna de o originalitate cu totul extraordinară a imaginaţiei creatoare. Fiecare geniu este înzestrat cu anumite talente sau daruri specifice, în mod evident excepţionale. El are o creativitate uimitoare. Răbdarea sa este legendară, curiozitatea sa este imensă, iar puterea sa de a acţiona este cel mai adesea uriaşă.

Un geniu nu este niciodată caracterizat de banalitate. Nu imită niciodată pe nimeni, cu excepţia lui Dumnezeu Tatăl, de care este inspirat fără încetare, chiar şi când, deocamdată, nu bănuieşte, prin intermediul energiei subtile sublime a genialităţii dumnezeieşti. Un geniu este caracterizat de o absenţă evidentă a conformismului. După cum se ştie, conformismul reprezintă o uniformizare a fiinţelor umane, prin asumarea doar a valorilor recunoscute în unanimitate, alese potrivit anumitor puncte de vedere aşa-zis clasice.

Conformismul îmbrăţişează modurile convenţionale de realizare. Spre exemplu, un tânăr primeşte o educaţie aşa-zis bună, urmăreşte să-şi găsească un serviciu adecvat, doreşte după aceea cu tot dinadinsul să facă o carieră şi cel mai adesea se conformează obiectivelor sociale în mod unanim acceptate, care vizează succesul şi prestigiul, folosindu-se de mijloacele legitime care îi asigură atingerea acestor scopuri. Pe de altă parte, atunci când non-conformismul este urmărit fără încetare doar de dragul non-conformismului, apare în mod paradoxal o bizară stare de conformism al non-conformismului.

Trezirea stării de geniu în fiinţa umană face să apară şi să se menţină o originalitate cu totul aparte, ce va trezi aspecte unice, singulare ale personalităţii. Genialul poet latin Marţial afirmă: „Pentru a avea cu adevărat un mare succes, o carte proaspăt scrisă trebuie să aibă geniu, ce va fi infuzat din abundenţă de personalitatea puternică şi plină de originalitate a autorului”. În acest sens, Marţial vorbeşte despre un veritabil „geniu al limbii”. Un alt autor afirmă: „Când un scriitor care se lansează abordează un gen pentru care nu este în mod special înzestrat cu un talent aparte, mai ales atunci când este chiar foarte înzestrat pentru un alt gen sau pentru un alt stil decât cel pe care-l foloseşte, dovedeşte că nu-şi cunoaşte geniul”.

Necunoscutul nu îl sperie, ci îi este prieten

Fiecare geniu are o capacitate uimitoare de a inventa, cu aptitudini creatoare manifestate la un grad superior. De aceea, marile genii au fost considerate fiinţe divin inspirate, despre care se spune că sunt înzestrate cu o „nebunie divină”. Această idee este evocată chiar de Platon. Dubos afirmă, la rândul său: „Se numeşte geniu aptitudinea extraordinară pe care o fiinţă umană a primit-o din naştere de la natură, pentru a face bine şi cu mare uşurinţă lucruri pe care alţi oameni nu le-ar putea face decât cu multă stângăcie, căci lor le-ar cere un efort considerabil”. În cele mai multe cazuri, acţiunea marilor genii este şi rămâne aproape inexplicabilă.

Pentru Batteux, un geniu nu este caracterizat doar de facultatea de a inventa. În viziunea sa, geniul este înzestrat şi cu o uimitoare capacitate de a sesiza aspecte noi în realitatea înconjurătoare şi în natură. Un geniu este capabil să descopere legături tainice şi afinităţi inefabile. El este în stare să vadă lucrurile, fiinţele sau realitatea dintr-un punct insolit de vedere, ce nu a fost sesizat până atunci de celelalte fiinţe umane. Un geniu acţionează şi se manifestă ca şi cum pentru el universul este gigantic, inedit şi nelimitat.
În lucrarea intitulată Despre spirit, Helvétius afirmă: „Geniul este acea facultate cu totul uimitoare de a găsi şi de a dezvălui necunoscutul”. Adeseori geniul este capabil să inventeze necunoscutul, dar un geniu veritabil este acela care intuieşte la momentul potrivit, iar apoi receptează şi manifestă într-un mod cu totul aparte, ideile noi care plutesc atunci „în aer”. Tot Helvétius spune: „O tainică necesitate se manifestă din plin la momentul potrivit în fiinţa geniului şi acţionează într-un mod creator întocmai ca vântul care absoarbe parfumul florilor şi apoi îl împrăştie în cele patru zări. Atunci o viziune nouă, extraordinară este răspândită pretutindeni şi purtată impetuos către masele de oameni pe care le impresionează într-un mod plăcut şi le influenţează. Ideile excepţionale ale geniului creează o lumină nouă şi cu totul aparte, iar orizontul realităţii ni se dezvăluie într-o perspectivă uimitoare, inedită, care până atunci era nedezvăluită”.
În felul acesta apar şi se manifestă geniile nu numai în muzică, în literatură şi în spiritualitate, ci şi în celelalte domenii fundamentale ale cunoaşterii umane. Fiecare geniu epocal face să se manifeste o viziune complexă în care se amalgamează energia subtilă uriaşă a imaginaţiei creatoare, vivacitatea reînnoită a senzaţiilor, precum şi faptul că anumite aspecte contribuie, în cazul său, la efervescenţa şi expansiunea creativităţii sale.

Geniul îşi creează propriile legi

Marele yoghin Swami Shivananda spunea: „Un yoghin în care se trezeşte din ce în ce mai mult starea de geniu poate înainte de toate să devină conştient de învelişul său supramental VIJNANAMAYA KOSHA. Un astfel de yoghin culege plin de euforie fructele dulci şi încântătoare ale transformării sale lăuntrice cu totul ieşite din comun. Sufletul său se expansionează adeseori în nemărginire, atunci când se cufundă în mod spontan în stări copleşitoare de extaz divin, SAMADHI. Graţie energiilor benefice imense pe care le are întotdeauna la dispoziţie în aura sa devenită gigantică, un astfel de yoghin înglobează cu uşurinţă în sfera sa colosală de forţă fiinţele care sunt pregătite să-i simtă măcar o parte din energiile binefăcătoare.
Prezenţa sa, elevat energizantă şi pregnant binefăcătoare, generează aproape fără efort senzaţii profunde şi copleşitoare în cei deja capabili să-i simtă uimitoarea transformare lăuntrică. Un astfel de yoghin în care a început să se trezească starea de geniu este în mod spontan şi constant interesat de tot ceea ce este bun, pur, frumos, armonios şi divin în întreaga natură.
El nu primeşte doar o idee cu totul nouă în fiinţa sa, căci o asemenea idee unică, dumnezeiască îi trezeşte totodată un sentiment paradisiac, puternic, copleşitor. Revelaţiile dumnezeieşti îl însufleţesc zi de zi pe un asemenea yoghin, se acumulează şi sunt păstrate pentru totdeauna în fiinţa sa. Aceasta se petrece datorită energiilor pure şi uriaşe pe care le absoarbe fără încetare. În cazul lui, aceste revelaţii dumnezeieşti împreună cu ideile geniale care îi apar se conservă, rămân nealterate. Tocmai de aceea le poate invoca de fiecare dată cu o uşurinţă uimitoare”.

Fiecare geniu are un entuziasm de o forţă cu totul ieşită din comun, graţie căruia e capabil să realizeze cu uşurinţă sinteza a tot ceea ce provine nu numai din observaţiile şi cunoaşterea sa profundă, ci şi din imaginaţia sa creatoare. Preromantismul german a descoperit şi a subliniat ideea originalităţii inovatoare prezente în creaţia artistică a geniului. Toate acestea conduc la o ruptură de regulile şi rigorile clasicismului.

Un geniu este o fiinţă umană ieşită din comun care, datorită măreţiei sale evidente, tinde să-şi creeze propriile legi. Un geniu se încrede înainte de toate în intuiţia sa superioară şi se bazează pe un bun-simţ exemplar. El creează cu o mare uşurinţă, dublată de îndrăzneală, opere ce sunt în mod evident inovatoare. Un exemplu clasic de acest gen este inegalabilul Shakespeare.

Citiți partea a doua a acestui articol 

Citiți și:

Geniile citesc gândurile lui Dumnezeu

VIJNANA-MAYA-KOSHA

yogaesoteric
29 mai 2014

 

Also available in: Français