Geopolitica în umbra unilateralismului
Imperiul german, proclamat în 1871 după Războiul franco-prusac, a fost în centrul atenției politicii mondiale încă de la apariția sa pe scena politică. Dacă ne întoarcem la trecutul recent, două războaie mondiale au avut un impact serios asupra populației, precum și asupra poziției geopolitice a Germaniei: din 1918, Reich-ul german a pierdut aproximativ o treime din teritoriul său național, iar prin capitularea necondiționată de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, puterile victorioase, în special SUA, au reușit să ocupe și să dezmembreze Germania și să poziționeze restul Germaniei împotriva Uniunii Sovietice. După unificarea celor două relicve statale, RFG și RDG, a luat naștere Republica Federală Germană în forma sa actuală, un stat aflat sub tutela SUA.
Divizarea Europei
Faptul că, în 1990, Mihail Gorbaciov, pe atunci secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (din martie 1990 președinte), a făcut posibilă așa-numita reunificare, de facto o preluare a RDG de către RFG, a fost repede uitat sau suprimat. După dizolvarea Uniunii Sovietice și a Pactului de la Varșovia, SUA au transformat în cele din urmă Germania într-un cap de pod în Europa și într-un stat de front împotriva Rusiei. SUA, care – după o scurtă fază de acalmie pe continentul european spre sfârșitul secolului XX – și-au văzut din nou pretențiile unipolare puse în pericol de regenerarea Rusiei sub Vladimir Putin, au reînviat Războiul Rece.
Dar nu numai interesele geostrategice au condus la această situație, care a pus în pericol masiv pacea mondială, ci și interesele tot mai mari ale elitelor economice și financiare occidentale, care urmăreau o deschidere a Rusiei în favoarea lor. În aceste cercuri și în rândul militarilor, oamenii erau mai mult sau mai puțin conștienți de tezele geografului britanic Halford Mackinder (1861-1947), la acea vreme președinte al Societății Regale de Geografie din Londra, potrivit cărora cheia puterii mondiale consta în dominarea centrului Eurasiei, care corespundea aproximativ teritoriului Uniunii Sovietice de mai târziu.
Mackinder a prevăzut o amenințare la adresa Imperiului Britanic, fondat pe puterea sa navală, din partea unei puteri expansioniste din centrul Eurasiei. Iar după ce poziția dominantă a Marii Britanii în lume a fost înlocuită de Statele Unite ale Americii, strategii acesteia au adoptat analizele geopolitice ale lui Mackinder și ale adepților săi. De atunci, au fost folosite toate mijloacele pentru a împiedica dezvoltarea unui contrapunct pe cea mai mare masă continentală contiguă din lume, formată din continentele Europa, Asia și Africa, care ar pune sub semnul întrebării pretențiile SUA la puterea mondială.
Din acest motiv, se urmărește boicotarea prin toate mijloacele a proiectului „Noul Drum al Mătăsii”, lansat de Beijing și Moscova pentru a deschide dublul continent eurasiatic. Dacă ar fi posibilă realizarea unei rețele gigantice de infrastructură intercontinentală care să se întindă din China, via Vladivostok și Siberia, până la Moscova și Europa de Vest, la care să fie conectate și India, Africa și regiunea arabă, poziția SUA ca putere mondială nr. 1 ar fi istorie. În acest caz, nu ar mai fi decât o putere regională supraînarmată între două oceane. Noile resurse uriașe care urmează să fie dezvoltate ar fi disponibile în afara sferei de influență a SUA, iar portavioanele sale din Pacific și Atlantic ar putea fi evitate pe uscat. Proiectul este urmărit în ciuda tuturor dificultăților.
Faptul că SUA, cu politica sa de agresiune și sancțiuni, a reușit să separe Rusia de Europa de Vest, cu cooperarea țărilor europene din NATO, este o tragedie a secolului. După cum se știe, președintele rus Vladimir Putin a militat intens timp de decenii pentru cooperare și pentru un spațiu economic și cultural unificat de la Vladivostok la Lisabona, de exemplu, în discursul său memorabil din 2001 în Bundestag-ul german. Dar orice apropiere a fost strict împiedicată, iar Rusia s-a trezit tot mai mult încercuită de NATO. Consecințele acestei politici iresponsabile, care servește doar interesele SUA, sunt suportate de către cetățenii Europei de ambele părți ale liniei de front nou create.
Tabla de șah Eurasia
În 1997, a apărut cartea Singura putere mondială. Strategia de dominație a Americii, scrisă de politologul american de origine poloneză Zbigniew Brzezinski (1928-2017), care i-a consiliat pe toți președinții americani din ultima vreme. Brzezinski afirmă, evident, pe baza lui Mackinder: „Cu toate acestea, măsura în care SUA își poate afirma supremația globală depinde de modul în care o Americă angajată la nivel global face față relațiilor de putere complexe de pe continentul eurasiatic – și dacă poate împiedica apariția unei puteri dominante, opuse acolo.”(1)
Practic, Brzezinski confirmă ceea ce a fost de mult timp politica practicată de cercurile care acționează în spatele administrațiilor americane respective și care a rămas așa până în prezent. Eurasia era „tabla de șah” pe care aceștia își făceau mutările în lupta pentru dominația globală(2), potrivit lui Brzezinski.
Încă de la sfârșitul anilor 1990, el scria: „Ucraina, un spațiu nou și important pe tabla de șah eurasiatică, este un pivot geopolitic, deoarece însăși existența sa ca stat independent contribuie la transformarea Rusiei. Fără Ucraina, Rusia nu mai este un imperiu eurasiatic… Cu toate acestea, dacă Moscova ar redobândi stăpânirea asupra Ucrainei, cu cei 52 de milioane de locuitori, cu resurse minerale semnificative și cu acces la Marea Neagră, Rusia ar obține automat mijloacele de a deveni un imperiu puternic care să se întindă pe teritoriul Europei și al Asiei.”(3)
Mai recent, Brzezinski, precum și Henry Kissinger, au sugerat ca părțile estice ale Ucrainei să fie cedate Rusiei(4).
Aici devine clar de ce SUA au pregătit ani de zile răsturnarea din Ucraina, care a avut loc în cele din urmă în 2014. Și au făcut-o cu mulți bani: emisarul european al guvernului american de la acea vreme, Victoria Nuland, a menționat cinci miliarde de dolari(5). Ucraina a fost preluată „la rece”, ca să spunem așa, iar Uniunea Europeană a salutat extinderea zonei sale economice și a sferei sale de influență pe seama Rusiei. Așadar, totul s-a petrecut conform planului. Brzezinski scrisese că era necesar să se prevină apariția unui adversar care ar putea aduce continentul eurasiatic sub dominația sa și astfel să reprezinte o amenințare pentru SUA. El era convins că SUA vor fi „ultima și singura superputere reală”.
Strategia pe termen lung a fost abordată și de directorul influentului think tank Stratfor din Washington, George Friedman, într-un discurs susținut în 2015 la Chicago Council on Global Affairs: „Principalul interes al politicii externe americane în secolul trecut, în timpul Primului și celui de-al Doilea Război Mondial și al Războiului Rece, a fost relația dintre Germania și Rusia. Pentru că, uniți, ei sunt singura putere care ne poate amenința supremația. Obiectivul nostru principal a fost să ne asigurăm că aceasta nu se va petrece.”(6)
Friedman a justificat această politică, care în esență fusese practicată încă de la reînființarea Imperiului German, după cum urmează: „Pentru Statele Unite, principala preocupare se referă la faptul că (…) capitalul și tehnologia germană se combină cu resursele de materii prime și forța de muncă rusească pentru a forma o combinație unică, pe care SUA urmărește să o împiedice de un secol. Deci cum se poate realiza acest scop, ca această combinație germano-rusă să fie împiedicată? SUA este pregătită să își folosească harta pentru a învinge această combinație: vorbim despre linia dintre Marea Baltică și Marea Neagră. (…) Ideea este că SUA construiește un «cordon sanitar», o centură de securitate, în jurul Rusiei.”(7)
În Rusia, personalități politice și mediatice de top sunt conștiente de câțiva ani de strategia SUA și nu se poate trece cu vederea faptul că acest aspect a ajuns în politica externă. Nu doar de la războiul din Ucraina, Rusia s-a îndepărtat de Europa de Vest și de SUA. Între timp, mulți politicieni și jurnaliști germani încă mai cred că SUA sunt un prieten și un model de urmat și că doresc doar ce este mai bun pentru Germania. Credința greșită este rezultatul îndoctrinării, oportunismului, formării adecvate a liderilor, promovării unilaterale a tinerelor talente și corupției ascunse. Ea apasă asupra acțiunilor guvernului într-un mod din ce în ce mai amenințător. Germania este atrasă în conflicte și războaie, relațiile economice și culturale cu Rusia și China, precum și cu multe alte țări stagnează sau au fost întrerupte, iar prosperitatea unor mari părți ale populației este grav amenințată.
Cei care studiază istoria anilor de dinaintea Primului Război Mondial vor observa paralele cu politica de agresiune și încercuire a SUA/NATO împotriva Rusiei până la războiul din Ucraina. În acel moment, Reichul german a fost privat de garanții de securitate de către puterile occidentale, iar rezultatul a fost primul război major care a distrus Europa, SUA fiind principalul beneficiar.
Extras din cartea Starea de urgență – Perspective și analize geopolitice ținând cont de conflictul din Ucraina, scrisă de dr. Wolfgang Bittner
Surse:
(1) Zbigniew Brzezinski: Die einzige Weltmacht – Amerikas Strategie der Vorherrschaft. Frankfurt/Main 2003, p. 15
(2) Ibidem. S. 16
(3) Ibidem. p. 74 f.
(4) Cf. Süddeutsche Zeitung, 27.5.2022; www.sueddeutsche.de/meinung/kissinger-russland-ukraine-davos-1.5592015
(5) Pe această temă: Wolfgang Bittner: Die Eroberung Europas durch die USA. Frankfurt am Main 2017, p. 18, precum și www.freitag.de/autoren/hans-springstein/5-milliarden-dollar-fuer-den-staatsstreich
(6) George Friedman, US Strategy, 4.2.2015; citat ca www.youtube.com/watch?v=vln_ApfoFgw (15.2.2022)
(7) Ibidem.
Citiți și:
Un istoric american a dezvăluit care este adevărat scop al SUA în Ucraina
O listă neagră a Ucrainei
Belt and Road Initiative revine în forță în 2023 după un puternic parteneriat geostrategic China-Rusia
yogaesoteric
18 februarie 2023