Grupul de miliardari care în 2009 a stabilit reducerea populației a fost implicat încă de la începutul crizei covid în elaborarea politicilor de lockdown aplicate în întreaga lume

Întâlnirea secretă din 2009 a miliardarilor din „Clubul Bun”: „Reduceți populația lumii”

De mai bine de zece ani, miliardari prezentați drept filantropi se întâlnesc în ședințe despre reducerea populației lumii, culminând cu criza covid din 2020-2021.

Dezvăluiri recente sugerează că „Depopularea” este parte integrantă din așa-numitele mandate covid, care mai includ politicile de lockdown și „vaccinul” ARNm.

Ne întoarcem în anul 2009. Potrivit Wall Street Journal: „Miliardarii urmăresc să reducă populația lumii”. În mai 2009, filantropii miliardari s-au întâlnit în spatele ușilor închise, acasă la președintele Universității Rockefeller, în Manhattan. Întâlnirea secretă a fost sponsorizată de Bill Gates. S-au autointitulat „Clubul Bun”.

Printre participanți s-au numărat răposatul David Rockefeller, Warren Buffet, George Soros, Michael Bloomberg, Ted Turner, Oprah Winfrey și mulți alții.

În mai 2009, Wall Street Journal și Sunday Times relatau: „Unii dintre cei mai importanți miliardari ai Americii s-au întâlnit în secret, pentru a vedea cum averea lor poate fi folosită pentru a încetini creșterea populației globului și a accelera îmbunătățirea sănătății și a educației.”

Accentul nu s-a pus pe creșterea populației (de ex. Planned Parenthood) ci pe „depopulare”, adică pe reducerea populației globului.

Potrivit articolului din Sunday Times: „Filantropii participanți la întâlnire, convocați la inițiativa lui Bill Gates, co-fondatorul Microsoft, au discutat despre cum să depășească obstacolele politice și religioase ce ar putea apărea în calea schimbării.

Stacy Palmer, editorialist la Chronicle of Philantropy, spune că a fost o întâlnire cum nu s-a mai văzut. «De fapt, am aflat de ea ca din întâmplare. În mod normal ai crede că oamenii ăștia se întâlnesc să discute despre cauze bune, dar de data asta e ceva diferit – poate pentru că nu vor să fie percepuți ca o cabală», spune el.

Un alt invitat spune că «nu a fost vorba de vreun vot rece» ci s-a născut un consens privind faptul că vor susține o strategie prin care creșterea populației va fi abordată ca o amenințare privind un potențial dezastru de mediu, social și industrial.

«Aici este vorba despre ceva atât de terifiant încât toată lumea din acest grup a fost de acord că e nevoie de răspunsuri foarte bine gândite», spune invitatul.

De ce toată această secretomanie? «Au vrut să vorbească, ca de la bogat la bogat, fără teama că ceea ce vor spune va apărea a doua zi în ziare, prezentându-i ca pe un fel de guvern mondial alternativ», spune el.” (Sunday Times)

Reducerea Populației Globului

Media a relatat pe 5 mai 2009 că adunarea secretă s-a concentrat pe angajamentul „Clubului Bun” de a „încetini” creșterea populației globului.

Reduceți populația lumii (titlul din Wall Street Journal) trece dincolo de planificarea familială, care constă în „reducerea creșterii populației lumii”. El se referă la DEPOPULARE, mai exact la reducerea mărimii absolute a populației lumii, ceea ce în final înseamnă reducerea natalității (care include scăderea fertilității) combinată cu o creștere semnificativă a ratei mortalității.

Întâlnirea secretă: în vârful pandemiei de H1N1

Pe 25 aprilie 2009, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) condusă de Margaret Chan a declarat Stare de Urgență de Sănătate Publică la Nivel Internațional. Două săptămâni mai târziu, „Clubul Bun” s-a întâlnit în New York în apogeul pandemiei de gripă porcină H1N1, care s-a dovedit a fi o înșelătorie.

Merită subliniat că încă de la începutul crizei H1N1 din aprilie 2009, profesorul Neil Ferguson de la Imperial College din Londra îi avertiza pe Bill Gates si OMS: „40% din populația Marii Britanii ar putea fi infectată [cu H1N1] în următoarele șase luni dacă țara va fi lovită de o pandemie.”

Neil Ferguson

Vă sună cunoscut? Este același Neil Ferguson (sponsorizat generos de Fundația Gates) care a elaborat modelul de carantinare împotriva coronavirusului (lansat pe 11 martie 2020). După cum ne putem reaminti, modelul matematic din martie 2020 se baza pe „predicția” a 600.000 de morți în Marea Britanie.

În vara-toamna lui 2021 a fost formulat un al treilea „model matematic” autoritar de către același „om de știință” (Ferguson) pentru a justifica „carantina celui de-al patrulea val”.

Salvarea vieților… pentru „depopulare”

S-a avut în vedere o „reducere” în cifre absolute a populației lumii la acea întâlnire secretă din 2009?

Câteva luni mai târziu, vorbind despre vaccinare în prezentarea sa de la Conferința TED din Februarie 2010, Bill Gates confirma următoarele: „Iar dacă într-adevăr vom face o treabă bună cu noile vaccinuri, cu serviciile medicale, cu serviciile de asistență a reproducției, am putea s-o reducem [populația lumii] cu 10-15 la sută”.

Potrivit declarației lui Bill Gates, asta ar însemna o reducere a populației în cifre absolute (cea din 2010) cu 680 milioane până la 1,02 miliarde de oameni.

Mai întâi, despre populație. Lumea numără astăzi 6,8 miliarde de oameni. Acum se îndreaptă către 9 miliarde. Acum, dacă într-adevăr vom face o treabă bună cu noile vaccinuri, cu serviciile medicale, cu serviciile de asistență a reproducției, am putea s-o reducem cu 10-15 la sută. Vedem aici că acum se prefigurează o creștere de aproximativ 1,3.

„Clubul Bun” atunci și acum

Același grup de miliardari care s-a întrunit la ședința secretă din mai 2009, de la Universitatea Rockefeller din Manhattan, a fost implicat încă de la începutul crizei covid în elaborarea politicilor de carantinare aplicate în întreaga lume, incluzând aici și vaccinul mARN dar și „Marea Resetare” de la Forumul Economic Mondial.

Vaccinul mARN nu este un proiect al unui organism interguvernamental al ONU, în speță OMS, în numele statelor membre; este o inițiativă privată. Elita miliardarilor care finanțează și impun Proiectul Mondial al Vaccinării este eugenistă și dedicată țelului depopulării.

Citiți și:
Războiul elitelor împotriva propriilor popoare. Depopularea prin injectare
Revista «Scientific Research»: Vaccinuri cu substanțe chimice pentru depopulare (I)

 

yogaesoteric
4 martie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More