Guvernele sunt deja fragilizate în jumătate din ţările europene

 

În Marea Britanie, Spania, Germania – guvernele nu beneficiază de o majoritate în Parlament. Iar mai peste tot pe continent, partidele radicale câştigă teren în defavoarea partidelor tradiţionale, observă cotidianul Le Monde, a cărui analiză o redă succint Cristina Teacă pentru Radio France International.

În Belgia, Regele Philippe a acceptat, înainte de Crăciun, demisia guvernului condus de Charles Michel. Acesta va trebui să conducă totuşi, până la alegerile legislative din mai 2019, o coaliţie minoritară – 52 de locuri din 150 în Cameră, formată din liberali francofoni, liberali şi creştini democraţi flamanzi. În aceste luni, Charles Michel se va ocupa de negocierea unor acorduri punctuale cu opoziţia şi se va baza pe un buget provizoriu.

Dacă situaţia este neobişnuită în regat, nu este cazul pentru multe state din Uniunea Europeană, unde partidele tradiţionale pierd teren iar peisajul politic este din ce în ce mai fragmentat, observă Le Monde. Pentru Uniunea Europeană situaţia este preocupantă: ea accentuează distanţa dintre cetăţeni şi guverne creând o instabilitate inedită.

Dificultăţile premierului britanic Theresa May, care a pierdut majoritatea în 2017 şi depinde în Parlament de o formaţiune nord-irlandeză, complică Brexit-ul.

În Spania, socialistul Pedro Sanchez, se află în fruntea guvernului din 1 iunie 2018, după votul unei moţiuni împotriva conservatorului Mariano Rajoy. Grupul său parlamentar numără doar 84 din 350 de deputaţi în Parlament, adică mai puţin de 25% din fotolii. Pentru a guverna, se sprijină pe deputaţii Podemos (stânga radicală), pe independenți şi pe naţionaliştii basci şi catalani. O alianţă pe care nu a reuşit să o mobilizeze pentru a vota bugetul pe 2019, astfel că Pedro Sanchez a fost nevoit să anunţe alegeri anticipate, care vor avea loc pe 28 aprilie.

Spania se află într-o reaşezare a peisajului politic odată cu creşterea în putere, din 2015, a Ciudadanos, de centru şi Podemos, aflat la stânga stângii. Situaţia riscă să se complice după apariţia Vox – formaţiune de extremă dreapta care numai ce a obţinut 11% la alegerile regionale din Andaluzia.

În Suedia, la scrutinul din septembrie 2018, blocul de stânga a obţinut 144 de fotolii în Parlament, dreapta 143, iar democraţii – partidul naţionalist, anti-imigraţie, au obţinut 62 de locuri. Conservatorii şi creştin-democraţii refuză să lase stânga să guverneze încă patru ani, iar blocul de centru şi liberalii nu vor să se regăsească într-un guvern care depinde de sprijinul extremei drepte.

În Danemarca, liberalii depind de extrema-dreaptă iar alegeri vor avea loc înainte sau în data de 17 iunie.

Țările din Est nu sunt ferite de instabilitate. În Estonia, Lituania, Letonia, Croaţia, Slovacia – guvernele sunt minoritare.

În Cehia, câştigătorul din legislativele din octombrie 2017 a avut nevoie de 8 luni pentru a forma o coaliţie. Mai multe partide de centru au refuzat să se alieze cu miliardarul liberal «antisistem» Andrei Babis, anchetat pentru deturnare de fonduri europene. Doar social-democraţii au acceptat, dar această alianță nu le conferă o majoritate în Parlament.

Apariţia a tot mai multe guverne minoritare – este cazul şi a unor ţări precum Cipru, Irlanda, Portugalia – a determinat liderii să se întrebe dacă nu este nevoie de o reformă a votului. Este cazul Germaniei unde aproape jumătate dintre deputaţi sunt aleşi proporţional iar ceilalţi sunt aleşi printr-un scrutin majoritar. Este un sistem care a permis accesul multor forţe politice, o mare stabilitate dar şi o longevitate a cancelarilor – 16 ani pentru Helmut Kohl şi deja 13 ani pentru Angela Merkel. În Germania se înregistrează declinul a două mari partide populare – creştin-democraţii şi social-democraţii. Pentru moment dezbaterea nu are loc decât în ceea ce priveşte o eventuală limitare ca timp a mandatului de cancelar şi necesitatea de a crea cote în favoarea femeilor pentru a fi mai bine reprezentate în Bundestag.

În Olanda, premierul a surprins recent după ce a cerut celor 17 milioane de cetăţeni să fie rezonabili. Într-un editorial apărut în presă, el dădea Brexit ca exemplu de derivă, ce ar putea conduce la un discurs antisistem. El se gândea şi la Italia, unde, instabilitatea cronică a determinat coaliţia să renunţe la mai multe promisiuni (şi va mai renunţa şi la altele), dar, totuşi, are o legitimitate democratică, este de părere Le Monde.

Citiți și:

Ascensiunea recentă a populismului

România a preluat de la 1 ianuarie 2019 preşedinţia Consiliului UE. Care sunt principalele atribuţii

Transformarea Uniunii Europene în Statele Unite ale Europei se va petrece până în 2025?

 

yogaesoteric
19 aprilie 2019

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More