Homosexualii îl vor pedepsit pe Leon Dănăilă, pentru susținerea familiei

„Heterosexualii, ei dau naștere la copii, pot să facă copii. Un homosexual poate doar să cumpere copii, poate să-i fure, sau poate să-i achiziționeze pe alte căi”

Doctorul Leon Dănăilă, considerat unul dintre geniile chirurgiei românești, a acordat în luna martie un interviu publicației News.ro în care a vorbit despre problematica homosexualității.

Leon Dănăilă, acum deputat din partea PNL, afirmă că este un susținător al căsătoriei naturale, al familiei, pentru că doar un bărbat și o femeie pot da naștere la prunci.

„Eu sunt pentru căsătoriile de sex opus, heterosexuale. Eu așa am învățat, eu sunt de la țară. Eu n-am pomenit la mine homosexuali. Eu aici am auzit. N-am pomenit așa ceva. Heterosexualii, ei dau naștere la copii, pot să facă copii. Un homosexual poate să cumpere copii, poate să-i fure, poate să-i achiziționeze pe alte căi. Să-i învețe să devină tot așa.”, a declarat Leon Dănăilă.

Reputatul neurochirug, care a stârnit recent admirația internauților prin faptul că se duce la serviciu cu metroul, a spus că legiferarea căsătoriilor între persoane de același sex este un semn de regres al societății.

„Eu, dacă am fost în Statele Unite și am avut burse, cunosc că acolo sunt și lesbiene și fel de fel. A fost legiferat să se căsătorească între ele. Dar e o minoritate, totuși. Dă societatea înapoi, după părerea mea. Eu am mai spus odată și o repet că nu sunt de acord cu căsătoriile între persoanele de același sex. E un semn de regres. Sodoma și Gomora”, a spus senatorul PNL.

Parlamentul a votat în luna mai inițiativa cetățenească de inițiere a unui referendum pentru modificarea Constituției, astfel încât legea fundamentală să prevadă că „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.
Inițiativa Coaliției pentru Familie a strâns trei milioane de semnături în cadrul unui complex proces legislativ.

Imediat după publicarea acestui interviu o asociație obscură, MozaiQ, l-a reclamat deja pe dr. Dănăilă la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Iată comunicatul:

„Asociaţia MozaiQ, organizaţie comunitară a persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi persoane transgender) din România a depus o plângere adresată Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, cu privire la afirmaţiile senatorului Partidului Naţional Liberal Leon Dănăilă.

Domnul Dănăilă a declarat vineri, 17 martie 2017, că „Un homosexual poate să cumpere copii, poate să-i fure, poate să-i achiziţioneze pe alte căi. Să-i înveţe să devină tot aşa”, precum şi „Eu asta nu pricep, mintea mea nu poate să priceapă. Nu, una e femeie, ălalalt e bărbat. Asta nu pricep. Îmbracă-i pe amândoi bărbaţi. Îţi plac bărbaţii? Poftim!”. Domnul Dănăilă şi-a încheiat declaraţiile făcând trimitere la principii religioase „Sodoma şi Gomora. Doamne fereşte! E un regres, totuşi, al speciei umane”.

Mesajul politic al domnului senator Leon Dănăilă ţinteşte un grup de indivizi pe baza anumitor caracteristici protejate de către OG 137/2000, articolul 15, şi anume orientarea sexuală. Astfel, mesajul domnului senator Leon Dănăilă diferenţiază în mod clar între grupurile de persoane heterosexuale şi cele homosexuale, criteriul de diferenţiere fiind cel al orientării sexuale. Prin asocierea expresă dintre homosexuali şi acţiuni sancţionate de Codul Penal, Leon Dănăilă dezvoltă un sentiment de frică şi panică privind reprezentarea în spaţiul public a comunităţii LGBT. Astfel, Leon Dănăilă contribuie la încetăţenirea stereotipurilor şi a prejudecăţilor privind indezirabilitatea comunităţii LGBT.

Privind ţinta mesajului, prin stigmatizarea orientării sexuale, Leon Dănăilă marginalizează persoanele având aceste trăsături în afara limitelor normale ale relaţiilor sociale, afectând stima de sine a acestora şi promovând izolarea lor. Astfel, se face nu numai o diferenţiere clară între grupurile de persoane heterosexuale şi cele homosexuale, pe criteriul orientării sexuale dar, în plus, această diferenţiere demonizează comunitatea LGBT în opoziţie cu comunitatea non-LGBT. Această dihotomie încurajează mobilizarea sentimentului anti-gay şi marginalizarea persoanelor LGBT nu numai din viaţa publică dar şi din alte aspecte sociale, economice şi culturale.

Privind emitentul mesajului, menţionăm calitatea de persoană publică şi politician a domnului Leon Dănăilă. Acesta este în prezent senator al Partidului Naţional Liberal în Parlamentul României, reprezentând Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti. În plus, în calitatea sa de neurochirurg, fost director al Spitalului Gheorghe Marinescu (1996-2004), precum şi ca profesor universitar la Facultatea de Medicină Carol Davila Bucureşti, şeful Comisiei naţionale de neurochirurgie din cadrul Ministerului Sănătăţii şi prin participarea sa la viaţa publică, Leon Dănăilă este un formator de opinie pe plan local şi naţional.

Astfel, prin conţinutul, ţintele, contextul şi emitentul mesajului şi în acord cu art. 15 al Ordonanţei Guvernului nr. 137 din 31.08.2000, declaraţia domnului Leon Dănăilă este asimilată unui comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii umane ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o orientare sexuală.”

Citiţi şi:
Leon Dănăilă, executat în mod ritualic de komisarii corectitudinii politice
Căsătoria homosexuală este un atac împotriva căsătoriei tradiţionale. Viziunea lui Doug Mainwaring


yogaesoteric
8 iulie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More