Iată ce spune cu insolență un oficial OMS venit în România să susţină vaccinarea…

„Dacă sunt necesare măsuri dure pentru creşterea vaccinării în România, atunci aceasta este soluţia”


„Nimic nu este prea mult când vine vorba de siguranţa copiilor noştri. Şi dacă sunt necesare măsuri dure pentru creşterea vaccinării în România, atunci aceasta este soluţia” – spune unul dintre reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

A venit în România ca să susţină vaccinarea, în condiţiile în care ţara noastră este considerată focarul de rujeolă al Europei.

Oficialii nu uită însă că pe lângă părinţii care se opun imunizării mai avem o problemă de rezolvat: ruşinoasă lipsă a vaccinurilor. Inclusiv premierul Sorin Grindeanu a mărturisit că abia a găsit serurile pentru copiii săi.

Zsuzsanna Jakab, director regional al Biroului pentru Europa:
„Vaccinurile sunt sigure, nu provoacă autism, sunt studii care atestă acest lucru.”

Prin vocea Zsuzsannei Jakab, directorul regional pentru Europa, Organizaţia Mondială a Sănătăţii vrea să le transmită acest mesaj ferm părinţilor care se opun vaccinării, convinşi că serurile nu le protejează copiii, ci îi îmbolnăvesc.

Pe ei oficialii vor să îi aducă în cabinetele medicale obligatoriu, inclusiv sub ameninţarea că vor plăti refuzul cu închisoarea pentru rele tratamente aplicate minorului – aşa cum prevede proiectul legii vaccinării, aflat în dezbatere publică.

Etapele care trebuie parcurse înainte ca statul să ia această măsură drastică nu sunt încă lămurite.

Viitoarele birouri regionale de vaccinări ar trebui să aibă liste clare cu numele fiecărui copil nevaccinat. Sunt obligaţi să le transmită datele medicii de familie sau instituţiile publice unde cei mici sunt înscrişi.

În schimb, oficialii promit, în al 12 ceas, că vom scăpa de veşnicele lipsuri: dovada că şi acum unele vaccinuri nu sunt de găsit. Este ridicol să fie pedepsiţi părinţii, iar statul să nu aibă stocurile de vaccinuri obligatorii, spune premierul Sorin Grindeanu.

„Am doi copii, de şase şi trei ani. I-am vaccinat pe amândoi, dar de fiecare dată am avut probleme în a găsi vaccinul de care aveam nevoie. Părinţii au dreptul de a alege ce consideră mai bine pentru copilul lor, dar un copil nevaccinat nu-şi riscă doar propria sănătate, ci şi pe a celorlalți copii din jurul său”, a declarat premierul.

Liviu Dragnea, în schimb, nu este atât de convins că vaccinarea va fi obligatorie.
„Eu am foarte mari rezerve pentru a obliga, pentru a fi o măsură obligatorie. Vă spun sincer, am foarte mari rezerve aici”, a spus Dragnea.


Citiți și:

Plătim pentru propria moarte: vaccinurile care îmbogăţesc companiile producătoare pot să ne ucidă

Bebelușii s-au îmbolnăvit de la vaccinuri. Corpul de control al Guvernului a sesizat Parchetul în cazul copiilor cu SHU

 

yogaesoteric
17 mai 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More