Imn către Shiva (Bhairavastava)

 1

Fiind în gândul meu una cu Tine,

Te ador în Inima mea, o Bhairava, Stăpâne Suprem,

Care împlineşti orice lucru mişcător sau nemişcător,

Care eşti Sinele cel pur, cel unic, cel fără de sfârşit şi fără de început,

refugiul şi mântuirea tuturor celor părăsiţi.

 
 2Graţie compasiunii Tale nesfârşite, o, Doamne,

totul îmi apare ca fiind una cu Tine.

Căci, într-adevăr, Tu eşti, în eternitate, chiar Sinele meu

şi prin urmare, întreaga realitate obiectivă

este indisolubil unită cu Sinele meu.

 
 3În Tine, o, Doamne, Sinele meu adevărat,

Ce pătrunzi întreaga manifestare
universală,

dispare orice teamă în faţa acestei lumi de suferinţă şi coşmar 

chiar dacă mai există încă, pentru mine, o mulţime de fapte şi tendinţe 

ce ar putea aduce cu ele suferinţe insuportabile, rătăcire şi frică.

 
 4O, moarte, nu-ţi îndrepta asupra mea

privirea-ţi plină de mânie şi teamă

căci eu sunt mereu abandonat în slujba şi în meditaţia asupra lui Shiva,

şi sunt beatific unit cu teribilul şi transcendentul Bhairava
şi cu Energia Sa supremă (Parashakti).

 
 5Astfel, o, Doamne, întunericul adânc al iluziei 

a fost gonit de albele raze ale Sinelui Tău,

căci acum Tu îmi eşti atât de aproape!

Niciodată nu-mi va mai fi teamă de acţiunea morţii şi a distrugerii

şi nici de puterile demonilor!

O, Doamne, slavă Ţie!

 
 6Căci Tu eşti Realitatea esenţială şi supremă a tuturor lucrurilor,

Tu eşti strălucirea indescriptibilă a adevăratei cunoaşteri
ce s-a arătat lumii.

Iar eu mi-am dobândit pacea deplină şi extatică 

în Tine, adevăratul meu Sine,

împlinit fiind mereu de nectarul divin preacurat al tuturor lucrurilor.

 
 7O, Doamne, atunci când starea de impurificare,aducătoare de mari limitări şi suferinţe,vrea să pătrundă în gândurile mele,mă cutremur în aceeaşi clipă de slava copleşitoare a indestructibilei Tale unităţiice îmi apare ca fiind preapurul şi sublimul nectar al beatitudinii.
 
 8O, Shiva, chiar dacă este adevărat

că postul, ritualurile religioase, baia subtil-purificatoare sau asceza

conduc şi ele în final la depăşirea chinurilor existenţei,

nectarul meditaţiei profunde asupra scrierilor Tale sacre

face să curgă spontan în Inima mea fluviul păcii profunde şi preafericite.

 
 9O, Stăpâne Bhairava! Toată fiinţa mea dansează,
cântăşi se bucură adânc

atunci când te vede pe Tine, Cel Preaiubit,

şi împlineşte astfel jertfa tainică a Unităţii

ce este, altfel, atât de greu de împlinit.

Abhinavagupta a compus acest imn
în cea de-a zecea zi a jumătăţii întunecate
a lunii Paushya în anul 68 (aproximativ 992 d. Ch.), imn prin care Dumnezeu cel Omniprezent potoleşte, prin graţia Sa, de îndată,chinurile existenţei şi morţii omului. Cu acestea cele 9 strofe ale acestui imn al lui Abhinavagupta sunt încheiate.

Citiţi şi:

Imnuri de slavă închinate Marii Puteri Cosmice KALI 

Imnuri de slavă închinate Tarei 
 
 

yogaesoteric

 
 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More