Importanţa relaţiei maestru-discipol
“Străinul întreabă care este drumul pe cel care ştie acest drum. Învăţat de cel care cunoaşte, el nu se rătăceşte. Într-adevăr, aceasta este binecuvântarea înţelepciunii; el găseşte calea care duce drept înainte.”
RIG VEDA X.32.7
Importanţa atribuită relaţiei discipol-maestru, iniţiat şi iniţiator, în tradiţia spirituală a Indiei, ca de altfel în multe căi spirituale esoterice din lume, a născut în lumea modernă întrebarea “De ce trebuie să accepţi pe altcineva drept guru (maestru)?”. Dar este oare omul dotat cu suficientă inteligenţă pentru a deosebi ceea ce îi foloseşte de ceea ce nu îi este benefic? Oare poate să aleagă şi să acţioneze corect el însuşi în orice domeniu al vieţii?
Cu siguranţă că fiinţa umană este înzestrată cu minte şi destulă voinţă pentru a determina şi modifica propriul său destin. Mai mult decât atât, textele tradiţionale sacre afirmă că Sinele, aspectul ultim al fiecărei fiinţe este de natură divină, deci Dumnezeu Însuşi reprezintă călăuza dinlăuntrul fiecărui om.
Şi totuşi, omul, aşa cum se manifestă în perioada actuală pe Pământ, are o viziune limitată de ignoranţa în care se complace şi în mod normal nu poate să înainteze foarte departe, spre aspectele sale elevate, spre adâncul sufletului său, spre Sinele său Divin.
În plus, iluzia (maya), ce este un efect al ignoranţei, acţionează atât de puternic asupra simţurilor sale, încât unui om obişnuit îi este foarte uşor să greşească ascultând vocea ego-ului inferior şi să considere că acesta este Sinele ultim divin.
Teoretic, este posibil să devenim conştienţi şi să urmăm ghidul nostru interior, astfel având şansa de a evolua singuri pe calea spirituală. Dar, în general, acest adevăr este limitat în aplicarea sa tocmai datorită imaturităţii conştiinţei omeneşti în actualul stadiu de dezvoltare.
