În 2004, Năstase a apelat la americani pentru a câştiga alegerile prezidenţiale cu ajutorul instalaţiei HAARP

Este singurul caz cunoscut în care celebra instalaţie de programare mentală a dat greş!

de Cătălin Dobrescu

Turnura ciudată a dezbaterilor şi comentariilor asupra alegerilor prezidenţiale din România de la sfârşitul anului trecut a fost evidentă pentru orice spectator, oricât de puţin avizat. Discuţiile pe marginea fenomenelor mai mult sau mai puţin paranormale şi influenţa lor asupra rezultatului alegerilor au fost reluate până la saturaţie. Refrenul „Flacăra violet”, oricât de interesant părea la început, a fost comentat până la ridicol, astfel încât nimeni nu a mai priceput nimic, iar politicienii care s-au exprimat mai deschis asupra acestui subiect au fost ridiculizaţi. Desigur că din toată această amestecătură nu a lipsit şi subiectul MISA, scos uneori pe tapet de diverşi „analişti”, „experţi” sau politicieni.

Un observator atent al întregului fenomen a sesizat cu siguranţă că, de la un anumit moment, Adrian Năstase a fost cel care a început să reia obsesiv, pe un ton plângăcios, în declaraţiile sale din anul 2009, ideea că ar fi pierdut alegerile din 2004 din cauza MISA. Desigur, mai scrisese şi România Mare nişte nebunii total absurde pe acest subiect, dar venind din partea lui Adrian Năstase, declaraţiile au fost destul de şocante la momentul respectiv. Amestecarea acestora cu subiectul „paranormal”, după alegerile din 2009, nu ne-a lămurit cu nimic, deoarece, aşa cum am arătat mai sus, discuţiile difuzate de mass-media pe acest subiect parcă urmăreau în mod intenţionat mai mult să ridiculizeze şi să genereze confuzii.

Iată că acum au apărut nişte elemente noi, foarte interesante, care ne-au determinat să analizăm din nou anumite informaţii şi să le punem cap la cap. În scrisoarea primită pe adresa redacţiei săptămâna trecută şi pe care am publicat-o integral pe site-ul yogaesoteric /moved_content.php?lang=RO&item=6304, un lucrător din cadrul serviciilor secrete ne dă anumite informaţii despre modul în care Adrian Năstase planificase să câştige alegerile prezidenţiale din 2004: el a plătit o sumă gigantică (200 de milioane de dolari) americanilor pentru a regla celebra instalaţie de programare mentală HAARP astfel încât românii să fie manipulaţi să voteze cu Năstase. Apoi, spre marea lui perplexitate, atât a lui cât şi a tuturor forţelor şi personajelor mai mult sau mai puţin oculte implicate, totuşi nu a câştigat alegerile!

Vi se pare de necrezut ca politicienii să apeleze la asemenea mijloace pentru a câştiga alegerile? Vă revoltă faptul că sumele respective sunt desigur plătite din buzunarele noastre? Iată ce se spune în scrisoare despre acest subiect (cităm doar pasajele semnificative în acest sens):

„MISA […] a făcut ceva de neînţeles ce a atras asupra ei furia unora. Iată ceea ce foarte puţini dintre dumneavoastră ştiu:
Aveam informaţii cum că Adrian Năstase va câştiga alegerile prezidenţiale şi că totul era aranjat deja încă din iarna anului 2003. Acest fapt ne era chiar nouă destul de neclar, deoarece nu se arăta a fi un an electoral cu un nivel al fraudelor peste limitele normale (da, noi avem întotdeauna o estimare destul de precisă a nivelului fraudelor electorale). Pentru ca Adrian Nastase să fie sigur că a aranjat alegerile, dimensiunea operaţiunii făcea ca nici nouă să nu ne fi scăpat aceasta. Însă noi nu ştiam nimic încă. Apoi am aflat – din surse diplomatice – despre un transfer de valută în valoare de 200 milioane de dolari care, printr-un sistem cunoscut în lumea bancară, au ajuns la finanţatorii campaniei lui George Bush. Transferul a fost făcut pentru ca americanii să îl susţină pe Adrian Năstase prin instalaţiile HAARP care trebuiau să influenţeze bătălia electorală care se anunţa destul de strânsă. Trebuie să recunosc că atunci, în 2004, informaţia aceasta nu m-a surprins total pentru că am mai auzit despre asemenea instalaţii pentru a influenţa atitudinile maselor de oameni în situaţii de criză. În unele medii de la noi s-a discutat aprins despre felul în care ne putem apăra de asemenea influenţe şi cât de tare pot ele să afecteze siguranţa naţională.

Aşadar, totul era aranjat cu americanii, însă, spre surprinderea noastră lucrurile nu au ieşit aşa cum trebuiau să iasă. Ei bine, am aflat de la colegii care se ocupau de caz că yoghinii au făcut în aşa fel încât Adrian Năstase să piardă alegerile, contracarând influenţele promise de americani cu instalaţia lor HAARP. Un coleg care lucra atunci pentru structura primului ministru mi-a confirmat că Năstase trebuia să poarte în apropierea sa la toate întâlnirile electorale o valiză ce avea legătură cu acest fel de influenţă energetică.”

Ne-am propus să facem nişte investigaţii pe acest subiect şi iată primele informaţii suplimentare pe care le-am aflat.
Cotidianul România liberă a publicat, de exemplu, un comentariu destul de amplu în data de 10 decembrie 2004 asupra dezbaterii difuzate cu o zi înainte, în direct, de TVR1, dintre cei doi candidaţi la alegerile prezidenţiale.



detaliu mărit

 
 
 
 
 
 
 

Click pe imaginea din stânga pentru a vedea pagina în format mare

 
 
 
Grupajul de articole intitulat „Prima şi ultima confruntare televizată dinaintea turului doi: Băsescu l-a învins la puncte pe Năstase” conţine şi următorul pasaj extrem de interesant în acest context:
 

Valiza misterioasă

Cu o jumătate de oră înainte de începerea emisiunii, a sosit Năstase, rigid, în stilu-i caracteristic, cu anexa cunoscută – Dan Andronic. Şi Dan Andronic avea o anexă, atârnată de mână. O valiză în mod vădit extrem de grea şi în mod vădit misterioasă. Pentru că Andronic nu s-a dezlipit un sfert de oră de valiza cu pricina, cărând-o din loc în loc fără să o scape din ochi. Când a intrat la machiaj cu Năstase, a înmânat valiza aghiotantului cu mustaţă al lui Năstase. Aghiotantul a păzit-o şi el cu sfinţenie, în sala de protocol, trei ore, până la finalul emisiunii, stând cu mâna pe mânerul ei ca pe sfintele moaşte. La plecare, a înmânat-o altui aghiotant, care a luat-o cu grijă şi a dus-o la maşina premierului, trasă la scară. Ce-o fi fost în valiza aceea atât de importantă nu putem spune! Şeful de campanie Nica a dat o explicaţie, evident, batjocoritoare: «E valiza cu butonul nuclear, ce, nu v-aţi prins?!»”


Iată deci că lucrurile par să se lege… un detaliu semnificativ care, coroborat cu informaţiile anterioare, este o probă zdrobitoare. „Valiza” respectivă este cu siguranţă un dispozitiv similar cutiilor radionice, care permite acordul precis pe frecvenţa generată de instalaţiile HAARP, pentru a retransmite şi amplifica semnalele electromagnetice care permit controlul mental.

Vom reveni cu mai multe detalii despre instalaţia HAARP şi despre pactul lui Năstase cu americanii. Câţi dintre cititori îşi reamintesc, oare, despre modul în care şi-a lansat acesta campania prezidenţială din 2004? Vă mai reamintiţi oare sloganurile de genul „Candidatura lansată la Casa Albă”? Vom reveni în articolele ulterioare cu mai multe astfel de elemente care, puse cap la cap, dovedesc că aceste lucruri, oricât de neverosimile ar fi, s-au petrecut şi continuă să se petreacă!

Da, există deja instalaţii de control mental, care permit ca oamenilor să li se inducă de la distanţă anumite stări sau gânduri, să fie forţaţi să ia anumite decizii şi să acţioneze într-un anumit sens. Eficienţa acestor instalaţii este atât de mare, încât în mediile oculte ale serviciilor secrete şi organizaţiilor obscurantiste şi malefice precum francmasoneria, faptul că instalaţia HAARP a dat greş în cazul alegerilor prezidenţiale din România din 2004, a constituit un caz şocant şi fără precedent! Putem înţelege mai bine, pe baza acestor informaţii, de ce în aceste medii MISA este considerată „inamicul nr. 1”. Vă mai oferim câteva pasaje semnificative din scrisoarea primită la redacţie:

„Aşadar, totul era aranjat cu americanii, însă, spre surprinderea noastră lucrurile nu au ieşit aşa cum trebuiau să iasă. Ei bine, am aflat de la colegii care se ocupau de caz că yoghinii au făcut în aşa fel încât Adrian Năstase să piardă alegerile, contracarând influenţele promise de americani cu instalaţia lor HAARP.

 […] În contextul acesta, faptul că MISA ar fi făcut ceva ca să oprească această influenţă şi chiar să îl facă pe Adrian Năstase să piardă alegerile nu mai părea atât de incredibil.

Ceea ce se poate spune în mod cert este faptul că performanţa aceasta ieşită din comun a MISA a răsunat multă vreme în cercurile oculte ale puterii, mulţi convingându-se atunci de necesitatea de a elimina MISA cu orice preţ. Aceasta mi-a explicat şi investiţiile disproporţionate de resurse în fabricarea dosarelor MISA. Dacă la alte dosare politice (da, se fac dosare politice, dar sper că aceasta nu este o noutate!) se investesc unele resurse pe măsura importanţei cazului, atunci înseamnă că MISA este inamicul cel mai mare pentru că investiţiile în resurse umane, materiale, de influenţă au fost şi sunt extrem de mari!”

 
Vom reveni cu alte dovezi zdrobitoare asupra pactului lui Năstase cu americanii, prin care el spera să devină preşedintele României, manipulându-i pe oameni prin intermediul unor instalaţii de programare mentală!
 

Pentru a afla mai multe despre alte aplicaţii ale HAARP, citiţi şi:

De la 11 septembrie la Noua Ordine Mondială…

Vremea – o armă redutabilă

The Schumann Resonances and Human Psychobiology 


yogaesoteric
15 iunie 2010

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More