Încetinirea metabolismului

Vom prezenta în continuare o tehnică ce poate duce cu uşurinţă la trezirea capacităţilor paranormale. Un principiu fundamental în ceea ce priveşte antrenamentul în dezvoltarea capacităţilor PSI îl reprezintă atenţia îndreptată asupra fenomenelor limită. De exemplu, atenţia focalizată asupra sunetelor intrinseci ale urechii, acele aşa-zise ţiuituri, ne deschide către claraudiţie, iar atenţia focalizată asupra luminii intrinseci a ochiului, fosfene, ne deschide către clarviziune. Momentul de trecere dintre veghe şi vis este de asemenea important, fiind şi el un moment limită.

Experienţa ce o vom descrie în continuare oferă, pe lângă efectele fiziologice de încetinire a metabolismului o trăire cu un caracter profund spiritual, şi anume conştientizarea unei stări de tranziţie între viaţă şi moarte. Ea are deci un caracter excepţional, putând fi comparată cu o veritabilă iniţiere (din latinescul INITIO – întoarcere la origine sau la unitate). Adesea ritualurile iniţiatice sugerau moartea – o moarte a personalităţii egotice limitate – şi învierea, renaşterea într-o altă stare, corespunzând deci unei translaţii a nivelului de conştiinţă a adeptului. Găsim în astfel de ritualuri iniţiatice gestul crucificării. Dar acest gest, forţează fiinţa să intre într-o stare de hibernare artificială.

Intinderea la maximum a cutiei toracice, ca şi cum ne-am afla într-o continuă retenţie a suflului respirator pe plin, aplatizearea diafragmei care face procesul expiraţiei foarte dificil vor conduce în câteva ore la o stare de asfixiere ce va genera aproape spontan satrea de dedublare în planurile subtile.

Printre alte gesturi rituale ce simbolizează moartea mai amintim şi spânzurarea de picioare reprezentată în Lama 12 din TAROT, care amplifică posibilitatea ieşirii corpurilor subtile din corpul fizic, prin zona din creştetul capului (ce corespunde în anatomia subtilă lui Shahashrara) ceea ce furnizează detaşarea şi eliberarea de planul fizic şi lumea terestră.

În unele tradiţii presiunea asupra zonei gâtului, mai precis asupra carotidei conferă stări de extaz dar pentru neiniţiaţi această practică poate cauza chiar moartea.

Vom face în continuare câteva consideraţii de natură terapeutică cu privire la starea de încetinire a metabolismului.

Există la toate organismele vii o posibilitate de adaptare la asfixiere care este evidentă, cum fi cazul balenei care plonjează în adâncuri. Ea se manifestă printr-o încetinire şi o slăbire a activităii cardiace. Pe de altă parte există posibilitatea de diminuare a respiraţiei ţesuturilor, adică a arderilor şi deci a vieţii interne a celulelor. Acest fenomen se observă foarte bine la marmotă. Fenomenul a putut fi reperat şi la om şi el stă la baza hibernării artificiale care este utilizată mai ales în chirurgie. Omul posedă deci, cele două facilităţi de adaptare:

  • pe de o parte cardiacă şi circulatorie;
  • pe de altă parte, tisulară, ceea ce face explicabil ştiinţific faptul că, anumiţi yoghini au putut intra în starea de moarte aparentă utilizând metode pe care urmează să le precizăm.

În acest scop, să căutăm câteva deducţii care sunt totodată în perfectă corelaţie cu tehnicile yoghine îndreptate în acest sens. Dacă respirăm în aşa fel încât să intre cât mai puţin oxigen la fiecare respiraţie, vom vedea că inima şi ţesuturile vor avea tendinţa să se adapteze, să lucreze mai puţin.

La prima vedere, o diminuare a cantităţii de oxigen ar face să apară din ce în ce mai puternic nevoia de a respira profund. Dar chiar şi din punct de vedere teoretic, aceasta nu pare absolut necesar, deoarece setea de aer sau nevoia de a respira nu este conexă cu lipsa oxigenului absorbit ci cu a dioxidului de carbon dizolvat în sânge deci, dacă vom lua mai puţin oxigen la fiecare respiraţie, va fi mai puţin dioxid de carbon, deoarece aceasta rezultă prin combustia oxigenului. Prin urmare, în mod paradoxal, inspirând din ce în ce mai puţin oxigen vom exprima treptat o necesitate mai mică de a respira. Astfel viaţa “încetineşte în noi.”

Propunem în continuare două experienţe, accesibile oricui doreşte să resimtă în propria sa fiinţă efectele despre care am discutat mai sus:

În prima inspirăm adânc, apoi rămânem în apnee (retenţie pe plin); vom resimţi destul de rapid o senzaţie de sete de aer, nu din cauza lipsei oxigenului, ci aşa cum spuneam datorită dioxidului de carbon ce se acumulează în sânge.

În a doua experienţă, din contră, inspirăm foarte puţin la fiecare inspiraţie, ceea ce provoacă o sete de aer care trebuie să rămână totuşi la limita suportabilului şi de intensitate constantă. Prin acest procedeu ne obligăm organismul să se adapteze treptat la starea de viaţă încetinită, deoarece d.p.d.v. fiziologic sângele nostru va conţine mai puţin CO2, şi asfel nevoia de a respira va rămâne foarte scăzută.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More