Îngerul meu păzitor este mereu alături de mine

Într-o zi specială din viaţa mea, când aflasem mai multe despre existenţa sufletelor umane, m-am pregătit să-mi realizez meditaţia zilnică de trezire a sufletului, pe o melodie foarte frumoasă. Melodia aceea foarte vioaie şi plină de bucurie mă însufleţea în aşa fel, încât o simţeam de parcă ar fi cântată de coardele inimii mele. Sufletul meu se ridica într-un spaţiu mirific plin de culori şi eu însămi eram o ţesătură de culori transparente, foarte vii. Înotam în spaţiu, făceam piruete cu braţele deschise, iar bulele de culori care mă înconjurau mă urmau cu voioşie. Deodată am devenit atentă la o prezenţă luminoasă care se afla în faţa mea. Arăta ca un fel de glob luminos ce plutea în beatitudinea lui infinită. Când a observat că îl privesc, acel ceva, ce semăna cu un glob, s-a deschis, sau mai bine zis şi-a desfăşurat fiinţa în faţa mea. Am rămas uimită să văd o îngeriţă cu ochi albaştrii, cu o privire adâncă, blândă, cu părul lung ondulat ce emana o stare de pace, iubire, umilinţă şi smerenie. Plutea în toată splendoarea ei în faţa mea, cam la 2-2,5 metri în distanţe pământeşti, aproximativ în mijlocul camerei. Ceva în mine a exclamat tare: ”E îngerul meu păzitor! Ce mult seamănă cu mine!” Această descoperirea m-a emoţionat. Crezând că ea se află de fapt în cameră şi că o pot vedea cu ochii fizici, mi-am deschis ochii. N-am văzut nimic decât o rază de lumină care lumina mijlocul camerei. Mi-am închis din nou ochii însă nu o mai vedeam. Dar sentimentul viu al prezenţei sale îl simt şi astăzi atunci când mă gândesc la îngerul meu păzitor.

În acelaşi an, în perioada  sărbătorilor de Crăciun, pregăteam un spectacol în care eu jucam rolul unui îngeraş care a fost trimis pe pământ pentru prima dată. Peste tot unde mergeam vedeam numai îngeri, inscripţii cu îngeri, tot felul de ”obiecte îngeraşi”. Aveam sentimentul că mă înconjoară din toate direcţiile. În ziua spectacolului, 24 decembrie, zi în care toată lumea sărbătoreşte cu familia, aveam inima grea, pentru că ştiam că plecarea mea îi va întrista pe părinţi şi se vor simţi părăsiţi şi abandonaţi de mine. N-am putut să fac altceva decât să mă rog la îngeraşul meu păzitor să-i înveselească şi să-i facă fericiţi. Pe de altă parte, din oraşul în care locuiam trebuia să călătoresc 60 de km pentru a ajunge în oraşul unde urma să se joace spectacolul. Aceasta în condiţiile în care în data de 24 decembrie nu exista niciun fel de mijloc de transport…

Spectacolul începea la ora 19. La ora 16 mi-am luat rămas bun şi le-am urat sărbători fericite membrilor familiei mele şi, rugându-mă încontinuu îngeraşului meu, rostind lăuntric binecunoscuta rugăciune adresată îngeraşului păzitor, m-am îndreptat spre gară pentru a prinde o ocazie. Nici nu ajunsesem bine în locul respectiv şi am văzut o dubiţă albastru deschis, care venea din direcţia înspre care trebuia să merg. Când dubiţa a ajuns în dreptul meu s-a întors şi s-a oprit. Şoferul m-a întrebat: „Mergeţi la Oradea?” „Da”, am răspuns eu. „Haideţi că vă duc!”

Mi s-a părut cam ciudat că venind dinspre Oradea, cu un pasager mai în vârstă care stătea în spate, fără ca acesta să coboare, se întoarce înapoi către oraşul din care venise, dar m-am bucurat foarte tare de ocazie, aşa că m-am urcat repede în dubiţă. Aterizând pe scaun cât se poate de repede, am fost copleşită de un sentiment intens că şoferul era ghidat şi inspirat în mod direct de îngerul meu păzitor. Aşa că de emoţie nici n-am avut curajul să mă uit bine la faţa lui. După o bună bucată de timp l-am întrebat timidă: „Ce faceţi pe drumul ăsta în ajunul Crăciunul, când toţi sunt cu familiile lor?” Iar el mi-a răspuns: „Transport oamenii care au nevoie, în locul unde trebuie să ajungă.” Răspunsul lui neobişnuit m-a făcut să roşesc şi să nu am niciun dubiu despre ceea ce simţeam în privinţa lui. Îmi bătea inima tare şi mă simţeam îmbrăţişată de aripile protectoare ale îngerului meu.

Spectacolul a fost foarte reuşit, m-am simţit purtată de îngeraşul meu păzitor şi identificată cu el. Trăiam o stare de puritate, iubire şi compasiune faţă de fiinţele umane, ceea ce era de fapt şi esenţa rolului meu în piesă. În finalul spectacolului urma împărţirea cadourilor. Fiind costumată în îngeraş, am fost aleasă să împart cadourile tuturor. În tot acest timp, mai trăgeam din când în când cu ochiul către cadoul pe care l-am tras la sorţi. Pe cutiuţa cadoului scria „crystal”. Mă gândeam că ar putea fi un cristal în ea. Deşi avea capacul transparent, nu-i vedeam conţinutul. Când a venit rândul meu am luat cutiuţa roşie în mâini şi am deschis-o cu gingăşie simţind că e ceva fragil în ea. Am desfăcut buretele fin, mătăsos şi în mâinile mele se afla un îngeraş transparent din sticlă al cărui cap avea o formă de glob transparent, fără chip. Într-o clipită mi-am adus aminte de meditaţia în care l-am întâlnit pentru prima dată pe îngerul meu păzitor. Am rămas fără cuvinte, gânduri sau orice altceva, privind îngeraşul meu păzitor materializat în acel micuţ obiect care emana o prezenţă aşa de vie (cel puţin pentru mine) şi care ţinea în mâinile lui gingaşe un trandafir roşu (simbolul iubirii care îl conducea).

De abia acum când scriu aceste rânduri, am înţeles pe deplin şi cu adevărat care este mesajul îngerului meu păzitor. Acest mesaj este:

LASĂ-TE CONDUS DE IUBIRE,

EU SUNT MEREU ALĂTURI DE TINE!

 

cu mult drag
M., anul 15 de YOGA, Oradea

Citiţi şi:
Îngerul păzitor
Unele revelaţii fundamentale ale îngerilor despre puterea cea tainică a surâsului

yogaesoteric
octombrie 2008

Also available in: Français