Înspăimântător mesajul transmis recent de premierul Cîțu: „Austeritatea nu-i un capăt de țară!”

Înspăimântător mesajul transmis recent de premierul Cîțu: „Austeritatea nu-i un capăt de țară!” Da, era vorba despre ceva nesemnificativ în economia măcelului bugetar pe care îl patronează, cu o veselie greu de înțeles. Dar ăsta era sensul zicerii. Păi, nu sunt „un capăt de țară” nici amputările de cheltuieli din Sănătate și Educație, în plină criză socială și sanitară, determinată de pandemie. Realitatea domnului Cîțu nu pare a fi realitatea României.

Culmea ironiei: din Ordonanța „Austerității” lipsesc promisele tăieri de sporuri primite de „bugetari”. Tăierile de sporuri sunt pasate Parlamentului, sporuri care ar urma (deocamdată nu se știe nimic sigur!) să fie limitate prin lege la 20% din bugetul de salarii al instituției, de la 30%, cât este limita acum. De ce nu le-a tăiat? Pentru că-l executau scurt cei din Alianță, care au mii de oameni în sistem, cu salarii foarte mari, „bugetari” cu privilegii. Cum să-și taie craca de sub picioare? Cine va mai dori să se angajeze apoi la Apele Române? Așa că vor trage de timp cu adoptarea legii, până uită păcăliții de promisiuni. Dacă nu uită, le va spune domnul Cîțu că era doar o promisiune de campanie, ca și creșterea pensiilor, și unde au văzut ei promisiuni electorale respectate?

Toată campania de presă împotriva „sporurilor” bugetarilor a fost o abatere a atenției de la problema esențială, cea a măririi pensiilor, care se amână pentru anul viitor, mai spre iarnă. De ce să nu asmută ei o categorie socială împotriva alteia? Așa scrie la Manualul de Bună Guvernare pentru Libertarienii Începători! Cu cât o societate este mai fragmentată, mai puțin solidară, cu atât distrugerea statului social este mai ușoară. Iar actuala guvernare asta urmărește: lichidarea statului social. Așa are „mediul de afaceri” mai mulți bani publici de cheltuit pe nimic din ceea ce are nevoie cetățeanul.

Binele public a murit! Trăiască răul public!

Citiți și:
Avocatul Gheorghe Piperea vorbește despre planurile grotești ale premierului Cîțu și ale ministrului Câmpeanu prin care vor să îi constrângă pe români să se vaccineze. Cum se poate reacționa?
Diana Șoșoacă îl face praf pe Cîțu – punctează oficial, exact la țintă!
Ce făceau Vlăduț și Cîțu cu doar o zi înainte de tragedia de la Balş? Coincidență?

yogaesoteric
13 iunie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More