CSM să înveţe de la Șoșoacă. Propunerile senatoarei pentru reformarea Justiţiei

Diana Șoșoacă: „Accesul în magistratură să se condiţioneze de o vechime de 15 ani în calitate de avocat, iar pentru instanţele specializate pe comercial de consilier juridic…”

Senatoarea Diana Șoșoacă a făcut în câteva minute mai multe propuneri sănătoase pentru reformarea sistemului de justiţie decât au făcut actualii membri ai CSM în cei patru ani de mandat. Diana Șoșoacă a enumerat de la tribuna Senatului mai multe probleme cu care se confruntă în momentul de faţă Justiţia din România, dar şi o serie de soluţii de adoptat.

Într-un discurs ţinut în luna februarie, în Plenul Senatului, cu ocazia discutării legii prin care s-a amânat din nou mărirea duratei studiilor INM de la 2 ani la 4 ani, Diana Șoșoacă a explicat că este inadmisibil ca judecători trecuţi cu puţin de 20 de ani să ajungă să judece probleme complicate, precum procese de dreptul familiei, acţiuni posesorii, acţiuni patrimoniale sau procese de drept de proprietate.

Precizând că orice judecător este necesar să aibă mai întâi experienţă de viaţă şi experienţă de magistratură (deci de activităţi în instanţă şi parchete), senatoarea a avansat o propunere, în sensul ca judecătorii să fie recrutaţi din rândul avocaţilor cu experienţă de cel puţin 15 ani, iar judecătorii de comercial să fi avut anterior cel puţin 15 ani experienţă în calitate de consilier juridic.

De profesie avocat, Diana Șoșoacă a atras atenţia asupra unei alte anomalii. Aceea că în România procurorii sunt consideraţi magistraţi. Or, în opinia Dianei Șoșoacă, procurorii nu au voie să stea nici în birouri cu judecătorii, nici măcar pe acelaşi palier cu judecătorii, iar activitatea procurorilor să nu se confunde cu profesia de judecător.

Nu în ultimul rând, senatoarea Șoșoacă a scos în evidenţă un alt aspect grav, acuzând că încă de pe băncile INM judecătorii sunt învăţaţi să se comporte ca nişte dumnezei şi să desconsidere total rolul avocaţilor.

Prezentăm discursul senatoarei AUR Diana Șoșoacă:

Au fost discuţii aprinse în Comisia juridică pe acest punct. N-am să vă reţin foarte mult atenţia, însă am să vă repet ce le-am repetat şi celor de la Ministerul Justiţiei, şi celor de la CSM. Dacă doriţi o justiţie în care judecătorii să fie foarte bine pregătiţi, să aibă empatie şi să existe cu adevărat dreptate, e nevoie de judecători cu experienţă. În toate statele civilizate judecătorii se aleg din rândul avocaţilor cu experienţă. Le-am propus foarte clar, mai ales că acum avem aproape 900 de cadre lipsă în instanțe, să preia avocaţi cu cel puţin 15 ani experienţă.

Mă uitam în proiect cum permiteau judecătorilor stagiari să judece ordonanţe preşedinţiale, adică o persoană de 20 şi ceva de ani să pipăie fondul. Haideţi să ne gândim la procesele de dreptul familiei. Ce ştie o persoană de 20 şi ceva de ani ce înseamnă a creşte copiii, a părăsi copiii, nu mai vorbim când ajungi la abuzuri sexuale şi de altă natură. Mă uitam că le permite să judece acţiuni posesorii, acţiuni patrimoniale sau de drept de proprietate. Mai întâi să aibă experienţă de viaţă, experienţă în magistratură şi apoi să se aplece asupra acestor probleme importante ale societăţii.

Mai mult, un judecător este necesar să cunoască mai întâi societatea, să empatizeze cu problemele poporului, pentru că în instanţă vin în general persoane care trăiesc într-o sărăcie pe care nu v-o puteţi închipui. Oameni care nu îşi permit nici măcar avocaţi, şi pe care nimeni nu îi ajută. Toţi vorbesc de la înălţimea prezidiului de magistrat şi cei mai mulţi dintre ei nu cunosc realităţile vieţii cotidiene. De aceea vă spun că este important ca accesul în magistratură să se condiţioneze de o vechime de 15 ani în calitate de avocat, iar pentru instanţele specializate pe comercial de consilier juridic.

Avem grave probleme raportat la înţelegerea situaţiei oamenilor care se adresează justiţiei. Nu poţi aşezat la pupitrul tău sau în biroul de la instanţă să înţelegi cum funcţionează societatea. Mai mult, nu au cunoştinţă despre cum funcţionează instituţiile statului. Nu ştiu că inclusiv un avocat aşteaptă la coadă ca să obţină o adeverinţă, nu ştiu cât te lupţi cu organele statului să obţii acte şi câte luni de zile încearcă un avocat să obţină acte pentru un dosar. Aşa că problema magistraturii s-ar rezolva dacă avocaţi cu experienţă ar intra în magistratură.

Şi mai avem o problemă gravă: ce caută procurorii să fie magistraţi? Procurorii sunt avocaţi ai statului, nu au ce caută să stea nici în birouri cu judecătorii, nici pe acelaşi palier cu judecătorii. Procurorii să aibă un rol de apărător din partea statului, şi nu să se confunde cu profesia de judecător, pentru că de aici avem grave probleme între avocaţi şi magistraţi. Şi în acest moment, vă spun, avocaţii au mari probleme raportat la cum sunt priviţi de către magistraţi şi de către sistemul de justiţie din România. Nu suntem văzuţi ca parte a sistemului juridic. Am fost consideraţi, şi îmi pare rău să o spun, paria societăţii juridice. Inclusiv la INM domnii judecători sunt învăţaţi că sunt dumnezei, iar avocaţii sunt că aşa scrie în lege.

Ştiu foarte bine ce spun. Aşa că aceste probleme sunt de rezolvat, iar CSM şi Ministerul Justiţiei îşi pot rezolva cu totul altfel problemele decât prin adoptarea acestei legi pe care eu vă solicit să o respingeţi.

Citiți și:
Diana Șoșoacă îl face praf pe Cîțu – punctează oficial, exact la țintă!
Diana Iovanovici-Șoșoacă, singurul senator care ține cu românii?
Aforisme despre justiţie şi justiţia la ordin (1)

yogaesoteric
13 iunie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More