Institutele Confucius sau Institutele Mao? Eforturile Chinei de a ne educa tinerii (II)

 

Citiţi prima parte a articolului

Într-un interviu video realizat de BBC cu fosta directoare Hanban, dna Xu Lin, aceasta este întrebată dacă profesorilor chinezi angajați la Institutele Confucius din Occident li se permite să fie practicanți Falun Gong, și cum ar răspunde un profesor de la Institutele Confucius dacă ar fi întrebat de studenți despre situația din Taiwan. Dna Xu Lin răspunde că profesorii de la Institutele Confucius din Occident nu au voie să se asocieze cu Falun Gong, dat fiind faptul că profesorii de la Institutele Confucius sunt cetățeni chinezi, iar cetățenii chinezi se supun legilor din China.

În realitate, nu există nicio lege în China care să interzică Falun Gong. Falun Gong este o practică tradițională, extrem de populară în China, ce are la bază principiile Adevăr, Compasiune, Toleranţă şi un set de 5 exerciţii line denumite „qigong”. Devenind mai populară decât însuși PCC, acesta din urmă a inițiat acum 20 de ani o persecuție extrem de dură la adresa Falun Gong și a practicanților Falun Gong în China. Persecuția s-a transformat în veritabile acţiuni de crimă împotriva umanității, regimul chinez ajungând până la a recolta pe viu organe de la practicanții Falun Gong.

În ceea ce privește Taiwanul, dna Xu Lin confirmă că profesorii vor spune în mod absolut că Taiwanul aparține Chinei și că există o singură China. Situaţia Taiwanului a generat adevărate probleme pentru dna Xu Lin, atunci când în iulie 2014, la cea de a 20-a conferință a Asociației Europene pentru Studii Chineze (EACS) din Portugalia, ea a dat ordin să se înlăture paginile care se refereau la o instituție din Taiwan care își făcea reclamă la conferința unde dna Xu Lin era vorbitor principal. Organizatorii au semnalat cenzura de la eveniment, ceea ce a generat un scandal internațional și cereri ulterioare de a închide Institutele Confucius. Reporterul BBC a întrebat-o ce părere are despre asta. Dna Xu Lin i-a pretins reporterului să taie din interviu partea despre Portugalia.

În filmul documentar „În Numele lui Confucius” se relatează cazul unei profesoare chineze – Sonia – trimisă de Hanban din China pentru a preda limba chineză la Institutul Confucius din cadrul Universității McMaster din Canada. Sonia a descoperit că restricțiile din China se aplică la fel și în Canada în ceea ce privește Institutele Confucius. Sonia a fost îndrumată să spună studenților că Tibetul și Taiwanul sunt o parte a Chinei, că tibetanii nu pot fi independenți, și că există o singură China. Dacă studenții ar fi întrebat despre astfel de subiecte, Soniei i se recomandase să schimbe subiectul.

Un alt fapt important expus în film este acela că universitățile nu au verificat manualele înainte de instalarea Institutelor Confucius în universități, iar părinții au găsit în manuale propaganda și cenzura regimului chinez, precum cântece și poezii patriotice care îl elogiau pe Mao şi pe care copiii le parcurgeau. De asemenea, profesorii nu au putut garanta că manualele de la aceste Instituții Confucius nu au conținut politic aferent normelor de la Beijing și că studenții nu sunt îndoctrinaţi cu comunism, cultul comunismului sau cultura de partid.

Investigații la nivel internațional

Președintele american Trump a semnat în august 2018 „Legea privind autorizarea apărării naționale pentru anul fiscal 2019”, care interzice oricărei universități din Statele Unite să utilizeze fondurile Pentagonului pentru finanțarea Institutelor Confucius. Legea prevede că universitățile nu pot folosi fondurile Pentagonului dacă au în același timp programe de limba chineză ale Pentagonului și programe de limba chineză ale Guvernului Chinez. În acest caz, universitățile ar fi nevoite să primească un acord de la Pentagon pentru folosirea fondurilor, în care să se certifice că angajații Institutului Confucius dintr-o universitate anume nu oferă niciun fel de instrucție și nu au niciun fel de autoritate în programul de limba chineză al Pentagonului, iar universitatea este necesar să facă publice către Pentagon toate contractele dintre aceasta și Institutul Confucius pe care îl găzduiește.

În februarie 2019, Subcomisia Permanentă pentru Investigații a Senatului Statelor Unite a redactat un raport despre investigarea timp de 8 luni a Institutelor Confucius, intitulat „Impactul Chinei asupra Sistemului de Educație al SUA”. Concluzia raportului este că Institutele Confucius „aduc cu ele obligații care pot compromite libertatea academică” și că acestea nu sunt transparente, astfel încât cele care operează în SUA ar ar fi necesar să fie închise. Dacă Institutele Confucius nu sunt închise, „Departamentul de Justiție al SUA este îndreptățit să le ceară Institutelor Confucius precum și angajaților săi care sunt selectați de Guvernul Chinez să se înregistreze ca agenți străini” în SUA, pentru că lucrează în numele Guvernului Chinez, se arată în raport.

Raportul notează că profesorii de la aceste institute semnează contracte cu Guvernul Chinez prin care garantează că „protejează conștiincios interesele naționale ale Chinei”. De asemenea, unele instituții de învățământ semnează contracte prin care aprobă aplicarea atât a legilor chineze, cât și a legilor din SUA în cadrul Institutelor Confucius din campusurile școlare din SUA. Potrivit raportului, Guvernul Chinez examinează și aprobă toți profesorii și directorii chinezi, evenimentele, propunerile pentru cercetare, precum și oratorii din cadrul Institutelor Confucius din SUA.

De asemenea, un aspect important menţionat de Subcomisia Permanentă pentru Investigații a Senatului Statelor Unite este că găzduirea unui Institut Confucius în cadrul unei universități poate limita evenimentele sau activitățile critice la adresa regimului chinez, nu doar în cadrul Institutului, ci în întregul campus al universității.

În iulie 2019, Guvernul Australiei a început o investigație privind contractele și acordurile dintre universitățile australiene și Institutele Confucius finanțate de Beijing, pentru a vedea dacă acestea încalcă legea privind transparența influenței străine, creată în 2018. Legea a fost creată pentru a înregistra toate persoanele și organizațiile care operează în Australia pentru un guvern străin, o organizație politică străină sau o organizație afiliată la o entitate guvernamentală străină. Alte școli sau organizații cum ar fi Centrul de Studii al Statelor Unite, finanțat de Departamentul de Stat al SUA, s-au înregistrat conform acestei legi, însă Institutele Confucius au refuzat până în acest moment, ceea ce este suspect, spune The Diplomat.

În 2017, Asociația Națională a Savanților (ANS), cu sediul în New York, a publicat un raport cuprinzător, unde își exprimă îngrijorările și recomandă tuturor colegiilor și universităților americane să își închidă Institutele Confucius sau să le reformeze semnificativ pentru a nu compromite integritatea academică.

„La aceste Institute Confucius, profesorii sunt special selectați și plătiți de Guvernul Chinez, manualele sunt trimise și plătite de Guvernul Chinez, iar finanțarea este asigurată de Guvernul Chinez. Singura modalitate de protecție la acest tip de incursiuni din partea Guvernului Chinez este închiderea institutelor. Nu există nicio modalitate sigură de a opera un Institut Confucius care să protejeze libertatea academică.” – Rachelle Peterson, director de politici al Asociației Naționale a Savanților

Potrivit NATO StratCom COE, Institutele Confucius nu sunt privite ca fiind instituții furnizoare de expertiză, ci mai degrabă ca centre de promovare a culturii chineze care respectă îndrumările Ministerului Educației Chinez și, în final, ale Partidului Comunist din China. Așadar, nu este de așteptat ca Institutele Confucius să ofere obiectivitate în ceea ce privește subiectele sensibile.

NATO StratCom COE îndrumă națiunile care găzduiesc sau intenționează să găzduiască un Institut Confucius să abordeze o administrare mai strictă și o diviziune financiară în cadrul universităților gazdă pentru a asigura libertatea academică. Sursele de finanțare, precum și obiectivele politice, este necesar să fie transparente publicului, mass-mediei, mediului academic și altor factori de influență.

În luna august a acestui an, Ministerul Educației al provinciei canadiane New Brunswick a decis să elimine complet Institutele Confucius din școlile elementare și medii până în luna septembrie a.c., și din licee până în 2022.

„Sunt mereu îngrijorat dacă cineva caută să limiteze libertatea de exprimare în sălile de clasă din New Brunswick, și acest fapt este cu siguranță accentuat când vine vorba de un guvern care nu a demonstrat prea mult respect pentru aceste aspecte.” – Dominic Cardy, Ministrul Educației din provincia canadiană New Brunswick

De asemenea, Guvernul provinciei australiene New South Wales va desființa complet programul regimului chinez – Institutele Confucius, până in 2020 și îl va înlocui cu unul al Departamentului Educației al News South Wales. Deputatul David Shoebridge din Partidul Verzilor, New South Wales, a spus într-un interviu acordat Sky News Australia că „aranjamentele cu Institutele Confucius erau profund nepotrivite – oficiali ai Guvernului Chinez erau în cadrul Departamentului de Educație al New South Wales” și că libertatea de exprimare din cadrul universităților australiene care găzduiesc Institute Confucius a fost negociată pentru o plată în numerar.

„Aranjamentele dintre Guvernul New South Wales și Institutele Confucius au fost întotdeauna secrete și vedem acum de ce au fost secrete, pentru că aproape nu există mecanisme de control, consiliul director este dominat de partea chineză, iar Guvernul New South Wales a semnat un acord că va primi 150.000 USD pentru a intra în acest aranjament, o propunere destul de extraordinară. Este ca și cum ai fi plătit pentru a da unui guvern străin acces la propriii noștri studenți.  

Este recomandat să ne asigurăm că universitățile respectă tot timpul valorile liberale din societatea noastră și că sunt deschise criticilor, opiniilor diferite, analizelor critice cu privire la guvernul nostru și analizelor critice cu privire la alte guverne și se cuvine să ne asigurăm că aceste aspecte nu sunt negociabile în toate universitățile noastre, dar problema este că acest principiu de bază a fost negociat pentru o plată în numerar, și cred că asta este ceea ce afectează cu adevărat educația bazată pe principii independente.” – Deputatul David Shoebridge din Partidul Verzilor, New South Wales, Australia

Asociația Cherish Humanity a inițiat o petiție pentru investigarea tuturor Institutelor Confucius din România cu privire la mai multe aspecte, precum infiltrarea politicilor comuniste ale regimului chinez în ţara noastră, încălcarea libertăţii de exprimare şi închiderea definitivă a acestora, în situaţia în care instituţiile de învăţământ din România, care găzduiesc Institute Confucius, nu pot garanta respectarea de către aceste institute a tuturor drepturilor şi libertăţilor pe care Constituţia României, precum şi tratatele şi pactele la care România este parte, le garantează cetăţenilor săi.

Pentru mai multe informații cu privire la problemele și riscurile pe care Institutele Confucius le aduc în societate, vă îndrumăm să parcurgeți aceste materiale:
• Raportul Centrului de Excelență pentru Comunicații Strategice al NATO (NATO StratCom COE) 
• Raportul Subcomisiei Permanente pentru Investigații a Senatului Statelor Unite 
• Declarația de deschidere în cadrul primei audieri a Subcomisiei Permanente pentru Investigații a Senatului de la cel de-al 116-lea Congres al Statelor Unite 
• Raportul Comisiei de Revizuire a Economiei și Securității SUA – China 
• Raportul Asociației Naționale a Savanților din SUA 
• Fimul documentar „În Numele lui Confucius” 
• Raportul Comisiei pentru Drepturile Omului al Partidului Conservator din Marea Britanie 
Într-un interviu realizat de BBC, Xu Lin – directoarea Hanban recunoaște că guvernul chinez decide cine are drept sau nu să predea în cadrul Institutelor Confucius din universitățile din Vest 
Opiniile oficiale ale liderilor din China privind rolul culturii și al Institutelor Confucius 
Marele pariul al Chinei pe influență – Consiliul pentru Relații Externe 

Citiți și:

Cum a devenit China o putere globală

Cel mai cumplit și întunecat secret al Chinei – persecuția furibundă atroce a practicanților Falun Gong


 

yogaesoteric
30 noiembrie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More