Inteligența Artificială, noul mogul al presei. Cine controlează mass-media de acum înainte

Dintotdeauna, informația a reprezentat arma îndreptată amenințător spre tâmpla „Elitei” oculte ce dirijează din umbră mersul evenimentelor în lume. Libertatea de exprimare este glonțul de pe țeavă și fix aici se încearcă în prezent „rezolvarea” problemei. Jurnalismul independent trăiește periculos de când au apărut „factcheckerii”, dar cumva tot a reușit să ducă mesajul corect spre receptorii săi. Acum, o altă amenințare bate la ușă – liderii adunați la Forumul Economic de la Davos au stabilit că este momentul ca un nou mogul de presă să-și facă apariția în piață, Inteligența Artificială!

Rare sunt momentele în care Forumul Economic Mondial (WEF) ia atitudine pe vreun subiect anume și tocmai de aceea mesajul lui Klaus Schwab referitor la libertatea de exprimare este extrem de important.

WEF solicită fuzionarea Inteligenței Artificiale cu cea umană pentru a cenzura „discursul de ură și dezinformarea”! Cu alte cuvinte, informația deținută / controlată de jurnaliști va trece prin filtrul IA și numai ce este conform standardelor stabilite ajunge să fie transmisă mai departe.

Soros, speriat de „lumea întunecată a daunelor online”

În ciuda faptului că nimeni nu le-a solicitat părerea, șefii Forumului Economic Mondial au început să insiste pentru fuziunea sistemelor de inteligență umană și artificială, având drept scop cenzurarea „discursului de ură” și a „dezinformării” online. Se vrea ca IA să controleze tot ce se scrie și asta chiar dinainte de a fi permisă postarea.

Un raport publicat recent pe site-ul oficial WEF avertizează, pe un ton amenințător, cu privire la pericolul „lumii întunecate a daunelor online”.

Speriat de avalanșa dezvăluirilor la adresa sa apărute în mediul online, George Soros a ordonat să se dea cu mătura prin Internet, iar Klaus Schwab a și sărit cu soluția. WEF propune îmbinarea celor mai puternice aspecte din cenzura umană („factchekerii”) cu algoritmii de învățare automată ai IA, asigurându-se astfel că opiniile contra curentului ajung unde se dorește, pe lista neagră a așa-zisei „Elite”.

Combinând în mod unic puterea tehnologiei inovatoare, colectarea informațiilor off-platform și priceperea experților în materie, care înțeleg modul în care acționează actorii amenințărilor, detectarea la scară largă a abuzurilor online poate atinge o precizie aproape perfectă”, se precizează în articolul postat pe site-ul World Economic Forum.

Soluția: Inteligența Artificială să decidă ce se publică!

Articolul se încheie propunând „un nou cadru, o abordare bazată pe Inteligența Artificială este crucială”.

Prin aducerea inteligenței umane, multi-lingvistice în seturi de învățare, Inteligența Artificială va fi apoi capabilă să detecteze abuzuri nuanțate și noi la scară largă și asta chiar înainte de a ajunge conținutul pe platformele de comunicare virtuală. Completarea acestei detecții automate inteligente cu expertiza umană, pentru a revizui cazurile și a identifica falsurile pozitive și negative, ne va permite să creăm Inteligență Artificială cu conștiință umană”, zic cei de la WEF.

Pentru cine se mai îndoiește: libertatea de exprimare va fi, foarte probabil, cenzurată încă dinainte de a putea posta ceva pe Facebook, Insta, Twitter etc. I se spune „cenzură preventivă”.

Și, ca totul să îmbrace haina frumoasă a „binelui social”, davosiștii spun că urmăresc doar să oprească amenințările din online „înainte ca ele să ajungă la utilizatori”.

Mulți se întreabă de ce Forumul Economic Mondial, în mijlocul unei crize a costului vieții, a unei viitoare raționalizări a energiei și a unei recesiuni globale, ca să nu mai pomenim de pericolul izbucnirii în orice moment a unui război (chiar nuclear!) se preocupă de toate acestea. De ce nu rămâne Davosul concentrat doar pe economie? Încă o dată se dovedește că nu inflația, costurile energiei și securitatea alimentară sunt grijile așa-zisei „Elite”, care se arată ciudat de surdă la tot ceea ce se petrece cu adevărat în întreaga lume.

Citiți și:
Se acreditează teoria că Inteligența Artificială este deja „conștientă”, cu avertismentul că este posibil generatoare de dictaturi nesfârșite
Spaima unui fost director Google: Dezvoltatorii de inteligență artificială creează un zeu
„Libertatea, ce coșmar!” – Ce este în capul nebunilor care vor o cenzură ca în China

 

yogaesoteric
24 septembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More