Inteligenţa (II)


Termen de glosar


de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Citiţi prima parte a articolului

Inteligenţa se afirmă ca generală întrucât este expresia unui factor omogen (energie puternică a conştiinţei) şi pentru că (dimpotrivă) este expresia unor structuri operaţionale compuse, ce se constituie treptat şi care după succesive integrări devin integratoare, foarte mobile, deci generice.

Este concludent faptul că toate sistemele teoretice şi psiho-diagnostice privind inteligenţa, construite după Spearman (tot pe bază de analiză factorială), sunt plurifactoriale şi induc treapta intermediară dintre G şi S, factorii de grup. Unii determină opt factori comuni ai inteligenţei: raţionamentul deductiv şi inductiv, memoria brută, aptitudinea inventivă, rapiditatea percepţiei şi a gândirii, aptitudinile spaţiale, comprehensiunea accelerată şi fluenţa intuiţiei.

Dacă este să considerăm inteligenţa nu o facultate separată, ci o modalitate superioară de organizare proprie a întregului sistem psiho-mental şi supramental al conştiinţei, atunci nu putem să ignorăm astfel de dimensiuni cum sunt interesul, motivaţia, efortul ş.a.

Inteligenţa a fost tratată precumpănitor ca o aptitudine elevată a conştiinţei, criteriul de identificare şi de evaluare al acesteia fiind reuşita superioară şi rapidă în activitate. Raportându-ne însă la reuşită, constatăm că nu numai inteligenţa este factor mediator. Unii atrag atenţia asupra importanţei tendinţei spre efort. În baza unor ample investigaţii, unii au ajuns la concluzia că, de exemplu, succesul şcolar depinde de inteligenţă în proporţie de 60%, restul de 40% datorându-se efortului de muncă perseverent. Desigur, în diverse activităţi profesionale, raportul optim între inteligenţă şi efort voluntar poate fi variabil.

În fapt, inteligenţa, „ca o funcţie de integrare a conştiinţei, este implicată la toate nivelurile, iar manifestările sale diferă nu numai cantitativ, ci şi calitativ”. Deci, inteligenţa ca o funcţie integrativă a conştiinţei se prezintă diferenţial şi aceasta nu numai după o suită de niveluri, ci şi sub raportul facturii şi al eficienţei. Unii stabilesc, pe lângă inteligenţa abstractă, una tehnică, apoi inteligenţa interrelaţională şi inteligenţa administrativă, mai bine zis, organizaţională.

Formele de inteligenţă s-au diferenţiat actualmente şi mai mult, fiind menţionate variante de inteligenţă practică, ştiinţifică, motorie ş.a. Acestea sunt diferite modalităţi ale inteligenţei generale, care se manifestă ca aptitudini complexe, specializate. Problema generalităţii inteligenţei nu poate fi rezolvată univoc pentru că însăşi definirea ei persistă relativ distinct prin două puncte de vedere – unul gnostic şi altul pragmatic.

Unii socotesc inteligenţa ca fiind capacitatea sau tendinţa de realizare a gândirii, „un mod superior şi eficient de a trata al gândirii”. În acest caz, neîndoielnic, nivelul inteligenţei generale este corespunzător nivelului abstract şi teoretic al intelectului, pentru că acesta permite cu uşurinţă cele mai diverse obiectiv cuprinzătoare interpretări. Se ştie însă că gândirea abstractă nu este cu necesitate şi inteligentă. Nu este necesară numai înţelegerea profundă a celor mai variate situaţii şi domenii, ci şi decizia optimă, rezolvarea rapidă şi cât mai justă a problemelor ce intervin. Unii ţin să accentueze această funcţie definitorie a inteligenţei, tratând despre inteligenţa eficace. Rezolvarea rapidă şi eficacitatea superioară implică cu necesitate momente de modelare abstractă şi se bazează întotdeauna pe înţelegere.

Alţii consideră că de fapt înţelegerea deosebeşte inteligenţa umană de cea artificială pentru că inteligenţa se deosebeşte astfel şi de aptitudini. „Distincţia fundamentală între inteligentă şi capacităţi constă în a înţelege cât mai profund în loc de a executa pur şi simplu (aproape mecanic) şi aceasta constituie punctul crucial al problemei.” Inteligenţa apare totuşi ca un mod superior şi eficient de operare care se construieşte conştient de către subiect prin decizie, deliberare şi experienţă, vizând întotdeauna un scop. În acest caz însă, accentul nu se pune pe grad, ci pe modul de abstractizare şi înţelegere, inteligenţa prelungind acţiunea cu alte mijloace „prin coordonarea acţiunilor într-o formă interiorizată şi reflexivă”. Intelectul devine cu adevărat productiv în măsura în care dimensiunile de flexibilitate, intuiţie, rapiditate, originalitate şi elaborare îi sunt proprii.

Acestea sunt caracteristicile construcţiei funcţionale a inteligenţei în contextul personalităţii care, la rândul ei, este generată de rezonanţe oculte lăuntrice cu împrejurări ajutătoare. De aceea, inteligenţa nu poate fi înţeleasă atâta timp cât nu i se elucidează geneza şi nu i se precizează destinaţia.

Unii prezintă stadiile senzorio-motor, preoperator, de operare concretă şi de operare formală ale inteligenţei, arătând că ea (inteligenţa) nu are nimic dintr-un absolut independent, ci este o relaţie, printre altele, între organism şi realitatea exterioară, ea fiind un termen generic desemnând formele superioare de organizare rapidă sau de echilibru al structurilor cognitive, constând în esenţă, sub raport operatoriu, din reversibilitatea progresivă a structurilor mobile construite. Uneori se observă că inteligenţa „tinde să elimine schemele de analogie, înlocuindu-le prin deducţii propriu-zise. Dacă unii au tratat inteligenţa ca o accelerare neuronică, alţii au constatat că aceasta implică totodată flexibilitate, fluiditate, care, la rândul lor, presupun reversibilitate, tranzitivitate, coordonări combinatorice etc.”.

Inteligenţa comprehensivă va presupune o perfectă echilibrare între asimilare rapidă şi acomodare, pe când inteligenţa rezolutivă va releva „acomodări cu depăşiri”, şi aceasta cu atât mai mult cu cât inteligenţa se inserează în structurile mai complexe ale creativităţii. Răspunsurile inteligente, caracterizate prin perspicacitate, supleţe, adecvare la situaţii concrete sunt susceptibile de evaluări de formă sau de conţinut. Rapiditatea şi oportunitatea răspunsurilor nu este întotdeauna şi un indiciu de calitate, acestea putând fi datorate unei forme mai simple de inteligenţă, calificată ca „asociativă”, sau promptitudini activării vigile, căreia îl corespunde „deşteptăciunea”. Gradul de eficienţă şi rapiditate al adaptării inteligente nu poate fi însă redus la astfel de elemente, cum este doar viteza de reacţie, deşi aceasta are întotdeauna o anumită importanţă. Eficacitatea rămâne însă dependentă de complexitatea elaborării, de examinarea critică a mijloacelor ce satisfac optim un scop.

Conduita inteligentă se demonstrează mai mult prin forţa şi exactitatea previziunii decât prin replicile de efect. Unii disting o inteligenţă cristalizată, aplicabilă la situaţiile-tip ale mediului ambiant, şi o inteligenţă fluidă, ce răspunde la situaţii complet noi. Nici acestea nu se disting însă după viteza de reacţie care, în orice caz, este mai mare când intră în joc inteligenţa cristalizată. Interesant de semnalat este faptul că inteligenţa cristalizată este mai puternică la vârsta copilăriei şi a bătrâneţii decât inteligenţa fluidă, ce se afirmă plenar în faza adultă.

Unii cercetători au găsit vârful de dezvoltare a inteligenţei generale în jurul vârstei de 24 de ani. Important de semnalat este faptul că, fiind un factor global de adaptare, inteligenţa se structurează în condiţiile adaptării personale, întotdeauna concrete, împiedicând relaţii exterioare generatoare de atitudini, ce se corelează cu aptitudinile, inteligenţa fiind necesar să corespundă anumitor modele culturale. Omul, cu rare excepţii, nu este, ci devine inteligent, şi aceasta în raport cu condiţiile în care există inteligenţa ca dimensiune a personalităţii, neputând să fie generală decât în raport cu o pregătire, într-un anumit moment al evoluţiei ei. Din acest punct de vedere, asupra mijloacelor de testare ale inteligenţei persistă o serie de îndoieli în legătură cu artificialitatea probelor şi cu adecvarea la condiţiile de pregătire concrete ale diferitelor categorii de oameni.

Psihologul francez Rene Zazzo recomanda „să te serveşti inteligent de inteligenţă”. Una dintre consecinţele posibile ale acestui dicton ar fi ca inteligenţa să nu fie niciodată concepută univoc şi să nu fie supusă unor asocieri sau disocieri exclusiviste.

În general, inteligenţa apare în trei ipostaze, ca:
1) modalitate cognitivă, integratoare, diferită de reactivitatea emoţională şi de capacitatea de efort;
2) capacitatea rapidă de rezolvare a problemelor, prin restructurări superioare opuse automatismelor;
3) posibilitate supra-medie a gândirii, în studiul căreia este interesată yoga.

Dacă vom reinventaria în lumina sistemului yoga atributele inteligenţei, constând în diferenţiere şi adaptare, nivel superior intelectual şi înţelegere, aptitudine cognitivă globală şi capacitatea de a rezolva probleme, atunci vom ajunge la concluzia că, deşi inteligenţa apare ca un factor de mare însemnătate a vieţii, ea îşi are originea în existenţa şi activitatea Conştiinţei Dumnezeieşti Macrocosmice.

Deşi apare ca un factor productiv, care facilitează învăţarea, inteligenţa rezultă prin trezirea şi dinamizarea cât mai puternică a învelişului supramental al fiinţei, VIJNANAMAYA KOSHA, care se cristalizează în noi prin experienţe dătătoare de inteligenţă şi prin învăţare. Este vorba de acea învăţare ce este inteligentă, construind prin sistematizare şi structurare, şi care face apel la o înţelegere esenţială, luând în considerare în mod secvenţial punctele de vedere, şi totodată la exerciţiu, căutând cele mai rapide şi mai variate rezolvări şi chiar elaborând probleme noi. Voinţa îşi sporeşte capacitatea de efort numai prin antrenamentul prilejuit de biruirea greutăţilor. Similar, inteligenţa îşi sporeşte energia elevată şi forţa penetrantă, urcând de la un nivel de înţelegere la altul superior, şi îşi dezvoltă şi amplifică forţa transformatoare prin biruirea deplină a dificultăţilor cognitive, prin cunoaşterea aprofundată a Legilor Dumnezeieşti supreme, prin acţiune constructivă, prin intuiţie, prin rezolvare de probleme.


Termen de glosar preluat din cartea Aforisme şi cugetări despre justiţie şi nu numai, de profesor de yoga Gregorian Bivolaru, publicată la editura Shambala, tipărită de Ganesha Publishing House.

Citiţi şi:
Menirea ultimă a omului este înţelepciunea (1)
Inteligența inimii

 

yogaesoteric
16 ianuarie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More