Interviu Sorin Lavric: Nu am luat niciodată în serios elucubraţiile care au preschimbat un simplu virus într-un monstru apocaliptic

Scriitorul Sorin Lavric este, începând din decembrie 2020, senator al partidului AUR în Parlamentul României. Jurnalistul Mihai Şomănescu l-a invitat la un scurt dialog, la început de an, pe tema impactului pe care viața de parlamentar l-a avut asupra sa, dat fiind că este o persoană care nu a mai făcut niciodată politică.


Sorin Lavric

R3Media: Domnule Sorin Lavric, care este impactul cu Parlamentul pentru o persoană care nu a mai făcut niciodată politică? Mă refer atât la Parlament ca instituție politică (proceduri, regulamente, legi, organizare) dar și la clădirea aceea mamut…

Sorin Lavric: Dragă domnule Mihai Șomănescu, impactul de care pomeniți a cântărit cât o răvășire în adânc. Iar ce m-a tulburat nu a fost atât dimensiunea faraonică a Casei Poporului (aproape totul, de la holuri până la birouri, nu mai zic de sălile destinate comisiilor, a fost gândit ca pentru a găzdui giganți, și nu ființe umane în carne şi oase), cât apăsarea simbolică a sălii de plen a Senatului: când m-am pomenit pentru prima oară în ea (s-a petrecut pe 21 decembrie, când am depus jurământul), m-am uitat la stema de deasupra prezidiului, apoi la crucea de sub stemă, privirea mi-a alunecat spre Claudiu Târziu, a cărui fizionomie purta aceeași tulburare ca a mea, și amândoi spontan, de parcă am fi fost înțeleși, ne-am făcut cruce. Fiindcă simțeam amândoi că asistăm la o mică epifanie ai cărei martori eram chiar noi, grație votului uimitor pe care românii ni-l dăduseră, dând peste cap uneltirile celor care ne-au boicotat mediatic luni de zile. Clipa aceea a fost atât de răvășitoare încât, de atunci, și eu și Claudiu, pe care, dacă nu l-aș fi întâlnit, nu aș fi intrat în politică, de atunci amândoi știm că nu vom face figurație: ne vom purta în așa fel încât, după patru ani, să facem ceea ce le-am promis românilor: să transformăm moravurile clasei politice mergând până la înlocuirea ei.

R3Media: Cum vi s-au părut parlamentarii? Mărturisesc, de fiecare dată când am întâlnit un parlamentar, aveam senzația că „ei” sunt altceva decât „noi”. Acum că dvs. ați ajuns acolo, cum sunt „ei”?

Sorin Lavric: Sunt aidoma nouă, cu deosebirea că au seninătatea pe care le-o dă lipsa grijii zilei de mâine, la care se adaugă un soi de conștiință suverană a statutului aparte pe care îl au. A fi înalt demnitar al statului român este o prerogativă cu consecinţe imediate asupra stimei de sine. Îți creste siguranța cu care îţi porţi umbra persoanei, îţi sporește filotimia înțeleasă ca amor propriu, iar deseori plinătatea aceasta de sine merge până la slava deșartă. Viermele mândriei te roade când te privești în oglindă, cu insigna de senator înfiptă în reverul costumului negru. E greu, parlamentar fiind, să nu cazi în trufia dregătorului cu moţ în frunte. Dar după clipa aceea de epifanie din sala mare a Senatului, nici eu şi nici Claudiu, şi alături de noi cred că toți colegii noştri din AUR, nu vom mai muşca din momeala mândriei plesnind prin porii pielii. Ar fi o mârlănie ca, românilor care ne-au trimis în Parlament să le arătăm că suntem lesne de a fi molipsiți de metehnele politichiei de pe malul Dâmboviţei. Cum îmi place să spun, mi-a fost atât de scârbă de politică că nu puteam să nu intru în ea. Ca s-o transform radical. Cui e slab de înger şi se fâstâceşte în faţa cuvântului „radical” îi recomand să stea deoparte. Și cel puțin să nu facă pe chibițul atotștiutor.

R3Media: Cum a fost întâlnirea cu doamnele din Parlament după manipularea mass-media împotriva dvs cu „misoginismul”?

Sorin Lavric: Protocolul de politețe între parlamentari, atât cât mi-am dat seama până acum, merge ca uns. Între noi domnește o curtoazie implicită, un soi de amabilitate răspicat prevenitoare, tocmai de aceea nu am asistat la altercații, răutăți sau injurii. Una e să țipi de la tribuna Camerei Deputaților, în virtutea unei oratorii oțărâte, și alta e să te întâlnești pe culoarele Parlamentului cu cei pe care i-ai vituperat de la înălțimea tribunei. E o politețe constantă peste tot, chiar dacă adesea plutește pe o copcă de ipocrizie. De aceea, indiferent de partidul căruia îi aparținem, ştim cât de însemnată este preţuirea prin cuvinte şi gesturi a celor cu care ne încrucişăm paşii. Iată de ce întâlnirea cu doamnele senatoare a fost tihnită ca o apă fără curenți subterani. E drept, nu am schimbat decât replici de uzanţă strictă, dar nu am simțit vreo undă de ironie sau dispreţ în atitudinea lor. Iar colega mea Diana Şoşoacă a avut o reacție în deplină coerență cu ţâfna ei retorică. Întrebată de gazetari cum se înțelege cu mine, de vreme ce o lume întreagă știe cât de misogin și spurcător de femei sunt, Diana le-a răspuns cu aplombul știut: „Păi eu fac cât 20 de bărbați, credeți că se pune Lavric cu mine?”.

R3Media: Ați făcut un apel devenit celebru, după alegeri. Cum au răspuns intelectualii pe care i-ați chemat să construiască alături de dvs?

Sorin Lavric: Din cauza acelui apel, am petrecut două săptămâni sub o canonadă mediatică infernală, nu doresc nimănui să fie în pielea celui care, înfierat ca un veritabil proscris, să-şi vadă prietenii sau apropiaţii bătând în retragere până la a se dezice de mine. Mărul discordiei nu s-a aflat atât în conţinutul apelului, cât în tonul exaltat cu care l-am scris. Repulsia pe care am iscat-o în cei care oricum nu mă aveau la inimă a fost de o vehemenţă teribilă: parcă i-a lovit strechea. Parcă le fugise pământul de sub picioare sub un acces de panică. Tocmai ei, fără să ştie, mi-au făcut un uriaş bine, ridicându-mă pe un piedestal la care nu aş fi ajuns fără lapidarea la care am fost supus. În schimb, intelectualii de dreapta au răspuns favorabil apelului, dar nu public, ci în mesaje private. Nu le dau numele fiindcă nu e momentul să-i expun. Dar știu deja cine, dintre oamenii de dreapta, se vor apropia cu timpul de AUR. Cu ei vom crea o mișcare de idei cu care, în patru ani, îi vom convinge pe români că nu şi-au pus degeaba nădejdea în noi. Sună a lozincă ce spun, dar cu Claudiu Târziu, George Simion sau Marius Lulea nu e de glumă. Ei vor face ce au promis: vor transforma etosul politic în România.

R3Media: Știu că ați predat foarte mulți ani, așa că înțelegeți bine acest mediu. Informația mea este că anul școlar nu s-a deschis din cauza opoziției profesorilor, deși și ei și elevii consideră „școala online” un dezastru. Vă spun că nu mi se pare normal să sacrifice viitorul copiilor noștri, pentru că nu vor să-și asume nici cel mai mic risc, ba chiar unii doresc să li se mărească salariile. Cum a ajuns corpul profesoral așa? De ce nu mai există conștiința misiunii și răspunderii pe care o au?

Sorin Lavric: Fiindcă nici măcar ei înșiși nu mai cred în rolul misionar al educatorului. Ei sunt cei dintâi care știu că învăţământul de stat e în colaps, deoarece autoritatea profesorului e spartă, el nemaiavând puterea de a le impune elevilor sau studenților o ierarhie de valori. Cum să le impui studenților o viziune când ei te pot reclama pentru opinii nedemocratice? Astăzi orice valoare e socotită a fi o sursă de discriminare, drept care singura rețetă de supraviețuire în învățământ e duplicitatea, cu plierea conștiinței pe calapodul de aberații egalitariste ale prezentului. Profesorii nu mai au curajul opiniei personale, de aceea liniștea pe care le-o dă salariul le acoperă acea voce interioară care le șoptește că ceva e putred în direcția pe care a luat-o educația Europei.

R3Media: Credeți că ar fi necesar să ne întoarcem la modelul școlii clasice, așa cum a fost de la Spiru Haret încoace? Ar fi util să  legalizăm homeschooling-ul?

Sorin Lavric: Pe părinții care chiar vor să-şi educe copiii îi sfătuiesc să se gândească tot mai serios la rețete private de învăţământ. Se strâng mai multe familii, pun mână de la mână atât cât pot, şi plătesc profesori de uz intern, măcar în acele discipline în care vor să exceleze copiii lor. Cu sau fără online, ravagiile corectitudinii politice în reţeaua de stat preschimbă învăţământul instituţional într-o farsă publică. Cine vrea să aibă copii instruiţi în numele adevărului să-şi aplece privirea asupra cercurilor restrânse. Gândiţi-vă că, dacă eu am ajuns «persona non grata» la Facultatea de Filosofie şi la UNATC, cauza nu s-a aflat în precaritatea găunoasă a cunoștințelor mele, ci în adevărurile elementare pe care le-am spus. Eu am fost caterisit nu din raţiuni valorice (fiindcă sunt prost şi incult), ci după criterii ideologice (fiindcă am săvârşit delictul de opinie de a spune ce cred). Îmi vine să râd gândindu-mă că articolul 30 din Constituție spune negru pe alb că libertatea de gândire și cea de expresie sunt „inviolabile”. Aţi auzit bine: „inviolabile”. Din cauza acestei libertăţi inviolabile traiectoria mea didactică a luat sfârşit.

R3Media: Cum ați petrecut Sărbătorile? Ați mâncat pe rând, așa cum ne-a recomandat dl Arafat?

Sorin Lavric: Domnul Arafat, alături de ceilalţi profeţi ai pierzaniei (Tătaru şi Rafila), va fi necesar să dea socoteală pentru îndârjirea malefică cu care a răspândit spaima, de-a lungul lunilor, în sufletul românilor. Nu i-am luat niciodată în serios elucubraţiile cu care a preschimbat un simplu virus într-un monstru apocaliptic, care ne vânează pe străzi, în parcuri şi în biserici. De sărbători, am petrecut copios cu prietenii, ne-am vârât mâinile până la coate în mâncăruri, de-a valma şi toţi deodată, încălcând toate sfaturile derizorii cu care ne-a împuiat capul acest medic prăpăstios. Ne-am bucurat de viaţă fără a ţine seama de inepţiile medicilor care îi cântă în strună actualei puteri.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More