Istoria la timpul viitor – America între puterea soft și puterea hard

 

Să ne imaginăm că tocmai am pășit în secolul al 22-lea. Să ne mai imaginăm un profesor de istorie, undeva pe glob, care le dă un extemporal elevilor săi cu tema următoare: Numiți câteva dintre cele mai importante invenții sau inovații care au marcat economic începuturile secolului al 21-lea, la fel de mult cum avionul, Fordul Model-T și penicilina au definit secolul al 20-lea ori motorul cu aburi, locomotiva și sonda de petrol au definit secolul al 19-lea.

Probabil că elevii anului 2101 vor alege între iPod (2001), Facebook (2004), YouTube (2005), Twitter (2006), iPhone (2007), Google Android (2007), Amazon Kindle (2007), iPad (2010), IBM Watson (2011), automobilul fără șofer (2012) și lista poate continua. Oricare dintre opțiunile enumerate au fost/sunt tehnologii revoluționare și disruptive, care au zguduit din temelii status quo-ul primilor ani ai secolului curent, creând produse complet neașteptate, cu succes planetar, și dezvoltând industrii complet noi.

Să ne gândim doar la ce s-a petrecut în ultimii 10 ani, de când Steve Jobs a prezentat lumii primul iPhone: o imensă mulțime de oameni de pe toate continentele au avut dintr-o dată acces la GPS, mesaje text, selfie-uri, muzică și alte minunății. Practic, vechile telefoane fixe s-au împuținat semnificativ, iar cele publice, cu fise, au dispărut aproape complet, devenind piese de muzeu sau recuzită din filmele secolului precedent.

Dar revoluția disruptivă a telefoanelor inteligente (Apple și Google) n-ar fi fost triumfătoare în absența unei alte invenții pe care foarte puțini dintre noi și-ar fi imaginat-o cu zece ani în urmă: aplicațiile mobile. Telefoane fără fir au existat și spre sfârșitul secolului trecut, dar dacă pronunțai aplicații pe telefon, doar câteva laboratoare IT ar fi putut să-ți spună ce înseamnă. Este din nou meritul uriaș al genialului Steve Jobs care, deschizând în iulie 2008 primul magazin virtual de aplicații mobile pentru iPhone, a provocat un tsunami comunicațional pe care îl trăim cu toții astăzi. Aplicațiile mobile au ajuns în prezent o industrie de 100 de miliarde de dolari și o componentă intrinsecă a vieții noastre de zi cu zi. Instalate, majoritatea gratuit, pe telefoanele inteligente, ele au creat noi oportunități de servicii pentru sute de mii de oameni, au concurat cu succes monopoluri urbane de lungă tradiție (de exemplu, transporturile), au revoluționat modul cum citim știri, e-mailuri, ori mesaje de pe rețelele de socializare, cum comandăm o pizza sau facem o programare la doctor.

A doua posibilă întrebare a imaginarului extemporal ar putea fi următoarea: Care este țara care a produs în doar 12 ani toate invențiile și inovațiile menționate de voi?
Răspunsul corect nu este Uniunea Europeană, nici China, nici Rusia, nici Japonia, nici India, nici Canada. Răspunsul corect este: Statele Unite ale Americii.

Puterea soft vs. Puterea hard

Cele mai importante revoluții tehnologice disruptive de la începutul secolului al 21-lea au avut loc în SUA. Și această realitate irefragabilă îmi oferă acum prilejul să aduc în discuție raportul dintre puterea soft (soft power) și puterea hard (hard power) a Statelor Unite.

În 1990, Joseph S. Nye, profesor de relații internaționale la Universitatea Harvard, a inventat termenul soft power pentru a denumi abilitatea de a obține ceea ce vrei prin atracție în loc de coerciție sau plăți. Conform lui Nye, puterea soft este exercitată de către o națiune prin trei coordonate: cultură, valori și modul său de viață, în contrast cu cea asociată constrângerii militare, economice sau politice (puterea hard sau dură). Împreună, cele două tipuri de putere au făcut din Statele Unite o forță semnificativă în geopolitica mondială.

După cel de-al Doilea Război Mondial, când puterea sa hard a jucat rolul decisiv în obținerea victoriei militare, America a făcut uz intens de puterea sa soft: planul Marshall a repus Europa în stare de funcționare, și instituțiile internaționale cele mai importante – Națiunile Unite, Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional și Organizația Mondială a Comerțului – au fost stabilite cu masiv ajutor american, reprezentând structura de rezistență a sistemului geopolitic global.

În timpul Războiului Rece, puterea de atracție a ideilor, valorilor și politicilor americane au motivat pe cei care trăiau dincolo de Cortina de Fier să se opună hegemoniei Uniunii Sovietice și a lacheilor ei comuniști. Posturile de radio Europa Liberă și Libertatea, finanțate de Washington, erau ascultate de 70-80% din locuitorii din Europa de Est. Dărâmarea zidului Berlinului și implozia Uniunii Sovietice au avut loc fără ca Statele Unite să tragă un singur foc de armă. Puterea soft americană a câștigat Războiul Rece. [i]

Prezența culturală a Uniunii Sovietice în Praga, Budapesta și Varșovia s-a evaporat brusc în momentul retragerii ultimului soldat rus. În schimb, cultura americană nu a avut și nu are nevoie de nicio armă pentru a călători și a găsi audiență entuziastă pe mapamond.

Cele mai bune universități din lume, cu cele mai multe Premii Nobel, se găsesc în America. Schimburile educaționale, prin care peste un milion de elevi, studenți, profesori și cercetători din lumea întreagă vin și se perfecționează anual în Statele Unite, sunt o componentă majoră a puterii soft americane. După cel de-al Doilea Război Mondial, senatorul J. William Fulbright a introdus programul de schimburi educaționale care-i poartă numele și operează astăzi în 155 țări. Am avut marea onoare ca, în 1992, să fiu ales primul Fulbrighter din România post-comunistă și să încep o nouă carieră la University of Oklahoma.

Exporturile culturale americane se constituie, probabil, în cea mai populară formă a puterii soft. Ceremoniile anuale de decernare a Premiilor Oscar atrag între 30 și 50 de milioane de telespectatori. Din cele 200 filme de top, care au realizat cele mai mari încasări de-a lungul timpului, numai cinci sunt străine: „The Full Monty” și „Skyfall” (Marea Britanie), „Life Is Beautiful” (Italia), „Spirited Away” și „Howl’s Moving Castle” (desene animate din Japonia); restul sunt americane, incluzând câteva coproducții.

Dacă două treimi din afișele de film poartă un titlu american în Europa (chiar și în Franța), dominația este și mai mare atunci când vine vorba de cărți traduse. În 2003, pentru fiecare carte germană tradusă în SUA, au fost traduse în germană nouă cărți americane.

Muzica jazz, rock, folk sau hip-hop, născute în America, au cucerit generații după generații de interpreți și fani de pe toate meridianele, inclusiv din România.

Când în România anilor 1980 au fost îmbuteliate, sub licență, primele sticle cu Pepsi Cola, a fost un șoc general prin comparație cu băuturile locale (Brifcor, CiCo). Rivala lui Pepsi, Coca Cola nu a apărut în țară până după 1989, dar după apariție, a ocupat imediat o nișă importantă pe piața băuturilor carbogazoase.
Similar, celebrele restaurante fast-food americane – McDonald, Burger King, KFC etc., ori cafenele Starbucks au fost și sunt ambasadorii americani cu un mare impact socio-cultural pe toate continentele.

Punând la un loc toate elementele puterii soft americane, enumerate incomplet mai sus, se obține o imagine în filigran a ceea ce se cheamă „American dream”. Este visul care a atras și încă atrage valuri de emigranți de peste țări și mări. Încă nu am auzit de vise similare în cazul altor țări (Russian dream, Chinese dream, Indian dream etc.). (Chiar și vedetele mediatice americane, care au declarat public intenția lor aprigă de a emigra dacă Donald Trump ajunge președinte, și-au schimbat între timp părerea și au rămas bine-mersi tot aici.)

Fracturarea hidraulică – o combinație puternică între puterea soft și puterea hard americană

Cred că, dintre toți autorii români, am publicat cele mai multe articole despre fracturarea hidraulică a argilelor gazeifere și petrolifere, inclusiv o carte. Deși am analizat detaliat și din diverse unghiuri revoluția argilelor, subiectul nu este încă epuizat. Mai sunt elemente cu o semnificație specială pe care nu le-am abordat până acum. Un exemplu este prezentat în continuare.

Cu un deceniu în urmă, era de bon ton să afirmi că lumea a rămas fără petrol și să plângi cu lacrimi de crocodil pe umărul Statelor Unite, văzute ca un simplu spectator pe piețele energetice. Puterea hard americană era amenințată să-și diminueze forța din cauza dependenței de importurile de petrol și gaze.

Criza financiară din 2008 și îndoiala pe care a produs-o în legătură cu modelul economic american, politica disfuncțională a administrației Obama și cei peste zece ani de război în Afganistan și Irak au motivat adversarii Americii să cânte prohodul erei americane.

În 2009, ziarul oficial chinez People’s Daily a scris sub titlul Hegemonia SUA se termină. Începe era multipolarității globale: „Cel puțin un lucru este sigur: Forța Statelor Unite este într-un declin a cărui viteză este așa de fantastică încât depășește orice închipuire”.
În 2010, ziarul german Der Spiegel caracteriza Statele Unite ca fiind o supraputere în declin, al cărei „vis american a devenit un coșmar”, măcinată de „disperare, lipsa speranțelor și pesimism”.
În 2011, vorbind într-o tabără de vară pentru tineret, președintele rus Vladimir Putin a descris americanii astfel: „Trăiesc dincolo de posibilitățile lor și își mută o parte din problemele lor pe spinarea economiei mondiale. Trăiesc ca niște paraziți de pe urma economiei mondiale și a monopolului dolarului lor”. (Este vorba de același Putin care, cinci ani mai târziu, va fi acuzat că ar fi intervenit în favoarea alegerii lui Donald Trump ca președinte al Americii.)

În 2018, omenirea produce mai mult petrol ca niciodată, iar Statele Unite sunt producătorul mondial nr. 1 de petrol și gaze. O realitate neașteptată pe care spectatorii manipulați fără milă de filmul propagandistic „Gasland” nu au întrevăzut-o nici în visurile lor cele mai negre.
Am fost puternic surprins să constat că unul din cele mai dure bastioane ale fracktivismului, The New York Times, a capitulat fără condiții în decembrie 2017 și, prin editorialistul Bret Stephens, a proclamat fracturarea hidraulică drept cea mai importantă inovație care definește economic începuturile secolului al 21-lea. Iar în ediția de luni, 29 ianuarie 2018, sub un titlu semnificativ – Oil Boom Gives the U.S. a New Edge in Energy and Diplomacy – același ziar folosește pentru prima dată expresia revoluția argilelor fără a mai recurge la peiorativul fracking! Să vezi și să nu-ți crezi ochilor!!

Încă o dată, ca un Phoenix irepresibil, America a fost capabilă să inventeze și să inoveze o revoluție tehnologică prin care să inaugureze o nouă eră energetică. Abundența de petrol și gaze produse prin fracturarea hidraulică, coroborată cu forajul orizontal dirijat, analizele microseismice, metodele de inteligență artificială și multe alte componente, a dat puterii dure americane un impuls viguros care s-a propagat ca un tsunami și în puterea sa soft. Boom-ul energetic american a devenit un antidot puternic pentru contracararea ideii de declin american și concedierea bocitoarelor de serviciu din multe țări. Prin simpla lui natură, boom-ul a subliniat încă o dată, dacă mai era nevoie, vitalitatea sectorului privat american, abilitatea țării de a inova și reziliența economiei americane – elemente care multă vreme au făcut America atrăgătoare pentru străini. [ii]

Adoptarea fracturării hidraulice pentru extragerea petrolului și a gazelor naturale în cantități greu previzibile cu un deceniu în urmă a transformat una dintre vulnerabilitățile durabile ale Americii într-un avantaj strategic.
Scăderea prețurilor petrolului și gazelor (de la peste 100 de dolari/baril până la sub 60 de dolari/baril) a stabilizat economia Europei, a ajutat Japonia să gestioneze consecințele dezastrului nuclear de la Fukushima, a permis Chinei să își urmărească mai agresiv noua strategie a „drumului mătăsii” din Eurasia și a slăbit perspectivele Rusiei de a deveni o superputere energetică.

Fracturarea hidraulică a permis Statelor Unite să impună sancțiuni împotriva Iranului fără ca piețele de petrol să sufere și tot fracturarea hidraulică a ajutat Statele Unite să obțină reduceri istorice ale emisiilor sale de CO2 chiar și fără a fi membru activ al Acordului Climatic de la Paris.

În loc să trăim în era „limitelor de creștere” și a diminuării posibilităților, enunțate cu mare pompă de bocitoarele apocaliptice din anii 1970, realitatea dovedește că trăim azi într-o eră de supraabundență energetică, în care Statele Unite sunt din nou liderul mondial.

Aprecierea mediului instituțional unic al Americii și a piețelor sale de capital a crescut pe măsură ce alte țări au încercat să reproducă revoluția americană a energiilor neconvenționale. Gregory Zuckerman, autorul cărții The Frackers The Outrageous Inside Story of the New Billionaire Wildcatters, a spus: „Când stau de vorbă cu străinii, ei sunt mai impresionați decât americanii de această renaștere. Ei sunt convinși că așa ceva se putea petrece numai în America”.

Puterea soft americană a încercat să-și promoveze ideile despre avantajele economice și geopolitice ale fracturării hidraulice și dincolo de granițele sale, în special în Europa, ale cărei producții de petrol sunt în scădere, iar alimentarea cu gaze naturale suferă presiuni și șantaje politice cronice din partea Rusiei.
Marile companii americane de profil – precum ExxonMobil, Chevron ori Marathon – au fost încurajate de administrația Obama să înceapă lucrări preliminare de prospectare a eventualelor resurse neconvenționale din Europa. Dar geologia nefavorabilă, lipsa drepturilor minerale, restricții ecologice și, mai ales, mișcări fracktiviste bine organizate și finanțate au zădărnicit chiar și stadiile preliminare de inventariere a acestor resurse. Practic, companiile americane au început să lucreze numai în Polonia, Ucraina și România. Parcă pentru a confirma încă o dată excepționalismul său istoric, România – care în 1989 a fost unica țară europeană unde comunismul a fost răsturnat prin violențe soldate cu numeroase victime, în 2014 a fost unica țară europeană unde fracturarea hidraulică s-a încheiat după violențe contra firmei americane Chevron.

Concluzii

Măreția unei țări și locul ei în cartea de istorie a lumii depind direct de amestecul inefabil al celor două tipuri de manifestări, puterea soft și puterea hard. Dacă una dintre cele două este în suferință, recursul la cealaltă este, uneori, salvator.

Când Franța a fost rapid înfrântă și ocupată de Germania în 1940, puterea sa dură a devenit o glumă tragică. În aceste condiții, moralul francezilor nu se putea reface decât prin invocarea unei componente a puterii soft. De aceea, generalul Charles de Gaulle și-a îmbărbătat compatrioții cu vădită mândrie patriotică: „O țară care produce peste 365 sortimente de brânză nu poate pierde războiul!”. Desigur, brânza o fi fost importantă în eliberarea Franței după patru ani de ocupație, dar fără eforturile materiale uriașe și sacrificiile miilor de soldați și ofițeri americani pe plajele din Normandia e greu de spus care ar fi fost rezultatul concret al brânzei franceze. Puterea militară americană a fost mai dură decât toată brânza moale a Franței la un loc.

Parafrazându-l pe generalul francez, aș spune că o țară care, în doar un deceniu a acumulat o putere soft fără egal printre celelalte țări ale globului, nu se poate teme de judecata istoriei. Dominația americană globală, de la industria filmului la muzică tânără, la aparatele inventate de Apple, la folosirea inteligenței artificiale și a dronelor, la terapia genetică etc., etc., este în afara oricărui dubiu. Dacă forța militară devine mai dificilă și mai puțin recomandabilă pentru a rezolva problemele globale, nevoia de a folosi forța soft pentru a avansa interesele Statelor Unite nu poate decât să crească.

În acest context, triumful revoluției argilelor este diamantul coroanei americane de lider energetic necontestat și o parte importantă a puterii sale hard și soft, totodată. Pentru că energia este singura monedă universală („The currency of the world is not the dollar, it’s the joule”) cu reprezentări multiple, ale căror transformări asigură evoluția ascendentă sau descendentă a unei societăți. De la începutul secolului al 21-lea, ne-am deplasat de la o lume care a fost dominată de teama secătuirii energetice la o realitate a supraabundenței energetice. Și, subliniez încă o dată, această translație miraculoasă se datorează puterii ingenuității și inovațiilor americane. Statele Unite ale Americii vor putea privi lumea viitorului și prin lentila politicii sale energetice, nu doar prin lentila politicii externe.

Președintele Trump a vorbit deja despre dominanța energetică a Americii ca despre un bun valoros, care poate fi folosit drept instrument strategic. Este vorba despre o schimbare cu 180 de grade în geopolitica americană și impacturile se simt de jur împrejurul lumii. Revoluția argilelor – motorul dominanței energetice americane – contribuie nu doar la creșterea securității energetice a Statelor Unite, ci și a securității energetice globale prin introducerea de noi cantități de petrol pe piețele energetice.

În plus, noua putere energetică oferă și alte oportunități Washingtonului. De exemplu, de a acționa militar dacă tensiunile dintre Iran și Arabia Saudită vor declanșa un război. De asemenea, administrația Trump are acum o suficientă marjă pentru a aplica sancțiuni altor producători, așa cum a fost cazul Rusiei sau cum ar putea fi în cazul Venezuelei ori Iranului, fără să perturbe prea tare economia mondială.

***

Noi putem îndrăzni să avem gânduri mărețe, dar dacă lipsesc mijloacele necesare pentru a le transforma în acțiune, vor rămâne simple gânduri. Istoria acționează în moduri imprevizibile. Totuși, evenimentele istorice adoptă în mod necesar o structură sau o organizare care trebuie să includă și să corespundă componentelor lor energetice.
În America începutului de secol 21, istoria și renașterea energetică merg mână în mână. Locul Statelor Unite ale Americii de superputere este asigurat și în acest secol.

Autor: Constantin Crânganu

NOTE

[i] Vaclav Havel, primul președinte non-comunist al Cehoslovaciei, a mărturisit că jazzul american a perforat Cortina de Fier.
În România, cele peste 3.000 de filme „imperialiste” americane traduse de Irina Margareta Nistor cu începere din 1985 au contribuit semnificativ la prăbușirea comunismului (VHS vs. Communism, Chuck Norris versus Communism).
Aceia dintre noi care avem o anumită vârstă, ne amintim cu nostalgie de anul 1979, când televiziunea română a început să transmită „Dallas”, unul dintre cele mai de succes seriale din toate timpurile. Expunerea publicului român la realitățile „imperialiste” americane a fost subestimată la început de regimul Ceaușescu. Când serialul a fost interzis, a fost prea târziu pentru că „intoxicarea” avusese loc deja: imensa majoritate a telespectatorilor văzuseră cu ochii lor cum trăiau „odioșii imperialiști americani”. În România, „Dallas” a câștigat Războiul Rece.
De câte ori îmi vizitez fiica din Dallas, îmi place să mă abat uneori prin satul Parker unde se găsește celebrul ranch Southfork, transformat acum în muzeu. Și nu de puține ori întâlnesc autocare cu sau turiști individuali din multe țări. Se pare că puterea soft a serialului a influențat și pe alții, nu numai pe români.
[ii] O’Sullivan, M. L., 2017, Windfall – How the New Energy Abundance Upends Global Politics and Strengthens America’s Power, Simon & Schuster, New York, 481 p.

Citiți și:

Revoluţia gazelor de şist. Anatomia unui dezastru (I)

Vor pierde Statele Unite supremaţia? China va deveni curând prima putere mondială

O teorie senzațională și «iconoclastă»: De ce au prăbușit Statele Unite în mod deliberat prețul petrolului
 

 

yogaesoteric
10 iunie 2018