Jocul strategic al Rusiei

Ce a vrut să spună Vladimir Putin când s-a referit la folosire, pe durata unui conflict, a armelor nucleare?

Pentru a înțelege mai exact scopul acestui articol vom folosi, pentru a desluși jocul nuclear al Rusiei, definiția lui Work și Winnefeld a „escaladei pentru de-escaladare”: O strategie rusă care urmărește să reducă (să încheie) un conflict convențional prin amenințări coercitive, inclusiv utilizarea nucleară limitată.

După cum s-a putut observa, conceptul de utilizare a armelor nucleare pentru a gestiona escaladarea sau de-escaladarea unui conflict a fost o strategie foarte reală folosită atât de Rusia, cât și de SUA în timpul Războiului Rece. Rămâne și astăzi o parte a strategiei nucleare americane, în special în spațiile de interes secundar și terțiar, unde acțiunea SUA nu se poate manifesta eficient decât prin disuasiune non strategică. Această strategie americană a creat de-a lungul timpul și reproșuri dure din partea aliaților indirecți ai SUA, pentru că aceștia s-au considerat discriminați în favoarea partenerilor imediați, adică ai celor care au contact fizic sau economic direct cu interesele strategice (oricare ar fi acelea) ale Washingtonului.

Publicația comună 3-72 a Departamentului de Apărare (2019), capitolul Operațiuni Nucleare, confirmă de altfel aceasta viziune: „Angajarea armelor nucleare non strategice (limitate ca scop și putere kinetică) poate modifica (accelera / de-accelera) radical cursul unei campanii militare”. Cititorul avizat va observa că în acest capitol special nu se folosește termenul „escaladare pentru de-escaladare”, dar conceptul pe care îl identifică este exact același. Deci, comentariul de avertizare a militarilor americani este acela că „oricine crede că poate controla escaladarea prin utilizarea armelor nucleare se joacă literalmente cu focul” și confirmă clar concluzia că factorii de decizie strategică din SUA (include întregul ecosistem de securitate națională) gândesc în aceeași termeni.

Există o nuanță pe care articolul de astăzi dorește să o confirme, subliniind validitatea permanentă în timp. Lingvistic și editorial s-a folosit o abordare generoasă și deschisă care să permită traducerea în replică a termenilor aleși de către decidenții ruși. Deschiderea lingvistică se dorește a fi o copie modernă a construcției epistolare care a avut eficiența sa verificată în cadrul dialogului dintre SUA și URSS din timpul crizei rachetelor cubaneze. Putem observa, cu un ochi critic că nu va exista, până în ultimul moment, nicio tendință cât de mică de a reduce generozitatea lingvistică oferită de documentele strategice ale SUA.

Din punct de vedere al strategiei SUA, intervenția nucleară (escalada pentru de-escaladare) ar putea fi introdusă în câmpul general de acțiune ca urmare a eșecului perceput într-o campanie convențională (limitată teritorial, perfect geometrizată prin prezența resurselor umane / tehnologice ale inițiatorului escaladei) sau prin declararea oficială a unei potențiale pierderi a controlului logistic și a regimului tactic convențional.

A treia opțiune este impunerea opțiunii nucleare non tactice pentru a escalada conflictul pentru a impune un/o armistițiu / pace în condiții mult mai favorabile.

Astfel, cele trei opțiuni teoretice se regăsesc aplicate în spațiul de intervenție dar numai prin definirea spațiului de comandă al liniei de contact între cele două părți. Indiferent de nuanțe, decizia de introducere a opțiunii nucleare non tactice aparține leadershipului militar local, sub forma unei propuneri prezentate comandantului șef al forțelor armate SUA. Se implică astfel un grad ridicat de securizare a liniei de comandă, de integrare politică, strategică și economică a deciziei militare locale. Fapt care nu se observă în procesul decizional oferit de documentele / declarațiile Federației Ruse.

Schema gândită pentru a fi analizată se poate rezuma în modelul cognitiv pe care îl voi prezenta în următoarele fraze. Pericolul fundamental este acela al lipsei de negociere la nivel de securitate și strategic a nuanțelor care caracterizează treptele de luare a deciziei la nivel militar local din interiorul armatei Federației Ruse.

Astfel, structura deciziei nu este negociată prin prisma elementelor aflate în constituția organică a țintei escaladării, cum ar fi: linia de contact dintre adversari, teritoriul de adâncime, perspectiva ulterioară privind prezența resurselor cu potențial imediat de contaminare / distrugere (ex. harta resurselor hidrologice sau endolocalizate, ele propun o unicitate / continuitate a resursei la adâncimi de peste 300-500 metri care va prelungi, spre teritorii altele decât ținta, efectele post escaladare). Există conform calculelor specialiștilor peste 50 de elemente endogene direct afectate de decizia locală de escaladare. Aceste elemente vor suferi mutații ireversibile post eveniment, implicând riscul efectiv distorsionării iremediabile a proceselor de reabilitare post eveniment a țintei escaladării.

Efectele deciziei unidirecționale în spațiul de securitate al Federației Ruse ne obligă să ne aplecăm asupra unei și mai dinamice complexități a relației cu ținta distrusă, pacea impusă astfel fiind practic imposibilă pentru termen lung. Doar printr-un efort situat la nivel de generații și expunere prin planuri de reducere a efectelor escaladei de durată medie de un secol se poate vorbi de stabilizarea țintei după un eveniment critic nuclear. De aceea, specialiștii americani consideră că procesul unidirecțional de escaladă al Federației Ruse propune doar o reașezare tactică limitată în timp și nu o afirmare strategică în viitor.

Conform acestui model de analiză, lipsa structurii de analiză a deciziei, lipsa elementelor de continuitate sau de blocare a deciziei locale, toate aceste elemente produc un real disconfort factorilor de decizie strategică din SUA.

Din analizele strategice, analiștii americani consideră că experții militari ruși înțeleg că de-escaladarea unui conflict poate fi realizată atât prin mijloace non-nucleare (convenționale), cât și prin mijloace nucleare. Astfel, scenariul imaginat este următorul: Federația Rusă ar urmări mai întâi să detensioneze un conflict bazându-se pe arme convenționale prin a escalada operațiunile pe linia de contact. Dacă acest demers eșuează, atunci apare necesitatea unei lovituri nucleare. Armele convenționale ruse de precizie, se scrie în analiza americană „ar fi necesar să fie capabile să provoace pierderi suficiente în atacul forțelor și bazelor NATO pentru a determina NATO fie să-și oprească agresiunea, fie să o escaladeze către nivel de război convențional masiv, inclusiv o ofensivă terestră”. Acest fapt ar justifica atunci prima utilizare de către Rusia a armelor nucleare tactice.

Din același motiv, unii experți militari ruși au susținut investiția în dezvoltarea unei forțe convenționale mai bune, capabile să descurajeze un adversar precum SUA fără a recurge la lovituri nucleare. Colonelii V.I. Polegaev și V.V. Alferov au scris în Gândirea militară în 2015 că era în interesul național al Rusiei să existe o forță de descurajare non-nucleară eficientă, a cărei importanță nu va face decât să crească: „În secolul 21, riscul ca forțele armate ruse să fie atrase în conflicte cu consecințe controlabile care exclud necesitatea tranziției la conflictul nuclear va crește. Cu toate acestea, capacitățile Rusiei de a contracara aceste amenințări armate continuă să scadă. Este necesar să se ia măsuri imediate pentru a asigura securitatea statului de la amenințări externe folosind forțe non-nucleare. Prin urmare, intereselor naționale ale Rusiei în sfera militară se răspunde prin stabilirea unui potențial efectiv de descurajare non-nucleară, a cărui importanță și rol nu va face decât să crească.”

Dar aceiași experți au scris că „în prezent nu se acordă suficientă atenție” creării acestor capacități convenționale. Ei au concluzionat că, prin urmare, Rusia este necesar să continue să se bazeze pe forțele nucleare pentru a oferi escalada necesară pentru a convinge un adversar, precum SUA sau NATO, să pună capăt operațiunilor.

În plus, ei au susținut folosirea cât mai curând posibil a unei lovituri de represalii-ofensive nucleare în cazul unui conflict – în câteva minute de la atacul unui agresor. Ei au scris: „Distrugerea (înlăturarea din acțiune) a navelor cu rachete de croazieră, a aviației cu rachete de croazieră, a aviației tactice și a celor mai importante elemente ale sistemului de comandă și control al inamicului ar fi inacceptabilă pentru el, deoarece l-ar putea duce la paralizie politică și militară.” Prin urmare, a fost absolut corect când președintele Academiei de Științe Militare [Gen. Makhmut Gareyev] a subliniat necesitatea de a avea capacitatea „literalmente în primele minute ale unui conflict de a lansa lovituri ofensive de represalii asupra agresorului, cu rachete, aviație și sisteme navale cu rază lungă de acțiune.”

În timp ce diversele documente strategice ruse oferă destule indicații că „escaladarea spre de-escaladare” este un concept existent în gândirea nucleară rusă, o examinare a exercițiilor militare ale Rusiei oferă un răspuns mai puțin clar. De la reluarea de către Rusia a manevrelor de antrenament pe scară largă în 1999, observatorii occidentali au susținut că forțele ruse au practicat utilizarea armelor nucleare tactice ca parte a scenariilor de război locale sau regionale în peste o jumătate de duzină de exerciții. Dar numai în primul dintre aceste exerciții, Zapad 1999, conducerea militară rusă a confirmat practicarea loviturilor nucleare tactice. În exercițiile ulterioare, de arme combinate, în anii care au urmat, liderii militari ruși au păstrat tăcerea cu privire la faptul dacă au fost simulate arme nucleare tactice, lăsându-i pe analiștii occidentali să extrapoleze din analiză tipurile de unități și armament folosite în aceste exerciții.

Concluzie

Apariția expresiei „escaladare pentru de-escaladare” a generat multe dezbateri, nu numai între SUA și Rusia, ci și între experții militari americani și occidentali. Unii experți americani se opun înțelegerii semantice generalizate de amenințare nucleară care să fie definită de către tratatele internaționale în vigoare, deoarece nu este expresia pe care rușii înșiși o folosesc pentru a-și descrie strategia. Alți experți preferă să reînvie terminologia clasică a Războiului Rece de control al escaladării. Alții văd expresia ca fiind simplă și insuficientă pentru a descrie rezultatele imprevizibile pe care le-ar putea provoca o lovitură nucleară limitată.

În cele din urmă, deși sintagma „escaladare pentru de-escaladare” nu este folosită în doctrina rusă publicată pentru cititorul de rând, articolele de specialitate ruse arată distinct că escaladarea, adică folosirea armelor nucleare pentru a de-escalada, adică pentru a reduce un conflict este cu siguranță o parte a instrumentarului nuclear aflat la dispoziția Federației Ruse. Suntem mai puțin siguri, totuși, dacă înțelegerea Rusiei despre „escaladare pentru de-escaladare” include atacuri nucleare cu caracter profilactic sau cu caracter preventiv. Sunt două noțiuni total diferite, deși ele se află in contact direct prin granița fină care le desparte. În ultimele sale declarații cu privire la mobilizarea parțială, la final de frază, președintele Putin a sugerat ambele variante.

Confuzia de termeni, special lansată în spațiul public, nu face decât să complice procesul decizional al tuturor puterilor nucleare și în special poate provoca greșeli de comandă strategică care să distrugă întreaga civilizație umană. Cu energia atomică numai amatorii cred că se pot juca. Oamenii responsabili știu că nu este de glumă.

Autor: HD Hartmann

Citiți și:
Marea Britanie a amenințat Rusia cu activarea articolului 5 din Tratatul NATO în cazul unui accident nuclear în Ucraina
Dacă Putin va câștiga acest război, va fi învins Occidentul și tot ceea ce reprezintă el

 

yogaesoteric
11 noiembrie 2022