L-au văzut pe Dumnezeu şi Dumnezeu i-a văzut pe ei

 

În interior, tăcerea aşteptării este intensă. Templul, scăldat în întunericul dinaintea zorilor, este plin de călugări. Ei stau tăcuţi la picioarele altarului, iar robele lor portocalii strălucesc în întuneric, alungând umbrele. Pentru moment, nu este nimic de văzut. Uşile duble de lemn ale altarului sunt închise. Dar lumina care se strecoară pe sub aceste uşi îţi spune că ceva urmează să se petreacă. În următoarea clipă, sunetul sfânt al clopotului străpunge tăcerea şi această unică notă umple fiecare colţişor al încăperii; uşile se deschid, lumina pătrunde peste tot şi un tumult furtunos, asurzitor de clopote, gonguri şi tobe anunţă „venirea” glorioasă a Celui fără somn, atotputernica zeitate a templului, întruchipare a lui Dumnezeu. Când privirea zeităţii se îndreaptă asupra lor, călugării, în genunchi, se închină până la pământ. Apoi se ridică şi oferă lumina lumânărilor, flori, apă, parfumuri şi arome răcoritoare Dumnezeului cel viu. Ei ştiu fără nicio urmă de îndoială că L-au văzut pe Dumnezeu şi că Dumnezeu i-a văzut pe ei. Acesta este DARSHAN, farmecul şi frumuseţea templelor hinduse.

O astfel de scenă se repetă dimineaţă de dimineaţă în mii de temple din India. Majoritatea religiilor importante ale lumii spun că Dumnezeu este pretutindeni prezent. Totuşi, chiar aceste religii recunosc puterea şi importanţa locurilor sacre: templele, moscheile şi bisericile sunt altfel decât celelalte clădiri. Ele păstrează în interiorul lor o manifestare specială a divinităţii, o „atmosferă” sau o „prezenţă” deosebite. La fel precum oglinzile în care se reflectă Soarele îşi focalizează razele lor într-un mănunchi luminos îndeajuns de puternic pentru a da naştere focului, tot astfel, analogic vorbind, considerând templul ca fiind lentila sau oglinda în care Dumnezeu se focalizează, atunci imaginea zeităţii tutelare este punctul focar de totală convergenţă.

Rugăciunea sfinţeşte locul

Ce anume îi conferă unei reprezentări a divinităţii calitatea de sacralitate? Răspunsul constă în legătura dintre acea reprezentare şi divinitate. „Există simboluri şi simboluri, adevărate şi false. Mirajul are aparenţa apei, dar este doar un fenomen iluzoriu care nu are nimic de-a face cu apa; în timp ce valul (unda) poate fi privit ca un simbol adevărat al oceanului, deoarece el se naşte din ocean, este în strânsă legătură cu acesta şi, de asemenea, se contopeşte cu el. Precum oceanul, este alcătuit din aceeaşi substanţă, apa”, spune Swami Yatiswarananda, în Meditaţia şi viaţa spirituală.

Reprezentările zeităţilor din templele hinduse nu sunt arbitrare. Ele sunt forme divine, forme revelate, care posedă atributele necesare ce le separă de alte forme, la fel cum o bancnotă de un milion de lei are acele caracteristici care o separă de o simplă foaie de hârtie.

Pentru a putea simţi permanent, în fiecare clipă, prezenţa lui Dumnezeu, este necesar să ne deschidem cât mai mult inima către El. Suntem departe de a fi tot timpul conştienţi de prezenţa dumnezeiască. Şcolile devoţionale ale hinduismului (şi nu numai ele) subliniază importanţa invocării cât mai dese a prezenţei Sale prin rugăciuni, ritualuri de adorare, ofrande devoţionale. Înainte de a putea vedea cu adevărat totul ca fiind dumnezeiesc, este necesar să credem că totul are o natură dumnezeiască.

Adoptarea acestei atitudini nu este o amăgire a minţii, ci o educare a ei. Rugându-ne sincer şi cu fervoare, Dumnezeu îşi va face simţită prezenţa în fiinţa noastră. În aceasta constă PUJA, adorarea, care cuprinde în sine de la simpla oferire a unei flori (care să simbolizeze iubirea şi aspiraţia noastră) către Dumnezeu până la adorările ritualice complexe din temple.

Adevărul e unul, înţelepţii îl numesc diferit

În panteonul hindus există 33 de milioane de zei şi zeiţe. De aceea, mintea occidentală consideră hinduismul (religia eternă a Indiei) ca fiind politeist. Dicţionarele şi enciclopediile abundă în descrieri de genul: „Zeul hindus al…” sau „Zeiţa hindusă a …”. Totuşi, un adorator al unuia sau uneia dintre aceste zeităţi va răspunde, dacă este întrebat pe cine adoră el: „Eu îl ador pe Dumnezeu şi doar pe El”. Aşa cum se afirmă şi în tratatul Rig-Veda: „Adevărul este unul singur, înţelepţii însă îi dau nume diferite.” Acelaşi munte pare diferit dacă ne apropiem de el din direcţii diferite. Din punct de vedere teologic, acesta este un mod revoluţionar de a gândi chiar şi pentru mentalitatea modernă. Este o revelaţie ce permite uluitoarea bogăţie, varietate şi complexitate a religiei Indiei.

Există conceptul de „ISHTA DEVATA” sau „zeitate aleasă”. Adoratorii aleg un anumit chip sau un anumit aspect al Adevărului, cel mai apropiat şi mai drag inimii lor şi încep să aprofundeze cu acesta o legătură de iubire, de respect şi dăruire înălţătoare. Îl putem considera astfel pe Dumnezeu ca fiindu-ne Mamă, Tată, Copil, Prieten sau Iubit. Fiinţa Supremă ne oferă graţia de a ne apropia de Ea pe oricare dintre căile pe care le alegem. Fiecare dintre aceste faţete are propria sa formă de adorare, în funcţie de zeitatea care îl întruchipează pe Dumnezeu, de proprietăţile specifice acesteia şi de regiunea unde această adorare este practicată. Această aspiraţie a sufletului fiinţei umane de a avea viziunea divinităţii nu aparţine exclusiv Indiei. Ea este universală.

Glorie ţie, Mamă Dumnezeiască!

În India, în regiunea Bengalului, la Dakshineshwar, există un templu închinat Marii Zeiţe Kali. În fiecare lună, la acest templu, în noaptea mistică a Lunii întunecate, are loc un ritual special de adorare a acestei zeiţe. Adoratorii din multe regiuni ale Indiei şi uneori şi din alte ţări vin pentru a fi părtaşi la eveniment. Ei aşteaptă cu nerăbdare începerea ritualului tradiţional. Călugării templului păstrează permanent o atmosferă sacră. Ei încep să realizeze diferite acţiuni purificatoare, rostind în acelaşi timp rugăciunea: „O, Supremă Zeiţă, care sălăşluieşti în sufletele noastre, refugiu al tuturor fiinţelor, prin toate acţiunile noastre, noi Te adorăm pe Tine.”

S-a înserat. Altarul este strălucitor şi foarte frumos decorat. Ghirlande de flori împodobesc reprezentarea zeităţii, în timp ce multe flori aşezate pe tăvi aşteaptă să fie oferite. Lămpile şi tămâia sunt aprinse. Adoratorii se aşază în faţa altarului, în genunchi şi se interiorizează pentru câteva minute înainte de a începe ceremonia. Acum este atât de linişte încât poţi auzi o pană căzând.

Încet adoratorii îşi împreunează mâinile şi încep să se roage: „Fie ca momentul Graţiei să vină de la Tine, Ghidul nostru spiritual Dumnezeiesc. Fie ca momentul Graţiei să vină de la Tine, Dumnezeiasca noastră Mamă. Fie ca momentul Graţiei să vină de la Tine. Noi suntem adoratorii lui Dumnezeu.”
Începe acum primul stadiu al purificării. De trei ori la rând, adoratorii îşi toarnă o lingură plină cu apă în mâna dreaptă, rostind numele Zeului Vishnu (acest nume este considerat a fi o MANTRA a purificării ce se rosteşte la fiecare început al unei acţiuni), după care ei beau această apă. Urmează apoi realizarea unei serii de MUDRA-e (sau gesturi devoţionale sacre, care întruchipează anumite energii), ce au rolul de a ajuta mintea să se focalizeze, de a unifica trupul şi mintea prin intermediul PRANA-ei (energiei vitale).

În finalul acestora, adoratorii îngenunchează şi recită SANKALPA, un fel de jurământ al intenţiei pure. O astfel de SANKALPA este cunoscută ca aparţinându-i marelui yoghin indian Sri Ramakrishna:

„O, Mamă, unde eşti Tu? O, Mamă, revelează-Te mie, Tu, care eşti personificarea fericirii. O, Mamă dumnezeiască, lasă-mi sufletul să fie pătruns de Tine, precum Gangele şi Yamuna de către afluenţii lor. Lasă spiritul meu să rămână totdeauna la picioarele Tale de lotus. Mamă, eu mă abandonez compasiunii Tale. Fie ca lotusul picioarelor Tale totdeauna să mă protejeze de ceea ce îi îndepărtează de Tine pe copii Tăi. Eu nu caut, o, Mamă, plăcerea simţurilor! Eu nu caut gloria. Eu nu aspir la puterea care permite să săvârşeşti miracole. Te implor, bună Mamă, pentru o dragoste pură pentru Tine, o dragoste care să nu fie pătată de dorinţe, fără compromisuri, o dragoste care ţâşneşte spontan, din profunzimile spiritului nepieritor. Fă astfel, o, Mamă, ca fiul Tău să nu fie fermecat de MAYA şi să Te uite. Fă ca el să nu se lase prins în atrăgătoarele fire ale SAMSARA-ei, să nu fie niciodată prins de farmecul aspectelor efemere! O, bună Mamă, fă ca fiul Tău să nu aibă în lume pe nimeni altcineva decât pe Tine! Să nu ştie să cânte decât numele Tău sfânt. În infinita ta compasiune, acordă-mi această Graţie. Adoratorul care a dobândit dragostea dumnezeiască spune: «Eu sunt carul, Tu eşti vizitiul. Eu sunt camera şi Tu eşti lacătul. Eu sunt teaca şi Tu eşti sabia. Eu spun doar ce Tu mă faci să spun, acţionez doar cum mă faci Tu să acţionez. Nu eu, nu eu, doar Tu eşti.»

Mamă, iată ignoranţa şi iată cunoaşterea! Ia-le, eu nu le doresc. Fă ca eu să pot avea doar o dragoste pură pentru tine. Iată păcatul şi iată meritul. Eu nu îl doresc nici pe unul, nici pe celălalt. Dă-mi doar dragostea pură! Iată binele şi iată răul. Ia-le! Eu nu le vreau. Fă să nu am şi să nu fiu decât dragoste pură. Iată acţiunile bune şi iată-le pe cele rele. Plasează-mă deasupra lor, eu nu le vreau. Acordă-mi numai posibilitatea să am o dragoste pură!”

Urmează acum trasarea YANTRA-ei de punere în rezonanţă cu respectiva Putere Cosmică, YANTRA care este desenată în jurul fiecărui adorator, care este purificată şi încărcată energetic prin rostirea unei MANTRA-e secrete. Adoratorii invocă linia Ghizilor spirituali, pentru a primi astfel sprijinul şi binecuvântarea lor şi îşi creează un cerc subtil de protecţie. Ritualul continuă cu realizarea unor meditaţii, tehnici respiratorii de PRANAYAMA, vizualizări creatoare care au rolul de a purifica trupul şi mintea şi de a produce trezirea şi ascensionarea energiei fundamentale a fiinţei, KUNDALINI SHAKTI, până în centrul suprem al spiritualităţii, SAHASRARA, cunoscut sub nunele de Lotusul cu o mie de petale.

Următoarea etapa se numeşte NYASA şi constă din crearea unui corp spiritual adecvat, în care Marea Zeiţă să se manifeste. Implementarea MANTRA-ei sale specifice în diferite regiuni ale trupului adoratorului conduce la cosmizarea şi sacralizarea sa. După aceasta adoratorii invocă prezenţa GURU-lui (ca fiinţa prin care se manifestă cel mai pregnant graţia lui Dumnezeu) şi ajutorul zeului Ganesha (care poate elimina toate obstacolele materiale şi spirituale). Ca ofrande sunt aduse parfumuri, flori, tămâie, lumânări, fructe. Recitând versuri ce descriu viziunea Mamei Kali percepută de marii înţelepţi, adoratorii îşi aşază pe creştetul capului o floare, invocând-o plini de umilinţă pe Marea Zeiţă să se manifeste. Se rostesc MANTRA-e şi se realizează MUDRA-e foarte puternice şi eficiente. Şi declicul magic se produce; adoratorii îi percep cu claritate prezenta în fiinţa lor şi se lasă purtaţi de această sfântă şi intimă comuniune cu divinitatea. Îi adresează rugăciuni, comunică în mod tainic, o adoră cu nenumărate ofrande (care apoi vor fi oferite tuturor celor prezenţi, considerate a fi binecuvântate şi purificate) sau se lasă doar în voia acestei intimităţi. În final, sunetele clopotelor vestesc sfârşitul ritualului. Fiecare voce din templu o glorifică pe Mama Dumnezeiască, strigând „Glorie Mamei!”.


Citiţi şi:

Hinduismul – fascinaţia unei religii atipice

KALI, Marea Putere Cosmică a Timpului

 

yogaesoteric
6 martie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More