La împlinirea a 70 de ani, NATO, aşa cum o ştim, este moartă!

„Alianţa nord-atlantică, aşa cum o ştim, este moartă. Sfârşitul Războiului Rece, oboseala tot mai mare a SUA faţă de problemele de la nivel mondial şi preocuparea pentru afacerile interne de pe ambele maluri ale Atlanticului fragilizaseră deja legăturile transatlantice în momentul în care administraţia Donald Trump i-a aplicat alianţei lovitura de graţieˮ, susţin Philip H. Gordon şi Jeremy Shapiro, autorii analizei din revista Foreing Affairs.

Administraţia Trump, care a sfidat încă de la început Uniunea Europeană, condusă de motorul german, a pus capăt Alianţei Nord-Atlantice aşa cum o ştiam. „O viitoare administraţie a Statelor Unite, chiar dacă va fi una mai înclinată spre ideea de cooperare, nu va reuşi să restabilească vechea alianţăˮ, cred semnatarii articolului. Iar „o nouă alianţă trebuie să se bazeze pe un acord mai realist între Europa şi SUA şi să răspundă mai bine la nevoile ambilor parteneriˮ.

Cum s-a ajuns aici? Donald Trump „nu crede în alianţă, în angajamentele asumate în tratate, în loialitatea sau în valoarea partenerilor europeniˮ. Pentru administraţia Trump, „conducereaˮ americană înseamnă că Statele Unite fac ceea ce doresc, iar „unitatea transatlantică înseamnă că europenii fac ceea ce Statele Unite le spun să facăˮ.

Dacă în timpul celui de-al doilea mandat al lui Bush, „după dezastrul din Irak, Statele Unite s-au reîntors la o abordare mult mai multilateralăˮ, pentru a stimula Europa să contribuie mai eficient la eforturile SUA, în cazul administraţiei Trump, dimpotrivă, „europenii îşi vor da seama că trebuie să se bazeze mai mult pe ei înşişi, aşa cum au subliniat Angela Merkel şi alţiiˮ.

Care sunt „semneleˮ sfârşitului vechii alianţe transatlantice? De îndată ce s-a ajuns la Casa Albă la începutul anului 2017, Donald Trump a abandonat pactul de la Paris privind clima, subliniind că Statele Unite vor refuza să coopereze pe o problemă pe care majoritatea europenilor o consideră o ameninţare existenţială. După care a cerut aliaţilor europeni să contribuie mai mult la cheltuielile NATO: „Tot ceea ce vă cerem este să vă plătiţi cota corectă la NATO. Germania contribuie cu un procent, în timp ce SUA plătesc 4,3%, dintr-un procent mult mai mare din PIB, pentru a proteja Europaˮ, afirma preşedintele american în decembrie 2017.

Lovitura de graţie din partea Washingtonului a venit însă în mai 2018, odată cu ieşirea SUA din acordul nuclear cu Iranul, un acord pe care ţările europene doreau să îl păstreze. Cei care au negociat acordul – Franţa, Germania, Regatul Unit şi UE – au încercat cu orice preţ să menţină SUA în Joint Comprehensive Plan of Action, dar Trump, aşa cum era de aşteptat, a decis să nu menţină acordul, impunând sancţiuni pentru oricine face afaceri cu Teheranul.

Mulţi consideră că ruptura dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite se datorează exclusiv lui Donald Trump şi viziunii lui de a slăbi Uniunea Europeană condusă de germani. În aparenţă, abordarea primului preşedinte afro-american, Barack Obama, şi cea a magnatului din New York au fost complet diferite. Există însă un numitor comun – prioritatea celor doi preşedinţi rămâne aceeaşi. Păstrarea hegemoniei americane şi stoparea Europei pentru a nu deveni o putere hegemonică.

Şi chiar dacă un democrat va câştiga alegerile din 2020, poate mult mai dispus să coopereze cu Uniunea Europeană, tendinţa va rămâne aceeaşi şi Statele Unite vor continua să fie un partener la fel de exigent. „Pe scurt, nu există cale de întoarcereˮ, conchid Philip H. Gordon şi Jeremy Shapiro. Declinul puterii relative a Statelor Unite, costurile tot mai mari ale operaţiunilor militare şi mai ales concurenţa cu China vor face restul.

Citiţi şi:

De ce vor Trump şi echipa sa să distrugă UE

NATO și Noua Ordine Mondială (I)

yogaesoteric
14 mai 2019

Also available in: Français