Leacuri de ieri, pentru boli de azi – Ion Bobescu (api-fitoterapeut din Șuştra, județul Timiș): „Poarta mea va rămâne totdeauna deschisă, cât voi trăi”

Ion Bobescu, timișorean la origine, stabilit în satul bunicilor, Șuștra, este apicultor și terapeut. Și-a dobândit știința și faima, odată cu moștenirea primită de la o străbunică, vindecătoare, care a lăsat în familie secretele „vrejurilor de leac”, vechi de peste 200 de ani. Cu ajutorul rețetelor ei străvechi, Ion Bobescu reușește să trateze bolile grele ale mileniului trei, combinând forța plantelor cu energia magică a produselor melifere, obținute de la albinele pe care le crește chiar în grădina sa.

Ceaslovul din piele de miel

Reporter: Domnule Ion Bobescu, de unde ați moștenit tainele plantelor de leac?

Ion Bobescu: Eram încă adolescent, când o mătușă mi-a „predat” ceasloavele unei surori a mamei mele ce fusese, la vremea ei, vindecătoare celebră. Erau niște scoarțe din piei de miel, rețete scrise cu litere chirilice, multe din ele greu de înțeles. Multă vreme nu le-am băgat în seamă, au rămas într-o ladă din podul casei bătrânești a părinților. Numai că, la 39 de ani, m-am îmbolnăvit de o formă gravă de diabet şi, cum doctorii m-au anunțat că voi fi toată viața dependent de insulină, mi-a dat prin gând să caut o soluție salvatoare în ceasloavele vechi. Răsfoindu-le, am găsit o rețetă cu plante, mi-am preparat ceaiurile întocmai, am urmat cura vreo trei luni și… m-am vindecat. N-am avut nevoie nici de insulină, nici de alt tratament!

Văzând puterea acelor leacuri, mi-am zis că e cazul să le studiez cu atenție. Din păcate, multe rețete s-au pierdut – fuseseră scrise cu creionul chimic și s-au decolorat, nu puteai să înțelegi mai nimic. Cu ajutorul unui profesor, am tradus cuvintele scrise în chirilică, care mai erau lizibile pe pieile scorțoase. Opt luni au fost nevoie ca să transcriem totul! Numai că „regulamentul” indicat odată cu reţetele era foarte sever şi m-a cam speriat. Străbunica scria acolo așa: „Oprit vă e vouă să alungaţi pe orişicine va bate la poartă, cerându-vă ajutorul! Ci veţi deschide oricând, oricui şi oricum se va bate! Asemenea, oprit vă e vouă să vă strigaţi prin târguri puterea şi priceperea lecuirii. Veţi înfăptui astfel încât în numele vostru, cu mare putere, să strige cei lecuiţi de voi!”. N-am înţeles mai nimic la început, când am citit frazele astea, dar mai târziu, înţelesurile s-au desluşit tare frumos…

Stârnit de eficiența rețetei de vindecare a diabetului, am început să caut plantele medicinale descrise în ceasloave. Multe plante nu le știam, pentru că erau trecute cu denumirile populare vechi. A fost o aventură să le descopăr pe toate… Cert e că am început să prepar tot mai multe remedii și să le ofer celor care sufereau de o boală sau alta. Și aveau efecte extraordinare. Bolnavii se vindecau și trimiteau la mine alți bolnavi, de se făcuse coadă la poartă…

Rep.: Și i-ați primit pe toți, conform „regulamentului” moștenit

I.B.: Pe atunci, eram oarecum iritat de cei care soseau la orice oră din zi și din noapte să-mi ceară ajutorul. Eram încă „necopt”, nu înțelegeam disperarea lumii în fața bolilor și a durerii… Ba chiar îmi făceam griji că n-o să mai am timp să practic cea mai frumoasă meserie din lume, apicultura, pe care o învățasem de la tatăl meu. Eu trăiam liber, fără program, câştigam suficient cât să-mi permit să rămân în mijlocul naturii, nu prea aveam chef de oameni bolnavi și triști în preajmă, dar, conform „testamentului” străbunicii, n-aveam voie să alung pe nimeni… Și dădeam tratamente, ce să fac? Apoi, lumea a început să revină, ca să-mi mulţumească. Mă bucuram de rezultate, ba chiar am început să prind drag de laudă, când am simțit că totul are un rost, că ceea ce fac e de mare folos, așa că am prins curaj să merg mai departe. Iar de atunci, poarta mea e mereu deschisă!

„În contra tusei de la răsărit și a hârâitului din piept”

Rep.: Povestiți-ne câteva dintre primele dvs. cazuri rezolvate spectaculos…

I.B.: Unul dintre primii mei pacienți, care mi-a devenit ucenic mai târziu, era din Bihor. Omul ăsta, fumător înrăit, a scris în registrul pacienților: „20 de ani am trăit cu gândul că este neapărat necesar să mă las de fumat. Am avut multe încercări și toate s-au soldat cu eşecuri. Dar când am luat leacurile dlui Bobescu, s-a înfăptuit un miracol! După o cură de numai două săptămâni şi jumătate, n-am mai putut să fumez!”.

Tot așa, o doamnă care nu voia să se lase de fumat, a fost adusă de soţul ei, cam cu de-a sila. Îi tot spunea s-o lase în pace, pentru că-i singura ei plăcere. Dar am convins-o să încerce leacul. M-a sunat soțul să-mi spună că, după câteva linguri de preparat, soția lui n-a mai pus țigara în gură! Leacul împotriva fumatului îl inventasem eu, inspirat de rețeta „în contra tusei de la răsărit și a hârâitului în piept”…

O doamnă din Lugoj, bolnavă de lupus eritematos sistemic, se trata la un profesor din Viena, dar a vrut să urmeze și cura mea naturistă. I-am dat leacuri pentru câteva luni, apoi n-am mai auzit de ea. Într-o zi, m-am trezit cu profesorul austriac la poartă, curios să afle cum am reuşit vindecarea. I-am zis: „Simplu, eliminând toate cauzele bolii!”. De atunci, mi-a trimis mulți pacienți cu lupus, din Austria și Germania.

„Leacul în contra 99 de boale și morburi”

Rep.: Aţi mai completat reţetele străbunicii, le-ați adaptat pentru vindecarea bolilor din ziua de azi?

I.B.: Desigur, pentru că acum 200 de ani nu existau bolile de-acum, așa că nici rețete pentru vindecarea lor nu erau. Am găsit însă în ceasloave reţete cu efect general, nu erau menționate și bolile pe care le tratează. Una dintre ele se numește „Leacul în contra 99 de boale şi morburi” și scria că vindecă orice „boleştină” de care se moare pe capete… Cum suntem noi acum, într-o boleştină, în pandemie. Timp de 15 ani, n-am preparat reţeta, deoarece nu ştiam la ce folosește. Dar s-a petrecut ca odată să-mi vină un bolnav cu cancer de stomac și nu știam ce să-i dau. Era primul meu caz de cancer… Mi-am amintit că văzusem undeva „Leac în contra racului de stomah” și am căutat în registre, să găsesc rețeta. Și cum studiam eu rețeta leacului în contra racului de stomah, am văzut că, la final, mai era o notă: „Se cuvine ca întotdeauna, la ăst morb şi la toate cele cu rac, să se deie și Leacul în contra 99 de boale, întrucât acesta întăreşte trupul, ca înlăuntrul său să lupte cu mai mare putere împotriva boalei”. Abia atunci mi-am dat seama că e vorba de imunitate! Şi am realizat un prim preparat după rețetă. M-am dus la policlinica cu plată din Timișoara şi mi-am făcut analizele de imunitate. Țin minte că valoarea leucocitelor era 5.200. Am luat din borcan câte 3-4 linguri pe zi, iar după o săptămână, mi-am refăcut analizele. Aveam leucocitele 11.000, cu 1.500 peste normal, aşa îmi crescuse imunitatea! De atunci, recomand Leacul în contra 99 de boale şi morburi tuturor bolnavilor cu afecțiuni grave.

I l-am dat și omului cu cancer de stomac, l-am sfătuit să nu se mai atingă de carne, iar în șase luni s-a vindecat! A venit mai târziu la Șuștra, împreună cu soția și copiii, nu știa cum să-mi mulțumească! Tare mult m-am bucurat pentru el, dar și pentru succesul meu!

Rep.: Acest preparat are aceleași efecte în toate bolile grave?

I.B.: Ținând cont de faptul că îmbunătățește imunitatea, eu dau preparatul și pentru paraziţi, și pentru infecţii, și pentru bolile cronice, și în gripe, și în cancer. Și n-am fost niciodată dezamăgit.

„Eu tratez omul, nu boala”

Rep.: Până la pandemia cu coronavirus, „fruntea” scenei a fost ocupată de cancer. El nu reprezintă o provocare pentru dvs.?

I.B.: Nu-s chiar atât de arogant încât să afirm cu siguranță deplină că vindecarea unui cancer e „joacă de copil”… Depinde de gradul afecțiunii, de localizare, de prezența sau absența metastazelor, de bolile cronice asociate, de puterea omului să lupte cu boala. Să nu vă închipuiți că există vreun leac universal pentru cancer! Eu tratez omul, nu boala! Țin cont de toate suferințele lui și de cauzele care au dus la apariția acestora. Uneori, nici nu pot să le aflu pe toate, pentru că omul uită aspecte importante legate de propria-i sănătate, care mie mi-ar fi tare utile ca să-i prepar o rețetă eficientă. Am avut cazuri în care mi-a fost mai anevoie să scot la suprafață adevăratele probleme ale omului bolnav decât să-i fac tratamentul!

Acum câțiva ani, am văzut o ştire despre un studiu al Institutului Medical Regal Britanic, pe 12.000 de cazuri de cancer, din care a reieșit că toate cancerele au câteva cauze comune: factorii ereditari, toxicitatea crescută – pe fondul alimentației nesănătoase și al organelor obosite (ficat și rinichi), care nu reuşesc să elimine toxinele din sânge, stresul accentuat – cu efect catastrofal asupra imunității, aciditatea crescută şi prezența în doze mari a radicalilor liberi. Aceste informații mi-au suscitat interesul şi am început să le studiez mai profund. Astfel, am creat noi reţete, urmărind să combat și cauzele amintite, și am fost încântat să văd că tratamentele funcţionează!

Îmi amintesc de-un caz: un prieten al medicului meu de familie avea glioblastom gradul IV. Medicii nu-i mai dădeau șanse; a fost externat din spital, să moară acasă. A venit soția lui la mine, am văzut analizele, am discutat și i-am dat o cură complexă, dar nu credeam că va avea vreun efect, în așa hal era omul… După patru zile de cură, mi s-a spus că a început să vorbească, iar după 10 zile a putut să-și conducă maşina. Se întrema de la o zi la alta și era optimist, convins că se va face bine. Din păcate, a continuat în paralel chimioterapia, la sfatul medicilor oncologi, ceea ce l-a distrus… Am aflat că a murit nouă luni mai târziu. De atunci, în tratamentele pentru cancer introduc mereu formule din plante care să-i protejeze pe bolnavi de efectele nocive ale chimioterapiei și radioterapiei. În plus, le dau un detoxifiant, un stimulent renal și un preparat care creşte rezistenţa la stres.

Rep.: Ați descoperit, între timp, plantele neștiute din rețetele moștenite?

I.B.: Una dintre plantele pe care am reușit să le identific a fost berbinca – o plantă de leac importantă, prezentă în compoziția a peste 25 de rețete pentru boli grave, despre care nu mai ştia nimeni nimic. I-am întrebat pe românii de pe Valea Timocului, din Banatul Sârbesc, aflat aproape de noi, cu care am o relaţie de bună prietenie, legată de apicultură, dacă știu o plantă cu numele acesta, dar nu știau. În schimb, am aflat un alt termen: „bovidla”. Era scris pe scoarțe: „Nu se află leac mai bun contra troanei, ca bovidla de zmeură”. Dar ce era bovidla, eu habar n-aveam! Un bătrân sârb îmi zice: „Asta e marmelada fără zahăr!”. Când m-am dus în pădure cu stupii, erau munţi roşii de zmeură și am cules zeci de kilograme. Am amestecat miere cu zmeură şi am făcut un vin tonic. Nu există pe pământ leac mai bun contra gripei, ca vinul de zmeură! Iei un pahar, ți se înnegresc urechile şi nici vorbă să te mai ridici de pe scaun, însă a doua zi nu mai știi de răceală – nici muci, nici tuse, nici strănut, nici febră, nimic! Și berbinca am găsit-o mai târziu: era vorba de verbină, o plantă medicinală cu efecte terapeutice deosebite, folosită în fitoterapie pentru multe afecțiuni!

Rep.: Ce alte leacuri de mare ajutor ați mai găsit printre rețetele străbunicii?

I.B.: Pentru că tot vorbeam mai devreme despre cancere, la acel „capitol” am găsit expresia: „La bolile cu rac să se deie şi leacul de curăţire a sângelui”, ceea ce m-a dus imediat cu gândul la detoxifiere. Am preparat o rețetă al cărei principal ingredient este un extract de usturoi sălbatic, care creşte într-un singur loc din lume. E un usturoi mic, de pădure, ocrotit de lege, pe care cu mari sacrificii reuşesc să-l cultiv. Din el am obținut un ser cu efecte extraordinare asupra sistemului cardio-vascular. L-am testat și pe mine. Acum câţiva ani, am făcut un infarct. Mi-am dat seama imediat despre ce este vorba şi am chemat salvarea. Mă așteptam la așa ceva, tot neamul meu e cardiac – părinţii mei au murit de inimă, la fel şi bunicii… M-au dus la spital. Am apucat să iau cu mine o sticluţă mică de ser, din care mi-am pus picături sub limbă, încă de când eram în salvare. Am rămas în spital doar câteva zile, apoi am fost externat. La o lună de la externare, dl dr. Gavrilescu, medicul cardiolog care mă trata, mi-a făcut o coronografie. Nici urmă de infarct! Au trecut șase ani de atunci, fără tratamente și fără să am alte probleme. Picăturile acestea sunt un miracol, au efecte spectaculoase în hipertensiune și alte afecţiuni circulatorii, în reducerea colesterolului, la diabeticii care au probleme cu circulaţia membrelor inferioare etc. Am realizat formule atât pentru uz intern, cât şi extern.

Rep.: Pe masa din curtea casei, în care se afla „cabinetul dvs. de vară”, am găsit un caiet de impresii scrise de pacienți. Mulțumiri peste mulțumiri… V-aș întreba ce afecțiuni… nu vindecați?

I.B.: Eu nu ofer tratamente pentru afecțiunile psihice, pentru că n-am încredere în colaborarea pacientului; nu știu dacă bolnavul sau cei din familia lui îmi urmează întocmai indicațiile. În rest, cred cu tărie că pentru orice suferință se găsește, în natură, un leac! Nu e foarte simplu, dar nici prea complicat!

Măciulie de mac amestecată cu miere de stuf

Rep.: Observ că folosiţi și produse apicole în preparatele dvs…

I.B.: Efectele terapeutice ale mierii de albine sunt binecunoscute: ea conține principii active din plante, zaharuri, enzime, minerale și vitamine naturale foarte utile sănătății. Am multe extracte şi pulberi de plante medicinale, pe care le înglobez în mierea extrasă din diferite soiuri de plante, pentru a le potența efectele tămăduitoare. Mierea este un medicament uimitor! Folosită în diferite combinații, se poate ajunge la formule de panaceu. Am descoperit și în ceasloavele străbunicii rețete cu miere: „Nu se află leac mai bun în contra durerii ca măciulia de mac însoţită cu nalbă mare, măcinate fin şi amestecate cu miere de stuf”.

Reţetele ei se bazau pe extracte din plante în ulei, în rachiu, în vin, în lapte, extracte și pulberi de plante în miere… Le-am realizat pe toate, dar cu tehnologii și cunoștințe moderne. Cu maceratele în ulei am ajuns la concentraţii maxime: dacă pui un strop pe limbă îți piere gustul, atât sunt de puternice! Lucrez în laboratorul propriu, la standarde înalte. Dacă plantele sunt măcinate timp îndelungat şi se încălzesc, îşi pierd valoarea terapeutică, așa că le macin rapid, într-o moară specială. Am modificat congelatoare vechi în incubatoare, unde bag mierea la 38°C, s-o decristalizez, pentru că nu vreau să-i distrug principiile active. Apoi pun toate componentele într-un malaxor, unde extractele şi particulele de pulberi din plante sunt înglobate în emulsia de ulei și miere şi nu mai oxidează. În plus, eu am o miere cum nu mai găsiți nicăieri! Miere de coriandru, de arţar, de păpădie, de stuf, de mure… Mierea de coriandru este un deliciu și e foarte bună la bolile de stomac. Mierea de păducel e bună pentru afecțiunile cardiace, mierea de tei argintiu e minunată pentru sistemul nervos… Așa că includ fiecare tip de miere în rețetele pentru aceste boli, poate de aceea și dau rezultate atât de spectaculoase…

Rep.: Câte preparate folosiţi în tratament?

I.B.: Multe, cred că peste o sută! Au fost perioade îndelungate în care dormeam 3-4 ore pe noapte, pentru că nu puteam să produc atâtea leacuri câte îmi cerea lumea. Vă spun sincer, pandemia asta a fost o gură de oxigen pentru mine! Lumea a stat acasă, am primit numai urgenţele… și simt diferența!

Rep.: Le recomandaţi pacienților dvs. și diete alimentare speciale?

I.B.: În timpul curei recomand o dietă echilibrată, fără proteine de origine animală. Japonezii mănâncă foarte rar carne și au cea mai mare speranţă de viaţă: 85 de ani. Francezii, care înaintea fiecărei mese mănâncă o salată, trăiesc, și ei, mai mult. Și atunci, îi sfătuiesc pe toți să evite produsele de origine animală, iar jumătate din alimente să fie crude, negătite. Ce mâncăm la început se asimilează rapid. Dacă ne începem masa cu o salată, până la felul doi, organismul începe deja s-o asimileze. Noi avem un organism oportunist, alege ce e mai bun din ceea ce mâncăm. Proteina animală e foarte perisabilă, de aceea nu-i bună pentru sănătate. Organismul uman se reconstruiește periodic; fiecare celulă moare după un timp, iar alta nouă îi ia locul. Dacă ne reclădim organismul cu materiale alterabile, celulele vor muri mai rapid. Și, din păcate, există un număr limitat de regenerări pentru fiecare tip de celulă!…

Rep.: Dle Bobescu, oare ați reușit să aflați ceva despre viața magnificei dvs. străbunici?

I.B.: Viața ei s-a terminat cu o tragedie. Mi-a povestit mama că străbunica a fost împuşcată în al Doilea Război Mondial. La vârsta de 109 ani, își căra singură lemnele din pădure, își săpa grădina, îngrijea de animale și-i strălucea curtea de curățenie, cu toate că era puhoi de lume la poartă, să ia leacuri pentru vreun beteșug. Îmi spunea mama că nu dormea aproape niciodată; lampa stătea aprinsă toată noaptea. Își măcina plantele în piuă de lemn sau prepara tot felul de fierturi și pomezi. Și poate că o mai ținea Dumnezeu pe pământ, dacă n-ar fi împușcat-o soldații ruși, pentru rețetele ei, pe care n-a vrut să le „predea”, alegând să le păstreze cu prețul vieții! Acum înțelegeți, probabil, și responsabilitatea de pe umerii mei! Cum să nu-i duc mai departe tainele tămăduirii cu plante? Cum să las să piară un tezaur de leacuri, pentru care, săraca, a și murit?

Am 68 de ani împliniţi, şi încă n-am cerut pensie, pentru că mi-a fost ruşine! Câtă vreme sunt în putere, vreau să lucrez. Îmi place ce fac și rezultatele muncii mele îmi aduc satisfacții imense. Iar câtă vreme o să mai pot să lucrez, n-o să spun nimănui „nu!”. „Oprit vă e vouă să alungaţi pe orişicine va bate la poartă, cerându-vă ajutorul!”… Așa că poarta mea va rămâne totdeauna deschisă, cât voi trăi…

Citiţi şi:
Despre tainele albinăritului, cu terapeutul Ion Bobescu din Suştra, Timiş
Leacuri puternice cu miere
Terapiile cu remedii naturale – Importante forme de medicină neconvenţională care totodată asigură menţinerea stării de sănătate

 

yogaesoteric
9 iunie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More