Lumea fascinantă a cristalelor. Diamantul (III)
Denumire. Numele diamantului provine prin alăturarea termenilor greceşti „adamas”, care înseamnă „de neînvins, inexpugnabil” şi „diaphanus”, care înseamnă „transparent”.
Compoziţie. Spre deosebire de celelalte pietre preţioase şi semipreţioase care sunt o combinaţie de două sau mai multe elemente chimice, diamantul este alcătuit dintr-unul singur – carbonul.
Culoare. De obicei incolor, poate avea toate culorile, de la alb la negru transparent. Astfel, diamantele de culoare galbenă sau cele maronii sunt considerate imperfecte, iar cele verzi, albastre şi mai ales cele roşii sunt considerate a fi cele mai valoroase, datorită rarităţii lor.
Duritate. Diamantul este piatra preţioasă cu duritatea cea mai mare – 10 din 10 pe scara Mohs. Diamantul reprezintă un etalon pe această scală. Alcătuit din carbon pur, elementul de bază al vieţii, diamantul este singurul din natură care are duritatea 10, rezultând prin cristalizare în interiorul pământului la adâncimi de cel puţin 160 km, la presiune intensă şi temperaturi înalte. Cristalele de diamant sunt aduse la suprafaţă prin erupţii vulcanice, putând fi descoperite atât în rocile vulcanice provenite din lavă cât şi în depozitele aluvionare din râuri şi oceane. Diamantul are cea mai dură suprafaţă cunoscută până în prezent, de 80 de ori mai dură decât cea a corindonului. Diamantul poate fi zgâriat doar cu un alt diamant. Diamantul arde la temperaturi de 850 ºC. Acizii nu au niciun efect asupra lui.
Aproape 60% dintre diamantele lumii sunt considerate imperfect cristalizate şi de aceea sunt utilizate în scop industrial. Diamantul a fost prima dată descoperit în India, în urmă cu 3000 de ani, iar de atunci s-au descoperit zăcăminte pe toate continentele. Simetria cristalului de diamant este cubică, formând o varietate de octaedre, triunghiuri, cuburi şi forme amorfe, şi poate fi transparent, translucid sau opac, având un luciu gras şi o tăietură perfectă. Diamantele de calitate sunt tăiate cu grijă şi utilizate pentru bijuterii. Diamantele cu o calitate redusă sunt folosite în industrie, în special la instrumentele de tăiere şi polizare sau şlefuire. Perfect ca structură, diamantul este denumit „regele pietrelor preţioase”, unic în puterea sa de reflectare şi de dispersare a luminii şi în duritatea sa.
Legende
O legendă spune că zeul minelor şi-a chemat curtenii şi le-a spus să aducă cu toţii toate cristalele cunoscute în lume – rubine, smaralde, safire etc. După ce aceştia le-au adus, a observat că erau de toate formele şi culorile şi de durităţi diferite. El a luat unul dintre ele şi le-a spart pe restul. El a compus apoi toate cristalele sparte şi a declarat: „fie ca acesta să combine frumuseţea tuturor”. Şi astfel s-a născut diamantul… pur ca o picătură de rouă şi invincibil ca duritate. Când străluceşte, razele reflectate de diamant conţin toate culorile, ceea ce s-a atribuit faptului că el răspândeşte astfel toate culorile cristalelor din care a fost făcut.
Se spune că a visa diamante sau un diamant semnifică obţinerea unei victorii.
În antichitate, romanii onorau cu ajutorul diamantelor pe zeiţa Angerona, zeiţa liniştii şi a solstiţiului de iarnă. Se spunea că era o zeiţă care îndepărta durerea şi mâhnirea de la cei care-i cereau ajutorul. Era de asemenea o zeiţă protectoare a Romei, care menţinea sacralitatea numelui oraşului. Ea era de asemenea o protectoare a secretelor, dar şi o născătoare a Anului Nou.
De asemenea, tot cu ajutorul cristalelor foarte pure de diamant erau onorate Latona – zeiţa luminii la romani, şi de asemenea Kundalini – zeiţa forţei vieţii la hinduşi.
Efecte asupra purtătorului
1. Este o piatră a perfecţiunii, a succesului financiar, a vieţii îndestulate, a luxului, prosperităţii și generozității
Diamantul atrage manifestarea abundenţei. Este un simbol al bogăţiei, al abundenţei, un amplificator al energiilor, al scopurilor şi al intenţiilor, şi este foarte eficient în amplificarea vibraţiilor altor cristale pentru vindecare. Diamantul este un amplificator al energiei. Diamantele sunt bune conductoare şi amplificatoare de energie. Poate fi de ajutor la locul de muncă, pentru o atmosferă benefică, de înţelegere şi pentru a atrage prosperitatea, stimulând creativitatea, inventivitatea, imaginaţia şi ingenuitatea. Diamantul este un simbol al bogăţiei, al abundenţei şi al manifestării acesteia.
2. Diamantul aduce noroc, dragoste și alinare după eșecuri în dragoste
Diamantul este un indicator al iubirii şi al unei naturi deschise cu care cineva vine în planul fizic, încurajând adevărul şi încrederea. Diamantul este un cristal care poartă iubirea. În prezent, inelul de logodnă, inelul de căsătorie şi orice altă bijuterie cu diamant simbolizează manifestarea iubirii. Este o piatră prețioasă extrem de puternică care aduce iubire şi claritate în relaţii. Este un simbol al hotărârii şi fidelităţii, inspirând încredere în cadrul relaţiilor şi în situaţii. Diamantul conferă durabilitate relaţiilor interumane, fiind un bun liant relaţional.
3. Diamantul aduce transparenţă, sinceritate, onestitate
Ajută la înţelegerea esenţei problemelor, aducând claritate conştiinţei. Diamantul încurajează fiinţa umană să privească problemele şi obstacolele vieţii în faţă, ajutându-l să observe cu transparenţă şi claritate dincolo de ele, la adevăratele lecţii spirituale pe care viaţa i le dăruieşte astfel. Ajută fiinţa umană să privească cu puritatea, prospeţimea şi curiozitatea unui copil orice provocare, nu ca un adult rutinat şi obosit, afectat de probleme şi inadvertenţe.
4. Diamantul este un simbol al invincibilităţii şi al integrităţii morale
Diamantul conferă forţa interioară necesară de a rezista situaţiilor cu presiune psihică intensă şi de a răspunde cu graţie şi curtoazie în astfel de situaţii, nu ca un tigru care tocmai a ieşit din cuşcă. Pe lângă puritatea, bucuria şi transparenţa pe care le inspiră, diamantul susţine capacitatea de a fi un model de forţă morală în timpuri de mare adversitate, ajutând fiinţa umană să înţeleagă că astfel de timpuri dificile revelează adevărata natură a fiinţei umane şi adevărata cunoaştere şi înţelepciune a sufletului ei. Astfel de timpuri o ajută să se „cristalizeze” la presiune şi „temperaturi” intense, aşa cum cristalizează… diamantul. Diamantul aduce curaj, invincibilitate, tărie de caracter. În plus faţă de puterea sa spirituală, diamantul are o duritate de nedepăşit, care este cunoscută din antichitate ca o putere a invincibilităţii, aducând victorie, putere superioară, forţă morală şi curaj celui care îl poartă. Este asociat cu lumina şi lipsa de frică. De asemenea, diamantul oferă protecţie.
Cristalele de diamant ajută la îndepărtarea fricii, anxietăţii, imaginaţiei luxuriante şi a halucinaţiilor. Este bun pentru curăţarea camerei înainte de culcare pentru a preveni coşmarurile şi poate fi utilizat pentru a curăţa energetic de entităţi nedorite o anumită zonă.
Deoarece curăţă aura, elimină confuzia şi gândurile nefaste, aducând puritate şi lumină, diamantul este foarte util pentru cei care şi-au pierdut simţul identităţii sau al propriei valori, care sunt confuzi, retraşi sau incapabili să păşească pe destinul spiritual destinat lor în această viaţă. Diamantul inspiră fiinţa umană să îşi exprime cu curaj propriile credinţe şi idei, într-o manieră onestă şi limpede.
5. Diamantul susține și inspiră evoluția spirituală, ajută accesul la dumnezeire și conexiunea cu lumile angelice
Diamantul prezintă o energie vibraţională foarte înaltă, ajutând la purificarea structurilor profunde ale fiinţei umane. Ajută fiinţa umană să se conecteze mai uşor la realitatea dumnezeiască, să intre în rezonanţă cu infinitatea şi eternitatea. Diamantul ajută fiinţa umană să îşi dinamizeze şi să îşi sporească starea de înţelepciune. Este un cristal excelent pentru contemplare şi meditaţie profundă. Este, de asemenea, foarte bun pentru dobândirea unei perspective foarte limpezi asupra oricărei situaţii, atât din punct de vedere concret dar mai ales din punct de vedere spiritual, ajutând la descifrarea atitudinii interioare care este necesar să fie învăţată din situaţia/problema respectivă.
Diamantul conectează cu dumnezeirea şi susţine evoluţia spirituală, drumul fiinţei umane spre lumină şi contopirea cu Lumina Supremă. Susţine dorinţa de creştere spirituală provenită din inimă, ajută ca lumina sufletului să strălucească şi să îi ajute şi pe alţii.
Diamantul susţine iluminarea spirituală. Acest cristal ajută evoluţia spirituală şi reaminteşte fiinţei de aspiraţiile sufletului ei. Diamantul ajută ființa umană să intre în contact cu ființele angelice.
Pentru utilizare spirituală, cristalele naturale de diamant, netăiate, sunt de preferat, deoarece energia lor este mai puternică şi profund armonioasă, naturală.
Diamantul este de asemenea bun pentru asceţii care au renunţat la bogăţia materială, deoarece îi ajută în contemplare şi meditaţie.
Faptul că este necesar ca diamantul să fie tăiat pentru a i se revela frumuseţea, este similar cu fiinţa umană care este necesar să se deschidă pentru a-şi arăta frumuseţea spirituală, interioară.
De asemenea, diamantul ajută fiinţa umană să se centreze în inima spirituală şi să rămână puternic ancorată la acel nivel. Diamantul infuzează toate nivelurile energetice cu lumină. Ajută la curăţarea structurii emoţionale de trăiri dizarmonioase. Ajută fiinţa să se simtă, din punct de vedere psihic, mai uşoară, mai veselă şi mai optimistă.
6. Simbol al purităţii, diamantul aduce întreaga viaţă a purtătorului la starea de tot, de întreg dinamic perfect coerent
Chiar dacă este o piatră preţioasă a iernii, diamantul este un cristal al luminii, energia sa înaltă se răspândeşte prin prisme strălucitoare de „foc” scânteietor care simbolizează soarele. Este o piatră puternic spirituală, fiind şi un simbol al purității, perfecţiunii şi iluminării spirituale. Diamantul creşte viziunea interioară şi stimulează creativitatea, imaginaţia, ingenuitatea, deschiderea conştiinţei spre nou şi spre „este posibil”. Încurajează dezvoltarea psihică, fiind o unealtă foarte bună pentru percepţie la distanţă, comunicare telepatică şi clarvedere. Diamantul susține înflorirea calităților ființei umane și face ca toate aceste calități și întreaga ființă a purtătorului să se „cristalizezeˮ în jurul inimii spirituale și a aspirațiilor sale spirituale.
7. Diamantul ajută procesele de vindecare ale organismului
Diamantul este considerat un maestru al vindecării pentru capacitatea sa de a uni conştiinţa cu trupul. Este utilizat în calitate de cristal de susţinere, amplificând puterea altor cristale când se acţionează energetic asupra anumitor probleme, în special unde anumite congestii energetice au provocat o anumită afecţiune. Diamantul este un cristal puternic purificator la nivelul aurei. De asemenea, este excelent pentru a bloca stresul electromagnetic, pentru protecţie faţă de radiaţia telefoanelor mobile şi a altor instrumente similare.
Diamantul curăţă durerea emoţională, psihică, reduce frica şi susţine noile începuturi
Elixirurile din diamant sunt utile împotriva epuizării. Cristalele native sunt foarte bune pentru a vindeca şi curăţa energetic orice zonă a organismului.
Este o piatră care nu are nevoie să fie reîncărcată. Aduce putere şi anduranţă tuturor energiilor şi creşte forţa celorlalte cristale.
Diamantul este foarte bun pentru purificare şi pentru întărirea funcţiilor creierului, nervilor şi a organelor de simţ. Ajută la echilibrarea emisferelor cerebrale. Se consideră că este bun în caz de accident vascular cerebral, epilepsie, leucemii, pentru combaterea îmbătrânirii şi restabilirea nivelului energetic.
S-a utilizat în trecut pentru vindecarea constipaţiei, retenţiei urinare şi în general pentru vindecarea oricărui organ implicat în eliminarea deşeurilor metabolice şi a toxinelor din organism. Aplicarea unui cristal de diamant pe zona rinichilor sau a vezicii biliare se spune că accelerează eliminarea pietrelor formate la acest nivel. Există o atenţionare asupra faptului că acest efect persistă şi după ce cristalul este îndepărtat de pe zona respectivă. De aceea se recomandă ca timpii de utilizare, la început, până persoana se obişnuieşte, să fie mai mici.
Recomandat pentru afecţiuni ale organelor excretoare, stomac şi intestine, diamantul mai era utilizat şi pentru că ajută la întărirea unghiilor, dinţilor şi a oaselor, având de asemenea efect tonic asupra tuturor organelor şi funcţiilor.
Era considerat un cristal bun pentru auz, artrită şi pentru că energiza şi îmbunătăţea viaţa amoroasă.
Diamantul purifică şi detoxifiază toate sistemele organismului, reechilibrează metabolismul, întăreşte puterea organismului, rezistenţa, tratează alergiile şi bolile cronice. Ajută la îmbunătăţirea vederii, vindecarea glaucomului. Tratează ameţelile, vertijul, îmbunătăţeşte funcţiile cerebrale. Contracarează otrăvirile.
Diamantul absoarbe şi curăţă energiile şi gândurile nefaste din mediul înconjurător sau din celelalte pietre lângă care este purtat sau pus.
Se spune că este în mod particular benefic dacă este montat în aur şi purtat la mâna stângă.
În concluzie…
Diamantul este o raritate şi o frumuseţe, un simbol al purităţii şi inocenţei, al dragostei şi fidelităţii, oferind de asemenea tăria de caracter, etica şi fidelitatea faţă de propria fiinţă, propria conştiinţă şi faţă de alţii. Diamantul înalţă fiinţa umană către energiile spirituale foarte înalte, către ierarhiile angelice şi către dumnezeire. Diamantul este cristalul prin excelenţă care măreşte încrederea în propria fiinţă, credinţa, claritatea conştiinţei, deschiderea spirituală şi spiritualitatea, ajutând aspirantul spiritual să păşească neabătut, până la capăt, pe calea evoluţiei sale.
Citiţi şi:
Safirul
Smaraldul
VAJRAYANA – Calea de Diamant
yogaesoteric
12 martie 2020