Maeştri yoghini

”Dacă gurul tău îţi este învăţător doar cu numele, aşa va fi şi eliberarea ta.” Shiva Purana (VII.2.15.38)

Calea spirituală este un munte pe care se urcă pas cu pas. Ascensiunea comportă întotdeauna riscuri. Putem face greşeli, putem fi păcăliţi sau putem să îi păcălim pe alţii. Putem, de asemenea, cădea – cu cât ne-am urcat mai sus, cu atât mai mare va fi această cădere. Dacă vrem un drum uşor, dacă nu suntem capabili să acceptăm riscul unui eşec sau acela de a fi rănit, nu trebuie să urmăm o cale spirituală. Aceasta nu este pentru cei care caută confortul sau pentru cei care îi blamează pe alţii atunci când apar dificultăţile.

Dar cum putem şti dacă trăirile şi progresul nostru pe această cale sunt reale, adevărate şi nu sunt doar închipuirile, plăsmuirile minţii noastre? Cum să asimilăm singuri cele mai înalte aspecte din yoga? Putem fi noi propriul nostru profesor, din nimic? Putem învăţa o tehnică yoga fără ca cineva să ne-o arate şi fără să ne transfere acele – atât de necesare – fluxuri de energii şi informaţii subtile?

Fără un ghid autentic, prin care să ne putem verifica permanent rezultatele, practica yoga este de neconceput. Este la fel de greu de abordat şi cu rezultate incerte ca în cazul în care ne-am apuca să studiem limba chineză numai după cărţi şi casete. De aceea, învăţătorului sau maestrului spiritual – guru – în tradiţia orientală i se acordă o importanţă deosebită, chiar decisivă. Un mare swami spunea: “Dacă toţi guru-şii nu ar fi necesari, atunci noi ar trebui să ne abandonăm copiii în sălbăticie, pentru a creşte ei înşişi, neajutaţi. Cuvântul guru derivă din “gu”=întuneric şi “ru”=lumină, luminozitate. Gurul este, deci, acela care înlătură întunericul prin lumină.”

“Nebunii” care nu se conformează normelor sociale

În general, karma discipolului îl conduce pe acesta la maestrul pe care îl merită. Un discipol neevoluat spiritual poate ajunge să creadă într-un guru fals. Cultura societăţii noastre este imatură din punct de vedere spiritual; ea se bazează pe adularea naivă a starurilor de cinema, a sportivilor şi a altor celebrităţi create de mass-media. Cu excepţia câtorva talente autentice, restul sunt doar fiinţe “fabricate”, care nu contribuie cu nimic la dezvoltarea umanităţii. Noi am proiectat această adorare nespirituală în domeniul spiritual, acolo unde multe tradiţii îl onorează sau venerează pe guru. Această tendinţă de a valoriza exteriorul, charisma mai mult decât a vedea şi simţi evoluţia interioară şi cunoaşterea spirituală a servit unui mare număr de guru-şi falşi în Occident. Adeseori, guru-şii din Vest nu realizează o muncă spirituală. Ei prezintă discipolilor principiile de bază ale căii spirituale, învăţându-i numai despre legea karmei sau tehnici yoga foarte uşoare. Yoga, pentru ei, se rezumă doar la câteva asana-e şi la exerciţii simple de respiraţie. Studenţii lor nu sunt discipoli avansaţi, pregătiţi pentru a realiza practici spirituale profunde, ci tineri confuzi a căror primă nevoie constă în a-şi pune viaţa în ordine. Pentru ei, maestrul spiritual este doar un profesor care îi învaţă yoga, şi atât. Acesta nu este privit ca guru. Nici nu se poate vorbi de relaţia maestru – discipol, aceasta este inexistentă.

Se spune, însă, că cel care dovedeşte o aspiraţie reală de a învăţa şi a creşte spiritual este condus la un învăţător adevărat. Doar discipolii mari pot avea maeştri mari. În Occident sunt guru-şi falşi, dar sunt şi învăţători autentici. Pentru ei, impactul cu imaturitatea şi instabilitatea emoţională a discipolilor occidentali este pur şi simplu un şoc. Un maestru realizat spiritual se vede nevoit să “coboare” la nivelul de evoluţie al discipolilor. El îi preia de acolo şi îi pregăteşte, pentru ca ei să poată susţine iniţierile în practicile avansate pe care numai el le poate oferi. Un discipol occidental abordează cu greu tehnicile de meditaţie, pentru că el nu dispune de capacitatea de a se focaliza mental nici măcar câteva minute. Din punctul nostru de vedere, al occidentalilor, credem că ne sunt potrivite exerciţiile yoga care nu ne suprasolicită fizic, nu ne obosesc psihic şi care nu ne “leagă” la nici o dogmă străină. Şi mai mult decât atât, foarte puţini dintre noi reuşesc cu adevărat să se detaşeze de stresul cotidian şi să se relaxeze, pentru a primi influxurile pozitive de energii subtile transmise de un maestru spiritual.

Această incapacitate spirituală a oamenilor din Occident face ca uneori discipolii să nu îşi poată recunoaşte învăţătorul sau chiar să-şi calomnieze maestrul spiritual. Întunericul urăşte întotdeauna lumina. În aceste condiţii, maestrul este nevoit să abordeze uneori metode care pentru unii sunt de neînţeles. Astfel, se naşte pericolul ca adevăraţii maeştri să fie consideraţi de societate ca având aparenţa unor nebuni care refuză să se conformeze normelor sociale.

Dumnezei întâmpinaţi cu gesturi de adoraţie exemplare

Spre deosebire de majoritatea formelor hibride de yoga care sunt învăţate în Vest, yoga tradiţională este caracterizată printr-o relaţie deosebit de intensă între maestru şi discipol, care se extinde chiar dincolo de această viaţă. Gurul este pivotul întregii structuri iniţiatice a yogăi.

Următoarele citate din Shiva-Samhita (III.11, 13) ilustrează importanţa extraordinară pe care o are un guru pe calea spirituală:
“Numai cunoaşterea care vine prin cuvintele maestrului te poate duce la eliberare.”
“Nu este nici o îndoială că gurul este tatăl şi mama discipolului. Gurul este Dumnezeu. Prin urmare, el trebuie servit în faptă, vorbă şi gând.”
“Prin graţia gurului tot ceea ce nouă ne este benefic poate fi obţinut.”
De asemenea, în Advaya Taraka Upanishad există aceste versuri: ”Gurul şi numai el este suprema bogăţie, pentru că el este învăţătorul realităţii nonduale şi pentru că el este mai mare decât orice alt guru”.

Cultura orientală, în particular cea hindusă, este ceremonială şi apelează la limbajul floral. Atunci când un indian se adresează sau îi scrie tatălui său în sanskrita tradiţională, el spune: “Mă înclin la picioarele de lotus ale nobilului meu tată” şi îl numeşte “cel mai mare dintre toţi taţii”. Această hiperbolă este folosită, de asemenea, şi în relaţia tradiţională guru-discipol. Atingându-i picioarele, îl onorezi pe gurul tău ca pe Dumnezeu. Îţi glorifici gurul ca fiind cel mai mare dintre toţi guru-şii. În Occident această atitudine de venerare este înţeleasă greşit, dar tradiţia orientală specifică faptul că nu este vorba de un cult al personalităţii guru-lui, ci de adorarea sa ca un vehicul pentru venerarea Divinului. Guru-şii sunt veneraţi pentru divinitatea care lucrează prin ei, gurul divin, nu li se onorează trupul, forma umană.

Importanţa preţuirii gurului provine din faptul că el este o fiinţă care şi-a realizat Sinele. Această realizare reprezintă o schimbare profundă în fiinţa sa, pentru că el comunică empatic, spontan cu absolut tot ceea ce există. Cel care şi-a revelat Sinele transmite condiţia sa de eliberare tuturor lucrurilor şi fiinţelor. Astfel, el îi iniţiază în mod constant pe ceilalţi, pentru ca şi ei să ajungă la aceeaşi realizare. Datorită identificării lor continue cu realitatea transcendentală, aceşti maeştri iluminaţi sunt întâmpinaţi cu gesturi de adoraţie exemplare. Ei sunt priviţi ca reîncarnări ale Divinului.

“Adevăratul guru este cel la atingerea căruia te învăluie Suprema Beatitudine (Ananda). Astfel ar trebui să-şi aleagă un discipol maestrul, şi nu altfel”, se spune în Kula-Arnava-Tantra (XIII.106). Şi tot aici se specifică: “O, Devi, există mulţi guru-şi pe Pământ care nu ne oferă realizarea Sinelui, dar este greu de găsit în toate lumile un guru care să îţi reveleze Sinele.”

Marele maestru eliberat Ramana Maharishi spunea în lucrarea sa “Be as you are”: “Dumnezeu, Gurul şi Sinele Adevărat sunt una. Atât timp cât noi încă ne imaginăm dualitatea ca fiind reală, îl vom căuta pe guru în afara noastră. Gurul ne învaţă Adevărul, pentru ca în final să obţinem certitudinea că adevăratul guru nu este decât adevăratul Sine. Eliberarea nu se găseşte în exterior. Ea există numai în interiorul omului. Dacă un discipol caută Eliberarea, maestrul interior “îl trage” spre interior, iar maestrul exterior “îl împinge” în Sine. Sinele înseamnă numai A FI, nu a fi într-un fel sau altul. Este deci pura existenţă. Sinele este nemuritor. Fiinţa care şi-a realizat Sinele trăieşte în extazul fără sfârşit. Voi şi cu mine nu suntem diferiţi. Noi suntem una. Ceea ce am obţinut eu, şi vouă vă este cu putinţă. Acum (în acest moment) sunteţi Sinele şi nu puteţi fi niciodată altceva. Aruncaţi-vă grijile în vânt, întoarceţi-vă către interior şi veţi găsi pacea eternă.”

Realizarea conştiinţei cosmice este scopul fiecărei căi yoga. Revelarea Sinelui este visul oricărui discipol care învaţă alături de maestrul său. Până acolo, însă, trebuie străbătută o cale lungă şi anevoioasă.

yogaesoteric.net