Mai mulți europarlamentari semnalează că extrădarea lui Gregorian Bivolaru de către autorităţile franceze îi încalcă acestuia statutul de refugiat


Mai mulți membri ai Parlamentului European au adoptat recent o poziție fermă în condamnarea abuzurilor care continuă în cazul lui Gregorian Bivolaru. Respectivii europarlamentari s-au referit în mod specific la ignorarea deciziei Curţii Supreme din Suedia (care i-a acordat acestuia statutul de refugiat), precum și la încălcarea prevederilor Convenţiei de la Geneva privind drepturile şi protecţia refugiaţilor.

Reamintim că aceasta nu este prima dată când europarlamentarii atrag atenția în mod public asupra gravelor ilegalităţi comise în modul cum este tratat cazul profesorului român de yoga. În anul 2012, peste 50 de membri din diferite grupuri ale Parlamentului European au interpelat Guvernul României evidențiind persecuțiile inadmisibile la care este supus Gregorian Bivolaru.

Printre europarlamentarii care au semnalat de această dată necesitatea de a fi respectate legile și principiile de drept internațional în cazul Bivolaru se numără Elmar Brok (președintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European), José Bové (activist renumit, candidat la preşedinţia Franţei în 2007), Bodil Valero (o prezenţă activă în Comisia pentru Libertăți Civile, Justiție, Petiții, Securitate și Apărare a Parlamentului European) și Marita Ulvskog (fost ministru al Afacerilor Interne în Suedia).

Vă prezentăm spre a lua astfel la cunoștință care este conținutul scrisorilor acestor europarlamentari, atât în versiunea lor oficială, cât și în traducerea acestora în limba română.

Scrisoarea adresată autorităților franceze de Elmar Brok, președintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European

PARLAMENTUL EUROPEAN

 

Bruxelles, 5 iulie 2016

Dl. Bernard CAZENEUVE, Ministrul Afacerilor Interne

Dl. Jean-Jacques URVOAS, Ministrul Justiției

Subiect: Cazul lui Magnus Aurolsson (fost Gregorian Bivolaru)

Dragă dl. Cazeneuve,
Dragă dl. Urvoas,

Prin decizia 2016/01312 a Cour D’Appel de Paris, refugiatul român dl. Aurolsson (fost Bivolaru) va fi extrădat în România, ca urmare a Mandatului European de Arestare (numărul). Acest mandat de arestare este o încălcare directă a statutului său de refugiat protejat de decizia Curții Supreme Suedeze Ö 2913-05 și de decizia JuBIRS2005/1024 a Guvernului Suedez.

Decizia franceză pare să fie în conflict cu drepturile fundamentale ale refugiatului, printre care dreptul refugiatului la protecție, potrivit Convenției de la Geneva privind statutul refugiaților din 1951 (articolele) și a principiului nereturnării.

Încă din 2007, când România a devenit membru a Uniunii Europene, ei au refuzat să recunoască decizia suedeză și au continuat să îl persecute pe refugiat.

În 2013, refugiatul a fost condamnat in absentia de o curte română. Condamnarea și mandatul de arestare ce a urmat au făcut fără îndoială parte din persecuția de care Suedia îl protejează pe dl. Aurolsson (fost Bivolaru). Neluând în considerare decizia suedeză și alegând să ofere prioritate Mandatului European de Arestare în acest caz, Franța riscă să calce pe urmele României, continuând persecuția.

În 2012, Comisia Europeană a comentat asupra acestui caz special și a specificat în mod clar necesitatea de a respecta drepturile omului și tratatele internaționale.

Ca membru al Parlamentului European, vă rugăm să vă asigurați că respectiva Convenție asupra statutului refugiaților din 1951 și decizia Curții Supreme Suedeze vor fi luate în considerare.

Vă mulțumesc pentru considerația dumneavoastră, pe care aș fi încântat să o împărtășesc cu dumneavoastră în acest caz special.


Toate cele bune,
Elmar BROK
Președintele Comisiei pentru Afaceri Externe


Scrisoarea adresată autorităților franceze de José Bové, membru al Parlamentului European

 


PARLAMENTUL EUROPEAN

Bruxelles, 24 iunie 2016

Dl. Bernanrd CAZENEUVE, Ministru de Interior
Dl. Jean-Jacques URVOAS, Ministrul Justiției

Subiect: Cazul lui Magnus AUROLSSON (fost Gregorian BIVOLARU)

Domnilor Minștri,

Prin hotărârea nr. 2016/01312 a Curții de Apel din Paris, refugiatul român dl. AUROLSSON (fost BIVOLARU) trebuie să fie predat României, în urma Mandatului de Arestare European nr. 5 din data de 17 iunie 2013. Acest mandat de arestare este o încălcare directă a statutului său de refugiat, protejat de Curtea Supremă suedeză, hotărârea Ö 2913-05 și hotărârea Guvernului suedez JuBIRS2005/1024.

Hotărârea franceză este în conflict cu drepturile fundamentale ale refugiatului, printre care dreptul refugiatului la protecție conform Convenției de la Geneva referitoare la statutul refugiaților din anul 1951 și principiul nereturnării.

Încă din anul 2007, anul în care România a devenit membră a Uniunii Europene, aceasta a refuzat să recunoască hotărârea suedeză, și a continuat să îi persecute pe refugiați.

În anul 2013, refugiatul a fost condamnat in absentia de către un tribunal român. Condamnarea și Mandatul de Arestare European care i-a urmat fac parte fără nicio îndoială din persecuția de care Suedia îl protejează pe dl AUROLSSON (fost BIVOLARU). Făcând abstracție de hotărârea suedeză și alegând să acorde prioritate în acest caz mandatului de arestare european, Franța riscă să meargă pe urmele României, prin continuarea persecuției.

Suntem de părere că hotărârea Curții de Apel din Paris repune în discuție miezul colaborării judiciare în interiorul UE. Situația actuală evidențiază necesitatea une revizuiri a protocoalelor referitoare la Mandatele de Arestare Europene, așa cum se cere prin rezoluția Parlamentului european din data de 27 februarie 2014, cu recomandările Comisiei asupra examinării mandatului de arestare european (2013/2109(INL)). Până când aceste protocoale nu vor fi suficient modificate, astfel încât o astfel de situație – în care recunoașterea mutuală a azilului se împotrivește Mandatului de Arestare European – să nu mai poată apărea, solicităm autorităților competente ale Franței să se asigure că nu va fi luată nicio decizie care riscă să încalce drepturile fundamentale și principiul nereturnării.

Conform cu hotărârea suedeză, refugiatul nu poate rămâne încarcerat pe baza mandatului de arestare român. În anul 2012, Comisia Europeană a făcut unele comentarii asupra acestui caz particular și a specificat în mod clar necesitatea ca țara de execuție să respecte drepturile omului și tratatele internaționale.

În calitate de membru al Parlamentului European, vă solicităm insistent să vă asigurați că nu sunt încălcate Convenția referitoare la statutul de refugiat din anul 1951 și decizia Curții Supreme suedeze, și prin urmare ca refugiatul să fie eliberat din închisoare și să i se permită să plece în siguranță în Suedia.

Cu stimă,

José BOVÉ


Scrisoarea adresată autorităților franceze de Bodil Valero, membrul al Comisiei pentru Libertăți Civile, Justiție, Petiții, Securitate și Apărare a Parlamentului European, și Marita Ulvskog, MEP, fost ministru al Afacerilor Interne în Suedia


PARLAMENTUL EUROPEAN

Bruxelles, 24 iunie, 2016

Către persoanele interesate; Ministerul de Externe

Cazul Magnus Aurolsson (nume anterior Gregorian Bivolaru)

Cetățeanul român Magnus Aurolsson (având numele anterior de Gregorian Bivolaru, născut la 13 martie 1952) a fost condamnat în absență într-un tribunal românesc. El a cerut azil în Suedia la 24 martie 2005.

În timpul procesului de azil, a fost cerut de către tribunalul român. Chestiunea extrădării a fost verificată de Curtea Supremă la 21 octombrie, 2005 (cazul nr. Ö2913-05), care a afirmat că Aurolsson riscă persecuții dacă revine în România. În plus, guvernul a respins propunerea de extrădare, prin Ministerul Justiției [JuBIRS2005/1024].

La data de 23 decembrie 2005, Biroul Imigrărilor a acordat azil și statut de refugiat lui Aurolsson, conform cu Articolul 1 al convenției de la Geneva.

Apoi, România a emis un mandat de arestare pe numele lui Aurolsson. Câțiva ani mai târziu, a fost arestat în Franța, fiind închis în așteptarea extrădării către România.

Tribunalul francez, Curtea de Apel din Paris, a decis extrădarea lui Aurolsson în România, conform deciziei 2016/01312.

Ca membri ai Parlamentului European, dorim să semnalăm Departamentului de Stat faptul că decizia tribunalului francez este contrară deciziilor anterioare luate în Suedia și principiului recunoașterii reciproce a deciziilor și hotărârilor date de alte țări ale UE. Acest lucru riscă crearea unui precedent problematic al interpretării în viitor a legilor UE.

Dreptul la un proces juridic corect și imparțial este garantat atât de dreptul European cât și internațional, și trebuie protejat. Extrădarea lui Aurolsson de către Franța este așadar în conflict cu principiul nereturnării refugiaților, așa cum este el garantat de Convenția de la Geneva.

Parlamentul European a adus în repetate rânduri la cunoștința Comisiei Europene problemele legale internaționale referitoare la mandatul de arestare european. Suedia trebuie să asigure, în măsura posibilului, ca mandatul de arestare european să nu aibă prioritate în fața convențiilor referitoare la refugiații internaționali și în fața dreptului internațional public.

Considerăm că Suedia ar trebui să acționeze în sens consular pentru a menține statutul de refugiat al lui Aurolsson și că Franța ar trebui să respecte decizia Curții Supreme.


Membri ai Parlamentului European:
Bodil Valero
Marita Ulvskog


Citiți și:

Decizia recentă a Curţii de Casație din Paris în cazul lui Gregorian Bivolaru dovedeşte fără niciun fel de dubii că din nou s-a acţionat la comandă ce a fost dată din culise 
Cazul Gregorian Bivolaru – 45 de ani de grave abuzuri, amenințări terifiante și tortură
 


yogaesoteric
3 octombrie 2016


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More