Ministrul de Interne anunță că la Sibiu se instruiesc câini pentru detectarea infectaților cu covid. Festival de comentarii ale internauților: „Omul cu botniță, animalul fără! E bine!”

Ministrul de Interne, prin Lucian Bode, a anunțat că, încă de anul trecut, Centrul Chinologic al Poliției Române de la Sibiu instruiește câini pentru detectarea persoanelor infectate cu virusul SARS-Cov-2.

Câini antrenați pentru detectarea persoanelor infectate cu virusul SARS-Cov-2, la Centrul Chinologic al Poliției Române de la Sibiu! În anul 2020, la nivelul acestei instituții, a fost demarat un proiect care are ca scop instruirea unor câini pentru detectarea persoanelor infectate cu virusul SARS-Cov-2, în special pentru structurile Poliției de Frontieră și Poliției Transporturi. Este un proces în desfășurare și am convingerea că, în curând, vă vom prezenta rezultate concrete ale muncii colegilor noștri din acest centru”, a transmis Lucian Bode, într-un mesaj postat pe Facebook.

De-a lungul timpului, în cei 70 de ani de existență ai instituției, s-au obținut rezultate deosebite în lupta antidrog, în intervenția antiteroristă, investigarea criminalistică, limitarea migrației ilegale, salvarea de victime, desfășurarea acțiunilor de ordine publică și, în curând, în lupta împotriva răspândirii virusului SARS-Cov-2”, a mai transmis Bode.

Mesajul și imaginea postate de Bode au stârnit comentarii care mai de care mai amuzante, mulți întrebându-l pe Bode „ce miros are covidul?

• „Stai ca nu înțeleg ceva, mai avem nevoie de testare? De băgat bețe prin nas? Sau este mai simplu ca poliția sa meargă pe stradă cu câinele și sa latre când cineva are covid?”

• „Serios? Să înțeleg că ăștia, infectații cu covid-19, vor fi vânați. Urmăriți de câini. Prin păduri, peste munți și văi. Cu punct de oprire la apă. Că așa am văzut în filme. Acolo li se pierde urma. Mișto vremuri trăim!”

• „Măi oameni buni, acel virus are culoare și miros? Pai cum instruiți voi câinii pentru a detecta virusul? Înseamnă ca voi îl vedeți și îl mirosiți de instruiți câinii să-l detecteze. Pai de ce nu-l detectați voi atunci, cei cu simțuri extraterestre. Din ce galaxie faceți parte?”

• „Deci Ministerul de Interne își dă mâna cu Ministerul Apărării Naționale în lupta împotriva covidului. Atunci, de ce ați cumpărat, cu bani grei, atâta armament de la…… dar asta este altă poveste.”

• „Se vede că este adevărat zvonul, cum că Min. Apărării inițiază un proiect prin care Poliția Militară să acționeze, cot la cot, alături de Poliție, împotriva populației civile în caz de alerte, printre altele.”

• „Deci, acum instruiți câinii care să ne miroasă pentru a se depista covidul din noi. Și dacă tot faceți toate astea care irită populația, nu era mai bine să spuneți, din capul locului, Adevărul și numai adevărul despre ceea ce se petrece în realitate cu acest covid? Poate și «recalcitranții», cum le spuneți voi, ar fi înțeles.”

• „Măi băieți… nu ar fi mai indicat să-i puneți în spitale să detecteze fumul? Zic şi eu… cred că ar salva mai multe vieți… Vorbiți voi cu șeful vostru, că săracu’ …”

• „Omul cu botniță, animalul fără! E bine!”

Citiți și:
Un algoritm dezvoltat de MIT a identificat oamenii infectaţi cu coronavirus prin sunetul tusei
Primul test covid pe care-l faci cu telefonul mobil. Precizie de 90%, rezultat în 10 minute

yogaesoteric
5 iunie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More