Miracolul vindecării instantanee


Miracolul vindecării instantanee a unor boli incurabile este atestat de medicina actuală. În urma unui sondaj de opinie realizat în SUA, 73% dintre medicii chestionaţi au declarat că există miracole ale vindecării, majoritatea susținând că au văzut vindecări miraculoase în faze terminale ale unor boli incurabile, determinate de procese psihofiziologice care sfidează ştiinţa medicală actuală.

„Uneori oamenii se vindecă pur şi simplu, deşi medicii nu le mai dădeau nicio şansă şi cred că atunci intervine mâna lui Dumnezeu”, a declarat doctorul Mushir Hassan de la spitalul Elmbrook Memorial; iar oncologul Carl Olson de la St. Mary’s din Columbia spune că, „Dacă definim un miracol drept ceva ce depăşeşte limitele medicinei, ale ştiinţei în general, atunci nu am nici o îndoială că unele cazuri întâlnite în lunga mea carieră se încadrează în această categorie”.

În procesul vindecării instantanee sau rapide intervine ceva necunoscut, care nu poate fi definit, ce vine din afara fiinţei noastre – posibil de natură divină. Potrivit unor observaţii clinice pertinente, există numeroase cazuri în care boli socotite drept incurabile se vindecă instantaneu datorită unor factori necunoscuţi de medicina actuală. Pur şi simplu boala dispare, fără a se interveni în vreun fel cu mijloace medicale.



Doctor Alexis Carrel, laureat al premiului Nobel pentru medicină



Doctor Carl Olson, oncolog la St. Mary’s din Columbia



Doctor Mushir Hassan, de la spitalul Elmbrook Memorial

Doctorul Alexis Carrel, laureat al premiului Nobel pentru medicină, a studiat și a confirmat, împreună cu echipa sa, numeroase cazuri de vindecare instantanee, în special la pacienți bolnavi de cancer. „Procesul de vindecare – observa doctorul Carrel – se schimbă puțin de la un individ la altul. Adeseori, omul simte o mare durere; apoi vine senzația subită a unei vindecări complete. În câteva secunde, în câteva minute sau cel mult în câteva ore, plăgile se cicatrizează, simptomele generale dispar, pofta de mâncare revine. Uneori, dezordinile funcționale dispar înaintea leziunii anatomice. Deformările osoase caracteristice morbului lui Pott, ganglionii neoplazici, mai persistă încă două sau trei zile din momentul vindecării. Miracolul se caracterizează mai ales printr-o accelerare extremă a proceselor de vindecare organică.”

Bruno Gröning – cel mai mare vindecător uman din istoria omenirii

Potrivit surselor documentare, Bruno Gröning s-a născut la 30 mai 1906, la Gdansk și a trăit în Germania de vest după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. A activat ca tămăduitor în Germania, între anii 1940-1950. În prezența sa, oamenii se vindecau spontan. Cei ce au beneficiat de harul său au declarat că le dispăreau simptomele bolii incurabile de care sufereau, din momentul în care îl vedeau pe Bruno. Vindeca instantaneu grupuri masive de oameni, câte 5.000 – 10.000 de indivizi odată.

Au depus mărturie despre capacitățile sale vindecătoare și medici, pe care el i-a vindecat de boli incurabile pentru medicina actuală. Dintre miile de martori oculari care au asistat la vindecările în masă făcute de Bruno Gröning, redăm declarația unui medic al cărui tată a fost vindecat de o boală cumplită. „Bolnavii s-au sculat din scaunele cu rotile și au început apoi să le împingă singuri. Lucrul acesta l-am văzut cu ochii mei. Când am văzut efectele la cei în cărucioare, la tânărul orb care a început să vadă iar mai târziu la tatăl meu, logic că mi-am schimbat părerea. Atunci trebuie să-ți schimbi părerea, realitatea te convinge.”

Bruno Gröning își rezuma astfel crezul: „Doresc să le fiu oamenilor doar o călăuză, să le arăt calea cea dreaptă, calea spre Dumnezeu”.
Cuvintele rostite de Bruno Gröning pe patul de suferință sunt tulburătoare: „Toți oamenii trebuie să moară. Și eu voi muri. Trupul meu va fi pus în pământ dar eu nu voi fi mort. Iar dacă cineva mă va chema, voi veni la el să-l ajut în continuare. Și când va veni momentul, fiecare va dobândi de la sine putere, ajutor și vindecare.” Probabil Bruno Gröning se referea la energiile vindecătoare ce se află în stare latentă în subconștientul uman.

Cum a fost posibil miracolul vindecării instantanee la mase de oameni? Probabil că în urma energiilor emanate din sânul acelui grup imens de ființe umane obidite. Fiecare individ avea un singur gând: să ceară vindecare. Gândurile emise de această masă umană au intrat în rezonanța pozitivă și au deschis mecanismele psihobiologice individuale, responsabile cu vindecarea trupului. Acest fat a fost realizat prin intervenția unei forțe divine, declanșată de Bruno Gröning.

Bruno Gröning continuă să vindece oamenii suferinzi și după moartea sa terestră. „Pentru a mă convinge de acest lucru, în dimineața zilei de 12.09.2017 am cerut ajutor pentru vindecarea piciorului drept, care a rămas deviat spre interior în urma atacului vascular suferit în anul 2010. De atunci nu l-am putut îndrepta. Instantaneu, printr-o smucitură involuntară, piciorul mi s-a îndreptat! Și pot să umblu nestingherit”, povestește cunoscutul cercetător în domeniul științelor de frontieră, Vasile Rudan, pe site-ul Jurnal Paranormal. Deseori noi neglijăm energiile subtile ce evoluează în jurul nostru și așteptăm tămăduire prin medicamentele produse de industria farmaceutică actuală, care nu vindecă definitiv bolile, ci doar le întrețin în stare cronică pentru a-l sili pe omul bolnav să le consume toată viața.

Nu ar fi mai bine pentru noi să renunțăm la ură între semeni, la rapacitate, la beligeranță și la alte instincte primitive, pentru a primeni atmosfera Pământului de energiile nocive rezultate în urma gândurilor noastre distructive? Pentru că, după cum observa cu înțelepciune și cunoscutul neuropsihiatru român, Dumitru Constantin Dulcan, gândurile negre ne fac rău și nouă și Universului în care trăim; și ne distrug sistemul imunitar deschizând Cutia Pandorei cu boli de care suferă omenirea: cancer, diabet, obezitate cu boli asociate supraponderabilității și alte suferințe incurabile.

Este știut, gândul zidește și dărâmă. Gândul bun poate vindeca instantaneu de boli incurabile ființele umane. Gândul rău poate îmbolnăvi pe un om sănătos. Gândul este o energie ce se propagă în toate direcțiile în spațiul înconjurător și are efecte cumulative persistente. Dacă predomină gândurile benefice este spre binele nostru. Dacă energiile nefaste, perturbatoare sunt predominante, vom avea parte de războaie între pământeni, de boli incurabile, insuccese profesionale și domestice, catastrofe planetare din vina exclusivă a speciei umane terestre. Să fim atenți la gândurile noastre. Gândurile pe care le emitem influențează destinul nostru și al urmașilor noștri.


Citiți și:

Fenomenul Bruno Gröning – Pe urmele unui «vindecător minune»

Extratereştrii benefici intervin discret şi eficient pentru vindecarea unor boli grave ale unor pământeni
 

yogaesoteric
6 iunie 2018

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More