Modalități inițiatice simple de trezire și amplificare a stărilor de fericire spirituală (I)

Transfigurarea întregii realități

Dacă fericirea spirituală se află, în esenţă, pretutindeni, dacă ea este substratul real a tot ceea ce există, cum se face că foarte puţine fiinţe umane o percep cu adevărat? Răspunsul inițiatic la această întrebare este că fericirea spirituală nu este, cel mai adesea, evidentă simțurilor noastre. Este necesar să participăm conştient la perceperea ei, să ne focalizăm întreaga putere de conştientizare acolo. În această direcţie, practica transfigurării conştiente a tot ce trăim ne oferă o cheie fundamentală.

Foarte simplu spus, această modalitate implică să transfigurăm, în măsura posibilităţilor noastre actuale absolut totul, să privim totul ca pe un miracol. Nu este vorba de a ne imagina, ci de a deveni conștienți. A transfigura nu înseamnă a ne imagina ceea ce nu există, ci a ne deschide inimile pentru a putea astfel să percepem ceea ce deja există, dar nu poate fi perceput decât dacă suntem atenţi. O asemenea viziune transfiguratoare ne va face să realizăm gradat misterul, măreția, miracolul existenţei, adevărul spiritual al întregii realități, fericirea spirituală ce este infuzată, impregnată în tot ce există.

Expansiunea fericirii spirituale

Această tehnică se va realiza în felul următor: ori de câte ori conştientizăm o stare de fericire, chiar dacă nu este neapărat foarte intensă (şi indiferent de cauza interioară sau exterioară care, credem noi, a produs-o) o vom „invita” să ne cuprindă întreaga fiinţă şi întreaga conştiinţă. Altfel spus, ne vom focaliza cât mai deplin asupra ei, urmărind să conştientizăm şi substratul sau rezervorul nesfârşit din care ea a apărut.

În momentul în care începem să percepem acest substrat al stării noastre particulare de fericire, ne vom vizualiza fericirea ca un balon de lumină, pe care îl vom expansiona apoi din ce în ce mai mult. De exemplu, putem realiza această tehnică atunci când ne simţim foarte împliniţi şi fericiţi în iubire. Atunci ne va fi deosebit de uşor să o practicăm. Vom continua să ne expansionăm în felul acesta atât starea de fericire (acel balon de lumină), cât şi conştiinţa, care ne va fi atunci identificată cu această sferă luminoasă extensibilă, nesfârșit expansionabilă, ce va cuprinde gradat totul, întregul Univers.

Contaminarea” cu fericire

O tehnică foarte atrăgătoare și simplă pe care o vom putea practica atunci când intrăm în contact cu alte fiinţe umane este „fericirea contagioasă”. Ea implică să proiectăm conştient o stare de fericire către cei cu care venim în contact, dar fără să le spunem aceasta. Evident, condiţia prealabilă este ca mai întâi să simțim noi înşine o stare cât mai intensă de fericire. Nu putem realiza această tehnică dacă nu suntem cu adevărat fericiți (ar fi cu totul ridicol să ne menţinem trişti şi supărați, dar să ne închipuim că emanăm fericire). Aşadar, aflându-ne deja într-o stare de fericire, de fiecare dată când vom interacționa cu cineva (chiar și cu ocazia unui simplu salut, a unei scurte conversații, a unei întâlniri de grup etc.), vom vizualiza lăuntric (fără să fie neapărat necesar ca pentru aceasta să ținem ochii închiși) cum le transmitem, le dăruim și acelor persoane starea noastră de fericire.

Mii de lumânări pot fi aprinse de la flacăra uneia singure fără ca lumina acesteia să se stingă ori să scadă. La fel, fericirea nu dispare şi nu scade prin împărtăşirea ei.” – Buddha

Nu este absolut deloc cazul să ne temem că ne vom pierde starea de fericire dăruind-o și altora. Dimpotrivă, vom realiza faptul că nu dăruim de fapt de la noi, ci Dumnezeu dăruiește prin noi, şi ne vom bucura astfel și noi de mai multă fericire prin însăşi actul dăruirii. Spre exemplu, ne putem gândi, în glumă, că răspândim „virusul” fericirii, cu care îi contaminăm pe toți cei cu care interacționăm. După aceasta, vom fi atenți să observăm ce efecte apar la ceilalți, să vedem dacă acest ,,virus” al fericirii s-a propagat şi la ei.

Ca efect imediat, vom remarca de cele mai multe ori că oamenii sunt foarte sensibili, receptivi şi chiar recunoscători la stările de fericire, ei lăsându-se cu ușurinţă ,,contaminați” astfel şi devenind imediat mai zâmbitori, mai veseli, mai luminoși.

În ciuda simplităţii ei aparente, aceasta este o tehnică foarte specială, pentru că ea implică de fapt din partea noastră (atunci când o realizăm într-un mod adecvat) o focalizare simultană a atenţiei: asupra stării de fericire din noi înşine şi asupra proiecţiei acestei fericiri în ceilalți. Această dublă focalizare simultană implică inerent trezirea supramentalului, iar de la acest nivel, starea noastră de rezonanță cu energia fericirii spirituale va fi tot mai amplă. Ca urmare, vom fi tot mai capabili să o transmitem celorlalţi. Şi, chiar dacă această „contaminare” are de obicei un caracter temporar, darul nostru detaşat, altruist, va conta imens pentru mulți oameni.

Absența judecăţilor critice

O modalitate foarte simplă de transformare şi alchimizare interioară poate fi efectuată de oricine, fie şi ca un experiment, pe durata unei zile, fiind recomandată reluarea ei periodică (de exemplu, săptămânal). Ea nu implică o retragere, sau o activitate anume, doar abținerea totală, timp de o zi, de la a manifesta orice judecăţi critice (în special cele răuvoitoare) la adresa celorlalți. Pentru yoghinii cu adevărat avansați, această practică este complet naturală. Dar oricine poate cultiva o stare de puritate interioară în care va face loc fericirii spirituale în viața sa, datorită îndepărtării unuia dintre obstacolele ei majore: criticismul exacerbat.

Pentru aceasta, vom alege să ne gândim la o persoană faţă de care simțim că avem cele mai multe critici şi nemulțumiri. De exemplu, cineva cu care interacționăm foarte des și față de care avem o mulțime de critici şi de reproșuri, sau lansăm adeseori (fie în gând, fie în discuțiile cu cei apropiați) tot felul de remarci critice, sau chiar bârfe.

Practica propriu-zisă constă pur și simplu în a ne abține ferm şi total de la așa ceva, în a nu mai admite, tolera şi urmări gândurile criticiste cu care suntem deja obişnuiţi la adresa acelei persoane. Ne gândim deci cu bună ştiinţă, frecvent, la persoana respectivă, în ziua aleasă pentru practică, dar refuzăm ferm, de fiecare dată, să ne mai complacem în judecăţi critice față de ea. La început, însă, aceste gânduri critice şi reproşuri acide vor apărea aproape mereu, din cauza obişnuinţei. Le vom observa cu luciditate, dar nu le vom permite să se cristalizeze în conştiinţa noastră prin reluarea lor, prin analizarea lor sau prin comentarea lor în fel și chip. Nu vom face decât să conştientizăm cât mai precis unde anume, la nivelul trupului nostru, apare o anumită tensiune musculară specifică din cauza lor.

Dacă vom avea curiozitatea să realizăm măcar o singură dată această tehnică, vom înțelege că, renunţând la judecățile critice, răuvoitoare, ne oferim de fapt nouă înşine un imens cadou: revelația faptului că toate acestea sunt legate mai mult de noi înşine decât de cealaltă persoană! Această înţelegere importantă ne va permite apoi să acţionăm eficient şi decisiv în sensul alchimizării lor (inclusiv a celor mai profunde sau mai ascunse frici şi ataşamente din noi înşine). În această direcţie, să nu pierdem din vedere faptul că nimeni nu a atins vreodată starea de realizare spirituală menţinându-se într-un criticism exacerbat. Aceste aspecte sunt total incompatibile.

Citiți a doua parte a articolului

Fragment din cartea Fericirea spirituală: calea inițiatică de la fericirea (sau nefericirea) personală la beatitudine, autor Nicolae Catrina, carte apărută la Editura Anima Animus

Citiți și:
Cum să trezim şi să dinamizăm în universul nostru lăuntric «fluxul energetic magic, evolutiv» generator de fericire
Alegi yoga, alegi fericire, armonie, împlinire

 

yogaesoteric
4 februarie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More