Morcov cu miere la borcan, pentru o imunitate puternică

 

Studiile științifice aduc numeroase informații cu privire la beneficiile extraordinare pe care consumul de morcov îl are asupra sănătății noastre, de la întărirea vederii, până la scăderea colesterolului, curățarea ficatului și prevenirea cancerului.

Morcovul este delicios consumat ca atare, în salate, sau sub formă de suc. Există de asemenea numeroase reţete de sucuri naturale ce includ morcovul, indicate pentru a ne menţine o stare de sănătate optimă, sau pentru prevenirea şi tratarea a numeroase afecţiuni.

Astăzi vă prezentăm un preparat simplu pe bază de morcovi şi lămâie, care are efecte puternice de stimulare a imunităţii.

Ingrediente

• ½ kg de morcov
• ½ kg de lămâi
• miere polifloră

Preparare

Morcovul se curăță de coajă și se rade pe răzătoarea mică. Răzătura se pune într-un borcan de sticlă mare, împreună cu lămâia tocată mărunt. Se toarnă mierea deasupra, până la gura borcanului. Morcovul și lămâia este necesar să fie bine acoperite cu miere, pentru a se macera. Borcanul se închide ermetic și se pune la frigider. Se lasă 10 zile la macerat, apoi amestecul se poate consuma sub formă de tratament.

Administrare

Se ia câte 1 lingură, de 3 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de mese. Pe perioada tratamentului este contraindicat consumul de alcool.

Efecte

Datorită carotenoizilor prezenţi din belşug în morcovi şi a vitaminei C din lămâie, sistemul imunitar este puternic stimulat, ajutându-ne să luptăm împotriva infecţiilor.

În plus, acest preparat pe bază de morcovi este de ajutor pentru a ne menţine sănătatea inimii, îmbunătăţeşte sănătatea creierului şi pe cea digestivă.

Trupul nostru transformă beta-carotenul din morcovi în Vitamina A, un antioxidant extrem de important pentru sănătatea vederii. Morcovii pot preveni cataracta, degenerescența maculară și orbirea de noapte (incapacitatea ochilor de a se adapta la întuneric). O variantă mai simplă și practică de a ne îmbunătăți vederea este să bem zilnic câte 1 pahar de suc de morcov cu 2 lingurițe de miere, sau să mâncăm 1 morcov ras amestecat cu miere.


Citiţi şi:
O băutură-minune din cătină, sfeclă roşie şi morcovi 
Sucuri de legume

 

yogaesoteric
26 noiembrie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More