Fortifică-ți prompt voința, pentru a deveni propriul stăpân și a-ți atinge scopurile. Puterea voinței, secretul reușitei!
„Puterea cea adevărată nu provine din capacitatea musculară, ci izvorăște dintr-o voință de neînfrânt.” Așa spunea Mahatma Gandhi, omul care a reușit să scoată India de sub dominația engleză. Studiind viața și activitatea lui Gandhi se poate afirma, fără teama de a greși, că voința sa era una ieșită din comun, chiar dacă fizicul său mai degrabă plăpând nu te-ar fi lăsat să ghicești acest lucru, la prima vedere.
Din păcate, nu toată lumea consideră necesar să își dezvolte voința. Ba unii nu se gândesc niciodată la acest aspect! Dezvoltarea voinței este o veritabilă știință. Are ABC-ul său, iar primii pași sunt accesibili tuturor, indiferent cât de scăzut ar fi autocontrolul și capacitatea de dominare a impulsurilor și a emoțiilor.
Pasul unu: luarea deciziilor și aplicarea lor. Toată lumea ia decizii, în fiecare zi. Cele mai importante dintre ele privesc îmbunătățirea vieții personale, profesionale sau sociale. Este timpul să iei chiar astăzi o decizie importantă. Să zicem că ți-ai propus să mănânci mai sănătos ori să dedici mai mult timp exercițiilor fizice. Chiar dacă în primele zile vei urma dieta pe care o consideri adecvată nevoilor tale și chiar dacă urmezi un program de exerciții fizice, va veni în mod sigur ziua în care… vei călca strâmb. Momentul în care vei proceda exact invers față de cum ai decis anterior. Ajuns aici, ai două variante: să treci peste greșeală ca și cum nu s-ar fi petrecut nimic sau, renunțând la obiectiv, să revii iarăși la vechile obiceiuri. Oamenii care ies învingători în confruntarea cu dificultățile vieții și care reușesc să își dezvolte voința sunt cei care perseverează, care nu se lasă descurajați de propriile slăbiciuni și greșeli. Sunt cei care nu se opresc din drum după primul obstacol sau prima poticnire.
Pasul doi: propune-ți obiective ambițioase, însă recompensează-ți eforturile. Să presupunem că astăzi ai de dus la bun sfârșit o activitate mai neplăcută (lucru care nu e greu de presupus ori de imaginat), pe care o amâni de multă vreme. Știi bine că acea corvoadă trebuie îndeplinită, dar te cuprinde lehamitea doar la acest gând. Trebuie să nu pierzi din vedere un lucru: voința se dezvoltă cel mai bine atunci când efectuăm activități noi, dificile sau mai puțin plăcute. Poți petrece ore întregi practicând unul dintre hobby-urile tale. Dar fiecare minut pe care îl petreci realizând o sarcină anevoioasă ți se pare o veșnicie. Voința este asemenea unui mușchi: se dezvoltă în timpul activităților care implică un efort. Cu cât intensitatea efortului este mai mare, cu atât dezvoltarea aptitudinilor și competențelor pe care le necesită este mai rapidă, mai spectaculoasă. Pentru a putea duce eforturile la bun sfârșit, e necesar să ai tot timpul în minte imaginea premiului final. Ți se pare greu să înveți pentru examen? Imaginează-ți în culori vii momentul reușitei și zilele de relaxare care vor urma după.
Pasul trei: autoconvinge-te că puterea voinței tale sporește pe zi ce trece. Poți afirma în sinea ta în fiecare ceas „am o voință puternică”, dar și mai eficient este să te vizualizezi în împrejurări ce necesită autocontrol, stăpânire de sine și perseverență. Atunci când simți că îți este greu să realizezi un obiectiv, împarte-l în fracțiuni mai mici, pe care le poți realiza, pe rând, fără probleme. Concentrează-te asupra obiectivelor mai mici și vei simți, pe măsură ce avansezi în realizarea lor, cum ia amploare puterea ta interioară. Când vei ajunge aproape de finalizarea obiectivului final, vei constata că îți face plăcere acest efort de autodominare. Privește la un copil care tocmai învață să meargă! Cade la fiecare trei-patru pași, dar știi bine că se va ridica și în cele din urmă va deprinde mersul. Afirmă în sinea ta ori de câte ori se ivește ocazia că voința ta este de neînfrânt, că poți realiza tot ceea ce îți dorești. Vizualizează-te în postura de învingăto(a)r(e).
Vei reuși!
Citiți și:
Puterea voinţei în viziunea Şivaismului din Caşmir (I)
În realitate, realizarea Voinţei lui Dumnezeu te sfinţeşte
Practica spirituală înseamnă voință afirmată și reafirmată cu putere
yogaesoteric
3 octombrie 2017