«Țeapa» gripei aviare
Anunţată cu surle şi trâmbițe ca fiind cea mai mare pandemie care va ataca vreodată omenirea, capabilă să răpună până la jumătate din populaţia planetei, „gripă aviară” nu a fost altceva decât o sperietoare anume creată spre a-i face pe pământeni să tremure doar când văd o biată găină picotind de somn… După ce luni în şir mass-media internaţională, la rândul său convinsă de realitatea ameninţării, a avertizat asupra pericolului, tot mai mulţi oameni au început să-şi dea seama că au fost victimele unei uriaşe manipulări. O manipulare din care de pierdut au pierdut, desigur, cei mai săraci locuitori ai Terrei, şi de câştigat au câştigat, cine altcineva, decât cei deja foarte bogaţi…
Astfel, potrivit prestigiosului cotidian britanic The Independent, una dintre principalele beneficiare ale acestei psihoze a fost compania biofarmaceutică americană Gilead, printre ai cărei acţionari se număra şi Donald Rumsfeld, Secretarul Apărării al SUA. Această companie a obţinut profituri consistente din vânzarea medicamentul Tamiflu (Gilead deţinea drepturile de distribuire în SUA a acestui produs, fabricat de gigantul farmaceutic elveţian Roche), considerat a fi cel mai eficient împotriva gripei aviare.
După cum a relevat chiar postul de televiziune CNN, guvernul american a comandat doze în valoare de 58 de milioane de dolari din acest medicament pentru soldaţii americani cantonaţi în străinătate, și câteva zeci de milioane de doze pentru uzul civililor, deşi nicio găină de peste Atlantic n-a „strănutat” măcar… Nu doar Rumsfeld, ci şi alţi politicieni americani au fost implicaţi în această afacere, de pildă fostul secretar de Stat, George Shultz, membru în consiliul de administraţie al Gilead, unde era coleg cu soţia fostului guvernator de California, Pete Wilson.
Alte 60 de ţări au comandant cantităţi mari de medicamente anti-virale, ca măsură de prevedere. Tamiflu nu vindecă boala, în schimb luat imediat ce simptomele acesteia se fac simţite, îi poate reduce severitatea. Interesant este faptul că, după cum releva publicaţia pakistaneză Daily Times, compania Gilead a avut pierderi masive în anul 2003, pentru ca după doar un an, atunci când isteria gripei aviare a fost lansată în lume, profitul ei să crească la 44 milioane de dolari. În anul 2005, profitul a fost şi mai mare, de 161 de milioane!
Nici în Europa lucrurile nu au stau diferit, dar aici interesele care au primat nu au fost doar cele ale concernelor farmaceutice, ci şi cele ale magnaţilor din industria alimentară, decişi să elimine total concurența micilor producători şi a fermierilor. Nimeni nu a contestat existența virusului H5N1, dar numeroşi cercetători au arătat că virulența acestuia a fost mult exagerată. Faptul că în anii dinaintea isteriei aviare, la o populaţie de peste un miliard de locuitori, cât are China, au murit din cauza gripei aviare o sută de oameni, nu justifica deloc avertismentele pompieristice ale OMS – ca o comparaţie, formele banale de gripă ucid anual zeci de mii de chinezi şi nimeni nu se alarmează! Că lucrurile au luat-o razna a recunoscut şi fostul ministru al Agriculturii din Spania, Elena Espinosa Mangana, care a declarat unui post de radio că „ideea unei pandemii printre oameni este ceva ce ţine de science-fiction, momentan gripa aviară este exclusiv o problemă veterinară.”
Asta în vreme ce dr. Anna Thorson, de la institutul suedez Karolinska, aprecia că simptomele prin care virusul H5N1 se manifestă la oameni sunt mult mai blânde decât se estimase, deci apariţia unei pandemii, similare celei de gripă spaniolă din 1918, era total exclusă.
Aşadar, lăsând la o parte exagerările concernelor farmaceutice din marile state ale lumii, interesate în menţinerea tam-tamului mediatic, gripa aviară nu a fost mai periculoasă, la oameni, decât un guturai, dar l-a costat bani buni pe contribuabilul din Statele Unite, Europa Occidentală şi de aiurea. Şi, revenind la… găinile noastre, am putea spune că, obligaţi să accepte stricteţea normelor UE în privinţa acestei „primejdii”, bieţii români, popriţi în carantină, fără apă şi provizii şi cu găinile masacrate, s-au resemnat să renunţe la puiul la ceaun preparat ca la mama acasă şi să se mulţumească doar cu faimoasele „pulpe americane”…
Citiți și:
Iluzii anesteziante în care cred românii şi care blochează evoluţia şi dezvoltarea poporului român, a societăţii româneşti, a României
ISTERIA AVIARĂ este mult mai contagioasă şi mai periculoasă decât gripa
yogaesoteric
18 februarie 2018