«Școala de la Frankfurt»: de la distrugerea moralității la «corectitudinea politică»

 

În cadrul Școlii de la Frankfurt s-au pus bazele distrugerii programatice a Occidentului, de la credință la artă și cultură.

Theodor Adorno, de exemplu, a pus la punct un plan de pervertire a muzicii, care se dorea să fie – cum a și ajuns azi – fără linie melodică, fără tonuri, „pentru că numai muzica urâtă ne spune adevărul despre urâțenia existenței noastre mizerabile”.

Walter Benjamin, unul dintre idolii populari ai „Școlii”, a susținut eliminarea bucuriei din artă. Scopul artei este să exprime pesimismul pentru că „a organiza pesimismul nu înseamnă altceva decât a expulza metafora moralității din politică”, se arată într-un studiu asupra subiectului, din 1993, intitulat „The Evil Philsophy Behind Political Correctness” („Filosofia diabolică din spatele corectitudinii politice”).

Iată-le, așa cum sunt ele sintetizate în studiul „The Frankfurt School: Conspiracy to corrupt” („Şcoala de la Frankfurt: Conspiraţie pentru a corupe”), realizat de Timothy Matthews, în 2009, pentru Catholic Insight:

Pentru a promova și avansa pe furiș „revoluţia lor culturală”, dar fără a ne da nouă nicio idee despre planurile lor de viitor, „Școala” recomandă, printre altele:
1. Crearea infracţiunii de „rasism”;
2. Continua schimbare pentru a crea confuzie generală;
3. Învățarea copiilor în cadru didactic a aspectelor ce țin de sex şi homosexualitate;
4. Subminarea autorității şcolilor şi a profesorilor;
5. Imigraţia intensă cu scopul de a distruge identitatea națională;
6. Promovarea consumului excesiv de alcool;
7. Golirea bisericilor;
8. Un sistem juridic nesigur, duplicitar față de victimele infracţiunilor;
9. Dependenţa de stat și de alocațiile de stat;
10. Controlul şi amuţirea mass-media;
11. Încurajarea distrugerii familiei.


Citiți și:

«Discriminarea», «Intoleranța» și «Toleranța represivă» – concepte marxiste ale Școlii de la Frankfurt, care au reapărut altfel deghizate (III)

Noua eră «întunecată». Școala de la Frankfurt și «corectitudinea politică» (I)

Establishmentul devine bolşevic. Divertismentul mediocru înlocuieşte arta

 

yogaesoteric
28 ianuarie 2021

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More