Renaşterea României

Trezirea urgentă a fiinţei noastre către o stare profundă de comuniune cu Sufletul Neamului Românesc

de Gregorian Bivolaru

Motto: „Suntem adeseori zăpăciţi, aproape că nu mai ştim ce voim cu adevărat,
nu mai ştim ce să facem, nu mai ştim ce să primim, nu mai ştim ce să respingem, nu mai ştim în cine
să ne încredem; nu ne mai înţelegem şi nu ne mai auzim aşa cum trebuie unii pe alţii; ne trebuie o idee forţă
care să ne limpezească de urgenţă capetele şi care să ne împreune pe toţi, plini de avânt şi intenţii bune, la lucru.”
– Mihai Eminescu

Din nefericire, momentul actual prin care trece ţara noastră are ca particularitate tendinţa preponderentă a românilor de a acţiona întocmai ca nişte celule separate şi haotice. Acest aspect, care este evident pentru o minte lucidă şi pătrunzătoare, ar trebui să ne dea de gândit, întrucât, după cum se ştie, un popor există în baza unei conştiinţe tainice de grup, a unei conştiinţe fundamentale, colective, etnice, care se sprijină într-un mod criptic pe o unitate de neam, de limbă, de cultură, de tradiţii şi, mai ales, pe o unitate deplină de credinţă.

Toate aceste legături tainice sunt acum grav ameninţate mai ales datorită faptului că, sub presiunea nevoilor umane elementare, nivelul conştiinţei naţionale a scăzut uluitor de mult. Ca urmare a acestui fenomen, oamenii nu mai au cel mai adesea aproape deloc capacitatea să gândească, pe termen lung, la ceea ce va rămâne după aceste generaţii chinuite de tulburările politice şi istorice ale secolului XX, pentru că oamenii sunt în continuare interesaţi cel mai mult de puterea lor financiară sau de disperarea că ar putea muri de foame. Marile valori spirituale şi morale care au ridicat şi au menţinut popoare în istorie acum aproape că sunt pe cale să se piardă, o dată cu diminuarea credinţei în Dumnezeu.

Ştiind toate acestea, trebuie tocmai de aceea să ne îndreptăm ferm atenţia mai ales către ceea ce este necesar să menţinem nealterat şi chiar să amplificăm: credinţa fermă şi de nezdruncinat în Dumnezeu. Să ne amintim că aproape întotdeauna ortodoxismul a fost coloana vertebrală a românismului şi să nu uităm că respectul faţă de cultură şi tradiţie, respectul faţă de înaintaşi şi faţă de eroii neamului au reprezentat la noi nişte trăsături definitorii.

Mai ales astăzi, se impune să păstrăm un moment de reculegere pentru toate marile suflete ale marilor eroi ai unităţii naţionale a românilor: Burebista, Decebal, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul. Ei au făcut sau au visat Unirea cu preţul vieţii lor, închinându-se cu mâna dreaptă şi sprijinindu-se ferm pe sabie cu mâna stângă. Lor li se pot adăuga Alexandru Ioan Cuza şi Ferdinand I care au dus-o apoi la bun sfârşit la masa tratativelor…

Dar, pentru ca acum România să renască este necesar să contribuim cu toţii la trezirea unei comuniuni tainice şi plenar inspiratoare cu Sufletul Neamului Românesc care în permanenţă există şi ne poate îmbrăţişa cu suflul său emoţional. În această direcţie, dacă pentru fiinţa umană trezirea sufletului reprezintă începutul contopirii inefabile în Dumnezeu, trezirea unei stări tainice de comuniune inefabilă cu sufletul unui neam este cel mai adesea determinată de o profundă conştientizare în fiinţa proprie a unităţii ascunse a tuturor sufletelor cu un destin de excepţie, ce este intuită de toţi cei ce au trăit sau trăiesc în sânul acelui neam.

În felul acesta, se face trecerea de la cadrul limitat al simplei supravieţuiri în interiorul speciei umane la conştiinţa misterioasă a unicităţii individului, ce se raportează în vederea creşterii sale spirituale, morale şi fizice la valorile tainice fundamentale ale sufletului neamului în care el se naşte şi apoi trăieşte. Astfel, sufletul acelei naţiuni îl hrăneşte, îl inspiră, îl potenţează şi îl îmbogăţeşte pe cel care devine conştient că aparţine unui popor, şi, nu în ultimul rând, marele suflet tainic al neamului primeşte de la cel care este dornic să se dăruiască printr-o inefabilă comuniune, un suflu nou de viaţă, pregnant regenerator şi viguros.

Ne-am născut ca popor din rândul “…celor mai viteji şi mai drepţi dintre traci…” şi nu trebuie decât să ne amintim de Mircea cel Bătrân, de Ştefan cel Mare sau de Mihai Viteazul pentru a conştientiza că ei sunt continuatorii acestui spirit al vitejiei şi dreptăţii pe care noi avem acum datoria să-l facem să trăiască şi să se expansioneze din nou în inimile tuturor românilor.

A sosit clipa să participăm AICI şi ACUM cu tot sufletul şi plini de aspiraţie la destinul de excepţie al acestui neam românesc care, printre altele, este chemat să facă posibilă victoria luminii divine pe această gură de rai, împotriva forţelor satanice planetare care sunt declanşate din umbră de FRANCMASONERIE. Avem acum ocazia să luptăm cu sabia discernământului şi cu scutul iubirii de adevăr şi dreptate pentru ca în această ţară binecuvântată de Dumnezeu faimoasele profeţii ale lui Sundar Singh să se împlinească mult mai repede.

“Schimbaţi opţiunea publică, daţi-i urgent o altă direcţie, răscoliţi printre comorile ascunse ale geniului naţional, treziţi cât mai repede spiritul propriu şi caracteristic al poporului din adâncurile în care doarme, faceţi astfel să apară o uriaşă reacţiune morală, o nouă revoluţie de idei, în care ideea de spiritualitate românească să fie mai mare decât cuvinte precum uman, genial, frumos; în fine, fiţi cu o mare putere Români, Români şi iar Români…” – Mihai Eminescu

yogaesoteric