Partea II – expunerea faptelor

Fragment din Nota Inspecţiei Judiciare a CSM nr. 2613-1

Verificarea respectării de către organele judiciare române a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale lui Gregorian Bivolaru în procedura penală pornită împotriva sa impune o prezentare în fapt  a circumstanţelor cauzei:

1. Astfel, începând din anul 1995, peste 90 de persoane au  adresat Comisiilor Parlamentare pentru Drepturile Omului şi pentru Siguranţa Naţională, Apărare şi Ordine Publică, Ministerului Sănătăţii şi Familiei, Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Avocatului Poporului, Bisericii Ortodoxe, Parlamentului, Preşedintelui României, Ministerului Justiţiei, Serviciului Român de Informaţii, Parchetului şi organelor de cercetare penală cu mai multe plângeri şi memorii, prin care, în calitate de  rude ale unor membrii M.I.S.A, semnalau presupuse activităţi ilicite desfăşurate de gruparea  yogină şi făceau cunoscută influenţa nefastă exercitată de Gregorian Bivolaru şi liderii asociaţiei, solicitând efectuarea de cercetări şi tragerea lor la răspundere penală, precum şi interzicerea activităţii organizaţiei.

La data de 6 octombrie 2003 organele de urmărire penală s-au sesizat  din oficiu cu privire la faptele comise de mai multe persoane, membrii sau adepţi M.I.S.A., care sub îndrumarea lui Bivolaru Gregorian au săvârşit activităţi ilegale ce constau în efectuarea de programe şi activităţi informative cu caracter pornografic, destinate a fi transmise prin internet ori valorificării sub formă de CD sau DVD în ţară şi străinătate, folosirea de programe de calculator fără licenţă, evaziune fiscală, recrutarea şi trimiterea de dansatoare şi alte persoane în scopul practicării prostituţiei, spălare de bani, constând în obţinerea de sume de bani din activităţile ilegale susmenţionate şi introducerea lor în ţară pentru a fi utilizate în folosul organizaţiei, lucrare ce a fost înregistrată sub nr.720/P/2003 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Prin rezoluţia din 12 martie 2004 cu acelaşi număr s-a început urmărirea penală „in rem” sub aspectul săvârşirii în formă continuată a infracţiunilor prevăzute de art.11 lit.a din Legea nr.87/1997 republicată, privind combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art.13 Cod penal, art.7 cu aplicarea art.2 lit.b pct.14 şi pct.18 din Legea nr.39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate şi art.23 lit.c din Legea nr.656/2002 privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.

La data de 16 martie 2004, prin încheierea din camera de consiliu pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I – penală în dosarul nr.1480/2004, s-a încuviinţat de către judecător  efectuarea de percheziţii domiciliare la adresele din Bucureşti, str.Veseliei nr.49 B şi nr,.64, str.Teliţa nr.21, str.Păunaşul Codrilor nr.14, str.Bonea Constantin nr.26, str.Peleaga nr.15 şi 18, str.Serg. Turturică nr.123 şi 133, str.Serg. Muşat Constantin nr.1, str.Vasile Grozavu nr.2 şi str.Râmnicu Sărat nr.25 .

Distinct de aceasta, prin încheierile din 21 şi 22 martie 2004 pronunţate de Tribunalul Bucureşti în dosarele  nr. 1480/2004 şi nr.1612/2004 s-a încuviinţat de către judecător efectuarea şi a altei percheziţii domiciliare în anexele imobilului situat în Bucureşti, str. Calea Ferentari nr.72, precum şi a percheziţiei asupra încărcăturii aflate în autovehiculul cu număr de înmatriculare B- 77- SOL.

În perioada 16 – 22 martie 2004, au fost aduse la îndeplinire măsurile procesuale dispuse de judecător, întocmindu-se procesele verbale prevăzute de art. 100 şi urm. Cod procedură penală, fără ca persoanele prezente la efectuarea percheziţiilor să formuleze obiecţiuni.

Cu ocazia acestor percheziţii, în imobilele respective au fost găsite persoane care nu şi-au putut justifica prezenţa, iar din verificările efectuate în cadrul Direcţiei de Evidenţă Informatizată a Persoanei a rezultat că acestea îşi aveau domiciliul sau reşedinţa la alte adrese.

De asemenea, au fost ridicate bunuri, valori şi înscrisuri, care au fost considerate de către organele judiciare ca având legătură cu faptele ce formau obiectul cercetărilor.

În legătură cu aceste percheziţii, atât din punct de vedere al autorizării, cât şi sub aspectul efectuării lor, la Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie  au fost înregistrate mai multe sesizări, iniţial adresate altor instituţii.

Pe calea sesizărilor formulate în acest sens, s-a solicitat efectuarea de cercetări împotriva unuia dintre judecătorii care au încuviinţat percheziţiile precum şi a persoanelor  care au făcut parte de echipele complexe şi au efectuat percheziţiile domiciliare ( procurori, poliţişti şi jandarmi), atât cu privire la desfăşurarea concretă a acestor activităţi, cât şi cu privire la coordonarea lor de la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti; corelativ, s-au contestat în mod repetat temeiurile  care au determinat organizarea unei acţiuni de o asemenea amploare.

Printre aceste sesizări se află şi două plângeri penale formulate de Mădălina Dumitru ( înregistrate iniţial la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. 3637 şi 3639 din 23 februarie 2005), plângeri ce au fost conexate la lucrarea nr. 615/P/2004 a aceluiaşi parchet.

Prin ordonanţa nr. 615/P/2004 din 16 mai 2005 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică s-a dispus, în temeiul art. 228 alin.6 rap. la art.10 lit, a şi d din Codul de procedură penală, neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorul care a încuviinţat efectuarea percheziţiilor, precum şi faţă de procurorii care au coordonat şi supravegheat modalitatea de efectuare a acestora.

Cauza a fost disjunsă cu privire la faptele sesizate a fi comise de agenţii publici – jandarmi care au procedat la aducerea la îndeplinire a măsurile procesuale dispuse, declinându-se competenţa de soluţionare în favoarea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti.  Plângerile astfel disjunse formează obiectul dosarului nr.17/P/2004 înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, fiind în curs de soluţionare.

Totodată, prin aceeaşi ordonanţă din 16 mai 2005 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie s-a dispus disjungerea cauzei şi cu privire la plângerile formulate de Căpâlnean Octavia Maria, Buzescu Maria Ecaterina, Bretean Speranda –Cristina, Cobuz Marian, Coca Angela, Luca Rodica, Vochescu Ana – Adela, Onofrei Daniel şi Vâlcescu Radu – Marian, în urma acestei disjungeri cauza rămânând în lucru la Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică sub nr.500/P/2005, în prezent în curs de finalizare.

Împotriva ordonanţei nr. 615/P/2004 din 16 mai 2005 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică s-a formulat plângere, conform art. 278 ind.1 Cod procedură penală, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cauza fiind înregistrată sub nr. 6794/2005 şi având termen de judecată la data de 30 ianuarie 2006.

Pe parcursul soluţionării cauzei, împotriva modului de desfăşurare a anchetei în dosarul nr. 615/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-au formulat plângeri vizând tergiversarea nejustificată a cercetărilor, soluţionate prin rezoluţia din 13 mai 2005 a aceluiaşi parchet, în sensul respingerii acestora ca neîntemeiate.

Tot în legătură cu percheziţiile efectuate, au fost înregistrate un număr de 56 de plângeri de la persoane care reclamau că le-a fost încălcat dreptul de proprietate prin ridicarea de bunuri, înscrisuri şi valori ce nu aveau legătură cu faptele ce formau obiectul cercetărilor.

Prin rezoluţiile date de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au fost respinse, ca neîntemeiate, plâgerile având ca obiect modalitatea de efectuare a percheziţiilor.

În motivarea rezoluţiilor date, s-a reţinut că percheziţiile au fost legal efectuate, în baza autorizaţiilor emise de judecător, iar pătrunderea în forţă s-a datorat informaţiilor deţinute de organele de urmărire penală în sensul că s-ar încerca distrugerea probelor, având în vedere procesul – verbal de cercetare la faţa locului din 18 martie 2004, în care se  consemna că în zona străzii D.N.Cocea din sectorul 5, Bucureşti mai multe persoane au incendiat obiecte şi înscrisuri ce se aflau în unele locuinţe ale  M.I.S.A.

S-a mai reţinut că pătrunderea în forţă în imobilele percheziţionate a fost determinată şi de constatarea în flagrant a activităţilor de video- chat neautorizate, fapt confirmat de procesele verbale de percheziţie întocmite la alte adrese precum şi de împrejurarea că în alte imobile fuseseră descoperite obiecte ce puteau constitui mijloace vulnerante de opoziţie – spray paralizant, pistoale cu bilă, cătuşe.

Referitor la bunurile şi valorile ridicate cu ocazia percheziţiilor, în situaţia în care s-a constatat că obiectele ridicate nu aveau legătură cu cauza, acestea au fost restituire persoanelor vătămate ca efect al admiterii plângerilor formulate.

De menţionat că, împotriva rezoluţiilor de respingere a plângerilor persoanele ce s-au considerat vătămate în interesele lor legitime s-au adresat instanţei, cele mai multe dintre plângerile astfel formulate fiind soluţionate prin hotărâri definitive, iar celelalte fiind în curs de judecată.

Verificările efectuate au stabilit că împotriva modalităţii de efectuare a percheziţiei domiciliare la adresa din Bucureşti, str. Serg. Constantin Muşat nr.1, bl.16, sc.1, ap.3, sector 5 şi a măsurii  de ridicare a obiectelor ce îi aparţineau a formulat plângere, în temeiul  art.275 Cod procedură penală, şi Gregorian Bivolaru, iar procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus prin rezoluţia nr.1501/VIII-1/2004 din 7 aprilie 2004 respingerea acesteia, reţinând că şi în această situaţie pătrunderea în forţă în imobil a fost determinată de temerea justificată a unui răspuns violent la acţiunea organizată, precum şi de necesitatea împiedicării distrugerii unor mijloace materiale de probă.

De asemenea, s-a reţinut că la momentul efectuării percheziţiei, procurorul nu a avut posibilitatea să stabilească dacă bunurile ridicate aparţineau numai lui Gregorian Bivolaru, urmând ca, pe parcursul cercetărilor să fie restituite proprietarilor, în măsura în care nu aveau  legătură cu cauza.

Rezoluţia nr.1501/VIII-1/2004 din 7 aprilie 2004 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost contestată  de Gregorian Bivolaru pe calea plângerii adresate instanţei de judecată, plângere ce a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin sentinţa penală nr.1220 din 30 aprilie 2004 a Tribunalului Bucureşti- Secţia I-a penală.

Ca urmare a admiterii recursului formulat de Gregorian Bivolaru împotriva acestei sentinţe,  Curtea de Apel Bucureşti Secţia a II-a Penală, prin decizia penală nr. 2105/2004 a casat această hotărâre şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti – Secţia  I Penală, pe rolul căreia se afla dosarul de fond nr. 4577/2004.

Rejudecând după casare, Tribunalul Bucureşti – Secţia I  Penală, prin sentinţa penală nr. 1622/16.12.2004 a declinat competenţa de soluţionare a plângerii formulată împotriva rezoluţiei nr. 1051/VIII – 1/2004  din 07.04.2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în favoarea Tribunalului Sibiu, investit cu soluţionarea cauzei în fond în urma admiterii cererii de strămutare formulată de inculpatul Gregorian  Bivolaru.

Dosarul s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. 356/2005, iar prin încheierea din 10 martie 2005, s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul 353/2005 al Tribunalului Sibiu, aflat în prezent în curs de soluţionare.
La rândul său, şi Mădălina Dumitru a formulat plângere împotriva modului de efectuare a percheziţiei domiciliare la imobilul din Bucureşti, str. Vasile Grozavu nr. 2, sect. 5. Prin rezoluţia nr. 977/VIII –1/2004 din 29 martie 2004, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus respingerea acesteia, fiind expuse aceleaşi argumente ca în cazul plângerii formulate de Gregorian  Bivolaru.

Prin rezoluţia din 26 martie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de Gregorian Bivolaru sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art.198 alin.2 Cod penal, art.198 alin.3 Cod penal şi art.201 alin.2 şi 3 ind.1 Cod penal toate cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

De asemenea, prin procesul verbal din 29 martie 2004 al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad confirmat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad la aceeaşi dată, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de Bivolaru Gregorian şi sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art.70 alin.1 şi 3 şi art.71 din O.U.G nr.105/2001, astfel cum au fost modificate prin art.29 pct.1  şi 2 din Legea nr. 39/2003.

Prin ordonanţa din 29 martie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva lui Gregorian Bivolaru sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art.198 alin.2 Cod penal, art.198 alin.3 Cod penal şi art.201 alin.2 şi 3 ind.1 Cod penal toate cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art.70 alin.1 şi 3  din O.U.G nr.105/2001, astfel cum a fost modificat prin art.29 pct.1  din Legea nr. 39/2003.

La data de 29 martie 2004, prin ordonanţa  emisă de Inspectoratul  Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad s-a dispus reţinerea pe timp de 24 de ore a lui Gregorian Bivolaru, iar prin referatul  de la aceeaşi dată Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Propunerea de arestare preventivă a fost examinată de judecător în condiţiile art.149 ind.1 Cod procedură penală, Gregorian Bivolaru fiind adus în faţa instanţei şi ascultat în prezenţa celor doi apărători aleşi, care au avut posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la temeinicia cererii de arestare.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 30 martie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a penală, în dosarul nr. 1775/2004, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului Bivolaru Gregorian  pe o durată de 29 zile, cu începere de la 30 martie 2004. În considerentele încheierii pronunţate s-a reţinut că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 Cod  procedură penală, în sensul că există probe şi indicii temeinice că inculpatul a săvârşit faptele sub aspectul cărora este cercetat, precum şi cele ale art.148 lit.c, h, i Cod procedură penală. 

S-a emis  pe numele inculpatului mandatul de arestare preventivă nr. 107/V/30.03.2004.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat recurs, iar prin decizia  penală nr. 131 din 1 aprilie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a casat încheierea atacată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa competentă – Judecătoria sector 5 Bucureşti, reţinându-se că Tribunalul Bucureşti nu era competent material să soluţioneze propunerea de arestare preventivă în raport de infracţiunile pentru care era cercetat Gregorian Bivolaru.

Prin aceeaşi decizie s-a dispus şi punerea în libertate  a inculpatului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti la data de 1 aprilie 2004 şi, la termenul de judecată fixat, inculpatul a formulat o cerere de recuzare a întregii instanţe, motiv pentru care la aceeaşi dată dosarul a fost trimis Tribunalului Bucureşti în vederea soluţionării acesteia.

Prin încheierea din data de 1 aprilie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I-a penală, în dosarul nr.1881/2004, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de recuzare, soluţie ce a fost recurată de Gregorian Bivolaru prin apărătorul său.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală sub nr.1177/2004, iar, ca o chestiune prealabilă judecării recursului, apărătorul ales al lui Gregorian Bivolaru a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.52 alin.2 Cod procedură penală, susţinând, în esenţă, că aceste prevederi legale îi încalcă dreptul la apărare.

Instanţa de recurs a dat eficienţă dispoziţiilor art.23 alin.4 din Legea nr. 47/1992, în vigoare la acea dată, şi prin încheierea din camera de consiliu de la 2 aprilie 2003, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei invocate.

Împotriva  acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti,  iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia penală nr.2283 din 28 aprilie 2004 a înlăturat dispoziţia privind sesizarea Curţii Constituţionale şi a trimis cauza la Curtea de Apel Bucureşti pentru continuarea judecării recursului declarat împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare a întregii instanţe a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.

În rejudecare,  cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală sub nr.1551/2004 şi premergător soluţionării recursului, Gregorian Bivolaru prin apărătorul său a recuzat întreaga instanţă, dosarul fiind trimis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, prin încheierea din 69 din 12 mai 2004, a respins ca inadmisibilă cererea formulată.

În susţinerea cererii de recuzare, apărătorul lui Gregorian Bivolaru a arătat că, în ultima perioadă, presiunile au devenit evidente şi există împrejurări din care rezultă că judecătorii Curţii de Apel Bucureşti nu pot fi nepărtinitori, existenţa unor imixtiuni putând conduce la pronunţarea unei soluţii nelegale.

În final, prin decizia penală nr. 963 din 21 mai 2004 Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală a respins ca nefondat recursul declarat de Gregorian Bivolaru împotriva încheierii din  1 aprilie 2004 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I-a penală, reţinându-se că susţinerile inculpatului – în sensul că din cauza presiunilor  exercitate asupra judecătorilor prin  mediatizarea cazului, aceştia ar fi influenţaţi negativ în soluţionarea pricinii – sunt lipsite de temei, fundamentându-se pe simple supoziţii şi pe o percepere nereală a evenimentelor în care Gregorian Bivolaru a fost implicat,  afirmaţiile făcute nefiind argumentate în drept.

Ca  urmare a soluţionării acestor incidente procedurale, s-a trecut de către instanţa competentă la reexaminarea cererii de arestare preventivă formulată faţă de Gregorian Bivolaru, care, deşi legal citat, nu s-a prezentat în faţa judecătorului, fiind însă reprezentat de avocatul său Niţurad Dumitru.

Prin încheierea din data de 31 mai 2004 pronunţată de Judecătoria sector 5 Bucureşti, în dosarul nr. 3989/2004 s-a dispus arestarea preventivă a lui Bivolaru Gregorian, pe o durată de 26 zile, cu începere de la data încarcerării efective, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 69/U/31.05.2004.

Apreciind asupra necesităţii luării măsurii arestării preventive, judecătorul a constatat că aceasta se justifică faţă de dispoziţiile art.143 Cod procedură penală şi art.148 lit.c, h şi i Cod procedură penală.

Astfel, s-a reţinut că, din materialul probator administrat în cauză (procesul verbal de constatare nr.3727/28.03.2004 încheiat de I.J.P.F Arad, declaraţiile martorului Biriş Emil Cornel Doru, declaraţiile minorelor Mădălina Dumitru şi Mirona Farcaş, înregistrările convorbirilor telefonice) rezultă presupunerea întemeiată că Gregorian Bivolaru, în perioada 2002 – martie 2004, a întreţinut în mod repetat raporturi sexuale cu minora Mădălina Dumitru folosindu-se de calitatea declarată de profesor yoga şi oferindu-i în acest scop bani şi alte foloase, precum  şi faptul că, la data de 28 martie 2004, acesta (Gregorian Bivolaru), sub îndrumarea lui Farkas  Ferenc Zsolt, a încercat să treacă fraudulos frontiera de stat a României, fapte încadrate în drept în dispoziţiile art.198 alin.2 şi 3 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art.70 alin.1 şi 3 din O.U.G nr.105/2001 astfel cum a fost modificată.

Cu privire la acuzaţia de perversiune sexuală comisă asupra aceleiaşi minore, s-a constatat că, în raport de conţinutul constitutiv al acestei infracţiuni, care se consideră săvârşită numai dacă a fost comisă în public sau a produs scandal public, nu există probe sau indicii din care să rezulte că actele de perversiune sexuală ar fi ajuns la cunoştinţa publicului înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva lui Gregorian Bivolaru.

Ca motive speciale de arestare, s-a reţinut de către instanţă că inculpatul a fost prins în momentul când încerca să treacă fraudulos frontiera în scopul de a se sustrage urmăririi penale, concluzie determinată de comportarea anterioară a lui Gregorian Bivolaru, care deşi a fost legal citat, fiind emise pe numele său şi mandate de aducere, nu s-a prezentat la chemarea organelor judiciare şi nu a anunţat schimbarea de domiciliu.

Având în vedere schimbarea de atitudine a minorei Mădălina Dumitru cu ocazia audierilor sale, s-a apreciat de către judecător că există indicii temeinice care justifică temerea că Gregorian Bivolaru va exercita presiuni asupra acesteia.
De asemenea, s-a considerat de către judecător că natura şi gravitatea faptelor atribuite lui Gregorian Bivolaru, care se presupune a fi comise împotriva unor minori, creează o importantă tulburare socială, care justifică luarea unei măsuri privative de libertate.

În raport de aceste elemente, s-a apreciat că este în interesul bunei desfăşurări a procesului penal luarea măsurii arestării preventive faţă de Gregorian Bivolaru.

Cenzurând susţinerile formulate de parchet, judecătorul a constatat că nu sunt îndeplinite cazurile prevăzute de art.148 lit.d şi e Cod procedură penală, neexistând date suficiente care să demonstreze că inculpatul ar fi încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin distrugerea sau alterarea unor mijloace de probă şi nici că de la data punerii în mişcare a acţiunii penale acesta ar fi comis sau ar încerca să comită o nouă infracţiune.

Totodată, judecătorul a constatat că cererea de arestare preventivă formulată de Parchet nu poate fi primită cu privire la infracţiunea prevăzută de art.70 alin.1 şi 3 din O.U.G nr.105/2001 modificată, întrucât  nu este îndeplinită condiţia privitoare la limita de pedeapsă cerută de lege.

Împotriva încheierii de arestare pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, apărătorul ales al  lui Bivolaru Gregorian a declarat recurs, cauză înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a I-a penală sub nr. 3139/2004 din 2 iunie 2004.

La termenul din 3 iunie 2004, apărătorul inculpatului a formulat cerere de recuzare a completului de judecată, invocându-se că judecătorii ar fi interesaţi în a pronunţa o soluţie  de respingere a căii de atac exercitate.
Prin încheierea din 3 iunie 2004 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a I-a penală, s-a dispus în conformitate cu dispoziţiile art. 52 Cod procedură penală, respingerea cererii de recuzare, reţinându-se că nu s-a făcut dovada existenţei cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 48 lit. d Cod procedură penală cu privire la nici unul dintre magistraţii care compuneau completul de judecată.

Împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare, apărătorul lui Gregorian Bivolaru a declarat recurs susţinând că pe lista ce a fost afişată la sala de şedinţă  nu erau trecute numele judecătorilor, iar desemnarea acestora nu s-a realizat prin tragere la sorţi, împrejurări de natură a crea impresia că sunt interesaţi în cauză.

Prin decizia penală nr.969 din 4 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia I-a penală a fost respins recursul declarat de Gregorian Bivolaru, constatându-se că magistraţii ce au format completul de judecată au fost desemnaţi în conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare a instanţelor judecătoreşti şi nu s-a probat în nici un fel existenţa cazului de incompatibilitate prevăzut de art.48 lit.d Cod procedură penală invocat de inculpat.

La termenul de judecată din 4 iunie 2004 apărătorul inculpatului a formulat o nouă cerere de recuzare a tuturor judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti, cerere ce a fost respinsă prin încheierea din 5 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 1963/2004, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3135 din 9 iunie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În susţinerea acestui demers procesual, apărătorul lui Gregorian Bivolaru a invocat „graba puţin suspectă” cu care s-a stabilit la Tribunalul Bucureşti termenul de judecare a recursului declarat împotriva încheierii de arestare preventivă pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, considerându-se că, în raport de această împrejurare, nici un judecător din cadrul Tribunalului Bucureşti nu este compatibil să soluţioneze cauza, aflându-se în situaţia prevăzută de art.48 lit.d Cod procedură penală.

După soluţionarea şi a acestor incidente procedurale, prin încheierea nr. 248/R din 18 iunie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I-a penală în dosarul nr. 3139/2004 s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul Bivolaru Gregorian împotriva încheierii  de luare a măsurii arestării preventive, constatându-se că judecătorul fondului a făcut o corectă aplicare a legii la situaţia dedusă judecăţii.

La aceeaşi dată, cu  ocazia dezbaterii recursului declarat împotriva încheierii de luare a măsurii arestării preventive, apărătorul inculpatului a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 Cod procedură penală şi art. 143 Cod procedură penală, excepţie ce a fost respinsă de instanţa de recurs, ca inadmisibilă, prin încheiere separată.

Această încheiere a fost atacată cu recurs de către inculpat.

Prin decizia penală nr. 1284/21.07.2004, Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul astfel formulat, a casat încheierea atacată şi a sesizat Curtea Constituţională, în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate invocată.

Prin decizia nr. 462/28.10.2004 Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate  a dispoziţiilor art.148 alin.1 Cod procedură penală şi art.143 Cod procedură penală.

Verificările efectuate în cauză au relevat că, în cursul urmăririi penale, minora Mădălina Dumitru s-a plâns şi împotriva modalităţii în care a fost ascultată după efectuarea percheziţiei domiciliare la adresa din Bucureşti, str. Vasile Grozavu nr.2, sector 5 învederând că, fără a i se aduce la cunoştinţă motivul pentru care a fost reţinută, a fost condusă la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, unde a fost interogată timp de 7 ore în legătură cu viaţa sa  particulară, fiind, totodată, constrânsă să scrie o declaraţie fără a avea posibilitatea să intre în contact cu părinţii şi avocatul său, deşi era minoră la acea dată.

De asemenea, minora a afirmat că, pe  parcursul reţinerii, a fost molestată fizic şi psihic, dar şi ameninţată că, dacă nu declară, va fi reţinută în continuare.

Prin intermediul plângerii formulate, minora a arătat că îşi retrage declaraţia iniţială dată sub presiunea organelor de cercetare penală la data de 18 martie 2004, declaraţie ce i-ar fi fost dictată de către procuror.

Pe lângă această plângere, înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sub nr. 977/VIII-1/2004 din 22 martie 2004, minora s-a plâns de modalitatea în care a fost efectuată percheziţia, aşa cum deja s-a arătat în dezvoltările anterioare, în afară de nemulţumirea legată de ridicarea unor obiecte ce nu ar fi avut legătură cu cauza invocând şi difuzarea de către organele judiciare pe posturile de televiziune a înregistrărilor video ce conţineau imagini în care apărea sumar îmbrăcată şi în ipostaze de natură a aduce atingere demnităţii sale.

Prin aceeaşi rezoluţie cu numărul mai sus arătat, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a respins plângerile formulate, reţinând în esenţă că minora a fost audiată în calitate de martor, calitate procesuală ce nu obliga organele judiciare să-i asigure asistenţă juridică din oficiu, cu atât mai mult cu cât aceasta nici nu-şi exprimase dorinţa de a fi ascultată în prezenţa unui avocat.

S-a considerat că nu pot fi reţinute afirmaţiile minorei în sensul că declaraţia iniţială ar fi fost dată sub presiunea organelor de cercetare sau că ar fi fost molestată fizic şi psihic, deoarece atât în cuprinsul declaraţiei olografe cât şi a celei luate pe formular tipizat ambele semnate de minoră, nu n-au consemnat asemenea neregularităţi.

S-a mai arătat că la data ascultării minorei a fost prezent şi un ofiţer psiholog din Batalionul I Special al jandarmeriei române, care prin raportul întocmit cu nr.169795/2004 a confirmat că nu s-au exercitat presiuni sau acte de violenţă asupra Mădălinei Dumitru.

Mai mult, pe baza raportului întocmit de ofiţerul psiholog, s-a reţinut că minorei i s-a pus la dispoziţie apă şi hrană.

S-a concluzionat că declaraţia din 18 martie 2004  a Mădălinei Dumitru nu reprezintă o încălcare care să atragă nulitatea actului în condiţiile art. 197 Cod procedură penală, urmând ca valoarea probatorie a acestei declaraţii să fie apreciată în raport de celelalte mijloace de probă ce vor fi administrate în cursul urmăririi penale aflată în derulare.

La rândul său, avocatul Mădălinei Dumitru, doamna Adina Solomon, s-a adresat la data de 5 aprilie 2004 procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu un memoriu prin care solicita să se constate nulitatea actelor de urmărire penală efectuate în privinţa clientei sale şi arăta, totodată, că în prezent este reţinută în mod ilegal, fără a avea cunoştinţă unde se află, fiind astfel lipsită de posibilitatea de a intra în contact cu aceasta.

Prin rezoluţia cu nr.1177/VIII-1/2004 din 7 aprilie 2004, procurorul general a respins cererea de constatare a nulităţii actelor de urmărire penală, motivând că în raport de calitatea deţinută de minoră  la momentul audierii nu exista obligativitatea asigurării asistenţei juridice, nefiind incidente dispoziţiile art. 171- 174 Cod procedură penală.

De asemenea, s-a arătat că la 1 aprilie 2004 s-a încercat audierea minorei în prezenţa doamnei avocat, act procesual ce nu a fost însă realizat din cauza simpatizanţilor M.I.S.A care au manifestat în faţa sediului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel şi a lipsei dosarului de urmărire penală înaintat instanţei competente să judece recursul declarat împotriva încheierii de arestare preventivă a lui Gregorian Bivolaru.

Din declaraţiile date de mama Mădălinei Dumitru la 6 aprilie 2004, a rezultat că familia sa nu a mandatat-o pe doamna Adina Solomon ca avocat în cauză şi nici nu şi-a dat acordul pentru a fi angajat un avocat care să apere interesele fiicei sale,  rezervându-şi dreptul de a face personal o asemenea alegere.

Referitor la reţinerea ilegală a minorei s-a arătat că aceasta se află la domiciliul mamei sale, căreia îi revine sarcina de a se ocupa de creşterea şi educarea copilului până la împlinirea vârstei de 18 ani.

În altă ordine de idei, se constată că prin rezoluţia din 29 martie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus, în raport de acuzaţia formulată împotriva lui Gregorian Bivolaru privitoare la viaţa sexuală, efectuarea unei constatări medico-legale asupra minorei Mădălina Dumitru.

Proba încuviinţată de organele de urmărire penală nu a putut fi administrată ca urmare a refuzului exprimat de Mădălina Dumitru care şi-a justificat poziţia prin aceea că nu a mai fost supusă unei asemenea examinări, fiind susţinută şi de manifestanţii MISA, aflaţi la sediul Institutului de Medicină Legală şi care l-au agresionat pe poliţist.

Ca urmare a acestui eveniment, agentul de poliţie a formulat plângere penală, înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria  sectorului 4 Bucureşti sub nr.3976/P/2004. Din raportul de expertiză medico legală efectuat în cauză rezultă că agentul de poliţie, la data efectuării expertizei, prezenta pe corp leziuni traumatice ce s-au putut produce la data de 1 aprilie 2004, prin lovire cu corp dur.

Procesul verbal de constatare a imposibilităţii administrării probei sus- menţionate a fost semnat de minoră şi de avocatul său, iar în cuprins se face referire la poziţia avocatului care a apreciat ca nelegală şi netemeinică rezoluţia prin care s-a dispus efectuarea examinării medico-legală.

În ceea ce priveşte exercitarea drepturilor procesuale de către Gregorian Bivolaru, se constată că apărătorii aleşi au formulat cereri prin care solicitau să fie încunoştiinţaţi cu privire la data, ora şi locul efectuării fiecărui act de urmărire penală, cereri ce au fost avute în vedere de procurorii care au instrumentat cauza.

De asemenea, apărătorul Niţurad Dumitru a formulat o cerere de probatorii constând în audierea şi reaudierea unor martori, solicitare ce i-a fost admisă cu privire la reaudierea minorei Mădălina Dumitru şi a martorelor Dumitru Ionela-Cristina şi Farcaşi Maria-Mirona şi respinsă în privinţa martorilor Bureanu Cristian Eduard, Zenovici Irina, Radu Iuliana, Zota Elena, Atomulesei Crina, Morariu Robert, Lomos Dumitru, Cojocaru Nadia, Trandafir Claudiu Petre, Catrina Nicolae şi Dobroiu Diana. Însă, aşa cum rezultă din actele dosarului de urmărire penală, minora Mădălina Dumitru nu a  mai fost reaudiată de procurori,  întrucât,  deşi s-au făcut demersuri procedurale în scopul prezentării la parchet, aceasta nu a dat curs solicitărilor formulate.

După finalizarea urmăririi penale, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 720/P/2003 din 13 august 2004, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Bivolaru Gregorian pentru săvârşirea infracţiunilor de act sexual cu o minoră prevăzută de art. 198 al. 2 şi 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, de perversiune sexuală prevăzută de art. 201 alin. 3 şi 3 indice 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, de corupţie sexuală prevăzută de art. 202 alin. 3 Cod penal, de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. 1, 3 teza 1 şi alin. 4 teza 3 raportat la art. 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi de tentativă la infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României prevăzută de art. 70 alin. 1 şi 3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 105/2001, modificată prin art. 29 pct. 1 din Legea nr. 39/2003.

În fapt, s-a reţinut că în perioada 2002 – martie 2004, folosindu-se de calitatea declarată de profesor yoga şi mentor spiritual, prin abuz de autoritate şi ţinere în stare de aservire, Gregorian Bivolaru a recrutat, cu ajutorul altei persoane şi în scopul exploatării sexuale, pe minora Mădălina Dumitru, cu care a întreţinut în mod repetat raporturi sexuale şi acte de perversiune sexuală, oferindu-i în schimb diverse sume de bani şi alte foloase.

S-a mai reţinut că Gregorian Bivolaru, în aceeaşi perioadă şi uzând de aceeaşi calitate, a atras, prin asigurarea mijloacelor de subzistenţă, pe minora Farcaşi Maria –  Mirona în practicarea unor acte sexuale cu minora Mădălina Dumitru.

În perioada  ianuarie – noiembrie 2000, Gregorian Bivolaru, în aceeaşi calitate, a întreţinut în mod repetat acte sexuale cu minora Mureşan Angness Arabella, căreia i-a oferit şi remis în schimb sume de bani şi alte foloase, iar la data de 21 aprilie 2003 a întreţinut un act sexual şi cu minora Simionescu Ilinca, prin abuz de autoritate şi ţinere în stare de aservire.

De asemenea, s-a reţinut că la data de 28 martie 2004, Gregorian Bivolaru a fost depistat în timp ce încerca să părăsească ilegal teritoriul României prin punctul de frontieră Nădlac.

Mai trebuie precizat faptul că, paginile 36-48 ale rechizitoriului fac referire detaliată la toate probele administrate în cauză şi care au stat la baza soluţiei parchetului de trimitere în judecată a inculpatului Bivolaru Gregorian.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia I-a penală la nr.4577/2004.

La termenul de judecată din 19.08.2004, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 3001 Cod procedură penală, a procedat la verificarea din oficiu a legalităţii şi temeiniciei arestării preventive.

La acelaşi termen, inculpatul Bivolaru Gregorian prin apărător a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 Cod procedură penală şi excepţia inadmisibilităţii pronunţării instanţei asupra legalităţii şi temeiniciei arestării preventive, formulându-se şi o cerere de revocare a măsurii preventive.

Tribunalul a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi ca neîntemeiată cererea de revocare, iar în temeiul art. 3001 Cod procedură penală a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă în lipsă faţă de Bivolaru Gregorian.

În motivare a reţinut că la luarea măsurii arestării preventive au fost respectate toate dispoziţiile legale aplicabile în materie, în sensul existenţei  unor indicii temeinice conform art. 143 Cod procedură penală şi a cazurilor prevăzute de art. 148  lit.c,h,i Cod procedură penală.

Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate,  tribunalul a reţinut că aceasta a  mai fost invocată în dosarul nr. 3139/2004 al aceleiaşi instanţe şi  a fost soluţionată de Curtea Constituţională.

Şi împotriva acestei încheieri inculpatul a declarat recurs (prin apărător), iar Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală l-a respins ca nefondat prin decizia penală nr. 1808/ 27.09.2004.

În cursul cercetării judecătoreşti, la  termenul din 04.10.2004, inculpatul prin apărător a formulat o cerere de strămutare a judecării cauzei, susţinându-se că, prin intermediul mass-media, în rândul opiniei publice a fost inoculată ideea că mai mulţi magistraţi din cadrul Tribunalului Bucureşti sunt adepţi MISA şi în această calitate, unii dintre ei ar fi săvârşit acte imorale, exemplificând cazul judecătorului Lungu Simona.

S-a arătat că, în mod firesc, reacţia magistraţilor Tribunalului Bucureşti nu ar putea fi decât una de apărare împotriva unor asemenea acuze, situaţie în care obiectivitatea judecătorilor implicaţi în procesul lui Gregorian Bivolaru ar avea de suferit în mod profund, orice soluţie favorabilă putând fi interpretată ca o dovadă incontestabilă a apartenenţei lor la organizaţia MISA şi o încercare de salvare a liderului ei spiritual.

Prin încheierea nr. 6300/25.11.2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus strămutarea judecării cauzei la Tribunalul Sibiu, unde s-a format dosarul nr. 353/2005.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti la Tribunalul Sibiu apărătorul inculpatului a formulat mai multe cereri cu privire la măsura arestării preventive.

Astfel, la termenul din 04.04.2005, s-a solicitat constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive, respinsă de instanţa de fond.

Împotriva încheierii de respingere, Gregorian Bivolaru prin apărător a formulat recurs, care a fost admis de Curtea de Apel Alba-Iulia – Secţia pentru Minori şi Familie prin decizia penală nr. 16/14.04.2005, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, numai sub aspectul dispoziţiei privitoare la încetarea de drept a arestării preventive.

Prin încheierea din 11 mai 2005, instanţa de rejudecare a respins cererea, iar hotărârea a rămas definitivă prin decizia penală nr. 32/2005 a Curţii de Apel Alba-Iulia.

Aceeaşi cerere a fost reiterată de Bivolaru Gregorian (prin apărător) şi la termenul din 06.07.2005, când i-a fost respinsă prin încheiere.

Prin decizia penală nr. 51/03 iulie 2005 Curtea de Apel Alba-Iulia a admis recursul formulat de inculpat împotriva încheierii din 06.07.2005, a casat încheierea, numai sub aspectul menţinerii măsurii arestării preventive a inculpatului Bivolaru Gregorian, şi a înlăturat aplicarea art. 3002  raportat la art. 160b alin. 3 Cod procedură penală privind menţinerea arestării preventive, reţinându-se că mandatul emis în cauză îşi păstrează valabilitatea, urmând ca dispoziţiile art.300 ind.2 să devină aplicabile după expirarea duratei pentru care a fost emis.

La termenul din 09.11.2005, avocatul inculpatului Bivolaru Gregorian a solicitat citarea în străinătate a acestuia, în condiţiile art. 177 Cod procedură penală, indicând adresa din Suedia, cerere căreia instanţa i-a dat curs în sensul că s-a dispus citarea inculpatului şi la adresa indicată în străinătate.

În prezent, cauza se află în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Sibiu cu termen de judecată la 30.01.2006. Din verificări a rezultat că minora Mădălina Dumitru nu s-a prezentat la nici un termen de judecată, iar celelalte două părţi vătămate nu au revenit asupra declaraţiilor date în faza de urmărire penală.

Înapoi…        Continuare…

yogaesoteric