Ce au de ascuns procurorii care au instrumentat dosarele MISA (2)

Procurorii cei hoţi care s-au pretat la o serie de abuzuri flagrante, săvârşind ilegalităţi, furturi şi îndrăznind să încalce multe dintre legile penale în vigoare strigă acum: SĂRIŢI, HOŢII!
(partea a doua)

de Mihai Vasilescu

Citiţi aici prima parte a articolului

Vă expunem în premieră ce au de ascuns procurorii care au instrumentat dosarele MISA. Ca şi cum ar fi vrut să doboare un veritabil record mondial în materie de abuzuri, prin numărul şi gravitatea încălcărilor legilor în vigoare, vă vom prezenta în această serie de articole cum sună legea şi cum au acţionat procurorii, lăsându-vă pe dvs. să judecaţi, prin intermediul faptelor pe care le vom expune.

În acest articol vom vorbi despre ilegalităţile flagrante realizate în strângerea probelor, cu referire directă la interceptarea convorbirilor telefonice.

Într-o oarecare măsură nu suntem surprinşi că diversiunile împotriva MISA cresc din nou în amploare în această perioadă, în care se prefigurează demascarea abuzurilor autorităţilor române în cazul MISA-Gregorian Bivolaru şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi. Acelaşi scenariu a fost aplicat în momente cheie în perioada anilor 1990-2003, în martie 2004 în timpul atacului represiv, în 2005 când statul suedez i-a acordat protecţie deplină lui Gregorian Bivolaru pe motiv că în România nu poate beneficia de un proces echitabil; în aprilie 2010 în preajma verdictului favorabil de la Sibiu şi ori de câte ori cuiva (de la vârf) i se pare că MISA apare într-o lumină „prea favorabilă”. Îndârjirea, răutatea şi perseverenţa cu care s-a procedat pentru denigrarea MISA ascund, alături de obscurele scopuri ale celor care au orchestrat această campanie, şi lipsa evidentă a probelor şi a motivelor legale de a ataca această şcoală de yoga.
 

De fiecare dată se încearcă să se acopere abuzurile anterioare prin noi abuzuri

 
Poate că unii dintre noi îşi mai aduc aminte cum anumite ziare titrau săptămânal, în vara anului 2005 – indicând surse ale Parchetului – fie că Gregorian Bivolaru a fost  extrădat de statul suedez, fie că va fi extrădat cu siguranţă, fie că va fi adus în două zile din Suedia şi încarcerat în România, fie că autorităţile române au convins, prin delegaţiile lor, pe juriştii suedezi de corectitudinea dosarelor întocmite în cazul Bivolaru şi MISA. În final, atunci când statul suedez şi-a anunţat deciziile în decembrie 2005, refuzând extrădarea şi acordându-i lui Gregorian Bivolaru azil politic, astfel  contrazicându-i făţiş pe procurorii care au fabricat dosarele MISA, s-a constatat că toate ştirile care circulau neîntrerupt erau nişte diversiuni concertate din partea şefilor de la parchete, CSM, împreună cu cele mai importante trusturi de presă şi televiziune  româneşti. Evident că nici atunci nimeni nu a dezminţit ştirile aberante publicate anterior în mod repetat, aşa cum s-a procedat şi în cazul celorlalte campanii mediatice împotriva MISA, pe principiul „calomniază, calomniază, că tot rămâne ceva!” – dacă din punct de vedere legal denigratorii MISA nu au pe ce să îşi fundamenteze atacurile, măcar din punct de vedere al imaginii au reuşit să dea, în viziunea lor, o lovitură, generând un curent de opinie confuz, ostil şi nefavorabil la adresa yoghinilor români, a şcolii româneşti de yoga şi mai ales a mentorului său, Gregorian Bivolaru.

Ca reacţie la deciziile categorice ale statului suedez în favoarea mentorului MISA, ne-am fi aşteptat din partea magistraţilor români măcar la o tăcere jenată care ar fi dovedit un oarecare bun simţ, dacă nu la o recunoaştere publică a greşelilor grave (săvârşite în mod repetat şi cu nonşalanţă, pe banii publici). Ei bine, nu! Atacurile, diversiunile şi campania mediatică împotriva MISA au cunoscut o amploare şi mai mare, de câte ori au apărut dovezi evidente privind modul ilegal în care au procedat autorităţile în cazul MISA, încercându-se de fiecare dată să se acopere abuzurile anterioare prin noi abuzuri şi cu ajutorul unor declaraţii teribiliste, toate acestea culminând cu aberantele tânguiri patetico-penibile ale lui George Bălan, care vrea să „se cocoaţe” în fruntea CSM-ului şi îşi explică erorile profesionale în interviurile acordate unor site-uri ciudate, de duzină, lipsite de probitate jurnalistică!!!

Despre forul „suprem” al justiţiei româneşti, Consiliul superior al magistraturii (CSM) nu se poate afirma că ar prezenta vreo garanţie reală pentru respectarea şi aplicarea corectă a legii de către magistraţi, dar să se ajungă să îşi aleagă şefi pe criteriul  numirii „lupului paznic la oi” – este deja o atitudine mult prea sfidătoare, în raport cu necesitatea garantării drepturilor publice ale cetăţenilor români. Mai în clar spus, este şocant că unii procurori evident „pătaţi” au tupeul de a candida pentru funcţii de conducere în acest organism care se vrea garantul corectitudinii profesionale a magistraţilor români.
Cazul MISA ilustrează foarte elocvent hibele justiţiei româneşti, hibe întreţinute de un CSM mult prea îngăduitor, care nu doar că trece cu vederea erorile judiciare, dar le şi apără şi le oferă o justificare „oficială”. Iată, de pildă, care erau concluziile inspecţiilor judiciare ale CSM în cazul plângerilor efectuate de către yoghinii MISA – victime ale acţiunilor abuzive ale magistraţilor: yoghinii şi-au înscenat percheziţiile din martie 2004 şi le-au filmat, toate acestea numai pentru a discredita autorităţile române, în ochii oficialilor europeni!!!

Nota CSM din februarie 2006, consemnează: „…pe lângă aspectele prezentate deja în raportul restituit, referitoare la agresionarea poliţistului, la instigarea unor persoane vătămate la schimbarea declaraţiilor etc., menţionăm şi încercarea de a discredita autorităţile române, prin înregistrarea pe casete video a unor fapte de violenţă şi agresiune pretinse a fi comise de agenţii publici şi poliţişti asupra unor practicanţi  yoga din cadrul MISA. În realitate, cu ocazia verificărilor, s-a constatat că persoanele ce purtau uniformele agenţilor publici şi poliţiştilor ce se urmărea a fi denigraţi, nu făceau parte din corpul jandarmilor sau al organelor de poliţie, totul fiind de fapt o înscenare, aşa cum rezultă din dovezile din anexa III la prezenta lucrare.”   Fără a mai pune în discuţie inexistenţa absolută a profesionalismului şi a deontologiei obligatorii unei astfel de poziţii de conducere, este  de o lipsă de decenţă şi de bună-credinţă elementară o astfel de  susţinere din partea celor care ar trebui să fie magistraţii reprezentativi din justiţia română!!! Zecile de secvenţe prezentate neîncetat la ore de maximă audienţă pe toate posturile de televiziune şi urmărite de milioane de telespectatori în luna martie a anului 2004 confirmă violenţa abominabilă cu care au fost efectuate descinderile în sediile şi casele cursanţilor MISA de sute de jandarmi şi lucrători ai trupelor speciale.

Acest raport al CSM-ului, extrem de ruşinos pentru justiţia română, nu numai că a fost o vădită înscenare şi o încălcare gravă a oricărei norme juridice şi morale, dar reprezintă o sfidare şi ridicularizare ultragiantă a Deciziei Curţii Supreme de Justiţie din Suedia, prin care i-a fost respinsă statului român cererea de extrădare a mentorului spiritual MISA, Gregorian Bivolaru. O astfel de atitudine sfidătoare a magistraţilor români precum cea faţă de deciziile magistraţilor şi a reprezentanţilor Guvernului suedez reprezintă o insultă în maniera cea mai grosolană posibilă.

Cum se explică un astfel de război declanşat de reprezentanţi – ce ar trebui să fie de marcă – din importantele instituţii ale României? Cum este posibil ca la cele mai înalte niveluri ale parchetului, ale CSM, ale unor ministere, să fie luate decizii sau să fie făcute declaraţii în mod evident discriminatorii, ilegale şi accentuat de abuzive? Cum a fost posibil ca unii dintre autorii atacurilor împotriva MISA să fie chiar securiştii şi procurorii comunişti care l-au anchetat, terorizat şi încarcerat pe Gregorian Bivolaru înainte de 1989?
 

În sistemul judiciar român sunt prezenţi membrii ale fostei Securităţi

 
Derularea evenimentelor politice după aşa-zisa revoluţie română din decembrie 1989 arată fără dubiu că suntem victimele unei înşelătorii groteşti, deoarece la conducere se află aceleaşi personaje şi grupuri de putere din timpul comunismului. Posturile cheie ale principalelor instituţii din România, inclusiv cele din justiţie, sunt şi acum ocupate de persoane care au o legătură directă cu foştii securişti sau sunt colaboratori apropiaţi ai acestora.

Nu o spun doar yoghinii, care au simţit asta pe pielea lor, ci şi jurnalişti de marcă din presa străină. Celebrul ziar francez Le Monde titra în februarie 2010: „În România, Justiţia este înfiltrată de foşti agenţi ai Securităţii“. 

Articolul vorbeşte despre situaţia Justiţiei din România, despre care spune că este înfiltrată de foşti agenţi ai poliţiei politice comuniste. „Prezenţa membrilor fostei Securităţi în sistemul judiciar, probabil, explică parţial ritmul lent al reformelor,” scrie Le Monde.

Potrivit unui articol din cotidianul italian La Repubblica, numărul agenţilor sub acoperire din România îl depăşeşte pe cel al agenţilor Securităţii de pe vremea lui Ceauşescu. Cifrele sunt şi mai impresionante, în comparaţie cu serviciile renumite din lume. SRI şi SIE au la un loc de şase ori mai mulţi agenţi decât are FBI şi de cinci ori mai mulţi decât MI5. Italienii avertizează că Serviciile Secrete au putere tot mai mare în România.

În aceste condiţii nu ne miră corupţia şi ilegalităţile Justiţiei româneşti adusă la cheremul unei mafii securiste ce guvernează prin mită, şantaj şi ameninţări. Muşamalizarea în rândul acestei tagme a scandalului de cumpărare a examenului de promovare a magistraţilor în funcţii de conducere, concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, forul suprem al moralităţii în Justiţie spune totul despre această aşa-zisă putere a statului român.
În mod paradoxal, abuzurile justiţiei sunt foarte corect şi prompt sesizate şi taxate, atunci când ele sunt exercitate asupra unor personaje cheie din sfera politică şi economică actuală.
Recentul caz al lui Sorin Ovidiu Vântu a produs apariţia în mass-media a unui nesfârşit şir de proteste, opinii din partea a numeroşi jurişti, jurnalişti şi oameni politici indignaţi de abuzurile realizate de procurori în timpul cercetării mogulului. Culmea brutalităţii, a violenţei şi a ilegalităţii anchetei era ilustrată prin împuşcarea în picior a câinelui lui Vântu în cursul descinderii cu jandarmi. Remarcabilă reacţia tuturor acestor apărători ai drepturilor cetăţeanului, însă, trebuie să ne întrebăm în mod firesc, unde se aflau toţi aceşti apărători în 18 martie 2004 şi de ce nu au văzut şi nu văd abuzurile cu mult mai mari, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi principial, pe care le fac autorităţile în cazul MISA?  Cum de nu li s-a părut cel puţin la fel de injustă şi extrem de agresivă operaţiunea „Crist”,  în cadrul căreia au fost bătuţi, jefuiţi, maltrataţi, calomniaţi peste 150 de oameni a căror singură vină era opţiunea de a practica yoga?

Ceea ce vrem să subliniem în acest articol este un element esenţial în realizarea „probatoriului” în dosarele MISA şi completa sa ilegalitate. Cazul MISA, spre deosebire de alte cazuri notorii – cum ar fi cazul Cămătarilor sau Clămparilor, sau cel al lui Patriciu, sau cel al lui Vântu, în care îndrăznim să afirmăm că existau şi dovezi ale încălcării legii, dar deficienţele de „orchestrare” a lor au dus la eşecul anchetelor – iese în evidenţă prin faptul că abuzurile se asociază cu absenţa totală a unor probe sau indicii privind încălcarea legii.

Ce au, însă, în comun  cercetările din cazul MISA cu arestările unor importanţi oameni de afaceri cu conexiuni importante în sfera politicului sau jurişti de renume – vezi Dan Diaconescu de la OTV,  Sorin Ovidiu Vântu, judecătorul Costiniu de la Curtea Supremă de Justiţie? Sunt oare şi aceştia tributarii menţinerii şi alimentării sistemului de urmărire şi anchetare securist? Şi-au săpat, oare, ei înşişi propria groapă prin menţinerea şi susţinerea unui sistem corupt, îngâmfat şi care se consideră mai presus de lege? Este vorba, evident, de metoda interceptărilor telefonice care s-a realizat în toate cazurile, mult peste condiţiile de fond şi de formă care sunt reglementate de legislaţia în vigoare.

Fapte concrete: interceptările telefonice ilegale şi înregistrările audio abuzive efectuate în cazul lui Gregorian Bivolaru şi a altor yoghini din cadrul MISA

Conform declaraţiilor reprezentanţilor acestei instituţii, Serviciul Român de Informaţii (SRI) a început monitorizarea activităţii lui Gregorian Bivolaru şi a Asociaţiei MISA din anul  1995, întrucât s-a considerat că MISA, ca şi Gregorian Bivolaru însuşi, desfăşoară activităţi de natură a leza siguranţa naţională a României (!!??). Dincolo de presupunerea îndreptăţită şi uşor de argumentat că această supraveghere s-a desfăşurat permanent şi continuu şi în perioada anterioară (1989-1995), absurdul declaraţiei menţionate reiese şi din faptul că nici până în prezent MISA, Gregorian Bivolaru sau alţi yoghini nu sunt în mod legal acuzaţi de fapte sau infracţiuni legate de siguranţa naţională a României. Este evident că acesta este doar un pretext, scornit şi pus pe tapet în absenţa vreunei justificări legale de a interveni abuziv şi intruziv în viaţa unor fiinţe umane care, în mod firesc, ar trebui să beneficieze de drepturile cetăţeneşti fundamentale: dreptul de a se asocia, dreptul la viaţa privată, dreptul de a opta pentru un anumit sistem de valori şi credinţe etc.

Folosindu-se (abuziv evident!) de Legea siguranţei naţionale nr. 51/1991, art. 13-15, au fost interceptate convorbirile lui Gregorian Bivolaru şi ale altor membri MISA timp de patru ani, pentru a căuta indicii privind săvârşirea vreunei posibile fapte care să ofere un pretext pentru declanşarea unei anchete împotriva MISA. La data de 1 februarie 1999, Serviciul Român de Informaţii a sesizat organele de urmărire penală în legătură cu săvârşirea de către Gregorian Bivolaru şi alţi doi practicanţi yoga a unor aşa-zise infracţiuni contra siguranţei statului, respectiv infracţiunea de propagandă în favoarea statului totalitar, prevăzută de art. 166 C.p. şi comunicarea de informaţii false prevăzută de art. 1681 C.p.

Prin Rezoluţia nr. 500/P/1999 din 30.10.2000, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale, constatând că nu s-au săvârşit faptele sesizate (altfel spus, că persoanele respective nu făcuseră nimic ilegal)! Cu toate acestea, la data de 27 mai 2002 Serviciul Român de Informaţii sesizează din nou Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la faptul că persoanele cercetate anterior ar fi continuat în mod organizat acţiuni de natura celor sesizate în anul 1999 (care deci nu erau ilegale) şi în perioada următoare, a anilor 1999-2002. Prin Rezoluţia nr. 500/P/1999 din 7 aprilie 2003 se dispune din nou, din aceleaşi motive, neînceperea urmăririi penale.

Cu toate că au existat aceste două soluţii anterioare, la data de 12.02.2004 se infirmă din nou rezoluţia dată cu un an în urmă şi se dispune continuarea cercetărilor. În contextul în care vom dezvălui cât de ilegal şi abuziv s-au desfăşurat aceste interceptări telefonice, putem să spunem că, într-un fel, înţelegem de ce candidatul la conducerea CSM George Bălan este timorat de plângerile „ce curgeau în cascadă de la persoanele cercetate din cadrul MISA” – ca să îl parafrazăm pe însuşi  procurorul George Bălan din declaraţiile publice pe care le-a făcut recent şi prin care încearcă să întoarcă spotul de lumină de pe dumnealui pe chiar victimele abuzurilor sale. 
 
Iată ce a pus în evidenţă instanţa de la Sibiu când a judecat dosarele „întocmite cu profesionalism şi în baza legii”, conform propriilor declaraţii sforăitoare, de procurorul George Bălan şi colegii săi.

Autorizaţiile de interceptare a convorbirilor telefonice ale lui Gregorian Bivolaru au fost clasificate ca fiind secrete de stat!

 

Timp de cinci ani (2005-2010) instanţa desemnată să judece cauza în care era inculpat Gregorian Bivolaru a încercat să obţină de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti actele care au stat la baza formulării cererii de autorizare a interceptării convorbirilor telefonice ale acestuia. Procurorii însă nu au putut să trimită la dosar dovada că interceptările pretinse a fi ale lui Gregorian Bivolaru au fost făcute legal. Pentru a verifica legalitatea emiterii mandatelor de interceptare a convorbirilor telefonice ale lui Gregorian Bivolaru purtând nr. 002061 din 13.11.2002 şi 00923 din 09.05.2003 era necesar ca instanţa să poată verifica dacă emiterea acestor mandate s-a făcut în baza unei cereri legale de autorizare. Au existat nişte cereri de autorizare a interceptării, însă acestea au fost formulate în anul 1999, iar valabilitatea lor a încetat prin pronunţarea Rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 27.05.2002, când Parchetul a constatat că înregistrările convorbirilor telefonice nu conţin elemente de fapt care să confirme săvârşirea vreunei infracţiuni. Instanţa trebuia de asemenea să poată verifica dacă prelungirea mandatelor de interceptare a convorbirilor a fost făcută în baza unor cereri de prelungire conforme cu cerinţele legale.

În vederea lămuririi tuturor acestor probleme, generate chiar de procurorii anchetatori, instanţa a solicitat în 2009 de la S.C. Vodafone România S.A. să comunice cum sunt înregistrate în evidenţele firmei numerele de telefon 0723230805, despre care procurorii susţin că era folosit de inculpatul Gregorian Bivolaru, şi 0724758255, despre care tot aceştia susţin că era folosit de partea vătămată Mădălina Dumitru. De remarcat că procurorii au ascultat, pe baza mandatului care invoca pericole pentru siguranţa naţională a României, şi telefonul aşa-zisei victime a profesorului de yoga! De când o domnişoară de 16 ani  putea să fi fost un caz de lezare a siguranţei naţionale? Sau procurorii cei zeloşi, în frunte cu George Bălan, dacă tot au ascultat atâţia ani atât telefonul Mădălinei Dumitru, cât şi pe  cel care se considera că îi aparţine lui Bivolaru Gregorian şi ar fi constatat existenţa unor fapte penale, cum de au lăsat ca aşa zisa victimă a lui Bivolaru să fie „abuzată” chiar sub ochii (adică… urechile) lor timp de ani buni? O întrebare firească şi de bun simţ în această situaţie este următoarea: dacă a avut cumva loc vreo infracţiune săvârşită de Bivolaru Gregorian legată de viaţa sexuală a Mădălinei Dumitru, cum de ani de zile procurorii nu au intervenit şi au lăsat aşa-zisa abuzare a Mădălinei să continue?

Răspunsul la aceste întrebări, ca şi la solicitarea instanţei a dovedit încă o dată că mandatele de interceptare au fost date cu încălcarea dispoziţiilor legale.  Primul număr de telefon (cel care se presupune că era folosit de Gregorian Bivolaru) era în realitate o cartelă în sistem abonament pe numele unei cu totul alte persoane, iar al doilea (care se presupune că era folosit de Mădălina Dumitru) era în realitate o cartelă preplătită, ce nu conţinea date privind identificarea persoanei care o folosea.
Instanţa de la Sibiu, diligentă, a insistat să se lămurească cu toate aceste demersuri aşa-zis legale ale procurorilor şi în acest sens în 19 iunie 2009 a trimis o adresă la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a se comunica mandatele de interceptare a convorbirilor telefonice. Parchetul a refuzat însă să pună la dispoziţia instanţei aceste autorizaţii de interceptare, motivând că sunt clasificate în clasa «SECRETE DE STAT»!  Faţă de cele arătate mai sus este transparentă nu numai hilaritatea acţiunilor procurorilor, hilaritate care ne lasă un profund gust amar, ci şi gravele abuzuri şi nelegalităţi (culminate chiar cu brutalizarea) în anchetarea celor din MISA. 

În Sentinţa Penală nr. 86 din 23 aprilie 2010 prin care a fost achitat profesorul de yoga Gregorian Bivolaru,  instanţa arată: „Cu privire la interceptările convorbirilor telefonice ale inculpatului (cu referire la Gregorian Bivolaru), tribunalul constată că autorizarea acestora s-a făcut anterior începerii urmăririi penale astfel că acestea nu pot avea calitatea unor probe în cadrul procesului penal care să respecte exigenţele dispoziţiilor art. 63 C.p.p. (…) Mai mult decât atât, instanţa nu a avut posibilitatea practică de a verifica legalitatea obţinerii acestor înregistrări în condiţiile în care autorizaţiile de interceptare a acestora au fost clasificate ca fiind secrete de stat.”

Are motive, în prezent, cel care râvneşte la scaunul de şef în cadrul CSM să conteste tot ce s-a făcut drept şi just în cazul MISA ? Evident că da! (dintr-o perspectivă laşă, hulpavă şi temătoare). Căci George Bălan era cel care declara în data de 18 martie 2004, la postul  Antena 1:
Reporter: „Există şi nişte probe?( n.r. în cazul percheziţiilor caselor yoghinilor)”
George Bălan: „Atât timp cât şi instanţa de judecată ne-a autorizat toate măsurile pe care le-am desfăşurat, înseamnă că există probe.”

(va urma)

Notă: Reamintim că sub conducerea procurorului George Bălan, alături de procurorul comunist Anton Grigore Chaborsky, cel care îl mai arestase pe Gregorian Bivolaru şi în 1983, procurorii însărcinaţi să conducă percheziţiile din 18 martie 2004 au fost: Marian Delcea, Andreea Nica, Alexandru Ionescu, Marian Mocanu, Nelu Ogarcă, Eusebiu Şerbănoiu, Elena Gavadia şi alţii.

 
Citiți continuarea articolului  aici
 
 

Citiţi şi:

Gabriel Andreescu, despre obţinerea azilului politic de către mentorul MISA, Gregorian Bivolaru

Câteva exemple de încălcări ale drepturilor omului în cazul Gregorian Bivolaru

yogaesoteric
14 decembrie 2010