Natura noastră reală este divină

Natura noastră reală este cu adevărat divină, dar noi ne imaginăm că suntem înlănţuiţi şi angrenăm diferite şi obositoare eforturi de a ne elibera, cînd de fapt noi suntem deja liberi. Aceasta se va putea înţelege doar cînd acest stadiu va fi atins. Atunci vom fi surprinşi de încercarea noastră frenetică de a ajunge ceea ce am şi fost dintotdeauna. Aceasta va fi poate mai clar printr-o ilustrare. O doamnă avea un colier preţios în jurul gâtului său. Odată, într-o stare de surescitare, ea a uitat de el şi a crezut că acel colier s-a pierdut. A devenit neliniştită şi a început să îl caute prin casă, însă nu a reuşit să îl găsească. Ea a întrebat prietenii şi vecinii dacă ştiau ceva de colierul său. Dar ei nu ştiau nimic. În sfârşit, un bun prieten al ei i-a spus că acel colier se află în jurul gâtului. În acest fel ea şi-a dat seama că fusese tot timpul la gâtul său şi a fost foarte fericită. Ulterior a fost întrebată de alţii dacă şi-a găsit colierul ce fusese pierdut şi ea le-a spus: „Da, l-am găsit”; ea continua încă să simtă ca şi cum şi-ar fi regăsit o bijuterie pierdută.
 
Acum gândiţi-vă, pierduse ea vreodată ceva? Acel colier fusese mereu în jurul gâtului său. Dar ea era la fel de fericită ca şi cum redescoperise o bijuterie pierdută. În mod similar noi ne imaginăm că vom realiza cândva Sinele, când de fapt noi nu suntem nimic altceva decât Sinele.

Realizarea nu constă în a dobândi ceva pentru prima oară. Ea înseamnă pur şi simplu renunţarea la aparenţă. Realizarea este eternă şi prin urmare, nu se poate vorbi de o realizare progresivă sau instantanee. A sosit momentul să înţelegem că trebuie să ne debarasăm de ideea „Eu nu sunt realizat”, fiindcă acest mod de a gândi ne determină implicit să ne dorim realizarea. Dar atât timp cât fiinţa doreşte eliberarea, deşi o deţine, ea este totuşi înlănţuită. Tot la fel, experienţa fericirii o poţi realiza eliberându-te de ideea :”Eu sunt acum în afara fericirii”. Cum poţi ajunge să fii în toate lumile? Respingând gândul : „Eu nu sunt omniprezent.”

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More