Noua Inchiziție: Americanii care nu se supun curentului „woke” sunt aspru sancționați la școală sau la locul de muncă

Un număr tot mai mare de americani sunt sancționați în unitățile de învățământ sau la locul de muncă pentru simple dezacorduri cu privire la noul curent anti-rasism „woke”. Limitele discursului acceptabil pe acest subiect s-au schimbat dramatic, în special din vara anului 2020, în urma morții lui George Floyd.

După asasinarea lui George Floyd, care a fost ucis de forțele de ordine în timpul arestării, mulți americani și-au însușit sarcina de a dezrădăcina rasismul, despre care spuneau că ar fi infectat întreaga societate. În mass-media, știință, mediul academic, start-up-uri și mari companii, mulți manageri s-au simțit obligați să promită că vor lupta împotriva „supremației albe”.

S-a instalat de atunci o atmosferă de supraveghere a deviațiilor ideologice, amplificată de rețelele de comunicare virtuală. În același timp, cărți precum White Fragility (Fragilitatea albă), de Robin DiAngelo și How to Become an Antiracist (Cum să devii un antirasist), de Ibram X. Kendi, au stabilit o definiție nouă și foarte largă a cuvântului „rasist”.

Multe comentarii care ar fi părut inofensive în urmă cu câțiva ani au fost astfel etichetate drept „rasiste” și au devenit pasibile de a fi pedepsite.

Nu lipsesc exemplele acestei intoleranțe din ce în ce mai virulente. În februarie 2021, Paul Rossi, profesor de matematică la o școală privată de lux din Manhattan, New York, a intervenit într-o discuție cu „grupul său de afinitate” alb.

Școala ține, într-adevăr, dezbateri cu grupuri separate bazate pe „identități”, iar consultantul care a condus discuția a arătat un diapozitiv care indica faptul că individualismul și obiectivitatea erau semnele distinctive ale „suprematismului alb”.

„Cursuri de reparare”

Paul Rossi a criticat conceptele ca „fiind reduse la caracteristici rasiale”, iar câteva zile mai târziu, directorul instituției l-a avertizat că „alte cazuri de conduită neprofesionistă l-ar putea duce la concediere”.

Într-o conversație pe care Paul Rossi a înregistrat-o în secret, directorul școlii a recunoscut că este îngrijorat de demonizarea excesivă a elevilor albi. Conducerea l-a îndrumat pe profesor să participe la „cursuri de reparare” pentru a-și păstra locul de muncă. Dar el a preferat să demisioneze.

Un student la medicină a fost sancționat după ce și-a exprimat dezacordul cu privire la noțiunea de „micro-agresiuni” – cuvinte sau atitudini care sunt nesemnificative la prima vedere, dar care reflectă o prejudecată față de o anumită comunitate.

Tânărul a făcut obiectul unei anchete a administrației universitare, care i-a cerut să facă o evaluare psihologică. Pe care a refuzat-o. A fost exclus și acum dă în judecată universitatea.

Gordon Klein, profesor la Universitatea California din Los Angeles (UCLA), a început, de asemenea, proceduri legale împotriva universității sale în iunie 2020, după ce a fost suspendat temporar din funcție pentru refuzul său de a da note mai mari studenților de culoare.

Un student alb îi ceruse să nu dea afro-americanilor note proaste după moartea lui George Floyd. Profesorul a refuzat și a răspuns scurt printr-un e-mail, întrebând, printre altele, cum să fie notați metișii.

Răspunsul sarcastic a provocat un scandal și i-a adus o suspendare. Deși ulterior a revenit la job, reputația sa a avut de suferit din cauza acuzaților de rasism și, în calitate de consultant, și-a pierdut clienții – principala sa sursă de venit.

Nimic nu este inofensiv

Pe rețelele de comunicare virtuală – adevărate mașinării care alimentează woke-ismul – comentariile a priori nesemnificative pot duce la sancțiuni profesionale.

În iulie 2020, compozitorul Daniel Elder a scris pe Instagram că s-a săturat de oamenii care dau foc magazinelor în timpul revoltelor împotriva violenței poliției. A urmat un efect de turmă pe web și, de atunci, casele muzicale și școlile în care a predat au refuzat să mai lucreze cu el.

De foarte multe ori atât intenția, cât și contextul, sunt ignorate de această nouă Inchiziție. Reporterul New York Times, Donald McNeil Jr, a fost presat să demisioneze în martie 2021 pentru că a rostit în mod repetat cuvântul „negru” în 2019, în timpul unui discurs despre o adolescentă care a fost sancționată pentru că a spus acel cuvânt.

La sfârșitul lunii septembrie, o tânără a fost concediată după ce pe Twitter a fost postat un videoclip de 30 de secunde în care s-a certat cu un cuplu afro-american. Ea ar fi transmis cuplului să „se întoarcă în cartier”, folosind o frază care ar putea avea sensul de „întoarce-te în ghetoul tău”.

Bărbatul în cauză, familiarizat cu astfel de confruntări, a postat videoclipul pe Twitter și a contactat angajatorul tinerei, care a concediat-o.

Repetarea acestui tip de incidente începe să cântărească greu asupra societății americane. Dar poate exista o conștientizare mai largă a naturii problematice a acestei justiții expeditive?

Având în vedere contextul politic divizat, care astăzi împarte SUA în profunzime, nimic nu este mai puțin sigur.

Citiţi şi:
O scriitoare woke vrea ca termenul „virginitate” să fie înlocuit cu „debut sexual”, pentru ca fetele să nu simtă „că au pierdut sau oferit ceva”
Semnalizarea „virtuții” vaccinului și cultul „trezirii” (woke)
SUA. Profesorii „woke” au o nouă solicitare: Textele clasicilor greci sau latini să nu mai fie predate în școli. Hrănesc „supremația albă”

 

yogaesoteric
22 februarie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More