O firmă privată ar fi putut decide cine merită să facă transplant și cine nu. Anchetă DIICOT

 

Toți bolnavii care aveau nevoie de un transplant ar fi fost la mâna unei firme private, susține șefa Agenției Naționale de Transplant.

Societatea respectivă ar fi controlat sistemul informatizat al agenției, inclusiv listele Registrului Național de Transplant, de 12 ani încoace. Iar în momentul în care noua conducere a decis să întrerupă legătura, administratorul ar fi blocat accesul oficialilor la sistem. „S-a încercat subminarea agenției”, a declarat directorul executiv al instituției, care a depus o sesizare penală la DIICOT.

Dr. Anca Baculea: „Activitatea Agenţiei Naţionale de Transplant, care ştiţi că este auto competentă pe transplant, a fost subminată”.

Doctoriţa Anca Baculea, numită în fruntea Agenţiei Naţionale de Transplant în luna iulie 2018, a sesizat procurorii DIICOT şi le-a cerut să investigheze modul în care funcţiona registrul naţional de transplant şi, mai ales, cine avea acces la el. Asta după ce spune că a descoperit că nu agenţia era cea care administra această listă naţională extrem de importantă, ci o firmă privată cu care instituţia avea contract de acum 12 ani, timp în care accesul la registru a fost restricţionat.

Corpul de control al Ministerului Sănătăţii ar fi descoperit că singurul care avea acces la aceste informaţii era fostul director, medicul Victor Zota, care ar fi ţinut legătura cu patronul firmei de IT. Zota a refuzat să răspundă acestor acuzaţii.

Practic, o firmă privată controla tot sistemul informatizat al Agenţiei Naţionale de Transplant, inclusiv Registrul Naţional de Transplant. Nici vorbă, aşadar, de confidenţialitatea şi anonimatul pacienţilor care aveau nevoie de un organ, ţesut sau celule umane.

Fiecare pacient din listă are un cod cu informaţii complete: nume, adresă, diagnostic, grupă sangvină, dar și compatibilitatea cu un eventual donator. Pe baza acestor criterii sunt aleşi donatorii şi primitorii.
Pentru că aceste informaţii extrem de sensibile au fost în grija unor persoane private, DIICOT urmează să stabilească dacă ele au fost manipulate pentru efectuarea unor intervenţii preferenţiale.

Dr. Anca Baculea: „O să fie o anchetă şi vom vedea care a fost trasabilitatea şi cum s-au acordat aceste organe”.

Pentru că aveau acces la tot sistemul, într-o demonstraţie de putere, reprezentanţii companiei le-ar fi blocat tuturor coordonatorilor din ţară accesul la listele cu pacienţi. Societatea a transmis echipei Știrile ProTv că ancheta va stabili dacă a fost vorba de o subminare şi în ce a constat aceasta.

Reprezentanţii ei au precizat că au încetat contractul cu acordul părţilor. Pe lângă ancheta procurorilor şi corpul de control al Ministerului Sănătăţii a verificat Agenţia Națională de Transplant.

Citiți și:

Probleme din Sănătate: pacienţii de hepatită cronică, transplantul de plămâni, cum îşi bate joc de propriii clienţi o multinaţională pharma

Povești de groază despre «moartea cerebrală» și afacerea transplantului de organe

Jurnalişti cu camera ascunsă: Documentar sud-coreean confirmă industria criminală a jafurilor de organe din China comunistă

 

yogaesoteric
27 martie 2019

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More